Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 4257/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4257/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 21-11-2013 în dosarul nr. 4188/103/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ DECIZIE Nr. 4257/2013
Ședința publică de la 21 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. G. B.-judecător
Judecător Olguța L. T.
Judecător M. G. C.
Grefier M. A.
************************************************
La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de recurenta-pârâta Administrația Finanțelor Publice Piatra N. împotriva sentinței civile nr. 1185/CF din 4 iunie 2013, pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant P. C. și intimata-chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților, dosarul fiind lăsat la a doua strigare, când de asemenea, părțile au lipsit.
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral asupra cauzei de către grefier după care:
Instanța constată că în cauză a promovat recurs Administrația Finanțelor Publice Piatra N., declarat și motivat în termen, scutit de plata taxei judiciare de timbru în temeiul art.17 din Legea nr.146/1997.
Totodată, instanța constată că, potrivit dispozițiilor O.U.G. nr. 74/2013, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași s-a subrogat în drepturile și obligațiile Administrației Finanțelor Publice Piatra N., dobândind astfel calitate procesuală activă.
Instanța, verificând actele și lucrările dosarului, având în vedere că intimatul-reclamant și-a îndeplinit obligațiile dispuse de instanță, constată cauza în stare de judecată și întrucât s-a solicitat judecata cauzei și în lipsă, conform art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, o reține în pronunțare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului în materia contenciosului administrativ de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1185/CF din 4.06.2013 Tribunalul N. a hotărât următoarele: a respins, ca nefondată, excepția inadmisibilității acțiunii; a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantul P. C. împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice Piatra N. pe care a obligat-o să restituie reclamantului suma de 4.872 lei, reprezentând taxă auto, precum și dobânda aferentă acestei sume, calculată conform art. 120 alin. 7 din O.G. nr. 92/2003, începând cu data achitării taxei până la data restituirii efective; a admis cererea de chemare în garanție și a obligat Administrația F. pentru Mediu să plătească pârâtei Administrația Finanțelor Publice Piatra N. sumele de bani la care aceasta a fost obligată către reclamant; a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice Piatra N. să achite reclamantului suma de 639,3 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Excepția inadmisibilității se impune a fi soluționată cu luarea în considerare, prin analogie, a considerentelor ce stau la baza deciziei pronunțate de ICCJ la data de_ .
Pentru înmatricularea unui autoturism second-hand, Volkswagen . WVWZZZ1KZW139969 provenit dintr-un stat membru al Uniunii Europene, reclamantul a achitat la data 13.08.2012 de suma de 4872 lei, la Trezoreria Piatra N..
Această taxă este reglementată prin Legea nr. 9/2012, obligația de plată fiind prevăzută în mod imperativ pentru înmatricularea oricărui autovehicul, în orice condiții, în România precum și pentru repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri, cu excepția autovehiculelor pentru care anterior s-a achitat taxa pentru emisii poluante.
În cauză, sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național, respectiv art. 90 alin. 1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene, un sistem de impozite fiind compatibil cu art. 90 TCE dacă este conceput de manieră a exclude în orice ipoteză ca produsele importate să fie taxate la un nivel superior față de produsele naționale și dacă nu are, în nici-o situație, efecte discriminatorii (hot Comisia/Luxemburg, C-152/89, Comisia/G., C-375/1995). Așadar, este incidentă încălcarea art. 90 al. 1 TCE atunci când impozitul aplicat produsului importat și cel aplicat produsului național similar sunt calculate în mod diferit, ducând, chiar dacă numai în anumite cazuri, la o impozitare superioară a produsului importat.
Este de reținut Hotărârea dată de Curtea de Justiție, în cauza C-402/09 T. vs. statul român și faptul că reglementarea română, Legea 9/2012, a reconfirmat taxa instituită, începând de la 1 iulie 2008, o taxă de poluare care trebuie să fie plătită cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România. Reglementarea menționată nu face distincție între vehiculele fabricate în acest stat membru și cele produse în străinătate. De asemenea, aceasta nu face distincție între vehiculele noi și vehiculele de ocazie.
Așadar, din dispozițiile Legii 9/2012 cu modificările ulterioare, rezultă că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre UE nu se percepe o nouă taxă de poluare dacă anterior a fost înmatriculat tot în România, dar se percepe o asemenea taxă la autoturismul produs în tară sau în alt stat membru UE dacă este înmatriculat pentru prima dată în România. Reglementată în acest mod, taxa de poluare este destinată să diminueze introducerea în țară a unor autoturisme second-hand înmatriculate deja în altă tară; cumpărătorii sunt orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autoturisme second-hand deja înmatriculate în România, aspecte ce demonstrează că taxa se aplică doar ca urmare a achizițiilor intracomunitare și că este o taxă cu echivalent taxelor vamale de import. Ca atare, în viziunea Curții, inclusiv dispozițiile Legii 9/2012 coroborată cu O.U.G. nr. 1/2012, sunt incompatibile cu prevederile art. 110 pct. 1 din TFUE.
Așadar, nu poate fi eficient argumentul pârâtei care în întâmpinare arată că în condițiile adoptării Legii 9/2012 nu mai poate fi vorba de discriminare deoarece taxa pentru emisii poluante se plătește în toate cazurile inclusiv pentru înmatricularea vehiculelor, radiate ca urmare a transmisiunii, înmatriculate anterior anului 2007.
În realitate, aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) și a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, conform art. 1 din OUG 1/2012 au fost suspendate până la 1 ianuarie 2013. În această împrejurare subzistă situația premisă în sensul că reclamantul este discriminat în raport cu deținătorii de autovehicule înmatriculate în România anterior anului 2007 și care în prezent procedează la vânzarea acestora.
Pentru repararea integrală a prejudiciului pârâta este ținută să achite și folosul nerealizat, respectiv dobânda calculată conform art. 124 Cod procedură fiscală cu observare incidenței în mod direct a dispozițiilor Hotărârii C-565/11 prin care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că dreptul Uniunii trebuie interpretat in sensul ca se opune unui regim național, precum cel in discuție in litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.
Întrucât prin cererea de chemare în garanție pârâta a solicitat stabilirea obligației de plată în sarcina Administrației F. de Mediu și cum în sarcina pârâtei a fost stabilită obligația bănească, în raport și de caracterul subsidiar al cererii de chemare în garanție, instanța o constată întemeiată. Astfel, suma la plata căreia a fost obligată pârâta Administrația Finanțelor Publice Piatra N. a fost încasată de aceasta însă a fost virată chematei în garanție, potrivit art. 1 din Legea nr. 9/2012, taxa de poluare constituind venit la bugetul F. Pentru Mediu.
În termenul prevăzut de art. 20 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 împotriva hotărârii tribunalului, pârâta Administrația Finanțelor Publice Piatra N. a formulat prezentul recurs în motivarea căruia a susținut următoarele:
Împotriva deciziei de calcul reclamantul nu a formulat contestație administrativă conform art. 205 din Codul de procedură fiscală și art. 7 din Legea nr. 554/2004. Prin urmare, este de constatat lipsa procedurii prealabile.
După . Legii nr. 9/2012 nu mai poate fi vorba de discriminare în condițiile în care, conform art. 4, toate vehiculele care intră în parcul auto național sunt supuse taxei de poluare. Această taxă se plătește și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule ori taxa de poluare. Mai mult, sunt de reținut și dispozițiile art. 12 din Legea nr. 9/2012.
Art. 110 din Tratat nu interzice determinarea taxei pe criterii obiective, cum sunt cele din O.U.G. nr. 50/2008, iar apoi din Legea nr. 9/2012.
Noțiunea de impozit intern are accepțiune diferită de cea din dreptul intern, desemnând un sistem general de taxe interne aplicabile în mod sistematic diferitelor categorii de produse, cu ajutorul unor criterii obiective, indiferent de originea produselor.
Este de reținut ceea ce a reținut Curtea în cauzele Brzezinski C-313/05, Outokumpu C-213/96, Nadasdi și Nemth C-290/05, Comisia-Luxemburg Contestatoare-152/89, Comisia-G. C-375/1995. Rezultă din această jurisprudență că este incidentă încălcarea art. 90 alin. 1 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene atunci când impozitul aplicat produsului importat și cel aplicat produsului național similar sunt calculate în mod diferit, ducând, chiar dacă numai în anumite cazuri, la o impozitare superioară a produsului importat.
Decizia Curții de Justiție a Uniunii Europene pronunțată în cauza C-402/09 nu mai poate fi avută în vedere deoarece privește taxa de poluare reglementată de O.U.G. nr. 50/2008.
În mod greșit a fost obligată la plata dobânzilor și a cheltuielilor de judecată, situația creată neputându-i fi imputată. Administrația F. pentru Mediu ar trebui obligată să-i plătească inclusiv cheltuielile de judecată.
Sunt de reținut și dispozițiile art. 13 din Legea nr. 9/2012.
Examinând hotărârea recurată în raport de motivele de recurs invocate, curtea de apel constată următoarele:
În privința inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile se constată următoarele:
Art. 10 din Legea nr. 9/2012 are același conținut cu art. 7 din O.U.G. nr. 50/2008, în privința contestațiilor privind taxa datorată de către contribuabili, prevăzându-se că se realizează potrivit prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
Prin Decizia nr. 24/2011, soluționând un recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis că procedura de la art. 7 din O.U.G. nr. 50/2008, raportat la art. 205-208 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d) din același cod. În condițiile în care cele două texte sunt similare, nu se poate reține inaplicabilitatea acestei decizii în cazul taxelor stabilite prin Legea nr. 9/2012. Prin decizia dată, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut jurisprudența comunitară care a dezvoltat și explicitat principiile existenței unor remedii naționale adecvate și efective - cauzele reunite C-397/98 și C-410/98, Metallgesellshaft Ltd. și alții și Hoechst UK Ltd. în care s-a statuat că rambursarea taxelor prelevate nelegal nu poate fi condiționată de contestarea reglementării naționale ori a actelor fiscale la momentul plății -, al echivalenței și efectivității, considerând că „parcurgerea procedurii administrative de contestare a deciziei de calcul al taxei de poluare, cu consecința previzibilă a respingerii contestației, fie ca tardiv formulată, fie ca nefondată, nu poate constitui un remediu național efectiv în sensul Convenției, ci, dimpotrivă, reprezintă un obstacol în calea recuperării prejudiciului cauzat particularilor prin aplicarea unor norme naționale incompatibile cu dreptul european, obstacol interpus chiar de autoritățile fiscale naționale aflate în culpă”.
Pe fondul cauzei, este de constatat că reclamantul a pretins restituirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, taxă care a fost reglementată prin Legea nr. 9/2012. Curtea de Justiție a Uniunii Europene, prin hotărârile pronunțate în cauzele T. și N., a interpretat art. 110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene (fost art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene), „în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Deși Legea nr. 9/2012 a fost concepută pentru a înlătura, așa cum susține recurenta, orice discriminare la data primei înscrieri a dreptului de proprietate asupra unui autovehicul, regimul fiscal diferențiat, evidențiat în cele două hotărâri menționate, este menținut ca urmare a suspendării, prin art. 1 din O.U.G. nr. 1//2012, a aplicării dispozițiilor art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012.
Sub aspectul dobânzii legale aplicabile sunt dispozițiile art. 124 alin. 1 din acest cod; pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. 2 sau la art. 70, după caz. Așadar, acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor, cu luarea în considerare a termenului prevăzut de art. 70 și a datei la care aceștia au solicitat restituirea taxei de primă înmatriculare.
Obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată este consecința admiterii acțiunii și a aplicării dispozițiilor art. 274 din Codul de procedură civilă. Pe de altă parte, nu este vorba de angajarea patrimoniului propriu al Administrației Finanțelor Publice Piatra N. ori al Administrației F. pentru Mediu, ci de răspunderea statului care a încasat taxa de poluare prin structurile sale administrative care îi gestionează resursele.
Față de cele ce preced, curtea de apel va menține hotărârea recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta-pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, pentru Administrația Finanțelor Publice Piatra N., cu sediul Iași, .. 26, județ Iași, împotriva sentinței civile nr. 1185/CF din 4 iunie 2013, pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant P. C., cu domiciliul în Piatra N., ..11, ., județ N. și intimata-chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr. 294 Corp A, sector 5, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 noiembrie 2013.
Președinte, M. G. B. | Judecător, Olguța L. T. | Judecător, M. G. C. |
Grefier, M. A. |
Red. sent. fond S. U.
Red/tehnored.decizia recurs M.G. C./2.12.2013
MA/2 ex.
| ← Pretentii. Decizia nr. 570/2013. Curtea de Apel BACĂU | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2708/2013.... → |
|---|
