Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr. 3290/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3290/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 26-09-2013 în dosarul nr. 555/110/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ DECIZIE 3290/2013
Ședința publică de la 26 septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M.-G. B.
Judecător Olguța L. T.
Judecător M. G. Ciporaga
Grefier O. N. P.
**********************************
Pe rol se află soluționarea recursului în materia contenciosului administrativ și fiscal declarat de recurentul-reclamant H. A. I., îndreptat împotriva sentinței civile nr. 84/16.01.2013 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._ în contradictoriu fiind cu intimatul-pârât Inspectoratul de Poliție a Județului Bacău, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea nr. 188/1999).
La apelul nominal făcut în ședința publică, răspunde intimatul-pârât Inspectoratul de Poliție al Județului Bacău, reprezentat prin consilier juridic N. I., în baza delegației nr._/25.09.2013, care se depune la dosarul cauzei, lipsă fiind recurentul-reclamant H. A. I..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței că intimatul-pârât Inspectoratul de Poliție al Județului Bacău a depus concluzii scrise, prin serviciul registratură, la data de 26.07.2013, după care:
Instanța constată că recursul formulat de către recurentul-reclamant H. A. I., este declarat în termen, motivat, scutit de la plata taxei judiciare de timbru.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța acordă cuvântul asupra recursului dedus judecății.
Intimatul-pârât Inspectoratul de Poliție al Județului Bacău, prin consilier juridic, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat, arătând că motivele cererii de recurs sunt aceleași cu cele invocate la fondul cauzei, instanța de fond apreciind corect asupra actului administrativ încheiat, generator de drepturi și obligații, prin care s-a dispus, începând cu data de 01.10 2011 încetarea punerii la dispoziție a ag. pr. de poliție H. A. I. și cu aceeași dată se numește în interesul serviciului în funcția de ag. I la C. Proximitate – secția 2 Poliție Bacău, funcție care conferă recurentului-reclamant aceleași drepturi salariale ca și funcția anterioară, drepturi salariale stabilite conform legii.
În susținerile sale, intimatul-pârât Inspectoratul de Poliție al Județului Bacău, prin consilier juridic, învederează că inechitatea invocată de către recurent nu poate să intervină în cadrul salarizării, atâta timp cât prin lege este stabilit procentul acordat fiecărui drept salarial în parte.
În concluzie, intimatul-pârât Inspectoratul de Poliție al Județului Bacău, prin consilier juridic, solicită respingerea recursului.
Dezbaterile fiind terminate, instanța reține cauza în pronunțare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului în materie contencios administrativ de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr._ pe rolul Tribunalului Bacău, reclamantul H. A. I., a formulat cerere de chemare în judecată a Inspectoratului de Poliție al Județului Bacău, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța în prezenta cauză să se dispună obligarea pârâtei la:
- numirea acestuia pe funcția de agent principal începând cu data de 01.10.2011
- acordarea drepturilor salariale pentru funcția de agent principal începând cu data de 01.10.2011
- acordarea dobânzilor legale corespunzătoare sumelor respective începând cu data de 01.10.2011 și până la data plății acestora.
- plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul arată că potrivit Dispoziției sefului Inspectoratului nr. 607/30.09.2011, începând cu data de 01.10.2011 a fost numit în funcția de agent I la C. Proximitate - Sectia 2 Politie Bacău. La nivelul Compartimentului Proximitate sunt agenți de politie care sunt numiți pe funcții de agent principal. Cu toate acestea, atribuțiile reclamantului din fișa postului sunt identice cu cele ale agenților de poliție încadrați pe funcții de agent principal. Consideră că acest fapt este o discriminare, în conformitate cu Legea nr. 48/2002 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare. Principul egalității de tratament și interzicerii discriminării și a principiului „la munca egală, salariu egal", face obiectul mai multor reglementari internaționale si comunitare: Declarația Universala a Drepturilor Omului, Pactul Internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, Carta Sociala Europeana revizuită, Carta comunitară a drepturilor fundamentale ale muncitorilor. În final, reclamantul precizează că pentru a fi respectat principiul "remunerație egală pentru muncă de valoare egala", trebuie ca salarizarea să fie identică pentru funcții publice cărora le corespund fise de posturi de aceeași valoare. Prin numirea sa pe o funcție inferioară celorlalte funcții din cadrul compartimentului deși fisele posturilor sunt de valoare egală, se constată că una și aceeași fișă a postului produce efecte juridice diferențiate în sistemul de salarizare al personalului din unitățile finanțate din fonduri bugetare, în funcție de apartenența la o anumita categorie socio-profesională. Principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă. Deci, toate persoanele care se aflau în aceeași situație trebuie să li se recunoască, pentru unul și același element faptic generator de drepturi salariale, același element salarial.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 28 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițiștilor, Legea nr. 48/2002 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, precum și art. 17 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (2010/C 83/02); și art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția europeană a drepturilor omului
Pârâtul, IPJ Bacău, nu a depus întâmpinare, însă, prin consilier juridic a solicitat respingerea acțiunii ca nefondate. A depus la dosar acele solicitate de reclamant și instanță.
Prin sentința civilă nr. 84/16.01.2013 a Tribunalului Bacău a fost respinsă acțiunea reclamantului ca nefondată. În considerentele sentinței s-au reținut următoarele:
„Prin dispoziția Sefului Inspectoratului nr. 607/30.09.2011 ( fl.12 ) s-a dispus că, începând cu data de 01.10.2011 agentului principal de poliție H. N. A. I., îi încetează punerea la dispoziție conform art. 22 al.8 din Legea 360/2002 privind Statutul Polițistului, cu modificările și completările ulterioare și se numește în interesul serviciului, în funcția de agent I, prevăzută cu gradul de ag.- ag. șef pr de poliție - Proximitate la Secția 2 Poliție Bacău, poziția 582 din statul de organizare. În ce privește drepturile salariale, acestea sunt corespunzătoare transpunerii ipotetice în funcția similară la 31.12.2009, respectiv de agent I, prevăzută cu gradul profesional de ag.-ag șef pr. de poliție, raportat la nivelul bazei de calcul pentru luna octombrie 2010-majorat cu 15%. Se mai dispune că salariul de bază va fi stabilit în condițiile Legii cadru nr. 284/2010 și a Legii 285/2010, fără a fi utilizați coeficienți de ierarhizare prevăzuți în anexele la HG. 0292/2011.
Dispoziții legale:
Lg. 360/2002 privind Statutul polițistului
- ART. 22
(4) Polițiștii se încadrează în funcții de execuție prevăzute în statele de organizare cu grade profesionale egale sau mai mari cu cel mult 3 trepte față de cele pe care le au, potrivit normelor de competență aprobate prin ordin al ministrului administrației și internelor.
(7) Competențele emiterii actelor administrative privind nașterea, modificarea, suspendarea și încetarea raportului de serviciu al polițistului se stabilesc prin ordin al ministrului administrației și internelor, în condițiile legii.
- ART. 46
Polițistul poate fi mutat într-o altă unitate, aflată în aceeași localitate sau în altă localitate decât cea de domiciliu, în următoarele situații:
a)în interesul serviciului;
Tribunalul reține că reclamantul H. A. I., prin raportul nr. 62.357 din 23.09.2011, a optat să fie numit pe funcția de agent I la C. proximitate din cadrul Secției 2 Poliție.
Prin procesul verbal încheiat la data de 30.09.2011 Comisia de ocuparea postului vacant a procedat la identificarea personalului care corespunde cerințelor postului vacant de la poziția 582 din statul de organizare al unității. Prin raportul personal depus agentul H. A. I. a optat să fie mutat în interesul serviciului pe postul vacant. Având în vedere aceste aspecte, s-a hotărât mutarea reclamantului pe postul de agent I proximitate.
În prezenta cauză, acesta reclamă aspectul inechității salarizării între agent I și agent principal, în condițiile în care fișele posturilor sunt identice.
Problema litigioasă este dacă, între salarizarea personalului ce ocupă funcția de agent I, și salarizarea personalului ce ocupă funcția de agent principal este analogie și comparabilitate, în sensul determinat de Protocolul 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și practica C.C.J.E.
C.C.J.E. a stabilit în jurisprudența sa un set de elemente ce trebuie verificate când se ridică o problemă ce ține de principiul egalității: (1) un tratament diferențiat aplicat (2) unor situații egale (3) fără a exista o justificare obiectivă și rezonabilă sau dacă (4) nu există proporționalitate între scopul urmărit și mijloacele folosite pentru atingerea acestui scop.
Unul dintre principiile sistemului de salarizare este acela al egalității de tratament în stabilirea salariului, consacrat de art. 41 alin. (4) din Constituția României și de art. 6 alin. (3) din Codul muncii. Acest principiu de ordine publică: la muncă egală sau de valoare egală, salariu egal" exclude orice discriminare în materia stabilirii sau modificării salariilor. Dacă felul muncii este același, dacă cerințele și condițiile de muncă sunt aceleași, dacă munca este egală sau de valoare egală, diferențierile de salarizare nu se justifică.
Este evident astfel, că salarizarea nediscriminatorie, ca un element al noțiunii de echilibru, trebuie avută în vedere pentru respectarea prevederilor constituționale.
În materie de salarizare, existența unor situații analoage sau comparabile trebuie analizată nu numai prin prisma calității de agent de poliție, întrucât criteriul este prea general, ci în raport de atribuțiile de serviciu ale diferitelor categorii, care sunt diferențiate atât din punctul de vedere al funcției, cât și din punctul de vedere al reglementărilor, condițiilor necesare pentru ocuparea funcției, conținutul concret al atribuțiilor de serviciu și complexitatea acestora.
În speță, esențial în stabilirea cazurilor egale sunt răspunderea și complexitatea sarcinilor, precum și funcțiile, gradele și treptele profesionale, criterii ce se iau în considerare la determinarea diferențiată a salariilor de bază, conform .
Tribunalul reține că trebuie avută în vedere marja mare de apreciere pe care C.J.C.E o lasă statelor în stabilirea propriilor politici în materie de salarizare, mai ales în situația în care necesitatea intervenției statului rezultă din consecințele pe care criza economică internațională le produce asupra deficitului bugetar.
În ceea ce privește motivul invocat de reclamant acela al discriminării, instanța reține că nici această susținere nu este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Discriminarea este definită în O.G. nr. 137/2000 ca reprezentând orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare . sau apartenență la o categorie defavorizată, care are ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului si a libertăților fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice. De asemenea, în materie de discriminare se prevede, prin art. 1 al. 3 din O.G. nr. 137/2000, că există discriminare atunci când se aplică tratament diferit persoanelor aflate în situații comparabile. Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 107/1995, a statuat că principiul egalității nu înseamnă uniformitate, așa încât, dacă la situații egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situații diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit. Aceasta înseamnă că în anumite situații discriminarea poate să nu fie ilegală. Violarea principiului egalității si nediscriminării există atunci când se aplică tratament diferențial unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă și rezonabilă, sau dacă există o disproporție între scopul urmărit prin tratamentul inegal si mijloacele folosite.
Principiul egalității nu interzice reguli specifice în cazul unei diferențe de situații. Inegalitatea reală, care rezultă din diferența de situații, poate justifica reguli distincte în funcție de scopul legii. Având în vedere situațiile juridice pe care le reprezintă cele două categorii (agent I agent principal), instanța reține că nu sunt îndeplinite condițiile pentru incidența discriminării, susținerile reclamanților neavând fundament juridic.
Curtea Constituțională a decis, în acord cu jurisprudența Curții Europene în aplicarea articolului 14 faptul că „cei care sunt angajați în raporturi de muncă în meiul bugetar sunt legați, în mod esențial, din punctul de vedere al sursei din care sunt alimentate salariile/indemnizațiile sau soldele de bugetul public național, de încasările si de cheltuielile din acest buget, dezechilibrarea acestuia putând avea consecințe în ceea ce privește diminuarea cheltuielilor din acest buget. Or, salariile/indemnizațiile/soldele reprezintă astfel de cheltuieli — mai exact, cheltuieli de personal. În schimb, în mediul privat raporturile de munca sunt guvernate întotdeauna de contractul individual de muncă încheiat între un angajat și un angajator.
Rezultă în mod concret, că instanța nu poate interveni în cadrul salarizării în condițiile în care cu ocazia implementării Concepției de reorganizare a structurilor teritoriale ale Poliției Române la cap. II, pct. 10 s-au stabilit procentele recomandate de funcțiile de agent, pe categorii ( fl. 46 dosar ).
Curtea Constituțională prin Decizia nr. 721/24.10.2006 a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 269 al. 1 și 2 din Codul muncii și art. 21 al. 1 din O.G. nr. 137/2000 privind sancționarea faptelor de discriminare, reținând că în conformitate cu jurisprudența sa și a C.E.D.O., cauzele Engels și alții împotriva Olandei - 1976, Marckx împotriva Belgiei - 1979, Bouamar contra Belgiei - 1988 și Moustaquim împotriva Belgiei - 1991, egalitatea nu înseamnă uniformitate, fiind posibilă stabilirea unui tratament juridic diferit pentru situații diferite, când aceasta se justifică în mod rațional și obiectiv.
Mai mult, prin Decizia nr.818, 819, 820 și 821 din 2008, Curtea Constituțională a declarat neconstituționale prevederile art. 1 din O.G. nr. 137/2000 în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Tribunalul reține că stabilirea așa cum solicită reclamantul a unei discriminări salariale în sistemul bugetar, constituie tocmai încălcare a normelor constituționale cuprinse în art. 1 al. 4 care consacră principiul separației puterilor în stat și ale art. 61 al. 1 potrivit cărora Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
Față de aceste considerente, instanța a respins acțiunea ca nefondată.
Împotriva sentinței de mai sus a formulat recurs reclamantul care a arătat că prima instanță a interpretat în mod eronat dispozițiile Legii 188/1999, ale Legii 360/2002, OMAI 300/2004, OMAI 665/2008. A mai arătat că prima instanță nu s-a pronunțat cu privire la toate capetele de cerere, respectiv la obligarea pârâtei de a-l numi pe funcția de agent principal.
Nu a solicitat probe în susținerea recursului.
Intimata IPJ Bacău, nu a depus întâmpinare, iar prin concluziile scrise a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând sentința recurată, sub aspectul criticilor formulate, încadrabile în dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041 Cod procedură civilă, curtea apreciază că recursul de față este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
În ceea ce privește motivul de recurs privind interpretarea eronată a Legii 188/1999, a Legii 360/2002, OMAI 300/2004, OMAI 665/2008 recurentul nu a arătat în concret în ce a constat eroarea comisă de prima instanță și nu a arătat nici măcar care articole din actele normative indicate au aplicabilitate în cauză și au făcut obiectul analizei primei instanțe. În aceste condiții curtea constată că acest motiv de recurs este vădit nefondat.
Cu privire la motivul de recurs vizând nepronunțarea primei instanțe asupra tuturor capetelor de cerere, curtea constată că acțiunea reclamatului a avut mai multe capete de cerere, iar prin respingerea întregii acțiuni ca nefondată rezultă că prima instanță s-a pronunțat implicit și asupra capătului de cerere privind numirea recurentului pe funcția de agent principal, acesta fiind nefondat.
Față de considerentele expuse, având în vedere că motivele de recurs sunt neîntemeiate, în temeiul art. 312 alin.(1) Cod procedură civilă, curtea va respinge recursul de față, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de către recurentul-reclamant H. A. I., cu domiciliul în Bacău, ., ., județul Bacău, îndreptat împotriva sentinței civile nr. 84/16.01.2013 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._ în contradictoriu fiind cu intimatul-pârât Inspectoratul de Poliție a Județului Bacău cu sediul în Bacău, .. 2, județul Bacău, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 septembrie 2013.
Președinte, M. G. B. | Judecător, Olguța L. T. | Judecător, M. G. C. |
Grefier, O. N. P. |
Red sentință civilă M. O.
Red decizie civilă M.G. B./24.10.2013; V.M./2 ex.; 28.10.2013
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 880/2013. Curtea de Apel BACĂU | Pretentii. Decizia nr. 847/2013. Curtea de Apel BACĂU → |
|---|
