Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 4743/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4743/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 17-12-2013 în dosarul nr. 4187/103/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 4743/2013
Ședința publică de la data de 17 Decembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. P.
Judecător V. P.
Judecător C. Ș.
Grefier A. R.
********************************************
La ordine a venit spre soluționare recursul promovat de recurenta-pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice N. împotriva sentinței civile nr. 1218/CF din data de 07.06.2013, pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, s-a constatat lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Instanța constată că recursul promovat de recurenta-pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice N. este declarat și motivat în termen, scutit de plata taxei judiciare de timbru în conformitate cu dispozițiile art. 17 din Legea nr. 146/1997, după care, nemaifiind chestiuni prealabile sau cereri de formulat și având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art.242 pct.2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată, păstrând-o în pronunțare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului de față;
Examinând actele și lucrările dosarului instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1218/CF din data de 07.06.2013 Tribunalul N. a admis acțiunea principală, formulată de reclamanta O. M., în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PIATRA-N., și, în consecință:
A obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice Piatra-N., să restituie reclamantei suma de 2.377 lei, reprezentând taxă de poluare, precum și dobânda aferentă acestei sume, calculată de la data plății.
A admis cererea de chemare în garanție, formulată de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PIATRA-N., în contradictoriu cu chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
A obligat chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu să plătească pârâtei Administrația Finanțelor Publice Piatra-N., suma de 2.377 lei, reprezentând taxă de poluare, precum și dobânda aferentă acestei sume, calculată de la data plății și a obligat pârâta și chemata în garanție să plătească reclamantei suma de 339,3 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamanta O. M. a achiziționat un autoturism second-hand, marca Volkswagen, din Italia, pentru înmatricularea căruia a achitat suma de 2.377 lei, reprezentând taxă de poluare, cu chitanța . 4A nr._ din 20.08.2010.
Această taxă a fost instituită prin O.U.G. nr.50/2008, obligația de plată fiind prevăzută în mod imperativ pentru înmatricularea unui autovehicul pentru prima dată în România și pentru repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri.
Art.90 alin.1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene, stipulează că „ nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produsele altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Instanța a constatat că în cauză, sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național.
Conform jurisprudenței constante a Curții de Justiție a Comunităților Europene, dispozițiile art.90 au, în sistemul Tratatului de Instituire a Comunității Europene (T.C.E.), un caracter complementar, raportat la prevederile privind interzicerea taxelor vamale la import și export și a taxelor cu efect echivalent cuprinse în art.25 T.C.E.. Finalitatea acestor dispoziții este de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență prin eliminarea oricărei forme de protecție ce ar putea rezulta din aplicarea de impozite interne discriminatorii în privința produselor provenind din alte state membre (hotărârile pronunțate de C.E.J. în cauzele Air Liquide Industries Belgium, C-393/04 și C-41/05, Brzezinski, C-313/05).
Se recunoaște, în mod constant, în jurisprudența comunitară, libertatea statelor membre de a stabili un sistem de taxare diferențiată pentru anumite produse, chiar similare în sensul art.90 alin. 1 T.C.E., în funcție de criterii obiective. Asemenea diferențieri nu sunt însă compatibile cu dreptul comunitardecât dacă urmăresc obiective compatibile cu exigențele tratatului și ale dreptului derivat și dacă evită orice formă de discriminare, directă sau indirectă, în privința importurilor provenind din state membre, sau de protecție în favoarea produselor naționale concurente (hotărârea Outokumpu, C-213/96, hotărârea Nadasdi și N. C-290/05).
Un sistem de impozite este compatibil cu art.90 T.C.E. dacă este conceput de manieră a exclude în orice ipoteză ca produsele importate să fie taxate la un nivel superior față de produsele naționale și dacă nu are, în nicio situație, efecte discriminatorii (hotărârea Comisia/Luxemburg, C-152/89, Comisia/G., C-375/1995).
Așadar, este incidentă încălcarea art.90 alin.1 T.C.E. atunci când impozitul aplicat produsului importat și cel aplicat produsului național similar sunt calculate în mod diferit, ducând, chiar dacă numai în anumite cazuri, la o impozitare superioară a produsului importat.
Curtea de Justiție, în cauza C-402/09. T. vs. Statul român, a stabilit că „Taxa pe poluare instituită prin reglementarea română și care se aplică vehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru este contrară dreptului Uniunii”. Astfel, această reglementare are ca efect să descurajeze importul și punerea în circulație a vehiculelor de ocazie cumpărate în alte state membre. Reglementarea română – O.U.G. nr.50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule (Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008) - a instituit, începând de la 1 iulie 2008, o taxă pe poluare care trebuie să fie plătită cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România. Reglementarea menționată nu face distincție între vehiculele fabricate în acest stat membru și cele produse în străinătate. De asemenea, aceasta nu face distincție între vehiculele noi și vehiculele de ocazie.
Analizând dispozițiile O.U.G. nr.50/2008, cu modificările ulterioare, rezultă că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre U.E. nu se percepe o nouă taxă de poluare dacă anterior a fost înmatriculat tot în România, dar se percepe o asemenea taxă la autoturismul produs în tară sau în alt stat membru U.E. dacă este înmatriculat pentru prima dată în România.
Reglementată în acest mod, taxa de poluare este destinată să diminueze introducerea în țară a unor autoturisme second-hand înmatriculate deja în altă țară; cumpărătorii sunt orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autoturisme second-hand deja înmatriculate în România - aspecte ce demonstrează că taxa se aplică doar ca urmare a achizițiilor intracomunitare și că este o taxă cu echivalent taxelor vamale de import.
Se menține astfel, în continuare, discriminarea reținută de C.J.U.E. între autoturismele second-hand importate din statele comunitare și cele deja înmatriculate în România, împrejurare față de care instanța apreciază că există incompatibilitate între normele interne incidente în speță și dispozițiile art.90 T.C.E..
Or, în această situație, este aplicabil principiul supremației dreptului comunitar enunțat de Curtea de Justiție a Comunităților Europene în Cauza C./Enel, C-6/64 și confirmat în mod constant în jurisprudența ulterioară a instanței comunitare.
Apărarea pârâtei că în cauză sunt aplicabile dispozițiile Legii nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, act normativ care a intrat în vigoare la data de 13.01.2012 și a abrogat O.U.G. nr.50/2008, s-a apreciat că este nefondată.
Reclamanta a achitat taxa de poluare pentru înmatricularea autovehiculului la 20.08.2010, înainte de . Legii nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, respectiv 13.01.2012.
Totodată, prevederile Legii nr.9/2012, în baza căreia se achită noua taxă de poluare sunt în continuare discriminatorii și nelegale. Discriminarea rezultă din suspendarea prevederii legale care se referea la plata taxei de primă vânzare pentru autovehiculele înmatriculate înainte de 2006, până la data de 1 ianuarie 2013, prin O.U.G. nr. 1/2012, publicată în Monitorul Oficial nr.79 din 31 ianuarie 2012.
Datorită acestei suspendări, sunt supuse în continuare la plata taxei, mașinile noi și mașinile second-hand înmatriculate într-un alt stat membru UE, fără ca autoturismele second-hand înmatriculate în România, să fie supuse în caz de vânzare, unei asemenea taxe.
Întrucât tribunalul a constatat că suma plătită de către reclamantă nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, taxa trebuie restituită.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Administrația Județeană a Finanțelor Publice N..
Recursul este scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar conform art. 17 din Legea 146/1997.
În motivarea recursului recurenta critică hotărârea instanței de fond sub următoarele aspecte:
Taxa prevăzută de OUG 50/2008 nu este contrară art. 90 din TCE și citează dispozițiile art. 3 și 4 din OUG 50/2008. Că această taxă a fost calculată potrivit art. 6 din ordonanță, iar dispozițiile art. 2141 din Codul fiscal nu au fost declarate neconstituționale sau discriminatorii, că potrivit art. 148 din Constituție, armonizarea legislației se realizează de Parlament și nu de instanțe Susține recurentă ca un alt motiv de respingere a cererii de restituire este Decizia Curții Europene din 07.04.2011, că și în situația existentei unei încălcări, înlăturarea acesteia se realizează potrivit art. 21 din Legea 24/2000.
Susține greșita obligare a sa la plata dobânzilor fiscale neavând culpă, iar data de la care este stabilită curgerea dobânzii este contrară aret. 70 din Codul de procedură fiscală.
Curtea, verificând sentința recurată în limitele motivelor de recurs formulate și cu respectarea dispozițiilor art. 3041 cod procedură civilă, constată nefondat recursul pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a reținut o situație de fapt în conformitate cu probele administrate și, în ceea ce privește fondul dreptului dedus judecății, o corectă aplicare a legii, cu respectarea atât a principiului supremației Constituției și respectării legilor consacrat prin art. 1 (5) din Constituția României, cât și al priorității dreptului Uniunii Europene, principiu consacrat prin art. 141 (2) și (4) din Constituția României.
În ceea ce privește critica privind nelegalitatea restituirii, instanța de recurs nu poate primi susținerea recurentei referitoare la conformitatea O.U.G. nr. 50/2008 cu dreptul comunitar.
Astfel, atât în cauza T. cât și în Cauza N., (cauza T. pct. 61, Cauza N. pct. 29) Curtea Europeană de Justiție a reținut că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Or, așa cum rezultă din art. 4 alin. 1 lit. a din O.U.G. nr. 50/2008 obligația taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România. Cumpărarea autovehiculelor de ocazie din alte state membre și înmatricularea lor în România fiind supuse taxării prevăzută de O.U.G. nr. 50/2008, în timp ce cumpărarea unui autovehicul, cu aceleași caracteristici tehnice și vechime, dar deja înmatriculat în România (de pe piața națională), nu este supus unei taxe similare, măsura fiscală stabilită pentru autovehiculele de pe piața europeană fiind de natură a descuraja punerea în circulație a vehiculelor de ocazie cumpărate în alte state membre.
În ceea ce privește critica referitoare la dobânda fiscală la care a fost obligată pârâta recurentă nici aceasta nu se fondează. Astfel, potrivit art. 124 alin. 1 Codul de procedură fiscală, pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz, până la data stingerii prin oricare dintre modalitățile prevăzute de lege. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.
Pe de altă parte, pe 18 aprilie 2013 Curtea Europeana de Justiție a pronunțat decizia în cazul C-107/10 ( M. I.) și a stabilit ca dobânzile pot fi obținute pentru întreaga perioada în care contribuabilul nu a beneficiat de sumele la care era îndreptățit respectiv de la data la care plata ar fi trebuit sa fie efectuata pana la data efectiva a plății.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, critica nu este fondată.
Potrivit art. 1 din OUG 50/2008 taxa pe poluare pentru autovehicule, constituie venit la bugetul F. pentru mediu și venit la bugetul de stat, în sensul prevăzut de art. 2 pct.42 din Legea 500/2002. Așadar, taxa în discuție este o creanță fiscală căreia i se aplică dispozițiile Codului de procedură fiscală.
Potrivit art. 17 alin. 1 din Codul de procedură fiscală, subiecte ale raportului juridic fiscal sunt statul, unitățile administrativ-teritoriale sau, după caz, subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor, contribuabilul, precum și alte persoane care dobândesc drepturi și obligații în cadrul acestui raport.
În cadrul acestui raport juridic fiscal statul este reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor prin Agenția Națională de Administrare Fiscală și unitățile sale subordonate cu personalitate juridică, în prezenta cauză statul fiind reprezentat de recurentă.
Așadar, chiar dacă litigiul poartă asupra unei creanțe fiscale reprezentând dreptul statului de a percepe taxa de poluare și obligația corelativă a contribuabilului de a plăti taxa pretinsă, recurenta este parte în litigiu în calitatea sa de reprezentant al statului ca parte a raportului juridic fiscal în condițiile art. 17 alin. 3 din Codul de procedură fiscală.
În aceste condiții, în raportul juridic fiscal dedus judecății din prezenta cauză recurenta nu angajează propriul patrimoniu, ci, în calitatea sa de reprezentant al statului, bugetul de stat. Sub acest aspect atât dobânda, cât și cheltuielile de judecată datorate sunt în sarcina statului pe care îl reprezintă recurenta, în condițiile art. 17 din Codul de procedură fiscală.
În acest sens sunt chiar dispozițiile art. 13 din Legea 9/2012 potrivit cărora, cheltuielile bănești stabilite de instanțele de judecată prin hotărâri definitive și irevocabile în sarcina statului, precum și orice alte cheltuieli ocazionate de executarea silită se suportă din taxa încasată în conturile organului fiscal competent sau din taxa virată la bugetul F. pentru mediu, partea finală din dispoziția legală, care se referă la modul în care se realizează executarea obligației la care face referire art. 13, este o chestiune ulterioară judecății și ține de politica fiscală a statului de regularizare a mișcării mijloacelor bănești în interiorul bugetului de stat.
În acest litigiu nu prevalează culpa recurentei în aplicarea dispozițiilor legale, aceasta putând face obiectul unei analize în cadrul juridic dat de raportul de reprezentare legală în care se găsește cu statul, ci culpa statului care a pretins o taxă contrară dreptului european, culpă care justifică dreptul contribuabilului de a pretinde o justă dezdăunare.
Din aceste considerente nu sunt întemeiate nici criticile referitoare la suportarea de către chematul în garanție la plata dobânzilor și a cheltuielilor de judecată.
În ceea ce privește data de la care recurenta a fost obligată la plata dobânzilor, este corectă susținerea acesteia raportată la legislația națională, aceasta însă omite că restituirea taxei este impusă de dispozițiile dreptului comunitar încălcate de Statul român prin stabilirea și perceperea unei taxe care încalcă dispozițiile art. 90 din TCE. În situația în care este dispusă înlăturarea consecințelor încălcării dreptului comunitar, această înlăturare trebuie să fie integrală, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat decizia în cazul C-107/10 (M. I.) și a stabilit ca dobânzile pot fi obținute pentru întreaga perioada în care contribuabilul nu a beneficiat de sumele la care era îndreptățit respectiv de la data la care plata a fost efectuată efectuata și pana la data restituirii efective a taxei achitate de reclamant.
În consecință, față de considerentele ce preced, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D EC I D E
Respinge recursul promovat de recurenta-pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice N. cu sediul în Piatra N., ., județul N., împotriva sentinței civile nr.1218/CF din data de 07.06.2013, pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă O. M. cu domiciliul ales în Piatra N., .. 11, ., județul N. și cu intimata-chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr. 294, sector 6, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 17 decembrie 2013.
Președinte, C. P. | Judecător, V. P. | Judecător, C. Ș. |
Grefier, A. R. |
Red.sentM. I.
Red.dec.rec.Cl.P. – 09.01.2014
Tehno.red.dec.rec.A.R. – 09.01.2014
2ex
| ← Pretentii. Decizia nr. 4667/2013. Curtea de Apel BACĂU | Pretentii. Decizia nr. 2321/2013. Curtea de Apel BACĂU → |
|---|
