Pretentii. Decizia nr. 2305/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2305/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 04-06-2013 în dosarul nr. 952/110/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2305/2013
Ședința publică de la 04 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. P.
Judecător C. Ș.
Judecător C. P.
Grefier C. M.
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice Onești împotriva sentinței civile nr. 1766 din 15 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a constatat lipsa părților, dosarul fiind lăsat la a doua strigare, când de asemenea, părțile au lipsit.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:
S-au verificat actele și lucrările dosarului, s-a constatat că s-a solicitat judecata în lipsă, cauza rămânând în pronunțare.
CURTEA
- deliberând –
Asupra recursului de față;
Examinând actele și lucrările dosarului instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă1766/15 Noiembrie 2012 s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii și ca nefondată acțiunea formulată împotriva pârâtelor Direcția Generală a Finanțelor Publice Bacău și Administrația F. Pentru Mediu.
S-a admis în parte acțiunea formulată de către reclamantul A. C. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Onești și a obligat Administrația Finanțelor Publice Onești să restituie reclamantei suma de 2129 lei încasată cu titlu de taxa de poluare pentru autovehicule, cu dobândă fiscală prevăzută de art. 124 coroborat cu art. 70 alin. (1) Cod procedură fiscală ce se va calcula cu începere de la data expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea la pârâtă a cererii reclamantului de restituire a taxei și până la data plății efective.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamantul a achiziționat din spațiul Uniunii Europene un autovehicul marca Ford Tranzit, cu număr de identitate WFOAXXGBVARS24125. Pentru a-l putea înmatricula în România, a fost obligată să achite o taxă de poluare de 2129 lei, calculată conform deciziei de calcul nr._/3/30.11.2011 emisă de AFP Onești și achitată cu chitanța . nr._ din 31.01.2011. Ulterior, a solicitat pârâtei restituirea taxei de poluare, considerând că nu datorează această taxă și că încasarea ei este contrară prevederilor Tratatului Comunității Europene, însă cererea i-a fost respinsă de pârâtă, conform Deciziei nr._/23.01.2012
Referitor la excepția inadmisibilități acțiunii pentru nerespectarea dispozițiilor art. 205-206 Cod procedură fiscală și art.7 și art. 11 din Legea 554/2004, contestația împotriva titlului de creanță precum și împotriva altor acte administrativ fiscale, prevăzută de art. 205 și următoarele Cod procedură fiscală este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul persoanei care se consideră lezată în drepturile sale, prin acel act, sau în lipsa acestuia, de a se adresa instanței de judecată.
Dispozițiile art.7 din Legea contenciosului administrativ, care instituie procedura ,,recursului grațios" trebuie analizate și aplicate într-o maniera care să nu contravină principiului enunțat și care se circumscrie dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art.6 din Convenția Europeană privind Drepturile Omului.
Art.1 din Protocolul 1 la Convenție acorda statului dreptul de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru plata impozitelor (Hotărârea din 14 decembrie 2004 - cauza Finibanco c. Portugalia) dar în același timp, conform art.13 din Convenție, statul trebuie să asigure un recurs efectiv, prin care o persoană să se poată plânge de încălcarea drepturilor sale. Recursul administrativ prevăzut de art. 205-206 Cod procedură fiscală și art. 7 din LCA este compatibil cu art. 13 din Convenție, dacă persoana mai este în termen să îl folosească.
În măsura în care cererea reclamantului de restituire a taxei de poluare a primit din partea pârâtei un răspuns formal, obligarea reclamantului de a parcurge, în aceste condiții, procedura prealabilă ca organul administrativ fiscal nu reprezintă decât o încălcare a dreptului prevăzut în art. 21 din Constituție, privind accesul liber la justiție și a dispozițiilor art.13 din Convenție privind dreptul la un recurs efectiv.
În ceea ce privește fondul cauzei, OUG nr. 50/2008 a instituit, începând cu data de 01 iulie 2008, o taxa de poluare ce trebuie plătită cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România.
Începând cu data de 01 ianuarie 2007, România a aderat la Uniunea Europeană și s-a obligat să respecte ,,acquis-ul comunitar", care include și dispozițiile Tratatului privind Uniunea Europeana, instanțelor interne revenindu-le obligația de a evalua conformitatea legislației române cu dispozițiile din dreptul comunitar.
Instanța națională este chemată să analizeze în ce măsură modul de calcul al taxei introdusă prin OUG nr.50/2008 asigură neutralitatea, egalitatea unei taxe impuse unui autovehicul secod-hand, ce urmează a fi înmatriculat prima dată în România, cu taxa reziduală a unui autovehicul similar (ca grad de depreciere și motorizare) deja înmatriculat în România.
Cu privire la caracterul indirect discriminatoriu al taxei de poluare, reglementat de OUG 50/2008 CJUE s-a pronunțat recent prin Hotărâre în cauza C-402/2009, T. versus Statul român, prin care a apreciat că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru național, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alt stat membru, fără a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Dacă în cauza T. versus Statul român, Curtea s-a pronunțat doar cu privire la forma inițială a OUG 50/2008, ulterior, prin Hotărârea pronunțată în cauza C-263/10 - I. N. versus Statul român, a avut în vedere toate formele ulterioare ale OUG 50/2008 și a respins cererea statului român de limitare în timp a efectelor hotărârii Curții, ceea ce înseamnă că hotărârile N. și T. se aplică retroactiv și lipsesc de temei juridic prelevarea taxei de poluare în perioada 01 iulie 2008- 31 decembrie 2010 și a concluzionat că taxa de poluare achitată de reclamant este incompatibilă cu prevederile art. 110 par 1 din TFUE.
În ceea ce privește obligația, respectiv dreptul la restituire (rambursarea) impozitelor și taxelor prelevate de un stat membru cu încălcarea dreptului european, CJUE are o jurisprudență constantă în acest sens, prin hotărârile promulgate în cauzele C-199/82 San Giorgio, C-62/93 B.P. Soupergas, cauzele reunite C- 441/98 și C-442/98 Michailidis.
Rațiunea dreptului la restituire constă în faptul că un stat membru nu poate profita, iar un contribuabil nu poate suferi o pierdere, ca urmare a aplicării unei dispoziții fiscale naționale incompatibile cu dreptul european (C-397/98 Și C-410/98 Metallgesellschaft și Hoechst).
În ceea ce privește dobânda legală fiind vorba de o taxă fiscală, dobânda legală este cea prevăzută de art.120 al.7 din Codul de procedură fiscală și nu cea prevăzută de OG 9/2000.
Potrivit art.124 al.1 și 2 Cod procedură fiscală, pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut de art.117 al.2 sau art.70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor, iar nivelul dobânzii este cel prevăzut la art.120 al.7 Cod procedură fiscală și se suportă din același buget din care se restituie sau se rambursează sumele solicitate de plătitor.
În ce privește acțiunea formulată împotriva pârâtelor Direcția Generală a Finanțelor Publice Bacău și Administrația F. Pentru Mediu instanța le-a respins ca nefondate deoarece raportul juridic de drept administrativ fiscal nu s-a născut în raport cu aceste pârâte, ci între reclamant și Administrația Finanțelor Publice Onești, care a încasat taxa de poluare și tot această instituție este obligată a o restitui.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Administrația Finanțelor Publice a municipiului Onești.
Recursul este scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar conform art. 17 din Legea 146/1997.
În motivarea recursului recurenta arată că eronat a fost respinsă excepția lipsei procedurii prealabile, actul administrativ nu a fost contestat bucurându-se de veridicitate și legalitate, sens în care s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție. Că în mod contradictoriu se reține de instanță că taxa de primă înmatriculare reglementată prin OUG 50/2008 nu ar fi contrară art. 90 din TCE, că prin OUG 50/2008 s-a instituit taxa de poluare și că acest act normativ și normele de aplicare trebuie aplicate în condițiile art. 5 din Codul de procedură fiscală.
De asemenea susține recurentă că a fost greșit obligată la dobânzi fiscale, că nu există dispoziții legale pentru restituirea sumei.
Curtea, verificând sentința recurată în limitele motivelor de recurs formulate și cu respectarea dispozițiilor art. 3041 Cod procedură civilă, constată nefondat recursul pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a reținut o situație de fapt în conformitate cu probele administrate și, în ceea ce privește fondul dreptului dedus judecății, o corectă aplicare a legii, cu respectarea atât a principiului supremației Constituției și respectării legilor consacrat prin art. 1 (5) din Constituția României, cât și al priorității dreptului Uniunii Europene, principiu consacrat prin art. 148 (2) și (4) din Constituția României.
Referitor la primul motiv de recurs privind excepția inadmisibilității acțiunii promovate de reclamant acesta nu se fondează.
Astfel, reclamanta a solicitat restituirea sumei de 2.129 lei achitată la bugetul de stat ca urmare a greșitei aplicări a dispozițiilor legale (în sensul prevăzut de art. 148 (2) din Constituția României), solicitare înregistrată de recurentă la Administrația Finanțelor Publice Onești sub nr. 6215/19.01.2012 și găsită ca nefiind întemeiată de recurentă, ca urmare a unei greșite interpretări a dispozițiilor legale incidente în cauză la 23.01.2012.
Potrivit art. 117 lit. d din Codul de procedură fiscală, sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale se restituie la cererea contribuabilului, conform procedurii prevăzute de lege.
Cum recurenta a refuzat restituirea sumei pretinse de reclamant, acesta are deschisă calea valorificării drepturilor sale în procedura prevăzută de Legea nr. 554/2004 în condițiile art. 11 alin. 1 lit. b din acest act normativ, procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, invocată de recurentă, nefiind incidentă în cazul refuzului soluționării cererii, o astfel de procedură putând fi, eventual justificată, doar în condițiile emiterii unei decizii de restituire conform Ordinului nr. 1899/2004, dacă nu sunt incidente dispozițiile dreptului Uniunii Europene așa cum sunt ele consacrate de Curtea de Justiție în cauza Metallgesellschaft și Hoedist și reținute de prima instanță.
De altfel, în acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 24/14.11.2011 pronunțată în procedura recursului în interesul legii.
Critica privind elementele contradictorii din hotărârea recurată nu se fondează, referirile instanței de fond la taxa de primă înmatriculare consacrată prin art. 2141 și următoarele din codul fiscal fiind făcute în cadrul unei analize în timp a reglementării taxelor percepute la înmatricularea în România a unui autovehicul, considerentele pentru care cererea reclamantului a fost admise referindu-se la compatibilitatea dispozițiilor din OUG 50/2006 aplicabile comerțului cu autovehicule second-hand cu dispozițiile art. 90 din TCE (110 din TFUE), aceasta reținând corect în dispozițiile analizate sunt în conflict cu dreptul comunitar, norma internă constituie o măsura fiscală stabilită pentru autovehiculele de pe piața europeană, de natură a descuraja punerea în circulație a vehiculelor de ocazie cumpărate în alte state membre.
Astfel că, așa cum rezultă din art. 4 alin. 1 lit. a din O.U.G. nr. 50/2008 obligația taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România. Cumpărarea autovehiculelor second-hand din alte state membre și înmatricularea lor în România fiind supuse taxării prevăzută de O.U.G. nr. 50/2008, în timp ce cumpărarea unui autovehicul, cu aceleași caracteristici tehnice și vechime, dar deja înmatriculat în România (de pe piața națională), nu este supus unei taxe similare, măsura fiscală stabilită pentru autovehiculele de pe piața europeană fiind de natură a descuraja punerea în circulație a vehiculelor de ocazie cumpărate în alte state membre.
În ceea ce privește susținerea recurentei referitoare la dispozițiile art. 5 alin. 1 din Codul de procedură fiscală, în acest litigiu nu prevalează culpa recurentei în aplicarea dispozițiilor legale, aceasta putând face obiectul unei analize în cadrul juridic dat de raportul de reprezentare legală în care se găsește cu statul, ci culpa statului care a pretins o taxă contrară dreptului european, culpă care justifică dreptul contribuabilului de a pretinde o justă dezdăunare.
Cu privire la critica privind obligarea la plata dobânzilor fiscale, aceasta nu se fondează. Astfel, potrivit art. 124 alin. 1 Codul de procedură fiscală, pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz, până la data stingerii prin oricare dintre modalitățile prevăzute de lege. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor. Art. 70 alin. 1 din același act normativ, obligă organul fiscal să soluționeze cererile depuse de către contribuabil potrivit codului în termen de 45 de zile de la înregistrare, temeiul plății accesoriilor constituindu-l hotărârea judecătorească.
În consecință, față de considerentele ce preced, în temeiul art. 312 din Codul de procedură civilă, instanța va respinge ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice Onești împotriva sentinței civile nr. 1766 din 15 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul-reclamant A. C. și intimata-pârâtă Administrația F. pentru Mediu București.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 04 iunie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
V. P. C. Ș. C. P.
Grefier,
C. M.
Red.s. – L. H.
Red.d.r. - V.P. -
Tehnored. V.Z/26.06.2013
ex. 2
| ← Pretentii. Decizia nr. 1560/2013. Curtea de Apel BACĂU | Pretentii. Decizia nr. 942/2013. Curtea de Apel BACĂU → |
|---|
