Pretentii. Decizia nr. 1327/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1327/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 22-03-2013 în dosarul nr. 350/110/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE NR. 1327/2013
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 22 MARTIE 2013
COMPLETUL COMPUS DIN:
PREȘEDINTE L. A.
JUDECĂTOR L. M.
JUDECĂTOR C. Ș.
GREFIER V. Z.
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare recursul formulat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE BACĂU împotriva sentinței civile nr. 1484/18.10.2012 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant R. I. G. și intimata-pârâtă ADMINITRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns avocat T. B. C-tin pentru intimatul-reclamant, care depune împuternicire avocațială la dosar, restul părților fiind lipsă.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:
Instanța constată că recursul este declarat și motivat în termen, legal scutit de plata taxei judiciare de timbru potrivit dispozițiilor art. 17 din Legea 146/1997.
Nemaifiind alte cereri instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Avocat T. B. C-tin pentru intimatul-reclamant R. I. G., solicită respingerea recursului și menținerea sentinței instanței de fond ca temeinică și legală.
Cu cheltuieli de judecată, conform chitanței depusă la dosar, precizând că la fond nu a solicitat cheltuieli de judecată.
S-au declarat dezbaterile închise cauza rămânând în pronunțare.
CURTEA
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin cererea formulată de reclamantul R. I. G., înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău la data de 19.01.2012, sub nr. de dosar_ s-a solicitat, în contradictoriu cu AFP Bacău și Administrația F. Pentru Mediu obligarea pârâtei la plata sumei de 1156 lei, reprezentând taxă pe poluare, dobânda legală și cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr.1484/18.10.2012 Tribunalul Bacău a admis acțiunea și a obligat pârâtele în solidar să restituie reclamantului suma de 1156 lei reprezentând taxă pe poluare, si dobânda fiscală calculată din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile calculate de la data înregistrării cererii de restituire și până la data restituirii efective și 39,3 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a avut în vedere următoarele:
La data de 22.05.2011 reclamantul a cumpărat autoturismul marca Ford KA ( contract vânzare cumpărare-fila 7), neînmatriculat în România, înmatriculat în străinătate la data de 5.02.2002. Pentru înmatricularea autoturismului pentru prima dată în România organul fiscal a stabilit în sarcina contribuabilului obligația de plată a unei taxe de 1156 lei, contribuabilul achitând cu chitanța de plată depusă la fila 5.
Taxa pe poluare reprezintă un impozit intern, trebuind a fi examinata în raport cu articolul 110 TFUE, care are ca obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență.
Instanțele naționale sunt obligate să aplice norma comunitară, și să soluționeze litigiile având ca obiect impozitele interne cu respectarea interpretării Curții asupra articolului110 TFUE. Aplicarea cu prioritate a normelor dreptului comunitar, prin ignorarea legislației naționale contrară acestora constituie un principiu al dreptului comunitar, stabilit odată cu hotărârea pronunțată în cauza C-106/77, Simmenthal.
Prin hotărârea pronunțată pe 7 aprilie 2011 în cauza C-402/09, Curtea de Justiție a dispus că art.110 TFUE se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează importul de vehicule de ocazie, fără însă a descuraja cumpărarea de vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Prin hotărârea pronunțată în cauza I. N. vs. D.G.F.P. Gorj, A.F.P. Târgu Cărbunești și Administrația F. pentru Mediu, răspunzând unor întrebări preliminare transmise de Tribunalul Gorj, Curtea a decis astfel:
„Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Curtea a reținut că, subsecvent pronunțării hotărârii în afacerea T., Guvernul român nu a susținut că ar exista o diferență relevantă între varianta inițială a taxei de poluare reglementate de O.U.G. nr. 50/2008 și variantele ulterioare (par. 27)., hotărârea confirmând faptul că toate variantele taxei de poluare sunt incompatibile cu art. 110 TFUE.
Prin Hotărârea T. citata mai sus, Curtea a stabilit cu valoare de principiu că o reglementare națională care impune un impozit intern aplicabil vehiculelor de ocazie importate dintr-un stat membru trebuie 1) să nu depășească valoarea reziduală a aceleiași taxe încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare; și 2) să nu aibă o valoare atât de mare, așa încât, raportat la reglementările anterioare reglementării evaluate în dosar descurajează importurile fără a descuraja și achizițiile de vehicule de ocazie deja existente pe piața națională.
Față de incompatibilitatea normelor naționale instanța reține faptul că obligația de plată a taxei de primă înmatriculare nu are fundament juridic, fiind întemeiată acțiunea, lipsa temeiului legal atrăgând lipsa dreptului creditorului bugetar de a stabili în sarcina contribuabilului obligația de plată.
Din analiza jurisprudenței Curții cu privire la taxa de primă înmatriculare, instanța retine ca sunt îndeplinite condițiile prevăzute de articolul 117 pentru admiterea acțiunii in pretenții. Astfel prestația contribuabilului are semnificația unei plăți, dovada acestui aspect fiind făcută prin chitanța depusa la fila 8. De asemenea este îndeplinită si condiția ca datoria in vederea căreia s-a făcut plata sa nu existe din punct de vedere juridic, fata de incompatibilitatea normei naționale care a instituit-o cu normele dreptului comunitar.
În ceea ce privește cererea de obligare a paratelor la plata dobânzii legale, instanța reține că este întemeiată și sub acest aspect, în raport de dispozițiile articolului 124 Cod procedură fiscala, având în vedere principiul restituirii in integrum a sumei achitate fără baza legala.
În ceea ce privește data de la care se poate dispune obligarea pârâtelor la plata dobânzii fiscale, față de dispozițiile art. 124 Cod procedură fiscală și art. 70 din același act normativ, instanța reține că aceasta trebuie raportată la momentul expirării termenului de 45 de zile prevăzut de lege pentru soluționarea cererii. În ceea ce privește nivelul dobânzii, acesta este cel prevăzut de art. 120 alineat 7 Cod procedură fiscală.
Susținerile pârâtei referitoare la abrogarea OUG 50/2008 și la procedura de restituire prevăzută de Legea 9/2012 nu sunt întemeiate, având în vedere faptul că temeinicia acțiunii trebuie analizată prin raportare la dispozițiile legale în vigoare la data instituirii taxei și nu prin raportare la un text normative adoptat în cursul procesului.
Împotriva sentinței a declarat recurs Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Bacău criticând hotărârea din perspectiva motivelor prevăzute de art. 304 pct.9 teza a II-a și art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă:
A susținut că nu există reglementare legală privind restituirea integrală a taxei de poluare. A invocat în acest sens dispozițiile art. 6 din H.G. nr. 686/2008.
Din analiza dispozițiilor art.25, art.28 și art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene rezultă că, în esență, sunt interzise statului membru orice măsuri de natură a proteja industria internă prin aplicarea unor taxe superioare produselor de import din statele membre decât taxele aplicate sectorului de producție de referință, în speță, industria de automobile.
Din textele O.U.G. nr. 50/2008 nu rezultă că este protejată industria de automobile din România, taxa de poluare fiind percepută și pentru aceste produse, norma internă nu contravine normei comunitare.
La data intrării în vigoare a Legii nr. 9/2012 a fost abrogată O.U.G. nr. 50/2008, iar potrivit dispozițiilor art. 12 din această ultimă lege, în cazul în care taxa de poluare achitată în temeiul O.U.G. nr. 50/2008 este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea actualei legi privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, se pot restitui diferențele, potrivit formulei de calcul prevăzută de respectiva lege și de normele metodologice de aplicare.
Recursul nu este întemeiat pentru cele ce vor fi arătate în continuare:
La 07 aprilie 2011 C.J.U.E., în cauza T., a răspuns întrebărilor adresate de Tribunalul Sibiu, motivele de recurs urmând a fi analizate ținând cont de hotărârea C.J.U.E., având în vedere că interpretarea dreptului comunitar este obligatorie pentru instanțele naționale.
Reclamanta a investit instanța de fond cu o cerere având ca obiect principal restituirea sumei achitate cu titlu de „taxă de poluare”, susținând că dispozițiile legale în baza cărora s-a perceput această taxă – O.U.G. nr. 50/2008 încalcă dispozițiile art. 110 din T.C.E., obligatorii pentru Statul Român în virtutea Legii nr. 157/2005 și ale art. 11 și 148 din Constituție.
Această susținere a reclamantului este în prezent confirmată de hotărârea preliminară a C.J.U.E. la 07.04.2011 în cauza C-402/09 – T., în care Curtea a stabilit că: „articolul 110 T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Astfel, instanța trebuie să facă aplicarea normei comunitare ținând cont de interpretarea dată de Curte art. 110 TFUE și să soluționeze acțiunea cu care este sesizată, respectiv căile de atac exercitate, respectând interpretarea Curții.
Prin urmare, Curtea va aplica cu prioritate normele dreptului comunitar, lăsând neaplicată legislația națională contrară, în speță, O.U.G. nr. 50/2008 cu modificările ulterioare, având în vedere dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituție.
Pentru aceste considerente, Curtea constată că reglementarea națională a taxei de poluare, în vigoare la data achitării taxei de către reclamant, încalcă dispozițiile art. 110 TFUE, situație în care Curtea de Justiție a decis că taxa nu este datorată, iar statul membru trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză.
Procedura prevăzută de dispozițiile art. 12 din Legea nr. 9/2012, nu poate fi luată în discuție, dispozițiile acesteia producând efecte numai pentru viitor, potrivit principiului neretroactivității legii, așa încât procedura invocată nu poate fi aplicată unui raport fiscal născut anterior, intrării sale în vigoare. Mai mult, observă că prin respectiva procedură se încearcă o reparare parțială a efectelor aplicării unei proceduri, prin care s-a instituit o taxă neconformă dispozițiilor comunitare.
Or, atâta vreme cât CJUE a constatat că taxa de poluare percepută în temeiul O.U.G. nr. 50/2008 este nedatorată, procedura invocată prevăzută de dispozițiile art. 12 din Legea nr. 9/2012 este privită și ca lipsită de eficiență.
Principiul general este acela că statele membre trebuie să ramburseze taxele percepute în mod nelegal, Curtea de Justiție a Uniunii Europene insistând asupra ideii disponibilității unui remediu specific în cadrul sistemelor juridice naționale, ca remediu de drept european.
Față de cele ce preced, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, curtea va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE BACĂU împotriva sentinței civile nr. 1484/18.10.2012 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant R. I. G. și intimata-pârâtă ADMINITRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
Obligă recurenta să plătească intimatului suma de 400 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 22.03.2013.
PREȘEDINTE, L. A. | JUDECĂTOR, L. M. | JUDECĂTOR, C. Ș. |
GREFIER, V. Z. |
Red.s.O. G.P.
Red.d.r./tehnored.C.Ș./11.04.2013
VZ
Ex,.2
| Litigiu cu Curtea de Conturi. Legea Nr.94/1992. Sentința nr.... → |
|---|








