Pretentii. Decizia nr. 3796/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3796/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 22-10-2013 în dosarul nr. 808/110/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
- SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL -
Decizia nr. 3796/2013
Ședința publică de la 22 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: C. P. - judecător
Judecător: V. P.
Judecător: C. Ș.
Grefier: L.-D. D.
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Astăzi a venit spre judecare recursul declarat de recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice a municipiului Onești, împotriva sentinței civile nr. 262 din 30 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.
La apelul nominal făcut în ședință publică atât la prima, precum și la a doua strigare, s-a constatat lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța constată că la dosar au fost depuse înscrisurile solicitate de instanță privind proveniența autoturismului pentru care se solicită restituirea taxei, precum și note de concluzii prin care se solicită judecarea cauzei și în lipsă. Totodată, constată că la dosar există o împuternicire avocațială a doamnei avocat B. N. pentru intimata-reclamantă S.C. N. T. S.R.L., precum și chitanța reprezentând cheltuielile de judecată, din împuternicirea avocațială rezultând că aceasta a fost dată pentru redactare, semnare, depunere înscrisuri și concluzii scrise, nu și pentru reprezentare.
S-au verificat actele și lucrările dosarului și, având în vedere că atât recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice a municipiului Onești, cât și intimata-reclamantă S.C. N. T. S.R.L. au solicitat judecarea cauzei și în lipsă în temeiul prevederilor art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA:
- deliberând -
Asupra recursului de față;
Examinând actele și lucrările dosarului instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 262/30 ianuarie 2013 Tribunalul Bacău a respins excepția inadmisibilității acțiunii, a admis acțiunea formulată de reclamanta S.C. N. T. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Onești, a dispus anularea Deciziei de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule nr. 7866/30.11.2011.
A obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice Onești să restituie reclamantei suma de 9.246 lei încasată cu titlu de taxă pe poluare pentru autovehicule cu dobânda fiscală prevăzută de art. 124 coroborat cu art. 70 alin. (1) Cod procedură fiscală ce se va calcula cu începere de la data expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea la pârâtă a cererii reclamantului de restituire a taxei și până la data plății efective.
A admis cererea de chemare in garanție a Administrației F. pentru Mediu și a obligat chemata în garanție să vireze pârâtei sumele necesare conform hotărârii, iar pârâta și chemata în garanție la plata sumei de 41,3 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamanta a achiziționat, autoturismul marca Renault tipul Premium 420-DCI, Autoutilitară N3, cu . VF622GVA_, fabricat în UE. Pentru a-l putea înmatricula în România, a fost nevoită să achite o taxă de poluare de 9.246 lei, stabilită prin decizia de calcul emisă de Administrația Finanțelor Publice Onești. Reclamantul a achitat taxa de poluare, conform O.P nr. 41/06.12.2011.
Prin cererea înregistrată la Administrația Finanțelor Publice Onești, reclamanta a solicitat restituirea taxei de poluare achitată, în sumă de 9.246 lei și plata dobânzii legale, însă pârâta nu a dat curs cererii sale.
Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă pentru nerespectarea dispozițiilor art. 205-206 Cod procedură fiscală și art. 7 și art. 11 din Legea nr. 554/2004, în sensul fie a neîndeplinirii procedurii prealabile sau efectuarea acesteia cu depășirea termenelor legale, instanța a considerat-o neîntemeiată deoarece contestația împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale, prevăzută de art. 205 și următoarele Cod procedură fiscală este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul persoanei care se consideră lezată în drepturile sale, prin acel act, sau în lipsa acestuia, de a se adresa instanței de judecată.
Dispozițiile art. 7 din Legea contenciosului administrativ, care instituie procedura „recursului grațios” trebuie analizate și aplicate într-o manieră care să nu contravină principiului enunțat și care se circumscrie dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenția Europeană privind Drepturile Omului. Recursul administrativ prevăzut de art. 205-206 Cod procedură fiscală și art. 7 din Legea contenciosului administrativ este compatibil cu art. 13 din Convenție, dacă persoana mai este în termen să îl folosească.
În cazul în care, organul administrativ nu mai poate să soluționeze plângerea prealabilă, fiind împiedicat de termene procedurale, care nu pot fi imputate reclamantei, instanța de judecată trebuie să soluționeze cauza pe fond.
Pe fondul cauzei, s-a reținut că, O.U.G. nr. 50/2008 a instituit, începând cu data de 01.07.2008, o taxă de poluare ce trebuie plătită cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România. Începând cu data de 01.01.2007, România a aderat la Uniunea Europeană și s-a obligat să respecte „acquis-ul comunitar” care include și dispozițiile Tratatului privind Uniunea Europeană.
Astfel, prin hotărârile Curții de Justiție a Comunităților Europene din 09 martie 1978, dată în cauza Administratione delle finanze dello Stato/Simmenthal C 106/77 și în cauza C./Enel s-a statuat că judecătorul național însărcinat să aplice, în cadrul competenței sale, dispozițiile dreptului comunitar, are obligația de a asigura efectul deplin al acestor norme, lăsând la nevoie, pe proprie răspundere neaplicată orice dispoziție contrară a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a aștepta sau solicita eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional.
Dispozițiile art. 90 par. 1 din Tratatul privind instituirea Comunității Europene prevede că nici un stat membru nu aplică direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect, produselor naționale similare.
Că, în România, taxa de poluare nu este percepută la reînmatriculare pentru autoturisme deja înmatriculate în România, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară.
Cu privire la caracterul indirect discriminatoriu al taxei de poluare reglementată de O.U.G. nr. 50/2008, CJUE s-a pronunțat recent prin hotărârea în cauza C-402/09 T. vs. Statul român, prin care a apreciat că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei înmatriculări, în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Dacă în cauza T. vs. Statul român, Curtea s-a pronunțat doar cu privire la forma inițială a O.U.G. nr. 50/2008, ulterior, prin Hotărârea pronunțată în cauza C-263/10, I. N. vs. Statul român, a avut în vedere toate formele ulterioare ale O.U.G. nr. 50/2008, și a respins cererea statului român de limitare în timp a efectelor Hotărârii Curții, ceea ce înseamnă că hotărârile N. și T. se aplică retroactiv și lipsesc de temei juridic prelevarea taxei de poluare în perioada 01 iulie 2008 – 31 decembrie 2010.
Că, efectul direct al dreptului comunitar impune și autorităților naționale, inclusiv pârâtelor, să aplice dreptul comunitar cu prioritate, ori de câte ori constată că dreptul național are dispoziții contrare normelor obligatorii ale dreptului comunitar.
Faptul că reclamanta a achitat voluntar această taxă nu are relevanță juridică, atâta timp cât înmatricularea autovehiculului era condiționată de plata acestei taxe.
În ceea ce privește dobânda legală fiind vorba de o taxă fiscală, dobânda legală este cea prevăzută de art. 120 al. 7 din Codul de procedură fiscală și nu cea prevăzută de O.G. nr. 9/2000.
În baza art. 60-63 Cod procedură civilă instanța a admis cererea pârâtei privind chemarea în garanție a Administrației F. pentru Mediu, având în vedere că acțiunea împotriva Administrației Finanțelor Publice Onești s-a admis și că potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008, taxa de poluare se face venit la bugetul F. pentru mediu, fiind administrată de Administrația F. pentru Mediu, deoarece aceasta este beneficiara taxei de poluare ce va fi achitată reclamantei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Administrația Finanțelor Publice a municipiului Onești.
Recursul este scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar conform art. 17 din Legea nr. 146/1997.
În motivarea recursului recurenta arată că eronat a fost respinsă excepția lipsei procedurii prealabile, actul administrativ nu a fost contestat bucurându-se de veridicitate și legalitate, sens în care s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție. Că în mod contradictoriu se reține de instanță că taxa de primă înmatriculare reglementată prin art. 214 din Codul fiscal și O.U.G. nr. 50/2008 nu ar fi contrară art. 90 din TCE, că expertul D.G TAXUD a transmis Comisiei concordanța ordonanței cu criteriile europene, că prin O.U.G. nr. 50/2008 s-a instituit taxa de poluare pentru prima înmatriculare în România a unui autovehicul și că acest act normativ și normele de aplicare trebuie aplicate în condițiile art. 5 din Codul de procedură fiscală.
De asemenea susține recurenta că a fost greșit obligată la dobânzi fiscale, că nu există dispoziții legale pentru restituirea sumei.
Curtea, verificând sentința recurată în limitele motivelor de recurs formulate și cu respectarea dispozițiilor art. 3041 Cod procedură civilă, constată nefondat recursul pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a reținut o situație de fapt în conformitate cu probele administrate și, în ceea ce privește fondul dreptului dedus judecății, o corectă aplicare a legii, cu respectarea atât a principiului supremației Constituției și respectării legilor consacrat prin art. 1 (5) din Constituția României, cât și al priorității dreptului Uniunii Europene, principiu consacrat prin art. 148 (2) și (4) din Constituția României.
Referitor la primul motiv de recurs privind excepția inadmisibilității acțiunii promovate de reclamant acesta nu se fondează.
Astfel, reclamanta a solicitat restituirea sumei de 9.246 lei achitată la bugetul de stat ca urmare a greșitei aplicări a dispozițiilor legale (în sensul prevăzut de art. 148 (2) din Constituția României).
Potrivit art. 117 lit. d din Codul de procedură fiscală, sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale se restituie la cererea contribuabilului, conform procedurii prevăzute de lege.
Cum recurenta a refuzat restituirea sumei pretinse de reclamant, acesta are deschisă calea valorificării drepturilor sale în procedura prevăzută de Legea nr. 554/2004 în condițiile art. 11 alin. 1 lit. b din acest act normativ, procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, invocată de recurentă, nefiind incidentă.
De altfel, în acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 24/14.11.2011 pronunțată în procedura recursului în interesul legii.
Critica privind elementele contradictorii din hotărârea recurată nu se fondează, instanța de fond nu a făcut referiri la taxa de primă înmatriculare consacrată prin art. 2141 și următoarele din Codul fiscal aceasta analizând compatibilitatea Legii nr. 9/2012 în vigoare la data achitării taxei a cărei restituire se solicită aplicabile comerțului cu autovehicule second -hand cu dispozițiile art. 90 din TCE (110 din TFUE), aceasta reținând corect în dispozițiile analizate sunt în conflict cu dreptul comunitar, norma internă constituie o măsura fiscală stabilită pentru autovehiculele de pe piața europeană, de natură a descuraja punerea în circulație a vehiculelor de ocazie cumpărate în alte state membre. Sub acesta aspect instanța de fond realizează o corectă interpretare a normelor legale aplicabile în cauză, și o corectă reținerii a discriminării indirecte realizată de O.U.G. nr. 1/2013 prin care sunt suspendate dispozițiile art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012.
În ceea ce privește susținerea recurentei referitoare la dispozițiile art. 5 alin. 1 din Codul de procedură fiscală, în acest litigiu nu prevalează culpa recurentei în aplicarea dispozițiilor legale, aceasta putând face obiectul unei analize în cadrul juridic dat de raportul de reprezentare legală în care se găsește cu statul, ci culpa statului care a pretins o taxă contrară dreptului european, culpă care justifică dreptul contribuabilului de a pretinde o justă dezdăunare.
Cu privire la critica privind obligarea la plata dobânzilor fiscale, aceasta nu se fondează. Astfel, potrivit art. 124 alin. 1 Codul de procedură fiscală, pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz, până la data stingerii prin oricare dintre modalitățile prevăzute de lege.
Cu privire la data de la care curg dobânzile, pe 18 aprilie 2013 Curtea Europeană de Justiție a pronunțat decizia în cazul C-107/10 (M. I.) și a statuat ca dobânzile pot fi obținute pentru întreaga perioada în care contribuabilul nu a beneficiat de sumele la care era îndreptățit respectiv de la data la care plata ar fi trebuit sa fie efectuata pana la data efectiva a plății, data stabilită de prima instanță fiind ulterioară aceleia de la care reclamantul era îndreptățit să solicite obligarea la plata dobânzilor prevăzute de lege.
În consecință, față de considerentele ce preced, în temeiul art. 312 din Codul de procedură civilă, instanța va respinge ca nefundat recursul.
Intimata a solicitat obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 500 lei reprezentând onorariu avocat. Potrivit art. 274 alin. 3 din Codul de procedură civilă, judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivite de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
Având în vedere complexitatea redusă a cauzei, predictibilitatea jurisprudenței în materie, existența hotărârilor pronunțate în procedura preliminară de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene în materia taxelor percepute de țările Uniunii la înmatricularea autovehiculelor dar și decizia în interesul legii nr. 24/2011 care a statuat că procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205 - 218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din același cod, instanța constată că cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocatului este exagerat și în consecință va obliga recurenta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 300 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul, ca nefondat, declarat de recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice a municipiului Onești, cu sediul în Onești, ., județul Bacău, împotriva sentinței civile nr. 262 din 30 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. N. T. S.R.L., cu sediul procesual ales la Cabinet de Avocat B. N. din Iași, .. 21, ., . și intimata-chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 294, . 6.
Admite în parte cererea de cheltuieli de judecată.
Obligă recurenta la 300 lei cheltuieli de judecată, către intimat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22 octombrie 2013.
Președinte, C. P. | Judecător, V. P. | Judecător, C. Ș. |
Grefier, L.-D. D. |
Red. s. L. H.
Red./Tehnored. d.r. V. P./28.10.2013
L.D.D. - ex. 2
L.D.D. – 29 Octombrie 2013
| ← Pretentii. Decizia nr. 167/2013. Curtea de Apel BACĂU | Pretentii. Decizia nr. 4728/2013. Curtea de Apel BACĂU → |
|---|
