Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr. 3546/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3546/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 10-10-2013 în dosarul nr. 1521/110/2011*
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ DECIZIE Nr. 3546/2013
Ședința publică de la 10 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE Olguța L. T.-judecător
Judecător M. G. C.
Judecător M. G. B.
Grefier M. A.
*******************************************************
La ordine a venit spre soluționare recursul contencios administrativ și fiscal declarat de recurenta-reclamantă DIRECȚIA S. BACĂU împotriva sentinței civile nr. 846/03.04.2013 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul M. L., având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999).
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilier juridic Bilu I., reprezentant al recurentei Direcția S. Bacău, cu delegație la dosar și intimatul-pârât M. L.-personal.
S-a expus referatul oral asupra cauzei de grefierul de ședință, după care:
Instanța constată recursul declarat și motivat în termen, legal scutit de plata taxei de timbru conform art. 17 din Legea nr. 146/1997.
Reprezentantul recurentei solicită a se lua act că renunță la judecata recursului întrucât s-a achitat prejudiciul. Totodată, depune la dosar adresă din partea Ocolului Silvic Moinești din care rezultă că intimatul a achitat prejudiciul în întregime și solicită a se lua act de renunțare la judecată de către RNP-Direcția S. Bacău.
Intimatul învederează că a achitat prejudiciul integral și solicită respingerea recursului.
Dezbaterile fiind terminate, instanța reține cauza în pronunțare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului în materie contencios administrativ de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta RNP Romsilva –Direcția S. Bacău înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău-secția civilă la data de 18.03.2011, sub nr. de dosar_ în contradictoriu cu pârâtul M. L. s-a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 13.436,36 lei, reprezentând contravaloarea prejudiciului produs în calitatea sa de salariat în funcția de pădurar la Cantonul 14 Cernu.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat faptul că pârâtul a fost angajatul unității în funcția de pădurar la Cantonul 14 Cernu, Ocolul Silvic Moinești, iar în urma controalelor efectuate la sfârșitul anului 2008 și în anul 2009 s-a constatat o pagubă de 18.547,06 lei, în cantonul gestionat, provenită din tăieri ilegale de arbori, din această pagubă fiind recuperată suma de 5110,7 lei. S-a mai arătat faptul că prejudiciul a fost stabilit conform prevederilor OUG 85/2006. În drept a invocat dispozițiile art. 270 alin. 1 Codul Muncii.
Pârâtul nu s-a prezentat în instanță și nici nu a formulat întâmpinare.
Prin încheierea de ședință din data de 27.01.2012 pronunțată de Tribunalul Bacău - secția civilă s-a admis excepția necompetenței funcționale, având în vedere faptul că pârâtul are calitate de pădurar, fiind incidente dispozițiile Legii 188/1999, competența aparținând secției de contencios administrativ.
Cauza a fost înregistrată pe rolul secției de contencios administrativ a Tribunalului Bacău la data de 06.03.2012, sub nr. de dosar_ *.
Prin încheierea de ședință din 13.02.2013 a Tribunalului Bacău a fost respinsă excepția necompetenței funcționale a secției de contencios administrativ, iar prin sentința civilă nr. 846/2013 a Tribunalului Bacău a fost admisă excepția inadmisibilității acțiunii, fiind respinsă acțiunea formulată de RNP SOMSILVA-DIRECȚIA S. BACĂU în contradictoriu cu M. L. ca inadmisibilă. În considerentele sentinței s-au reținut următoarele:
„Potrivit art. 84 din Lege, este angajată răspunderea civilă a funcționarului public în următoarele situații: lit. a) pentru pagubele produse cu vinovăție patrimoniului autorității sau instituției publice cu care funcționează; lit. b) pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat în mod necuvenit; lit. c) pentru daunele plătite de autoritatea sau instituția publică, în calitate de comitent, unor terțe persoane, în temeiul unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.
Potrivit art. 85 alin (1) din Legea nr. 188/1999 repararea pagubelor prevăzute la art. 84 lit. a) și b) se dispune prin emiterea de către conducătorul autorității sau instituției publice a unui ordin sau a unei dispoziții de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei, sau după caz prin asumarea unui angajament de plată, iar în situația prevăzută la lit. c.), pe baza unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.
Funcționarul public, în baza art. 85 alin.(2), poate ataca ordinul sau dispoziția de imputare la instanța de contencios administrativ.
Ca urmare, conform art. 85 alin.(2) din Legea nr. 188/1999 calitatea procesuală activă, de reclamant, nu o poate avea decât funcționarul public, care se adresează instanței de contencios administrativ cu o contestație îndreptată împotriva ordinului sau dispoziției de imputare emisă de instituția publică, sarcina probei aparținând contestatorului.
Ori, în prezenta cauză, nu ne aflăm în prezenta contestării unui ordin sau dispoziției de imputare emisă în sarcina pârâtului, ci instanța a fost investită cu o acțiune patrimonială întemeiată pe dispozițiile art. 270 alin.(1) Codul Muncii, ceea ce face ca această acțiune să fie inadmisibilă față de dispozițiile legale menționate anterior.
Este adevărat că dispozițiile OUG nr. 59/2000 privind statutul personalului silvic prevede în mod expres la art. 58 alin. (1) că acest personal indiferent dacă este personal contractual sau funcționari publici, intră sub incidența Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, în măsura în care această ordonanță nu dispune altfel, dar acest lucru nu presupune eludarea dispozițiilor art. 85 din Lege privind emiterea ordinului sau dispozițiilor de imputare pentru recuperarea pagubelor aduse fondului forestier de personalul silvic, respectiv pădurari, cu atât mai mult cu cât din probele administrate în cauză, rezultă că pârâtul a semnat angajamente de plată prin care și-a recunoscut vina și a fost de acord cu achitarea debitului.
De asemenea, conform art. 85 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 unul din modurile de recuperare a pagubelor produse autorității sau instituției publice este și asumarea unui angajament de plată care necontestat în condițiile art. 85 alin. (2) la instanța de contencios administrativ devine titlu executoriu în condițiile legii și putea fi pus în executare silită de către reclamantă, fără a mai recurge la promovarea unei acțiuni în răspundere patrimonială.
Este adevărat că la data promovării prezentei acțiuni, practica instanțelor era cea la care a apelat reclamanta, astfel că alegerea acestei căi nu-i poate fi imputată, cu atât mai mult cu cât dispozițiile legale în vigoare – OUG nr. 59/2000 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la răspunderea personalului silvic pentru pagubele aduse unității, ca urmare a neexecutării sau executării necorespunzătoare a îndatoririlor de serviciu, iar pe de altă parte OUG nr. 85/2006 privind stabilirea modalităților de evaluare a pagubelor produse vegetației forestiere din păduri și din afara acestora, a reglementat prin art. 6 alin. (1) răspunderea patrimonială conform cap. III al titlului XI din Legea nr. 53/2003 privind Codul Muncii.
Din interpretarea dispozițiilor art. 58 alin.(1) din OUG nr. 59/2000, a art. 6 alin. (1) din OUG nr. 85/2006, art. 270 alin. (1) Codul Muncii, a art. 117 din Legea nr. 188/1997 potrivit cărora dispozițiile acestei legi se completează cu prevederile legislației muncii, art. 2 lit. b) din Legea nr. 554/2004 în sensul că reclamanta este o autoritate publică și nu în ultimul rând a dispozițiilor art.114 Codul Silvic, conform cărora personalul silvic în exercitarea atribuțiilor de serviciu privind paza fondului forestier este asimilat personalului care îndeplinește funcții ce implică exercițiul autorității publice, rezultă că instanțele de contencios administrativ soluționează litigiile de acest gen, dar numai cu respectarea dispozițiilor art. 85 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 188/1999, respectiv contestația formulată de personalul silvic indiferent dacă este personal contractual sau funcționar public, îndreptată împotriva ordinului sau dispoziției de imputare emisă de autoritatea publică în recuperarea pagubelor aduse fondului forestier.
Ca urmare, față de motivele de fapt și de drept reținute, instanța a admis excepția inadmisibilității acțiunii și a respins acțiunea ca inadmisibilă.
Împotriva încheierii de ședință și a sentinței de mai sus a formulat recurs reclamanta care a arătat în motivare, în esență că în mod greșit a admis prima instanță excepția inadmisibilității, pârâtul nefiind funcționar public conform art. 3 din HG 1009/2000 și neimpunându-se emiterea deciziei de imputare a pagubei. A mai arătat că în mod greșit s-a respins excepția necompetenței materiale funcționale a instanței, secția de contencios administrativ nefiind competentă să judece acțiunile în răspundere patrimonială introduse de reclamantă împotriva personalului silvic angajat în baza unui contract individual de muncă. Pentru aceste motive s-a solicitat casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței competente să soluționeze acțiunea. În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 8, 9 și art. 304 ind.1 Cod procedură civilă.
În susținerea recursului nu s-au solicitat probe.
Intimatul-pârât nu a formulat întâmpinare, iar în fața instanței a arătat că a achitat prejudiciul integral și a solicitat respingerea recursului .
Analizând sentința recurată, sub aspectul criticilor formulate, încadrabile în dispozițiile art. 304 pct. (3), (9) Cod procedură civilă, curtea apreciază că recursul de față este fondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
În cauză, obiectul acțiunii îl constituire stabilirea de către instanță a răspunderii patrimoniale a unui angajat al reclamantei. Acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 270 din Codul muncii, angajatorul susținând că angajatului săi îi sunt aplicabile dispozițiile Codului muncii, răspunderea urmând a se stabili în temeiul normelor și a principiilor răspunderii contractuale. În aceste condiții, reclamanta a învestit instanța civilă, ca instanță care soluționează litigii de muncă. Instanța astfel învestită, considerând aplicabile dispozițiile art. 58 alin. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 – care prevede că personalului silvic i se aplică dispozițiile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, în măsura în care ordonanța de urgență nu dispune altfel –, s-a dezînvestit trimițând cauza instanței de contencios administrativ.
Este de reținut că cele două acte normative în temeiul cărora s-ar putea angaja răspunderea pentru personalul silvic – Codul muncii, la care se face trimitere prin art. 6 alin. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 85/2006 și Legea nr. 188/1999 – prevăd modalități diferite de stabilire a răspunderii patrimoniale. În temeiul Codului muncii răspunderea se stabilește de către instanță în cadrul acțiunii întemeiate pe art. 270 Codul muncii, iar în temeiul art. 85 din Legea nr. 188/1999 repararea pagubelor aduse autorității sau instituției publice se dispune prin emiterea de către conducătorul autorității a unui ordin sau a unei dispoziții de imputare care, potrivit alin. 2 al aceluiași text, poate fi contestată la instanța de contencios administrativ. Prin urmare, nu este vorba doar de a stabili instanța competentă, ci de a statua cu privire la calea legală prin care se poate atrage răspunderea patrimonială pentru personalul silvic, cu consecința constatării inadmisibilității uneia sau alteia dintre modalitățile de atragere a răspunderii.
Stabilirea instanței competente să soluționeze o cauză se face în raport de limitele învestirii sale determinate prin cererea de chemare în judecată, principiul disponibilității și dispozițiile art. 129 alin. 6 din codul de procedură civilă impunând instanței obligația de a se pronunța numai asupra ceea ce formează obiectul cererii deduse judecății.
Deși dispozițiile imperative ale art. 129 alin. 6 din Codul de procedură civilă se referă doar la obiectul cererii de chemare în judecată, fundamentul/cauza acesteia (cererii de chemare în judecată) nu poate fi exclus de plano din sfera de activitate a principiului disponibilității. Art. 129 alin. 4 din Codul de procedură civilă permite judecătorului doar să pună în discuție motivarea în drept a cererii, însă nu există nicio dispoziție care să îi îngăduie schimbarea din oficiu a temeiului de drept al pretenției deduse judecății (ci doar să califice corect o cerere, potrivit art. 84 din Codul de procedură civilă).
Față de aceste considerente, competența se impune a fi stabilită în raport de obiectul cererii de chemare în judecată formulată de RNP Romsilva și de fundamentul/cauza acesteia. În raport de aceste criterii, competența revine instanței învestite de reclamantă, respectiv Secției I civilă a Tribunalului Bacău, ca instanță care soluționează litigii de muncă.
Pentru motivele de mai sus, curtea constată că este fondat motivul de recurs privind greșita respingere a excepției necompetenței materiale funcționale a secției de contencios administrativ, iar pe cale de consecință este întemeiat și motivul de recurs privind greșita respingere a acțiunii ca inadmisibilă, motiv pentru care, în baza art. 312 al. 5 Cod procedură civilă, va admite recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare instanței competente - Tribunalului Bacău - Secția I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă DIRECȚIA S. BACĂU împotriva sentinței civile nr. 846/03.04.2013 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul M. L..
Casează sentința recurată și trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului Bacău, Secția I- Civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 10.10.2013.
Președinte, Olguța L. T. | Judecător, M. G. C. | Judecător, M. G. B. |
Grefier, M. A. |
red. sent. fond L. H.
red. decizia recurs M.G.B./08.11.2013
V.M./3 ex.
11.11.2013
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 20/2013.... | Pretentii. Decizia nr. 2044/2013. Curtea de Apel BACĂU → |
|---|
