Contestaţie la executare. Sentința nr. 83/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 83/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 21-05-2013 în dosarul nr. 111/32/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ /201 Sentința nr. 83/2013
Ședința publică de la 21 Mai 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. P. - judecător
Grefier E. S.
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare acțiunea în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamanta S.C. P. C. S.A. în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA D. STATULUI, având ca obiect contestație la executare.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 14 mai 2013 și au fost consemnate în încheierea de ședință pronunțată la această dată.
C U RT E A
- deliberând -
Asupra acțiunii în contencios administrativ de față, se rețin următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr._ la Curtea de Apel Bacău, reclamanta S.C. P. C. S.A. în contradictoriu cu pârâta - Agenția D. Statului a formulat contestație la executare – solicitând anularea somației de plată nr._/06.02.2013, intitulată „Comunicare titlu executoriu” emisă de pârâtă.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că:
Prin somația nr._/06.02.2013 intitulată „Comunicarea titlului executoriu” emisă de către A.D.S. s-a dispus obligarea S.C. P. C. S.A. la plata sumei de 33.083 lei reprezentând penalități la redevență_,21 lei și dobânda neachitată 15.772,79 lei în baza contractului de concesiune nr. 1/30.03.2004.
Învederează instanței faptul că, creanța pe care o solicită intimata nu întrunește condițiile prevăzute de art. 662 Cod procedură civilă, în sensul că nu este o creanță certă, lichidă și exigibilă.
Menționează că intimata Agenția D. Statului a solicitat obligarea societății la plata unei creanțe accesorii reprezentând penalități și dobândă pentru neachitarea la termene a creanței principale, respectiv redevența, dar fără să precizeze care este cuantumul acestei redevențe, pentru ce suprafață de teren s-a calculat, pentru ce perioadă se datorează și care este termenul de scadență.
Redevența calculată de intimată în sumă de 130.918,82 lei este nedatorată, deoarece în baza unor hotărâri judecătorești irevocabile, intimata a fost obligată să restituie către S.C. P. C. S.A. contravaloarea redevenței în sumă de 131.452,78 lei. În atare situație, reclamanta se întreabă care este creanța principală, respectiv redevența la care s-au calculat accesorii, penalități și dobânzi.
Astfel, intimata Agenția D. Statului a calculat penalități și dobânzi pentru o creanță pe care S.C. P. C. S.A. nu o datorează, o creanță care nu există ca obligație de plată și, pe cale de consecință, creanța accesorie în sumă de 33.083 lei pentru care se solicită executarea silită, este nelegală.
Mai învederează instanței faptul că intimata Agenția D. Statului nu le-a comunicat titlul executoriu la care se face referire, respectiv contractul de concesiune nr. 1/30.03.2004, potrivit art. 41 pct. 1 din O.U.G. nr. 51/1998, astfel fiind incidente dispozițiile art. 666(2) Cod procedură civilă.
Prin întâmpinare – pârâta Agenția D. Statului a invocat excepția necompetenței Curții de Apel Bacău, iar pe fond, a solicitat respingerea acțiunii.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Obiectul cauzei îl reprezintă, așa cum rezultă din acțiune – contestație la executare - ; la termenul din 14 mai 2013 chiar reclamanta a precizat că judecătoria are competență materială de a soluționa cauza.
Contestația la executare revine, într-adevăr, spre soluționare judecătoriei și nu Curții de apel – Secția de contencios-administrativ ; de asemenea, acțiunea nu poate fi întemeiată pe legea nr. 554/2004 ci pe dispozițiile art. 371 și următoarele din Codul de procedură civilă.
Pe cale de consecință, față de cele mai sus menționate, instanța va respinge acțiunea ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge, ca inadmisibilă, contestația la executare formulată de reclamanta S.C. P. C. S.A. cu sediul în Bacău, .-5, județul Bacău în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA D. STATULUI cu sediul în București, sector 1, .. 43.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 21 mai 2013.
Președinte, C. P. | ||
Grefier, E. S. |
Red.sent. Cl.P./Tehnored. E.S. 4 ex./10.06.2013
| ← Pretentii. Decizia nr. 3403/2013. Curtea de Apel BACĂU | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 160/2013.... → |
|---|








