Litigiu cu Curtea de Conturi. Legea Nr.94/1992. Decizia nr. 3384/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3384/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 03-10-2013 în dosarul nr. 1533/110/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
C. DE APEL BACĂU
- SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL -
Decizia nr. 3384/2013
Ședința publică de la 03 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: L. M. - vicepreședinte instanță
Judecător: M. V. C. - președinte instanță
Judecător: V. S. - președinte secție
Grefier: L.-D. D.
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Astăzi a venit spre judecare recursul declarat de recurentul-reclamant P. C. Scorțeni - A. M., împotriva sentinței civile nr. 494 din 20 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._, având ca obiect litigii C. de C. (Legea nr. 94/1992).
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns consilier juridic S. S. T. pentru intimatele-pârâte C. de C. a României și C. de C. a județului Bacău, care depune la dosar delegație, lipsă fiind recurentul-reclamant P. C. Scorțeni - A. M..
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța constată că recursul promovat de recurentul-reclamant P. C. Scorțeni - A. M. este declarat și motivat în termen, scutit de plata taxei de timbru.
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Consilier juridic S. S. T. pentru intimatele-pârâte C. de C. a României și C. de C. a județului Bacău, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat și, pe cale de consecință, menținerea sentinței recurate nr. 494/2013 ca fiind temeinică și legală.
Arată că, instanța de fond în mod corect a soluționat cauza și a reținut faptul că Legea nr. 330/2009 instituie un nou sistem de salarizare, astfel încât toate actele emise în baza legislației anterioare nu-și mai găsesc temeiul în legislație și nu se mai aplică. În acest sens s-a constatat că indemnizația de dispozitiv este un drept salarial care până la data intrării în vigoare a Legii nr. 330/2009 era reglementat prin lege numai pentru persoanele din instituțiile din sectorul de apărare, ordine publică și siguranță națională. De asemenea, s-a reținut în mod corect că după data admiterii recursului în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție, menținerea în plată a sporului de dispozitiv nu se justifică întrucât aplicabilitatea în viitor a sentinței judecătorești este condiționată de menținerea de către legiuitor a actelor normative invocate în dispozitivul sentinței, iar Legea nr. 330/2009 a instituit un nou sistem de salarizare.
În concluzie, față de acestea, solicită respingerea recursului ca nefondat.
S-au declarat dezbaterile închise.
CURTEA:
- deliberând –
Asupra recursului de față, în materia contenciosului administrativ, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul P. comunei Scorțeni în contradictoriu cu pârâtele C. de C. a României și C. de C. Bacău, înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău, sub nr._, s-a solicitat anularea parțială a Raportului de audit financiar nr. A_, anularea parțială a Deciziei nr. 53 din 12.01.2012 și anularea măsurilor dispuse la pct. II.5.2. prin Încheierea nr. 3/55 din 29.02.2012.
În motivarea acțiunii, s-a arătat că, în urma efectuării acțiunii de „Audit financiar asupra bilanțului contabil și contului anual de execuție bugetară, încheiat la 31.12.2010 la Primăria comunei Scorțeni, C. de C. Județul Bacău a constatat și consemnat în Decizia nr. 53 din 12.01.2012, la punctul 5.2 din Titlul I. „Cheltuieli de personal”, faptul că în anul 2010, secretarul comunei și un număr de 5 funcționari publici din cadrul comunei Scorțeni au beneficiat de acordarea unui spor de dispozitiv din salariul de bază în cuantum de 25%, constatându-se că acordarea acestui spor este nelegală, valoarea estimată a prejudiciului cauzat bugetului local fiind în cuantum de 18.117 lei.
Împotriva Deciziei nr. 53 din 12.01.2012 emisă de C. de C. Județul Bacău, primarul comunei Scorțeni a formulat contestație parțială, care a fost respinsă prin Încheierea nr. 3/55 din 29.02.2012.
Prin sentința civilă nr. 494/20.02.2013, pronunțată de tribunalul Bacău în dosar nr._, a fost respinsă ca nefondată acțiunea reclamantului.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:
În fapt, prin sentința civilă nr. 474/01.10.2008 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Bacău, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul T. A. în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Scorțeni - prin Primar și pârât Consiliul Local Sascut, în sensul că a fost obligată pârâta să achite reclamantului indemnizația de dispozitiv în cuantum de 25% din salariul de bază începând cu data de 1.04.2005 și în continuare până la încetarea raportului de serviciu, actualizată cu rata inflației de la data nașterii dreptului și până la data efectuării plății.
Prin sentința civilă nr. 275/09.03.2009 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Bacău s-a admis acțiunea formulată de reclamanții A. C., L. M., P. C., T. N., S. D., N. A. în contradictoriu cu pârâții Unitatea Administrativ Teritorială a comunei Scorțeni - Primăria C. Scorțeni și Primăria comunei Scorțeni - prin Primar, în sensul că au fost obligați pârâții să plătească reclamanților contra valoarea indemnizațiilor de dispozitiv lunare, în cuantum de 25% din salariul de bază începând cu data de 01.01.2006 și în continuare până la încetarea raporturilor de serviciu sau modificarea legislației în vigoare privind indemnizația de dispozitiv, actualizate cu indicele de inflație la data nașterii dreptului până la data plății efective.
În perioada 24.10 - 05.12.2011 s-a efectuat la Unitatea Administrativ Teritorială comunei Scorțeni auditul financiar asupra contului de execuție pe anul 2010, constatându-se un număr de 2 categorii de abateri de la legalitate și regularitate consemnate în procesul verbal de constatare înregistrat sub nr. 3525/05.12.2011, printre aceste abateri fiind și cea ce viza cheltuielile de personal.
Prin decizia nr. 53 din 12.01.2012 (fila 25-28 dosar) s-a imputat reclamantului suma de 18.117 lei, reprezentând contravaloarea sporului de dispozitiv acordat în perioada ianuarie-decembrie 2010 și s-a stabilit în sarcina Unității Administrativ Teritoriale Scorțeni obligația de recuperare a plăților nelegale cu titlu de indemnizație de dispozitiv în procent de 25%.
S-a constatat că sporul de dispozitiv a fost aplicat în temeiul sentinței civile nr. 275 din 09.03.2009, pronunțată în dosarul nr._ de Tribunalul Bacău și al sentinței nr. 474 din 01.08.2008 pronunțată în dosarul nr._ a Tribunalului Bacău.
Împotriva Deciziei nr. 53/12.01.2012 a formulat contestație P. comunei Scorțeni (filele 22-23) aceasta fiind soluționată prin respingere, prin Încheierea nr. 3/55 din 29.02.2012 (filele 17-20).
În termen legal, Unitatea Administrativ Teritorială Scorțeni a formulat prezenta contestație în instanță.
La soluționarea cauzei instanța de fond a avut în vedere că indemnizația de dispozitiv, reglementată de dispozițiile art. 13 din Legea nr. 138/1999 este instituită ca un spor salarial specific personalului militar și salariaților civili din instituțiile publice ale apărării naționale, ordinii publice și siguranței naționale, or peroanele cărora li s-au acordat sumele respective sumele sunt angajate în aparatul propriu al primăriei, iar nu angajate ale instituțiilor precizate.
Dispozițiile art. 13 si art. 47 din Legea nr. 138/1999 au fost supuse interpretării Înaltei Curți de Casație si Justiție, care, prin Decizia nr. 37/14.12.2009 a statuat că indemnizația de dispozitiv de 25% lunar din salariul de bază, se acordă personalului din cadrul Ministerului Administrației și Finanțelor și instituțiilor din subordinea sa, precum și personalului serviciilor comunitare din subordinea consiliilor locale și prefecturilor care au beneficiat de acest spor și înainte de transfer sau detașare din cadrul fostului Minister de Interne, ipoteza care nu se regăsește în cauza de față.
Nu poate fi reținută nici apărarea în sensul că, sporul de dispozitiv de 25% lunar din salariul de bază și acordat în baza sentințelor civile nr. 275 din 09.03.2009 pronunțată în dosarul nr._ de Tribunalul Bacău și nr. 474 din 01.08.2008 pronunțată în dosarul nr._ a Tribunalului Bacău, care au dispus și pentru viitor întrucât prin adoptarea Legii nr. 330/2009, pentru personalul plătit din fonduri publice, ca în cauza de față, respectivul spor nu se mai regăsește printre acelea care se includ în salariul de bază.
Prin urmare, în condițiile în care ulterior pronunțării sentințelor civile nr. 275 din 09.03.2009 și nr. 474 din 01.08.2008 nu mai exista temei legal pentru sporul în discuție, sentințele nu mai pot produce efecte pentru prestații succesive, întrucât dispunerea pentru viitor trebuie sa fie circumscrisă noii reglementari în materie salarială.
Împrejurarea că personalul beneficiază de sentințe irevocabile prin care s-a statuat că va beneficia și pe viitor de dispozițiile art. 13 din Legea nr. 138/1999 și de acest spor, nu poate contraveni noilor dispoziții legale în materie de salarizare, acestea fiind exclusiv atributul constituțional al legiuitorului, care poate stabili cuantumul salariului de care va benefica pentru viitor un funcționar public, sentința în cauză având ca temei dispozițiile legale abrogate ulterior rămânerii irevocabile.
În acest context, tribunalul apreciază că singurul drept câștigat cu autoritate de lucru judecat de către beneficiarii sentințelor civile nr. 275 din 09.03.2009 și nr. 474 din 01.08.2008 este dreptul de a beneficia până la data pronunțării sentinței de acest spor de dispozitiv, cel mult până la modificarea dispozițiilor legale privind salarizarea, acest spor fiind inclus în salariul de bază sau în indemnizațiile lunare ale personalului bugetar care potrivit legii avea dreptul să beneficieze de acest spor, iar nu și pentru personalul căruia i-a fost recunoscut acest drept în temeiul dispozițiilor art. 13 din Legea nr. 138/1999, abrogată la data emiterii dispoziției atacate.
Mai mult, tribunalul constată că prin neacordarea acestui spor nu se încalcă prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care obligă statele părți să adopte măsuri pentru a asigura garantarea dreptului de proprietate, nefiind în prezența unui „bun” în sensul Convenției care, fără a se limita la proprietatea unor bunuri corporale, include orice interes cu valoare patrimonială.
De asemenea, nu se poate vorbi nici de existența unei „speranțe legitime” a reclamatului P. Unității Administrativ Teritoriale Scorțeni, în sensul avut în vedere în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia s-a reținut că atunci când interesul patrimonial aparține categoriei juridice „creanța” nu poate fi considerat valoare patrimonială și implicit „speranță legitimă”, decât dacă are o bază suficientă în dreptul intern, spre exemplu o dispoziție legală, sau dacă existența sa este confirmată printr-o jurisprudență clară și concordantă a instanțelor naționale.
Actul normativ care reglementează acordarea sporului de dispozitiv este Legea nr. 138/1999, modificată și completată, însă nu mai poate constitui temei legal pentru acordarea indemnizației de dispozitiv salariaților din cadrul aparatului de specialitate al primarului sau din cadrul serviciilor publice de interes local aflate sub autoritatea consiliului local, întrucât potrivit deciziei nr. 37/2009 pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii, acest act normativ reglementează salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții, ori nu se poate reține că primăria poate fi considerată o instituție dintre cele la care face referire Legea nr. 138/1999.
Pe de altă parte, reclamantul nu a făcut dovada existenței unei practici unitare și constante în privința menținerii sporului de dispozitiv și ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 330/2009, pentru categoriile de personal cărora nu le erau anterior aplicabile potrivit deciziei nr. 37/2009 a Înaltei Curți de Casație si Justiție și dispozițiile art. 13 din Legea nr. 138/1999, astfel încât, în prezent nu poate invoca nici existența unei speranțe legitime în acest sens, nefiind încălcat, prin urmare, principiul securității raporturilor juridice.
În ceea ce privește cererea reclamantului, prin care solicită a se face aplicarea dispozițiilor Legii nr. 84/2012 instanța de fond reține că prin art. 2, alin. 1 din Legea nr. 84 din 14 iunie 2012 privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, „Se aprobă exonerarea de la plată pentru sumele reprezentând venituri de natură salarială stabilite în condițiile art. 1 pe care personalul din sectorul bugetar trebuie să le restituie ca urmare a deciziilor de impunere emise de angajatori drept consecință a constatării de către C. de C. a unor prejudicii”.
Ori în cazul de față nu s-a emis Dispoziția privind recuperarea contravalorii drepturilor încasate nelegal de către funcționarii publici, reprezentând spor de dispozitiv, în cauză fiind contestate Decizia nr. 53 din 12.01.2012 și Încheierea nr. 3/55/29.02.2012.
Față de aceste motive, tribunalul a respins acțiunea ca nefondată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta . Primar, care a solicitat modificarea sentinței și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
Recurenta susține că judecătorul fondului nu a dat dovadă de rol activ, nu a reținut și analizat probele administrate de reclamantă, nu a dispus administrarea de probe suplimentare, potrivit obligațiilor impuse de art. 129 Cod procedură civilă.
Concret, arată recurenta, instanța de fond nu a reținut faptul că sporul de dispozitiv a fost acordat angajaților în baza sentinței civile nr. 474/2008 și respectiv nr. 275/2009, în acord cu prevederile Ordinului nr. 496/2003, acest din urmă act normativ fiind aplicabil angajaților Primăriei.
Se mai arată că sentința recurată încalcă dispozițiile Legii nr. 137/2000, ce sancționează toate formele de discriminare și care obligă la constatarea că sporul de dispozitiv se cuvine și personalului civil ce își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice, iar sub un alt aspect, trebuie avute în vedere dispozițiile art. 3 din Legea nr. 330/2009, ce prevede luarea în considerare a sporurilor recunoscute și stabilite prin hotărâri judecătorești, precum și dispozițiile anexei III/3 din lege.
În ce privește decizia nr. 37/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, recurenta susține că aceasta este ulterioară sentințelor invocate și nu poate fi aplicată retroactiv.
Pentru aceste motive, recurenta solicită, în final, casarea hotărârii și trimiterea spre rejudecarea aceleiași instanțe, cu procedura legal îndeplinită.
Analizând sentința recurată sub aspectul criticilor formulate (ce se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă), precum și în raport de dispozițiile legale incidente, curtea constată că recursul de față este nefondat, pentru argumentele ce urmează:
Se impune în primul rând observația că, deși în finalul cererii de recurs se solicită casarea hotărârii și trimiterea spre rejudecarea aceleiași instanțe, cu procedura legal îndeplinită, nu s-a invocat nici un motiv de casare din cele prevăzute de art. 304 pct. 1 – 5 și nici nu s-a constatat din oficiu incidența unui astfel de motiv, după cum nu se poate reține nici incidența dispozițiilor art. 321 alin. 5, recurenta-reclamantă fiind legal citată la instanța de fond.
În ce privește critica referitoare la nerespectarea dispozițiilor art. 129 Cod procedură civilă, curtea constată că recurenta nu face referire concretă la aspectele de fapt și de drept care ar fi trebuit să fie clarificate de judecătorul fondului, după cum nu arată probele ce s-ar fi impus a fi administrate din oficiu. C. constată că, în raport de obiectul cauzei, instanța era ținută să examineze legalitatea actelor întocmite de C. de C., a măsurilor dispuse, raportat la temeiul legal indicat, analiză ce a fost efectuată corespunzător, cu respectarea drepturilor și garanțiilor procesuale ale părților.
Referitor la legalitatea acordării sporului de dispozitiv funcționarilor primăriei, curtea constată că instanța de fond a făcut o corectă apreciere a situației de fapt și a dispozițiilor legale incidente.
C. observă astfel că prin Decizia nr. 37/14.12.2009 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 23/2009, prin care s-a soluționat Recursul în interesul legii, Înalta Curte a interpretat dispozițiile art. 13 raportat la art. 47 din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții.
A reținut astfel Înalta Curte de Casație și Justiție că, „în afară de militarii și salariații civili din Ministerul Internelor și Reformei Administrative și din instituțiile publice aflate în subordinea ministerului, indemnizația de dispozitiv prevăzută de art. 13 raportat la art. 47 din Legea nr. 138/1999, cu modificările și completările ulterioare, se acordă și următoarelor categorii de personal:
- personalului civil al serviciilor comunitare de evidență a persoanelor care sunt organizate și funcționează în subordinea consiliilor locale, în temeiul dispozițiilor cu caracter special ale art. 241 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 84/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 372/2002, cu modificările și completările ulterioare, în considerarea faptului că este încadrat la Ministerul Administrației și Internelor și este detașat la aceste servicii comunitare, păstrându-și toate drepturile anterior dobândite;
- personalului civil al serviciilor comunitare pentru eliberarea și evidența pașapoartelor simple și al serviciilor publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor organizate în cadrul prefecturilor județene și al Prefecturii Municipiului București în temeiul dispozițiilor cu caracter special ale art. 151 și 152 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 362/2002, cu modificările și completările ulterioare, în considerarea faptului că își păstrează toate drepturile dobândite anterior transferului din structura Ministerului Administrației și Internelor la aceste servicii comunitare”.
A concluzionat Înalta Curte de Casație și Justiție că „este evident faptul că nu pot beneficia de indemnizația de dispozitiv toți funcționarii publici și personalul contractual din cadrul autorităților administrației publice locale, întrucât aceste categorii de personal nu se încadrează în vreuna dintre ipotezele juridice prezentate. Dacă legiuitorul ar fi dorit acordarea indemnizației de dispozitiv de 25% din salariul de bază tuturor funcționarilor publici și personalului contractual din administrația publică locală, ar fi prevăzut în mod expres o atare posibilitate”.
Pe de altă parte, conform art. 30 din Legea nr. 329/2009: „Începând cu 1 ianuarie 2010, sporurile, acordate prin legi sau hotărâri ale Guvernului, și, după caz, indemnizațiile de conducere, care potrivit legii făceau parte din salariul de bază, din soldele funcțiilor de bază, respectiv din indemnizațiile lunare de încadrare, prevăzute în notele din anexele la prezenta lege, se introduc în salariul de bază, în soldele funcțiilor de bază, respectiv în indemnizațiile lunare de încadrare corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, atât pentru personalul de execuție, cât și pentru funcțiile de conducere”.
Acest text legal trebuie însă corelat în aplicare și interpretare cu dispozițiile art. 10 din O.U.G. nr. 1/2010 conform cărora: În conformitate cu prevederile art. 30 din Legea-cadru nr. 330/2009, la stabilirea salariilor personalului bugetar începând cu 1 ianuarie 2010 nu vor fi luate în considerare drepturi salariale stabilite prin contractele și acordurile colective și contracte individuale de muncă încheiate cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii lor sau prin acte administrative emise cu încălcarea normelor în vigoare la data emiterii lor și care excedează prevederilor Legii-cadru nr. 330/2009.
Așadar, cu prilejul reîncadrării în funcție a personalului bugetar, ca operațiune legală în sarcina autorității publice, aceasta era în drept să cenzureze și apoi să stabilească care sunt drepturile salariale ce urmează a fi plătite persoanelor respective, fiind expres autorizată de lege să nu includă în salariu acele drepturi salariale stabilite prin contractele și acordurile colective și contracte individuale de muncă încheiate cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii lor sau prin acte administrative emise cu încălcarea normelor în vigoare la data emiterii lor și care excedează prevederilor Legii-cadru nr. 330/2009.
Este de reținut, totodată, că potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, Autoritatea de lucru judecat de care se bucură o hotărâre judecătorească în ceea ce privește obligarea autorității publice la plata unui spor este una absolută pe toată durata de aplicare a prevederii legale în baza căreia subzistă o atare obligație a autorității publice. Încetarea obligației legale de plată a sporului este determinată de survenirea unui eveniment legislativ care suprimă textul în baza căruia a fost acordat sporul în cauză, aspect ce nu contravine cu nimic autorității lucrului judecat văzut ca garanție a principiului neretroactivității legii.
Aceeași Curte, în Decizia nr. 1601/2010, a reținut, în ce privește executarea hotărârilor judecătorești date în materia drepturilor salariale că: obligarea angajatorului prin hotărâre judecătorească la plata unui anumit spor prevăzut de lege nu echivalează cu transformarea hotărârii judecătorești în izvor de drept în sistemul constituțional românesc;
- obligația angajatorului la plata unui anumit spor constatată prin hotărâre judecătorească se întinde atât timp cât subzistă temeiul legal care a stat la baza pronunțării hotărârii;
- pe toată perioada de timp cât temeiul legal în baza căruia a fost pronunțată hotărârea judecătorească subzistă, autoritățile publice sunt obligate să execute întocmai hotărârea judecătorească ce consfințește dreptul subiectiv al persoanei îndrituite;
- după ce temeiul legal în baza căruia a fost pronunțată hotărârea judecătorească a fost modificat sau abrogat, începând cu data intervenirii evenimentului legislativ menționat, autoritatea publică urmează să acorde sporul corespunzător potrivit noului cadru normativ existent.
Toate cele de mai sus se impun prin prisma faptului că în sistemul constituțional românesc hotărârea judecătorească pronunțată de instanțele judecătorești ordinare nu constituie un izvor formal al dreptului constituțional. Prin urmare, nu se poate susține că statul își încalcă obligația de a executa întocmai obligațiile care decurg din prevederile art. 6 din Convenție.
Ca urmare, instanța de fond a stabilit în mod întemeiat că obligația reclamantei, de plată a sporului stabilit prin hotărâri judecătorești a existat doar până la . Legii nr. 330/2009, după . acestui act normativ nemaiexistând temei legal pentru plata separată a sporului de dispozitiv, în condițiile în care se prevedea că sporul este inclus în bază.
Nu este vorba, prin urmare, despre o aplicare retroactivă a Deciziei nr. 37/14.12.2009 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 23/2009, ci despre de survenirea unui eveniment legislativ, respectiv Legea nr. 330/2009, care suprimă textul în baza căruia a fost acordat sporul în cauză, aspect ce nu contravine cu nimic autorității lucrului judecat.
Nefondate sunt și susținerile din recurs referitoare la aplicarea dispozițiilor Ordinului nr. 496/2003 funcționarilor primăriei, pentru evitarea discriminării între categoriile de salariați; instanța a fost chemată să se pronunțe asupra legalității actelor întocmite de C. de C., ce vizau drepturilor salariale stabilite pentru o . angajați, fără a avea posibilitatea de a analiza drepturile bănești stabilite pentru alte persoane, nefiind ținută să examineze legalitatea actelor contestate prin raportare la Legea nr. 137/2000, pentru combaterea discriminării.
Față de considerentele expuse, curtea constată că soluția instanței de fond este legală și temeinică, iar criticile din recurs sunt nefondate, situație ce impune, în raport de dispozițiile art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, respingerea recursului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant P. C. Scorțeni - A. M., cu sediul în ., împotriva sentinței civile nr. 494 din 20 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele-pârâte C. de C. a României, cu sediul în București, .. 22-24, sector 1 și C. de C. a județului Bacău, cu sediul în Bacău, .. 5, județul Bacău.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 03 octombrie 2013.
Președinte, L. M. | Judecător, M. V. C. | Judecător, V. S. |
Grefier, L.-D. D. |
Red. s. M. O.
Red./Tehnored. d.r. V. S.
L.D.D. - ex. 2
L.D.D. – 28 Octombrie 2013
| ← Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr.... | Pretentii. Decizia nr. 278/2013. Curtea de Apel BACĂU → |
|---|
