Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 4528/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4528/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 06-12-2013 în dosarul nr. 3630/103/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
- SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL -
Decizia nr. 4528/2013
Ședința publică de la 06 Decembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: L. A. - judecător
Judecător: M. N.
Judecător: C. Ș.
Grefier: L.-D. D.
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Astăzi a venit spre judecare recursul declarat de recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice Piatra N., împotriva sentinței civile nr. 1016/CF din 21 mai 2013 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a constatat lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța constată că în cauză a fost promovat recurs de către pârâta Administrația Finanțelor Publice Piatra N., recurs declarat și motivat în termen, scutit de plata taxei de timbru.
De asemenea, constată că, conform dispozițiilor art. 11 alin. 3 din O.U.G. nr. 74/26.06.2013 și ale H.G. nr. 520/2013, Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași se subrogă în toate drepturile și obligațiile recurentei-pârâte, motiv pentru care urmează a fi trecută pe concept în această calitate.
S-au verificat actele și lucrările dosarului și, având în vedere că atât recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice Piatra N., cât și intimatul-reclamant B. M. E. au solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în temeiul art. 223 alin. 3 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA:
- deliberând –
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1016/CF/21.05.2013 Tribunalul N. a admis acțiunea reclamantului B. M. E. și a obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 7.338 lei achitată de reclamant cu titlu de taxă de poluare, cu dobândă fiscală calculată conform dispozițiilor art. 120 alin. 7 din O.G. nr. 92/2003, de la data achitării taxei, respectiv 16.04.2012 până la data restituirii.
A obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 339,3 lei, cheltuieli de judecată.
A admis cererea de chemare în garanție și a obligat chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu să restituie pârâtei Administrația Finanțelor Publice Piatra N. suma de 7.338 lei virată de pârâtă cu titlu de taxă de poluare și să plătească acesteia dobânda fiscală datorată de pârâtă reclamantului.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a avut în vedere următoarele:
Reclamantul a cumpărat un autoturism din spațiul comunitar pentru a cărui înmatriculare a achitat la data de 16.04.2012 taxa de poluare în sumă de 7.338 lei la Administrația Finanțelor Publice Piatra N..
În consecință, raportul juridic de drept administrativ s-a născut între reclamant și Administrația Finanțelor Publice Piatra N..
Întrucât raportul fiscal dedus judecății în cauză privește exclusiv unitatea fiscală teritorială care organizează activitatea de trezorerie privind încasarea veniturilor și efectuarea plăților din bugetul de stat (respectiv Administrația Finanțelor Publice Piatra N. ) instanța a respins acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu Administrația F. pentru Mediu, pentru lipsă de calitate procesuală pasivă. Astfel, între reclamant și pârâta Administrația F. pentru Mediu nu s-a stabilit nici un raport juridic obligațional, această pârâtă nefiind titulara vreunei obligații în raport cu care să se valorifice pretenția reclamantului.
Pe fondul acțiunii formulată în contradictoriu cu Administrația Finanțelor Publice Piatra N. instanța a constatat următoarele:
Prin Legea nr. 9/2012 a fost instituită obligația de plată a taxei de poluare, plata taxei fiind prevăzută în mod imperativ cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România, la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri și la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei. De asemenea, art. 4 alin. 2 din lege prevede că obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării, însă aplicarea acestor dispoziții a fost suspendată prin O.U.G. nr. 1/2012până la 1 ianuarie 2013.
Art. 90 alin. 1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene stipulează că „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Instanța a constatat că în cauză, sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național.
Conform jurisprudenței constante a Curții de Justiție a Comunităților Europene, dispozițiile art. 90, au în sistemul Tratatului de Instituire a Comunității Europene (TCE), un caracter complementar raportat la prevederile privind interzicerea taxelor vamale la import și export și a taxelor cu efect echivalent cuprinse în art. 25 TCE. Finalitatea acestor dispoziții este de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență prin eliminarea oricărei forme de protecție ce ar putea rezulta din aplicarea de impozite interne discriminatorii în privința produselor provenind din alte state membre (hotărârile pronunțate de C.E.J. în cauzele Air Liquide Industries Belgium, C-393/04 și C-41/05, Brzezinski, C-313/05).
Un sistem de impozite este compatibil cu art. 90 TCE dacă este conceput de manieră a exclude în orice ipoteză ca produsele importate să fie taxate la un nivel superior față de produsele naționale și dacă nu are, în nici-o situație, efecte discriminatorii (hot. Comisia/Luxemburg, C-152/89, Comisia/G., C-375/1995).
Așadar, este incidentă încălcarea art. 90 al. 1 TCE atunci când impozitul aplicat produsului importat și cel aplicat produsului național similar sunt calculate în mod diferit, ducând, chiar dacă numai în anumite cazuri, la o impozitare superioară a produsului importat.
Prevederile Legii nr. 9/2012, în baza căreia se achită noua taxă de poluare sunt în continuare discriminatorii. discriminarea rezultă din suspendarea prevederii legale care se referea la plata taxei pentru prima vânzare pentru autovehiculele înmatriculate înainte de 2006.
Datorită acestei suspendări, sunt supuse în continuare la plata taxei, mașinile noi și mașinile second-hand înmatriculate într-un alt stat membru UE, fără ca autoturismele second-hand înmatriculate în România, să fie supuse, în caz de vânzare, unei asemenea taxe. Elementul de discriminare raportat la constatările Instanței Europene, reținute în Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 24, a rămas și produce aceleași efecte în mod indirect, efecte care favorizează autovehiculele deja înmatriculate pe teritoriul României față de cele ce urmează să fie înmatriculate și, respectiv, importate.
Reglementată în acest mod, taxa de poluare este destinată si diminueze introducerea în țară a unor autoturisme second-hand înmatriculate deja în altă țară; cumpărătorii sunt orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autoturisme second-hand deja înmatriculate în România - aspecte ce demonstrează că taxa se aplică doar ca urmare a achizițiilor intracomunitare și că este o taxă cu echivalent taxelor vamale de import.
Se menține astfel, în continuare, discriminarea reținută de CJUE între autoturismele second-hand importate din statele comunitare și cele deja înmatriculate în România, împrejurare față de care instanța apreciază că există incompatibilitate între normele interne incidente în speță și dispozițiile art. 90 TCE.
Or, în această situație este aplicabil principiul supremației dreptului comunitar enunțat de Curtea de Justiție a Comunităților Europene în Cauza C./Enel, C-6/64 și confirmat în mod constant în jurisprudența ulterioară a instanței comunitare.
Întrucât instanța a constatat că taxa, în forma prevăzută de actul normativ care o reglementează, este nelegală, a admis acțiunea.
Pentru repararea integrală a prejudiciului pârâta a fost obligată, în conformitate și cu dispozițiile deciziei Curții de Justiție a Uniunii Europene (cauza C-565/11), să achite și folosul nerealizat, respectiv dobânda calculată conform art. 120 alin. 7 din Cod procedură fiscală de la data plății fără temei a taxei în cauză și până la data restituirii acesteia.
Împotriva sentinței a declarat recurs Administrația Finanțelor Publice Piatra N. motivele recursului vizând următoarele:
1. - la data intrării în vigoare a Legii nr. 9/2012 a fost abrogată O.U.G. nr. 50/2008, iar potrivit dispozițiilor art. 12 din această ultimă lege, în cazul în care taxa de poluare achitată în temeiul O.U.G. nr. 50/2008 este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea actualei legi privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, se pot restitui diferențele, potrivit formulei de calcul prevăzută de respectiva lege și de normele metodologice de aplicare.
2. - interpretarea și aplicarea O.U.G. nr. 50/2008 (modificată), în raport de dispozițiile art. 110 din T.F.U.E și incidența hotărârii preliminare pronunțate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C- 402/2009 - T. împotriva României.
Concret, recurenta susține că instanța de fond nu a avut în vedere că taxa în discuție a fost percepută legal, în temeiul unei reglementări interne care nu contravine normelor de drept comunitar, că O.U.G. nr. 50/2008 a fost modificată succesiv, prin O.U.G. nr. 208/2008, nr. 218/2008 și nr. 7/2009, actul normativ modificat fiind în acord cu dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunității Europene. În susținerea acestui punct de vedere se invocă practica Curții Europene în Cauzele Brzezinski, Nadasdi și N. etc.
În ceea ce privește Hotărârea CJUE în Cauza C - 402/09, invocată de instanța de fond, recurenta consideră că aceasta nu are incidență în speță, întrucât taxa în discuție a fost achitată potrivit O.U.G. nr. 50/2008, în forma modificată prin O.U.G. nr. 7/2009.
3. - dobânda stabilită la obligația de plată, recurenta susținând că cererea reclamantului nu se încadrează în dispozițiile art. 117 lit. a - h din O.G. nr. 92/2003, taxa fiind legal percepută .Totodată s-a arătat că dobânzile nu trebuiau acordate începând cu data plății taxei.
Cheltuielile de judecată nu erau datorate de recurentă, art. 13 din Legea nr. 9/2012 prevăzând că cheltuielile bănești stabilite de instanțele de judecată prin hotărâri judecătorești în sarcina statului se suportă din taxa încasată în conturile organului fiscal competent sau din taxa virată la bugetul fondului pentru mediu.
Totodată, s-a invocat excepția de inadmisibilitate a acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile impuse de art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Analizând sentința recurată, sub aspectul criticilor formulate, în raport de dispozițiile legislației naționale și comunitare incidente în speță, curtea constată următoarele:
- În ceea ce privește aplicabilitatea Legii nr. 9/2012:
Procedura prevăzută de dispozițiile art. 12 din Legea nr. 9/2012, nu poate fi luată în discuție, dispozițiile acesteia producând efecte numai pentru viitor, potrivit principiului neretroactivității legii, așa încât procedura invocată nu poate fi aplicată unui raport fiscal născut anterior, intrării sale în vigoare. Mai mult, observă că prin respectiva procedură se încearcă o reparare parțială a efectelor aplicării unei proceduri, prin care s-a instituit o taxă neconformă dispozițiilor comunitare.
Or, atâta vreme cât CJUE a constatat că taxa de poluare percepută în temeiul O.U.G. nr. 50/2008 este nedatorată, procedura invocată prevăzută de dispozițiile art. 12 din Legea nr. 9/2012 este privită și ca lipsită de eficiență.
Principiul general este acela că statele membre trebuie să ramburseze taxele percepute în mod nelegal, Curtea de Justiție a Uniunii Europene insistând asupra ideii disponibilității unui remediu specific în cadrul sistemelor juridice naționale, ca remediu de drept european.
2. În ceea ce privește interpretarea și aplicarea O.U.G. nr. 50/2008 modificată, raportat la art. 110 din T.F.U.E. și incidența hotărârii preliminare pronunțate de C.J.U.E. în cauza C-402/09 – T. împotriva României, curtea constată următoarele:
Specificul situației în speță este determinat de invocarea neconcordanței între prevederea internă și cea comunitară, a cărei analiză este recunoscută în jurisprudența Curții Europene de Justiție de la Luxemburg în competența instanței interne, care poate lăsa neaplicată norma internă dacă prin aplicarea teoriei actului clar sau a teoriei actului clarificat, constată că norma comunitară nu permite aplicarea respectivei norme interne.
Or, prin hotărârea din data de 7 aprilie 2011, Curtea Europeană de Justiție a reținut că taxa pe poluare instituită prin O.U.G. nr. 50/2008, încalcă dispozițiile art. 110 din TFUE, în condițiile în care discriminează autovehiculele introduse în țară față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare.
Curtea a reținut că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Citând jurisprudența din cauzele Comisia/Danemarca, C 47/88, R.., p. I 4509, punctul 9, Brzeziński, punctul 27 și Kalinchev, C 2/09, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 37, Curtea a reținut (par. 34, 35) că articolul 110 TFUE are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență. Acesta vizează eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre. În acest sens, primul paragraf al articolului 110 TFUE interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare. Aceste dispoziții ale tratatului vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import (Hotărârea Comisia/Danemarca, punctele 8 și 9, precum și Hotărârea din 29 aprilie 2004, Weigel, C 387/01, R.., p. I 4981, punctul 66).
Reținând că, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale (Hotărârea Nádasdi și Németh, punctul 47), Curtea a arătat că, pentru a verifica dacă o taxă precum cea în cauză în acțiunea principală creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, este necesar să se examineze mai întâi dacă această taxă este neutră față de concurența dintre vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de O.U.G. nr. 50/2008.
Examinând neutralitatea aceleiași taxe între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării în vigoare a O.U.G nr. 50/2008, Curtea a reținut, că reglementarea în discuție are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Totodată s-a reținut că nu se poate contesta că O.U.G. nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre (Paragraful 58 al hotărârii).
Argumentele instanței europene, care au determinat concluzia Curții, deși raportate la forma inițială a O.U.G. nr. 50/2008, anterioară datei de 14 decembrie 2008, nu țin de criteriile folosite de legiuitorul român pentru determinarea taxei pe poluare, pe care le declară corespunzătoare și conforme dreptului comunitar (Paragraf 47 din cauza 402/09), ci de efectul descurajant al unei asemenea taxe, în sine, pentru importul autovehiculelor de ocazie.
Ca atare, independent de criteriile de determinare, de cuantumul taxei și de scopul pentru care o asemenea taxă a fost instituită, Curtea a considerat că o asemenea taxă are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fiind contrarie art. 110 TFUE.
Curtea a reținut că, potrivit unei jurisprudențe constante, interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale (Hotărârea din 3 martie 1988, Bergandi, 252/86, R.., p. 1343, punctul 25, Hotărârea din 7 decembrie 1995, Ayuntamiento de Ceuta, C 45/94, R.., p. I 4385, punctul 29, precum și Hotărârea din 8 noiembrie 2007, Stadtgemeinde Frohnleiten și Gemeindebetriebe Frohnleiten, C 221/06, Rep., p. I 9643, punctul 40).
Astfel, articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE.
Or, constatând că taxa pe poluare are efect descurajant pentru importul autoturismelor provenite din alte state membre ale Uniunii Europene, fiind contrară dispozițiilor art.110 TFUE, rezultă că taxa percepută în cauza de față, achitată de către reclamant la data de 16.04.2012, este stabilită în temeiul unei dispoziții contrară normei comunitare.
Această opinie a Curții de Justiție a fost confirmată și prin hotărârea pronunțată în Cauza C-263/10 – N. împotriva României, în care au fost analizate reglementările ulterioare, care au modificat O.U.G. nr. 50/2008, respectiv O.U.G. nr. 208/2008, nr. 218/2008 și nr. 7/2009, curtea stabilind că toate versiunile de modificare a O.U.G. nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Ca urmare, se impun a fi înlăturate criticile recurentei privind neanalizarea modificărilor aduse O.U.G. nr. 50/2008.
De asemeni, nu pot fi reținute criticile referitoare la neincidența în speță a hotărârilor preliminare invocate mai sus.
Având în vedere dispozițiile prevăzute de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României și ținând seama de principiile și regulile desprinse din hotărârea Curții de Justiție în cauza Simmenthal II din anul 1978, unde s-a decis că, eficiența deplină a dreptului comunitar ar fi afectată, dacă o regulă de drept intern ar putea împiedica o instanță, care are pe rol o problemă de drept comunitar, să nu o poată tranșa, s-a statuat că "orice judecător național, sesizat în cadrul competentei sale, are obligația de a aplica integral dreptul comunitar si de a proteja drepturile pe care acesta le conferă particularilor, lăsând neaplicată orice dispoziție, eventual contrară a legii naționale".
În astfel de situații, Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite (CJCE, cazul nr. 68/79 Hans J. I/S contre Ministère danois des impôts . cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 Ákos Nádasdi și I. Németh parag. 61-70).
3. În ce privește dobânda legală, Curtea constată următoarele:
Dreptul contribuabilului de a i se plăti dobândă pentru sumele de restituit sau de rambursat este reglementat de art. 124 Cod procedură fiscală, prima instanță dând eficiență dispozițiilor Hotărârii C-565/11 prin care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.
Referitor la cheltuielile de judecată, Curtea constată că textul invocat în susținerea recursului nu derogă de la prevederile art. 274 Cod procedură civilă, în temeiul căruia prima instanță a instituit această obligație. Art. 13 din Legea nr. 9/2012 prevede doar fondurile din care urmează a fi achitate cheltuielile de judecată stabilite în sarcina statului dar acestea sunt datorate de partea care cade în pretenții, conform regulilor instituite în art. 274 și urm. Cod procedură civilă.
În ceea ce privește admisibilitatea acțiunii în cauză sunt aplicabile dispozițiile recursului în interesul legii pronunțat de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 24/ 6.07.2011 astfel că, în raport de dispozițiile art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă, respingerea acesteia se impunea.
Față de considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1), raportat la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul, ca nefondat, declarat de recurenta-pârâtă Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași, în numele și pentru Administrația Finanțelor Publice Piatra N., cu sediul în Iași, .. 26, județul Iași, împotriva sentinței civile nr. 1016/CF din 21 mai 2013 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant B. M. E., cu domiciliul în Piatra N., ., ., . și intimata-chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 294, . 6.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 06 decembrie 2013.
Președinte, L. A. | Judecător, M. N. | Judecător, C. Ș. |
Grefier, L.-D. D. |
Red. s. D. S.
Red./Tehnored. d.r. C. Ș.
Tehnored. L.D.D. – ex. 2
L.D.D. – 08 ianuarie 2014
| ← Pretentii. Decizia nr. 4150/2013. Curtea de Apel BACĂU | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 211/2013.... → |
|---|
