Pretentii. Decizia nr. 2321/2013. Curtea de Apel BACĂU

Decizia nr. 2321/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 04-06-2013 în dosarul nr. 5914/110/2012

DOSAR NR._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE NR. 2321/2013

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 04 IUNIE 2013

COMPLETUL COMPUS DIN:

PREȘEDINTE V. P.

JUDECĂTOR C. Ș.

JUDECĂTOR C. P.

GREFIER C. M.

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice Bacău împotriva sentinței civile nr. 63 din 14 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._, având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședință publică s-a constatat lipsa părților, dosarul fiind lăsat la a doua strigare, când de asemenea, părțile au lipsit.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:

Instanța constată recursul la primul termen, declarat și motivat în termen, legal scutit de plata taxei de timbru conform art. 17 din Legea nr. 146/1997.

S-au verificat actele și lucrările dosarului, s-a constatat că s-a solicitat judecata în lipsă, cauza rămânând în pronunțare.

CURTEA

DELIBERÂND:

Administrația Finanțelor Publice a municipiului Bacău, a formulat recurs împotriva sentinței civile nr. 63/14.01.2013 a Tribunalului Bacău, dată în dosarul nr._, prin care s-a admis acțiunea formulată de reclamant și s-a dispus obligarea recurentei la restituirea sumei de 6127 lei și 39 lei cheltuieli judiciare.

Solicită casarea sentinței civile recurate în temeiul art. 304

punctul 9 din Codul de procedură civilă, caz în care hotărârea pronunțata este lipsită de temei legal ori a fost data cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Potrivit art. 304 din Codul de procedură civilă, recursul declarat

împotriva unei hotărâri care. potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzute la art. 304, instanța putând să examineze cauza sub toate aspectele.

Sentința civilă nr. 63/2013 a Tribunalului Bacău, data în dosarul nr._, este nelegală.

În fapt reclamantul a solicitat restituirea sumei de 6127 lei reprezentând taxă pe poluare pentru autoturismul marca BMW achiziționat din Uniunea Europeană și dobânda legală aferentă.

Taxa pe poluare reglementată de O.U.G. nr. 50 I 2008, cu modificările

și completările ulterioare nu putea fi caracterizată ca fiind contrară articolului 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene.

La data intrării în vigoare a Legii nr. 9 / 2012 privind emisiile poluante provenite de la autovehicule - 13.01.2012, s-a abrogat Ordonanța de urgența a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, și Hotărârea Guvernului nr. 686/2008 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a Ordonanței de urgența a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 480 din 30 iunie 2008, cu modificările și completările ulterioare.

ART.12 din Legea nr.9/2012 reglementează următoarele:

„ (1) în cazul în care taxa pe poluare pentru autovehicule achitată de

către contribuabili începând cu 1 iulie 2008 până la data intrării în vigoare

a prezentei legi, potrivit prevederilor Ordonanței de urgentă a Guvernului

nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, cu "modificările și

completările ulterioare, este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea

prezentelor prevederi privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la

autovehicule, calculată în lei la cursul de schimb valutar aplicabil la

momentul înmatriculării în România, se pot restitui sumele reprezentând

diferența de taxă plătită, numai către titularul obligației de plată, pe baza

procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.

Calculul diferenței de restituit se face pe baza formulei de calcul din

prezenta lege, în care se utilizează elementele avute în vedere la

momentul înmatriculării autovehiculului în România.

(2) Sumele prevăzute la alin. (1) se restituie la cererea contribuabilului, adresată organului fiscal competent, în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

(3) Taxa rezultată ca diferență dintre suma achitată de contribuabil cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și cuantumul rezultat din aplicarea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule se restituie în termenul de prescripție prevăzut de legea fiscală, pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei legi."

Solicită admiterea recursului, desființarea sentinței civile nr. 63/14.01.2013 a Tribunalului Bacău, dată în dosarul nr._ și, pe fond, respingerea cererii ca nefondată.

În drept, invocă dispozițiile Legii nr. 9 / 2012, Codul de procedură civilă.

Solicită judecata în lipsă.

Intimatul nu a depus întâmpinare.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Recursul este nefondat.

Astfel, în ce privește lipsa existenței unei proceduri de restituire a taxei de poluare, instanța apreciază, pe de o parte, că în lipsa unei proceduri speciale este incident dreptul comun și instituția plății nedatorate, orice altă pretenție privind așteptarea reglementării unei proceduri speciale de restituire fiind incompatibilă cu preeminența dreptului comunitar și cu tratatele U.E., așa cum a decis Curtea Europeană de Justiție în legătură cu orice procedură care ar întârzia aplicarea directă și imediată a dreptului comunitar în cauza C-106/77 (Simmenthal), iar pe de altă parte, în aplicarea aceluiași principiu, Înalta Curte de Casație și Justiție a dat soluționat recursul în interesul legii exprimat prin Decizia nr. 24/14 noiembrie în care se arată că procedura de restituire este cea prevăzută în art. 117 alin. (1) lit. d) Codul de procedură fiscală, însă procedura de contestare nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare.

Orice prevedere internă contrară prevederilor comunitare care se aplică de drept și face parte din dreptul intern este considerată că nu există, astfel că plata taxei nu are suport legal, în cazul plății nedatorate nefiind obligatorie, nici în dreptul intern, efectuarea procedurii prealabile.

Prin urmare această critică este neîntemeiată.

Nici celelalte critici nu sunt întemeiate, din moment ce Curtea Europeană de Justiție a decis în cauza C-402/09 că taxa de poluare ce se aplică cu ocazia primei înmatriculări instituită de legea română este contrară dreptului Uniunii.

Invocarea de către recurentă a principiului tempus regit actum nu poate fi primită, din moment ce modificările aduse în timp OUG nr. 50/2008, chiar și prin Legea nr. 9/2012, nu au fost unele de substanță, menținând discriminarea între autoturismele second hand înmatriculate deja în România și cele importate din state membre U.E. ori amânând aplicarea în timp a criteriilor care diminuau sau făceau să dispară diferența de tratament între autoturismele deja înmatriculate în România și cele importate din state membre U.E.

Nu au relevanță în acest sens aprecierile experților europeni, hotărârile CJUE fiind obligatorii pentru instanțele naționale.

Taxa introdusă de OUG nr. 50/2008, cu modificările și completările ulterioare și menținută de Legea nr. 9/2012 nu reprezintă o taxă vamală sau cu efect echivalent, ci reprezintă o taxă internă, însă orice taxă internă trebuie să fie nediscriminatorie, aspect de care legislația română nu a ținut cont și care a stat la baza cauzei C-402/09, decizie care a statuat de principiu și care este aplicabilă indiferent de modificările interne de formă ale reglementărilor care introduc sau mențin taxe interne discriminatorii între produsele naționale și cele importate din state U.E.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Bacău împotriva sentinței civile nr. 63 din 14 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul-reclamant M. I. A. și intimata-chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 04 iunie 2013.

Președinte, Judecător, Judecător,

V. P. C. Ș. C. P.

Grefier,

C. M.

Reds.M. M.

Red.d.r./tehnored.C.Șt.

Tehnored.VZ/6.06.2013

Ex.2

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Decizia nr. 2321/2013. Curtea de Apel BACĂU