Anulare act emis de autorităţi publice locale. Decizia nr. 2308/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2308/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 04-06-2013 în dosarul nr. 5620/110/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2308/2013
Ședința publică de la 04 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. P.
Judecător C. Ș.
Judecător C. P.
Grefier C. M.
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice Onești împotriva sentinței civile nr. 1808 din 22 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._, având ca obiect anulare act emis de autorități publice locale.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a constatat lipsa părților, dosarul fiind lăsat la a doua strigare, când de asemenea, părțile au lipsit.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:
Instanța constată recursul la primul termen, declarat și motivat în termen, legal scutit de plata taxei de timbru conform art. 17 din Legea nr. 146/1997.
S-au verificat actele și lucrările dosarului, s-a constatat că s-a solicitat judecata în lipsă, cauza rămânând în pronunțare.
CURTEA
- deliberând –
Asupra recursului de față;
Examinând actele și lucrările dosarului instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă 1808/ 22 noiembrie 2012 s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul B. I. C. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Onești și a obligat pârâta A.F.P O. să achite reclamantei suma de 4642 lei, reprezentând taxă de poluare și dobânda aferentă acestei sume ce se va calcula potrivit dispozițiilor art. 124 coroborat cu art. 70 alin.1 din Codul de procedură fiscală cu începere de la expirarea termenului de 45 de zile de la înregistrarea la pârâtă a cererii reclamantului de restituire a taxei si pana la data plătii efective.
S-a admis cererea de chemare în garanție a ADMINISTRAȚIEI F. PENTRU MEDIU și a obligat chemata în garanție să plătească pârâtei sumele la care aceasta a fost obligată către reclamant iar pârâta și chemata în garanție să plătească reclamantului 43 lei cheltuielile de judecată.
A dispus anularea deciziei de calcul a taxei de poluare_/17.04.2012, a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocata de pârâta A.F.P Onești și acțiunea față de pârâta D.G.F.P Bacău pentru lipsa calității procesuale pasive.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamantul a cumpărat din UE un autoturism înmatriculat în țara de origine. Pentru prima înmatriculare în România a fost obligat să achite taxa instituită de OG 50/2008 cu modificările ulterioare.
Curtea Europeană de justiție s-a pronunțat în cauza C- 402/2009 printr-o hotărâre preliminară în ceea de privește art. 90 CE.
Pe fondul cauzei se reține că taxa pe poluare reprezintă un impozit intern, trebuind a fi examinata în raport cu articolul 110 TFUE, care are ca obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență.
Prin hotărârea pronunțată pe 7 aprilie 2011. în cauza C-402/09, Curtea de Justiție a dispus că art.110 TFUE se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează importul de vehicule de ocazie, fără însă a descuraja cumpărarea de vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională, iar prin hotărârea pronunțată în cauza I. N. vs. D.G.F.P. Gorj, A.F.P. Târgu Cărbunești și Administrația F. pentru Mediu, răspunzând unor întrebări preliminare transmise de Tribunalul Gorj, Curtea a decis că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Față de incompatibilitatea normelor naționale rezultă că obligația de plată a taxei de primă înmatriculare nu are fundament juridic, fiind întemeiată acțiunea, lipsa temeiului legal atrăgând lipsa dreptului creditorului bugetar de a stabili în sarcina contribuabilului obligația de plată.
În ceea ce privește cererea de obligare a pârâtelor la plata dobânzii legale, instanța a reținut întemeiată cererea și sub acest aspect, în raport de dispozițiile articolului 124 Cod procedură fiscala, având în vedere principiul restituirii in integrum a sumei achitate fără bază legala.
În ceea ce privește data de la care se poate dispune obligarea pârâtelor la plata dobânzii fiscale, față de dispozițiile art. 124 Cod procedură fiscală și art. 70 din același act normativ, instanța reține că aceasta trebuie raportată la momentul expirării termenului de 45 de zile prevăzut de lege pentru soluționarea cererii. În ceea ce privește nivelul dobânzii, acesta este cel prevăzut de art. 120 alineat 7 Cod procedură fiscală.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Administrația Finanțelor Publice a municipiului Onești.
Recursul este scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar conform art. 17 din Legea 146/1997.
În motivarea recursului recurenta arată ca eronat a fost respinsă excepția lipsei procedurii prealabile, actul administrativ nu a fost contestat bucurându-se de veridicitate și legalitate, sens în care s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție. Că în mod contradictoriu se reține de instanță că taxa de primă înmatriculare reglementată prin OUG 50/2008 nu ar fi contrară art. 90 din TCE, că prin OUG 50/2008 s-a instituit taxa de poluare și că acest act normativ și normele de aplicare trebuie aplicate în condițiile art. 5 din Codul de procedură fiscală.
Curtea, verificând sentința recurată în limitele motivelor de recurs formulate și cu respectarea dispozițiilor art. 3041 cod procedură civilă, constată nefondat recursul pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a reținut o situație de fapt în conformitate cu probele administrate și, în ceea ce privește fondul dreptului dedus judecății, o corectă aplicare a legii, cu respectarea atât a principiului supremației Constituției și respectării legilor consacrat prin art. 1 (5) din Constituția României, cât și al priorității dreptului Uniunii Europene, principiu consacrat prin art. 148 (2) și (4) din Constituția României.
Referitor la primul motiv de recurs privind excepția inadmisibilității acțiunii promovate de reclamant acesta nu se fondează.
Astfel, reclamantul a solicitat restituirea sumei de 17.273 lei achitată la bugetul de stat ca urmare a greșitei aplicări a dispozițiilor legale (în sensul prevăzut de art. 148 (2) din Constituția României), solicitare înregistrată de recurentă, la Administrația Finanțelor Publice Onești sub nr._/29.07.2009 și găsită ca nefiind întemeiată de recurentă, ca urmare a unei greșite interpretări a dispozițiilor legale incidente în cauză.
Potrivit art. 117 lit. d din Codul de procedură fiscală, sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale se restituie la cererea contribuabilului, conform procedurii prevăzute de lege.
Cum recurenta a refuzat restituirea sumei pretinse de reclamant, acesta are deschisă calea valorificării drepturilor sale în procedura prevăzută de Legea nr. 554/2004 în condițiile art. 11 alin. 1 lit. b din acest act normativ, procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, invocată de recurentă, nefiind incidentă în cazul refuzului soluționării cererii, o astfel de procedură putând fi, eventual justificată, doar în condițiile emiterii unei decizii de restituire conform Ordinului nr. 1899/2004, dacă nu sunt incidente dispozițiile dreptului Uniunii Europene așa cum sunt ele consacrate de Curtea de Justiție în cauza Metallgesellschaft și Hoedist și reținute de prima instanță.
De altfel, în acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 24/14.11.2011 pronunțată în procedura recursului în interesul legii.
Critica privind elementele contradictorii din hotărârea recurată nu se fondează, referirile instanței de fond la taxa de primă înmatriculare consacrată prin art. 2141 și următoarele din codul fiscal fiind făcute în cadrul unei analize în timp a reglementării taxelor percepute la înmatricularea în România a unui autovehicul, considerentele pentru care cererea reclamantului a fost admise referindu-se la compatibilitatea dispozițiilor din OUG 50/2006 aplicabile comerțului cu autovehicule second-hand cu dispozițiile art. 90 din TCE (110 din TFUE), aceasta reținând corect în dispozițiile analizate sunt în conflict cu dreptul comunitar, norma internă constituie o măsura fiscală stabilită pentru autovehiculele de pe piața europeană, de natură a descuraja punerea în circulație a vehiculelor de ocazie cumpărate în alte state membre.
Astfel că, așa cum rezultă din art. 4 alin. 1 lit. a din O.U.G. nr. 50/2008 obligația taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România. Cumpărarea autovehiculelor second-hand din alte state membre și înmatricularea lor în România fiind supuse taxării prevăzută de O.U.G. nr. 50/2008, în timp ce cumpărarea unui autovehicul, cu aceleași caracteristici tehnice și vechime, dar deja înmatriculat în România (de pe piața națională), nu este supus unei taxe similare, măsura fiscală stabilită pentru autovehiculele de pe piața europeană fiind de natură a descuraja punerea în circulație a vehiculelor de ocazie cumpărate în alte state membre.
În ceea ce privește susținerea recurentei referitoare la dispozițiile art. 5 alin. 1 din Codul de procedură fiscală, în acest litigiu nu prevalează culpa recurentei în aplicarea dispozițiilor legale, aceasta putând face obiectul unei analize în cadrul juridic dat de raportul de reprezentare legală în care se găsește cu statul, ci culpa statului care a pretins o taxă contrară dreptului european, culpă care justifică dreptul contribuabilului de a pretinde o justă dezdăunare.
În consecință, față de considerentele ce preced, în temeiul art. 312 din Codul de procedură civilă, instanța va respinge ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Onești împotriva sentinței civile nr. 1808 din 22 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul-reclamant B. I. C. și intimata-chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu București.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 04 iunie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
V. P. C. Ș. C. P.
Grefier,
C. M.
Red.s. – G. A.
Red.d.r./tehnored. V.P. -
Tehnored. V.Z./17.06.2013
ex. 2
| ← Pretentii. Decizia nr. 3295/2013. Curtea de Apel BACĂU | Pretentii. Decizia nr. 4344/2013. Curtea de Apel BACĂU → |
|---|
