Pretentii. Decizia nr. 1487/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1487/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 05-04-2013 în dosarul nr. 329/110/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 1487/2013
Ședința publică de la data de 05 Aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. Ș.
Judecător L. A.
Judecător M. N.
Grefier F. B.
*******************************************
La ordine a venit spre soluționare recursul formulat de recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice Bacău împotriva sentinței civile nr.1568 din 26.10.2012, pronunțată de Tribunalul Bacău dosarul nr._, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța constată că recursul promovat în cauză de Administrația Finanțelor Publice Bacău este declarat și motivat în termen și scutit de plata taxei judiciare de timbru în temeiul art.17 din Legea nr.146/1997. Totodată, nemaifiind chestiuni prealabile sau cereri de formulat și având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art.242 pct.2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată, păstrând-o în pronunțare.
CURTEA
-deliberând-
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bacău sub nr._, reclamantul H. I. a chemat în judecată pârâtele Administrația Finanțelor Publice Bacau și Administrația F. pentru Mediu pentru ca prin hotărâre judecătorească să se dispună restituirea taxei de poluare în sumă de 1.614 lei, cu dobânda fiscală și cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr.1568/26.10.2012 Tribunalul Bacău a admis, în parte, acțiunea și a obligat pârâta A.F.P. Bacău să restituie reclamantei suma de 1.614 lei, încasată cu titlu de taxă de poluare pentru autovehicule, cu dobânda fiscală începând cu data de 18.01.2012 până la data plății efective.
A respins acțiunea față de pârâta Administrația F. pentru Mediu.
A admis cererea de chemare în garanție a Administrația F. pentru Mediu București și a obligat chemata în garanție să vireze pârâtei sumele necesare conform prezentei.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a avut în vedere următoarele:
Reclamantul a achiziționat din spațiul Uniunii Europene un autovehicul marca Ford Focus cu nr. de identificare WFONXXGCDN1B08887.
Pentru a-l putea înmatricula în România, a fost obligat să achite o taxă de poluare de 1.614 lei, calculată conform deciziei de calcul nr._/4.01.2012 emisă de AFP .
Curtea Europeană de justiție s-a pronunțat în cauza C- 402/2009 printr-o hotărâre preliminară în ceea de privește art. 90 CE.
Pe fondul cauzei, în aplicarea dispozițiilor art. 148 din Constituția României, instanța constată că norma internă în baza căreia reclamantul a achitat taxa ce formează obiectul cauzei încalcă dispozițiile art. 90(actual art. 110) din TFUE, deoarece art. 110 se opune ca un stat membru să instituie o taxă aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări, deoarece regimul fiscal descurajează cumpărarea unor autovehicule dintr-un alt stat membru prin aceea că autovehiculelor fabricate în România nu le se aplică această taxă.
Împotriva sentinței a declarat recurs Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Bacău criticând hotărârea din perspectiva motivelor prevăzute de art. 304 pct.9 teza a II-a și art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă:
A susținut că nu există reglementare legală privind restituirea integrală a taxei de poluare. A invocat în acest sens dispozițiile art. 6 din H.G. nr. 686/2008 .
Din analiza dispozițiilor art.25, art.28 și art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene rezultă că, în esență, sunt interzise statului membru orice măsuri de natură a proteja industria internă prin aplicarea unor taxe superioare produselor de import din statele membre decât taxele aplicate sectorului de producție de referință, în speță, industria de automobile.
Din textele O.U.G. nr. 50/2008 nu rezultă că este protejată industria de automobile din România, taxa de poluare fiind percepută și pentru aceste produse, norma internă nu contravine normei comunitare.
Recursul nu este întemeiat pentru cele ce vor fi arătate în continuare:
La 07 aprilie 2011 C.J.U.E., în cauza T., a răspuns întrebărilor adresate de Tribunalul Sibiu, motivele de recurs urmând a fi analizate ținând cont de hotărârea C.J.U.E., având în vedere că interpretarea dreptului comunitar este obligatorie pentru instanțele naționale.
Reclamanta a investit instanța de fond cu o cerere având ca obiect principal restituirea sumei achitate cu titlu de „taxă de poluare”, susținând că dispozițiile legale în baza cărora s-a perceput această taxă – O.U.G. nr. 50/2008 încalcă dispozițiile art. 110 din T.C.E., obligatorii pentru Statul Român în virtutea Legii nr. 157/2005 și ale art. 11 și 148 din Constituție.
Această susținere a reclamantului este în prezent confirmată de hotărârea preliminară a C.J.U.E. la 07.04.2011 în cauza C-402/09 – T., în care Curtea a stabilit că: „articolul 110 T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Astfel, instanța trebuie să facă aplicarea normei comunitare ținând cont de interpretarea dată de Curte art. 110 TFUE și să soluționeze acțiunea cu care este sesizată, respectiv căile de atac exercitate, respectând interpretarea Curții.
Prin urmare, Curtea va aplica cu prioritate normele dreptului comunitar, lăsând neaplicată legislația națională contrară, în speță, O.U.G. nr. 50/2008 cu modificările ulterioare, având în vedere dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituție.
Pentru aceste considerente, Curtea constată că reglementarea națională a taxei de poluare, în vigoare la data achitării taxei de către reclamant, încalcă dispozițiile art. 110 TFUE, situație în care Curtea de Justiție a decis că taxa nu este datorată, iar statul membru trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză.
Principiul general este acela că statele membre trebuie să ramburseze taxele percepute în mod nelegal, Curtea de Justiție a Uniunii Europene insistând asupra ideii disponibilității unui remediu specific în cadrul sistemelor juridice naționale, ca remediu de drept european.
Față de cele ce preced, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, curtea va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice Bacău cu sediul în Bacău, .. 33, județul Bacău în contradictoriu cu intimatul-reclamant H. I. cu domiciliul în . și cu intimata-chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr. 294, corp A împotriva sentinței civile nr. 1568 din 26.10.2012, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 05 aprilie 2013.
Președinte, C. Ș. | Judecător, L. A. | Judecător, M. N. |
Grefier, F. B. |
Red.sent.L.S.
Red.dec.rec. C.Ș.-29.04.2013
Tehno.red.dec.rec. Fl.B-07.05.2013
2ex
| ← Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 3798/2013.... | Pretentii. Decizia nr. 2285/2013. Curtea de Apel BACĂU → |
|---|








