Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 4520/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4520/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 06-12-2013 în dosarul nr. 2818/103/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
- SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL -
Decizia nr. 4520/2013
Ședința publică de la 06 Decembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: L. A. - judecător
Judecător: M. N.
Judecător: C. Ș.
Grefier: L.-D. D.
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Astăzi a venit spre judecare recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcția G. a Finanțelor Publice a județului N., în numele și pentru Administrația Finanțelor Publice B., împotriva sentinței civile nr. 973/CF din 16 mai 2013 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a constatat lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța constată că în cauză a fost promovat recurs de către pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice a județului N., în numele și pentru Administrația Finanțelor Publice B., recurs declarat și motivat în termen, scutit de plata taxei de timbru.
De asemenea, constată că, conform dispozițiilor art. 11 alin. 3 din O.U.G. nr. 74/26.06.2013 și ale H.G. nr. 520/2013, Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași se subrogă în toate drepturile și obligațiile recurentei-pârâte, motiv pentru care urmează a fi trecută pe concept în această calitate.
S-au verificat actele și lucrările dosarului și, având în vedere că recurenta-pârâtă Direcția G. a Finanțelor Publice a județului N., în numele și pentru Administrația Finanțelor Publice B. a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în temeiul art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA:
- deliberând –
Asupra recursului în materia contenciosului administrativ de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 973/CF din 16 mai 2013 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul B. A. L., în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice B. și Direcția G. a Finanțelor Publice N..
A anulat Decizia nr. 7893/20.04.2012 emisă de pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice N. și a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice B. să restituie reclamantului suma de 3.919 lei, reprezentând taxa pentru emisiile poluante precum și a dobânzii fiscale aferente sumei calculată potrivit art. 124 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003, cu începere de la 20.04.2012 și până la data plății.
A admis cererea de chemare în garanție, sens în care a obligat chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu să asigure fondurile necesare restituirii.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că dispozițiile Codului fiscal care au reglementat până la data de 01.07.2008, dată la care a intrat în vigoare O.u.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare, sunt contrare dispozițiilor în această materie prevăzute de dreptul comunitar. Astfel, dispozițiile art. 90 paragraful 1 din T.C.E., invocat de reclamant, stabilesc că "niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
În aceste condiții, instanța de fond a constatat că suma plătită de reclamant se impune a fi restituită, iar pentru repararea integrală a prejudiciului, se impune și acordarea dobânzii fiscale, calculată conform art. 124 alin. 2 raportat la art. 70 Cod procedură fiscală.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice a județului N., în numele și pentru Administrația Finanțelor Publice B..
Direcția G. a Finanțelor Publice a județului N., în numele și pentru Administrația Finanțelor Publice B. a criticat sentința sub următoarele aspecte:
Se invocă excepția lipsei procedurii prealabile, având în vedere faptul că actele administrativ-fiscale nu au fost contestate în contencios, beneficiind de prezumția de legalitate.
După . Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule nu mai poate fi vorba de discriminare, față de prevederile art. 4.
La data intrării în vigoare a Legii nr. 9/2012 a fost abrogată O.U.G. nr. 50/2008, iar potrivit dispozițiilor art. 12 din această ultimă lege, în cazul în care taxa de poluare achitată de către contribuabili începând cu data de 1 iulie 2008 în temeiul O.U.G. nr. 50/2008 și până la data intrării în vigoare a noii legi, este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea actualei legi privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, se pot restitui diferențele, potrivit formulei de calcul prevăzută de respectiva lege și de normele metodologice de aplicare.
În mod netemeinic și nelegal a fost admisă acțiunea, motivat de Hotărârea Curții de Justiție a Comunităților Europene pronunțată la data de 07.04.2011 în cauza C-402/09, având în vedere că modificările aduse O.U.G. nr. 50/2008 prin ordonanțele ulterioare pun în discuție o altă dimensiune a taxării interne prevăzută de art. 90 din Tratatul Comunității Europene decât cea analizată de instanțe în aplicarea O.U.G. nr. 50/2008 nemodificată.
Este vorba de caracterul protecționist al taxei, interzis de art. 90 par. 2 din Tratatul Comunității Europene.
Or, art. 90 din Tratat nu interzice determinarea taxei pe criterii obiective, cum sunt cele utilizate de Ordonanța de Urgenta a Guvernului nr. 50/2008, respectiv clasa de poluare, capacitate cilindrică, etc.
Conform jurisprudenței constante a Curții de Justiție a Comunităților Europene, dispozițiile art. 90 au în sistemul Tratatului instituind Comunitatea Europeană (TCE) un caracter complementar raportat la prevederile privind interzicerea taxelor vamale la import și export și a taxelor cu efect echivalent cuprinse în art. 25 TCE. Finalitatea acestor dispoziții este de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență prin eliminarea oricărei forme de protecție ce ar putea rezulta din aplicarea de impozite interne discriminatorii în privința produselor provenind din alte state membre (hotărârile pronunțate de C.E.J. în cauzele Air Liquide Industries Belgium, C-393/04 și C-41/05, Brzezinski, C-313/05).
De remarcat însă că noțiunea de „impozit intern" are accepțiune diferită de cea din dreptul intern, desemnând în jurisprudența C.E.J. (hotărârea Haar Petroleum, C-90/94, Weigel, C-387/01), un sistem general de taxe interne aplicabil în mod sistematic diferitelor categorii de produse, cu ajutorul unor criterii obiective, indiferent de originea produselor.
S-a reținut de Curtea de Justiție a Comunităților Europene prin hotărârea pronunțată în cauza Brzezinski, C-313/05, că o acciză care se aplică tuturor autoturismelor în temeiul primei lor înmatriculări pe teritoriul unui stat membru, iar nu în temeiul faptului că trec frontiera, nu constituie o taxă vamală la import și nici o taxă cu efect echivalent în înțelesul art. 25 TCE, ci intră în sfera regimului general intern de impozitare a mărfurilor și trebuie, ca urmare, analizată, în raport cu art. 90 TCE.
Față de aceste aspecte, este lipsită de relevanță analizarea încălcărilor invocate ale art. 25 TCE, deoarece dispozițiile cuprinse în aceste articole nu sunt incidente în cauză, urmând a se examina dacă taxa de poluare este incompatibilă cu prevederile art. 90 alin. 1 TCE.
Se recunoaște în mod constant în jurisprudența comunitară libertatea statelor membre de a stabili un sistem de taxare diferențiată pentru anumite produse, chiar similare în sensul art. 90 al. 1 TCE, în funcție de criterii obiective. Asemenea diferențieri sunt compatibile cu dreptul comunitar dacă urmăresc obiective compatibile cu exigențele tratatului și ale dreptului derivat și dacă evită orice formă de discriminare, directă sau indirectă, în privința importurilor provenind din state membre, sau de protecție în favoarea produselor naționale concurente (hot. Outokumpu, C-213/96, hot. Nadasdi și N. C-290/05).
Un sistem de impozite este compatibil cu art. 90 TCE dacă este conceput de manieră a exclude în orice ipoteză ca produsele importate să fie taxate la un nivel superior față de produsele naționale și dacă nu are, în nici-o situație, efecte discriminatorii (hot. Comisia/Luxemburg, C-152/89, Comisia/G., C-375/1995).
Așadar este incidentă încălcarea art. 90 al. l TCE atunci când impozitul aplicat produsului importat și cel aplicat produsului național similar sunt calculate în mod diferit, ducând, chiar dacă numai în anumite cazuri, la o impozitare superioară a produsului importat.
De asemenea, un sistem de taxare este compatibil cu dispozițiile art. 90 TCE dacă este suficient de precis, astfel încât se poate efectua în temeiul său un calcul al deprecierii autovehiculului cât mai aproape de realitate, iar cel căruia i se impune taxa are la dispoziție o cale de atac în fața instanțelor naționale, pentru a contesta modalitatea de calculare a valorii deprecierii (cauza C-393/1998, A. Gomez Valențe c. Fazenda Publica).
Este evident astfel că, în cauza de față rezultă din cuprinsul art. 3 alin. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 că taxa de poluare se aplică în cazul tuturor autoturismelor, fiind excluse din sfera de aplicare a acestei taxe autoturismele prevăzute de art. 3 alin. 2 din ordonanță, pe baza unor criterii ce privesc destinația lor și nu proveniența.
Nu se realizează însă o discriminare între autoturismele second-hand importate din statele comunitare și acestea, în condițiile în care valoarea taxei de poluare nu depășește valoarea taxei reziduale încorporate în valoarea vehiculelor similare deja înmatriculate hotărârea Brzezinski, C-313/05).
Sistemul de taxare stabilit prin O.U.G. nr. 50/2008 este suficient de precis în ceea ce privește criteriile legate de calculul deprecierii autoturismului (emisia de C02, capacitatea cilindrică etc.), aceste elemente fiind considerate în jurisprudența Curții Europene de Justiție drept criterii obiective ce pot fi folosite într-un sistem de taxare bazat pe o grilă de impozitare (cauza Nadasdi, C-290/2005).
Referitor la Decizia Curții Europene pronunțată în cauza C-402/09,
Conform principiului "tempus regit actum" legislația aplicabilă în litigiul aflat pe rolul Tribunalului Sibiu este O.U.G. nr. 50/2008, astfel cum era în vigoare la data de 27 octombrie 2008 și anume în forma publicării sale în Monitorul Oficial al României nr. 327/2008. Amendamentele aduse O.U.G. nr. 50/2008 au intrat în vigoare ulterior datei de 27 octombrie 2008.
Deosebit de situația raportului juridic născut în 27.10.2008, în care una din părți este domnul T., în ceea ce privește cele două ordonanțe de urgență, O.U.G. nr. 208/2008 și O.U.G. nr. 218/2008, este evident faptul că O.U.G. nr. 208/2008 și O.U.G. nr. 218/2008 nu sunt aplicabile, în condițiile în care drepturile și obligațiile părților - conținutul raportului juridic - au fost stabilite la o dată la care cele doua acte normative nu erau în vigoare.
Hotărârea preliminară a CJUE (în baza art. 267 TFUE) este obligatorie pentru instanța de trimitere, dar numai în privința litigiului în cadrul căruia a fost formulată chestiunea prejudicială.
În cazul în care CJUE a fost sesizată de către o instanță a cărei decizie este supusă unei căi de atac, hotărârea preliminară a CJUE este obligatorie și pentru instanța care soluționează calea de atac în acest litigiu.
În fapt hotărârea CJUE are caracter obligatoriu pentru toate instanțele tuturor statelor membre, fiindcă instanța care intenționează să interpreteze în alt fel norma europeana deja interpretată de CJUE are obligația ca, anterior deciziei sale, să se adreseze CJUE, motivându-și opinia divergentă și solicitând o nouă hotărâre în chestiunea aflată în discuție ("sesizare de divergență").
Soluția instanței este nelegală și sub aspectul acordării dobânzii fiscale de 0,1% pe zi, susținând că nu este datorată de la data plății taxei de poluare, ci conform dispozițiilor art. 124 cu referire la art. 70 din O.G. nr. 92/2003.
Motivarea Curții.
Examinând sentința recurată pentru motivele invocate și din oficiu, reține următoarele:
Cât privește neîndeplinirea procedurii prealabile, aceasta este o excepție de procedură care se invocă după anumite reguli. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 109 al. 2 Cod procedură civilă, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010, neîndeplinirea procedurii prealabile nu poate fi invocată decât de către pârât prin întâmpinare, sub sancțiunea decăderii. Or, din analiza instanței de recurs rezultă că această excepție nu a fost invocată în fața primei instanțe, ci pentru prima dată prin motivele de recurs.
Sub un alt aspect, reține că în cauză s-a formulat contestație administrativă, soluționată prin adresă - răspuns.
Excepția privind lipsa procedurii prealabile apare și ca nefondată, întrucât textul art. 205 Cod de procedură fiscală conferă dreptul de a formula contestație atât celui care se consideră vătămat printr-un act administrativ fiscal, cât și prin lipsa acestuia. Coroborând respectivul text cu dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d) Cod de procedură fiscală, în care este prevăzută posibilitatea restituirii sumelor plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale și, cum aplicarea taxei reprezintă o aplicare eronată a prevederilor comunitare (art. 110 din Tratatul C.E.) și având în vedere principiul preeminenței dreptului comunitar, rezultă că refuzul restituirii taxei, asimilat lipsei actului administrativ fiscal, poate fi atacat în baza art. 205 alin. 2 ultima ipoteză, în atare situație fiind admisibilă acțiunea formulată în instanță după refuzul restituirii taxei.
De altfel, și art. 148 alin. 1 și 2 din Constituția României dispune că, urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare ale legii interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare, iar Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alin. 2.
În consecință, aplicarea directă și prioritară a normelor de drept comunitar exclude respectarea altor prevederi, respectiv cea de contestare a taxei de poluare, incluzând obligativitatea îndeplinirii procedurii prealabile.
La 07 aprilie 2011 C.J.U.E., în cauza T., a răspuns întrebărilor adresate de Tribunalul Sibiu, motivele de recurs urmând a fi analizate ținând cont de hotărârea C.J.U.E., având în vedere că interpretarea dreptului comunitar este obligatorie pentru instanțele naționale.
Reclamantul a investit instanța de fond cu o cerere având ca obiect principal restituirea sumei achitate cu titlu de „taxă de poluare", susținând că dispozițiile legale în baza cărora s-a perceput această taxă - O.U.G. nr. 50/2008 încalcă dispozițiile art. 110 din T.C.E., obligatorii pentru Statul Român în virtutea Legii nr. 157/2005 și ale art. 11 și 148 din Constituție.
Instanța de fond a reținut ca întemeiată această susținere, apreciind că taxa reglementată de O.U.G. nr. 50/2008, contravine normelor europene, fiind instituită cu scopul și efectul imediat de a diminua introducerea în România a autoturismelor deja înmatriculate într-un alt stat membru al U.E.
Această interpretare a tribunalului este în prezent confirmată de hotărârea preliminară a C.J.U.E. la 7.04.2011 în cauza C-402/09 - T., în care Curtea a stabilit că: „articolul 110 T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională".
Pe cale de consecință, se reține că motivele de recurs referitoare la legalitatea taxei sunt nefondate. Astfel, instanța trebuie să facă aplicarea normei comunitare ținând cont de interpretarea dată de Curte art. 110 TFUE și să soluționeze acțiunea cu care este sesizată, respectiv căile de atac exercitate, respectând interpretarea Curții.
Prin urmare, Curtea va aplica cu prioritate normele dreptului comunitar, lăsând neaplicată legislația națională contrară, în speță, Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 cu modificările ulterioare, având în vedere dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituție.
Pentru aceste considerente, Curtea constată că reglementarea națională a taxei de poluare, în vigoare la data achitării taxei de către reclamantă, încalcă dispozițiile art. 110 TFUE, situație în care Curtea de Justiție a decis că taxa nu este datorată, iar statul membru trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză.
În atare condiții, se constată că este legală soluția instanței de fond, de restituire a taxei de poluare ce a fost percepută prin aplicarea eronată a dispozițiilor legale, în cauză fiind incidente prevederile art. 148 alin. (2) și (4) din Constituția României, coroborate cu art. 117 lit. (d) Cod procedură fiscală.
În ceea ce privește prevederile Legii nr. 9/2012, invocate de recurenta-pârâtă, curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 10 ianuarie 2012 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare.
Procedura prevăzută de dispozițiile art. 12 din Legea nr. 9/2012, nu poate fi luată în discuție, dispozițiile acesteia producând efecte numai pentru viitor, potrivit principiului neretroactivității legii, consacrat de art. 15 al. 2 din Constituție, așa încât aceasta nu poate fi aplicată unui raport fiscal născut anterior, intrării sale în vigoare. Mai mult, observă că prin respectiva procedură se încearcă o reparare parțială a efectelor aplicării unei proceduri, prin care s-a instituit o taxă neconformă dispozițiilor comunitare.
Or, atâta vreme cât CJUE a constatat că taxa de poluare percepută în temeiul O.U.G. nr. 50/2008 este nedatorată, procedura invocată prevăzută de dispozițiile art. 12 din Legea nr. 9/2012 este privită și ca lipsită de eficiență.
Principiul general este acela că statele membre trebuie să ramburseze taxele percepute în mod nelegal, Curtea de Justiție a Uniunii Europene insistând asupra ideii disponibilității unui remediu specific în cadrul sistemelor juridice naționale, ca remediu de drept european.
În astfel de situații, Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite (CJCE, cazul nr. 68/79 Hans J. I/S contre Ministère danois des impôts . cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 Ákos Nádasdi și I. Németh parag. 61-70).
Sub un alt aspect, dispozițiile Legii nr. 9/2012 prevăzute prin art. 12 din acest act normativ nu realizează decât o înlăturare parțială a consecințelor încălcării dispozițiilor art. 110 T.F.U.E., ca diferență dintre taxa încasată în temeiul O.U.G. nr. 50/2008 și cea care ar fi datorată potrivit noului act normativ. Or, principiul supremației dreptului comunitar, consacrat de Curtea Europeană de Justiție în practica sa (cauza Simmenthal, Larsy c Inasti), impune și cerința ca instanța națională să înlăture încălcarea dreptului comunitar ca mod de realizare a eficienței practice a acestui principiu. Aceasta rezultă și din cauza C-263/10 (N. vs. România), Curtea Europeană de Justiție reținând, cu privire la limitarea în timp a efectelor unei hotărâri preliminare, că norma de interpretare trebuie să fie aplicată raporturilor juridice născute și constituite înainte de hotărârea preliminară, Curtea respingând cererea guvernului român de limitare în timp a aplicării hotărârii.
În cauză, instanța a dispus obligarea la plata dobânzii fiscale prevăzute de art. 124 din O.G. nr. 92/2003, calculată cu începere de la data plății taxei.
Referitor la critica vizând cuantumul și data de la care se datorează dobânzile, reține că în cauza C‑565/11, având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE, CJUE s-a pronunțat (HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a treia) 18 aprilie 2013) asupra întrebării preliminare cu privire la interpretarea dreptului Uniunii în raport cu un regim național care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a taxei respective, în sensul că: Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.
Cererea de chemare în garanție are ca scop să asigure celui care a căzut în pretenții posibilitatea de a fi despăgubit de partea de la care a dobândit dreptul. Întrucât prin cererea de chemare în garanție pârâta a solicitat stabilirea obligației de plată în sarcina Administrației F. de Mediu corect a fost stabilită obligația bănească în sarcina pârâtei, aceasta fiind titulara raportului juridic fiscal, și în raport de caracterul subsidiar al cererii de chemare în garanție, instanța a obligat chemata în garanție să asigure fondurile necesare restituirii.
Față de cele ce preced, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul, ca nefondat, declarat de recurenta-pârâtă Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași, în numele și pentru Direcția G. a Finanțelor Publice a județului N. - Administrația Finanțelor Publice B., cu sediul în Iași, .. 26, județul Iași, împotriva sentinței civile nr. 973/CF din 16 mai 2013 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant B. A. L., cu domiciliul în Comuna Poiana Teiului, . N. și intimata-chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 294, . 6.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 06 decembrie 2013.
Președinte, L. A. | Judecător, M. N. | Judecător, C. Ș. |
Grefier, L.-D. D. |
Red. s. N. T.
Red./Tehnored. d.r. L. A.
Tehnored. L.D.D. – ex. 2
L.D.D. – 20 decembrie 2013
| ← Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 2846/2013.... | Pretentii. Decizia nr. 523/2013. Curtea de Apel BACĂU → |
|---|








