Obligaţia de a face. Decizia nr. 1399/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1399/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 04-04-2013 în dosarul nr. 4525/103/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
- SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL -
Decizia nr. 1399/2013
Ședința publică de la 04 Aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Olguța L. T. - judecător
Judecător: M. G. C.
Judecător: M. G. B.
Grefier: L.-D. D.
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Astăzi a venit spre judecare recursul declarat de recurenta-pârâtă A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, împotriva sentinței civile nr. 166/CA din 19 iunie 2012 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._, având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică, atât la prima, precum și la a doua strigare, s-a constatat lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța constată că intimata-reclamantă P. Ș. a depus la dosar răspuns la notele de ședință formulate de A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, prin care a invocat tardivitatea motivelor depuse prin notele de ședință referitoare la respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect.
Astfel, cu privire la excepția invocată în temeiul art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, având în vedere că este un motiv de ordine publică, respinge această excepție, iar cu privire la excepția lipsei de obiect a acțiunii, instanța urmează a se pronunța asupra acesteia odată cu analizarea motivelor de recurs.
S-au verificat actele și lucrările dosarului și, având în vedere că ambele părți au solicitat judecarea cauzei și în lipsă potrivit art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA:
- deliberând –
Constată că prin s.c. nr. 166/CA/19.06.2012 pronunțată de Tribunalul N., s-a admis acțiunea formulată de reclamanta P. Ș., în contradictoriu cu pârâții A. Națională pentru Restituirea Proprietăților și Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților.
A fost obligat pârâtul Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților să întocmească documentele de plată pentru suma de 185.790 lei și să propună Vicepreședintelui Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților plata despăgubirilor.
A fost obligată pârâta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților să plătească reclamantei suma de 185.790 lei cu titlu de despăgubiri, sumă ce se va actualiza în raport de indicele prețurilor de consum începând cu data de 28.07.2009 și până la data plății.
A fost obligată pârâta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților să plătească reclamantei dobânda legală aferentă sumei de 123.860 lei pentru perioada 28.07._10 și dobânda legală aferentă sumei de 185.790 lei începând cu data de 28.07.2011 și până la data plății efective.
A fost obligată pârâta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților să plătească reclamantei suma de 39,3 lei cheltuieli de judecată.
S-a luat act de renunțarea reclamantei la judecata în contradictoriu cu pârâtul Vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților în calitate de coordonator al Serviciului pentru aplicarea Legii nr. 290/2003.
Pentru a da această soluție, a reținut tribunalul că prin Hotărârea nr. 149/03.07.2009 emisă de Comisia Județeană N. pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003, s-au acordat reclamantei despăgubiri bănești în sumă totală de 309.650 lei. Urmare cererilor reclamantei privind plata sumei stabilită prin hotărârea comisiei județene, la data de 14.12.2010, reclamanta a încasat suma de 123.860 lei reprezentând procentul de 40% din suma totală de 309.650 lei. Solicitărilor ulterioare de plată pârâta a răspuns că plata se va efectua în baza art. 18 alin. 5 din H.G. nr. 1120/2006 în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat, că nealocarea sumelor conduce la prelungirea perioadei de plată peste termenul prevăzut de actul normativ.
Potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Harța, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de P. între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, despăgubirile sau compensațiile bănești vor fi acordate beneficiarilor în termen de un an de la comunicarea hotărârii comisiei județene ori a municipiului București, după caz, sau a hotărârii prevăzute la art. 8 alin. (4) sau (6), respectiv la art. 9; plata lor se poate face și în rate, în maximum 2 ani, în funcție de disponibilitățile bănești ale direcțiilor prevăzute la art. 11 alin. (1).
Aceste dispoziții legale sunt imperative și prevăd plata în termen de un an, maximum doi ani. Referirea la „disponibilitățile bănești” din cuprinsul legii nu permite autorității publice amânarea plății mai mulți ani, respectiva referire fiind doar de natură să ducă la efectuarea plății în termenul maxim de doi ani și nu în cel de un an.
Prin H.G. nr. 1120/2006 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 s-a prevăzut procedura de plată a despăgubirilor. Conform art. 18, solicitarea plății se face pe bază de cerere scrisă, adresată către A. Națională pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003. În continuare, alin. 5 prevede că aceste compensații bănești se achită beneficiarilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat, astfel:
a) integral, dacă cuantumul acestora nu depășește 50.000 lei;
b) eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 60% în primul an și 40% în anul următor, dacă cuantumul despăgubirilor se încadrează între 50.001 lei și 100.000 lei;
c) eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 40% în primul an și 60% în anul următor, dacă cuantumul compensațiilor depășește 100.001 lei.
Astfel, a reținut tribunalul că reclamanta se încadrează in ipoteza de la litera c, despăgubirile sale depășind suma de 100.001 lei. Prin urmare, reclamanta era îndreptățită ca în termen de 2 ani de la comunicarea hotărârii comisiei județene să primească și a doua tranșă de 60% din suma totală stabilită de autoritatea județeană.
Potrivit art. 17 alin. 4 lit. e din H.G. nr. 1120/2003 Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003verifică documentele de plată depuse de beneficiarii despăgubirilor potrivit legii și propune vicepreședintelui efectuarea plății despăgubirilor pe baza documentelor prezentate. Întrucât întocmirea documentelor de plată și aprobarea plăților sunt acte premergătoare efectuării plății, îndeplinirea acestor obligații nu poate fi condiționată de existența disponibilităților bănești, așa cum a invocat pârâta.
În raport de atribuțiile prevăzute de actul normativ în sarcina Serviciului pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 și având în vedere că termenul pentru achitarea celei de a doua tranșe a fost depășit încă din data de 28.07.2011, instanța a constatat că se impunea ca acest serviciu să întocmească documentele de plată și pentru suma de 185.790 lei și să înainteze propunerea vicepreședintelui, care, în exercitarea atribuțiilor sale de coordonare a activității Serviciului de aplicare a legii avea posibilitatea de a aproba plata.
În consecință, instanța a admis primul capăt de cerere și a stabilit în sarcina pârâtului Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, să întocmească documentele de plată pentru suma de 185.790 lei reprezentând despăgubiri stabilite prin Hotărârea nr. 149/2009 și să propună Vicepreședintelui Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților plata despăgubirilor.
De asemenea, reținând refuzul nejustificat al pârâtei A. Națională pentru Restituirea Proprietăților de a efectua plata, instanța a constatat că cererea reclamantei de obligare la plată este întemeiată. Deși pârâta a invocat în apărare că nu dispune de sumele necesare efectuării plății, instanța a constatat că această susținere nu este de natură să ducă la respingerea cererii. Condiționarea plății sumelor de disponibilitatea pârâtei de a le prinde în buget ar lipsi reclamanta de o despăgubire efectivă, situație în care drepturile prevăzute de Legea nr. 290/2003 sunt valorificate doar la nivel declarativ, încălcându-se astfel principiile care decurg din hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului date în cauzele Faimblat c. Romania și Katzi c. Romania, respectiv dispozițiile art. 6 alineatul 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și art. 1 din primul protocol adițional la Convenție.
În consecință, instanța a obligat pârâta la plata sumei de 185.790 lei cu titlu de despăgubire.
De asemenea, instanța a constatat ca fiind întemeiată și cererea reclamantei de actualizare a sumei în raport de rata inflației. Astfel, potrivit art. 18 alin. 6 din H.G. nr. 1120/2006 suma achitată beneficiarilor în cea de-a doua tranșă se actualizează în raport cu indicele de creștere a prețurilor de consum din ultima lună pentru care acest indice a fost publicat de către Institutul Național de S., față de luna decembrie a anului anterior. Cum principiul reparării integrale a prejudiciului impune ca despăgubirile să corespundă, prin cuantumul lor, valorii reale a bunurilor din momentul efectuării plății (situație reținută în Decizia nr. XXI/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție), instanța a dispus obligarea pârâtei la plata sumei actualizate începând cu data de 28.07.2009 - dată la care creanța reclamantei a devenit certă, lichidă și exigibilă - până la data plății efective, conform art. 18 alin. 6 din H.G. nr. 1120/2006, în raport de indicele prețurilor de consum.
De asemenea, instanța a obligat pârâta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților (în condițiile în care reclamanta a renunțat la judecată în contradictoriu cu pârâtul Vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților nemaipunându-se în discuție obligația solidară invocată de reclamantă) și la plata dobânzii legale, ca o modalitate de reparație integrală față de beneficiul nerealizat de către reclamantă de la momentul la care era îndreptățită până la data efectuării plății. Instanța a reținut că cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata dobânzii legale este întemeiată, întrucât actualizarea prevăzută de dispozițiile art. 2 alin. 2 din Legea nr. 290/2003 are în vedere doar intervalul cuprins între data stabilirii compensațiilor și data la care ar fi trebuit efectuată plata, din acel moment reclamanta fiind îndreptățită, pe lângă actualizarea sumei, și la fructele neculese, reprezentate de dobânda legală.
Astfel, prin depășirea termenului de plată pentru ambele tranșe, instanța a obligat pârâta să achite reclamantei dobânda legală aferentă sumei de 123.860 lei pentru perioada 28.07.2010 (data expirării termenului de plată pentru prima tranșă) - 14.12.2010 (data plății) și dobânda legală aferentă sumei de 185.790 lei pentru perioada 28.07.2011 (data expirării termenului de plată pentru a doua tranșă) și până la data plății efective.
În temeiul art. 246 din Codul de Procedură Civilă, instanța a dat eficiență poziției procesuale a reclamantei și a luat act de renunțarea la judecată în contradictoriu cu pârâtul Vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților.
Împotriva sentinței tribunalului a formulat recurs A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală.
A arătat recurenta că potrivit dispozițiilor art. 18, alin. 5 din Hotărârea Guvernului nr. 1120/2006, compensațiile se achită beneficiarilor în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat, rezultând că plata despăgubirilor este condiționată de existența în bugetul de stat a unor sume suficiente aprobate anual cu această destinație.
S-a arătat în continuare sumele alocate de către Ministerul Finanțelor, A. Națională pentru Restituirea Proprietăților pentru anii 2007 – 2011.
În aceste condiții a arătat recurenta, se impune a se constata că în absența disponibilităților bănești ale statului, raportat la dificultățile prin care trece economia țării, s-ar stabili în sarcina Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților o obligație imposibil de realizat și care este de natură să afecteze principiul egalității de tratament recunoscut în plan intern și european.
În al doilea rând din rațiuni financiare, creanțele asupra statului pot fi limitate sau eșalonate la plată și nu pot fi plătite decât în condițiile de solvabilitate, principii care nu sunt înlăturate de jurisprudența CEDO.
În ceea ce privește obligarea recurentei la actualizarea sumei de 185.790 lei reprezentând tranșa a II a de 60% din suma de 309.650 lei stabilită ca despăgubiri prin Hotărârea nr. 149/2009 a Comisiei Județene N., cu indicele de creștere a prețurilor de consum începând cu data de 28.07.2009 și până la data plății, a arătat recurenta că termenul de plată pentru cea de-a doua tranșă a fost scadent în data de 28.07.2011 și actualizarea ar trebui făcută după data scadentă.
În ceea ce privește obligarea recurentei la plata dobânzii legale, a arătat aceasta că Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 9/2000 în vigoare la momentul emiterii Hotărârii nr. 88/2009 până la data intrării în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 13/2011 care a abrogat-o, respectiv până la 1.09.2011, nu este aplicabilă în cauza de față.
Potrivit art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 9/2000 ce era în vigoare la momentul nașterii dreptului de plată „în cazul în care potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi fără să se arate rata dobânzii, se va plăti dobânda legală”.
Însă în Legea nr. 290/2003 sau în Normele metodologice pentru aplicarea acesteia aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 1120/2006, nu există nici o dispoziție legală în această materie prin care să se arate că obligația de plată este purtătoare de dobânzi. În schimb prin art. 18 alin. 6 din Hotărârea Guvernului nr. 1120/2006, legiuitorul a prevăzut faptul că suma se actualizează în raport cu indicele de inflație a prețurilor de consum din ultima lună pentru care acest indice a fost publicat de către institutul național de statistică față de luna decembrie a anului anterior.
Intimata-reclamantă P. Ș. a formulat Întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului, pentru nemotivarea acestuia iar pe fond respingerea recursului, ca nefondat cu menținerea soluției tribunalului ca fiind temeinică și legală.
La data de 22.02.2013 recurenta a depus note de ședință, arătând că intimata -reclamantă P. Ș. a formulat cerere de executare silită în vederea recuperării tranșei a II a din despăgubirile bănești stabilite prin Hotărârea nr. 149/2009 emisă de Comisia Județeană N. în sumă de 185.790 lei fiind astfel format dosarul de executare nr. 750/2011 de către B. Raportoru G..
B. Raportoru G. a procedat la emiterea somației în dosarul de executare. De asemenea prin procesul verbal încheiat în dosarul în cauză, s-a stabilit în sarcina recurentei obligația de plată a sumei de 214.651,63 lei reprezentând tranșa a II a din despăgubirile acordate, actualizate, onorariul executorului judecătoresc și cheltuieli de executare.
Cu O.P. nr. 1372/3.02.2012 Trezporeria sector 1 a virat în contul B. Raportoru G. suma de 214.651,63 lei, motiv pentru care recurenta a solicitat respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect.
Intimata P. Ș. formulând răspuns la notele de ședință ale recurentei, a solicitat a nu se lua în considerare motivele depuse peste termenul prevăzut de lege, respectiv solicitarea de a se respinge acțiunea ca rămasă fără obiect, recurenta ridicând direct în recurs excepția rămânerii fără obiect a acțiunii.
A solicitat intimata respingerea recursului formulat prin Notele de ședință și a excepției invocate – rămânerea fără obiect a acțiunii în ce privește obligarea acesteia la plata tranșei a II a în sumă de 185.790 lei actualizată în raport de indicele prețurilor de consum începând cu data de 28.07.2009 și până la data plății, deoarece suma menționată în O.P. nr. 1372/3.02.2012, nu a fost achitată de bunăvoie ci prin înființarea popririi definitive asupra sumelor de bani datorate debitoarei de către terțul poprit Trezoreria Sectorului 1 București.
Potrivit doctrinei și jurisprudenței, respingerea acțiunii, ca rămasă fără obiect nu presupune că cererea reclamantei a fost considerată ca neîntemeiată și că aceasta este partea care a căzut în pretenții, ci că pârâtul a achiesat la pretențiile părții adverse, prin achitarea de bună voie a debitului datorat acesteia pe parcursul procesului.
A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, arată intimata, nu a apreciat corect nici aspectul lipsei de identitate dintre obiectul la care face referire suma din O.P. nr. 1372/2012 reprezentând tranșa a II a de 185.790 lei în cuantum actualizat pentru perioada decembrie 2009 – octombrie 2011 (conform procesului verbal de actualizare nr. 750/12.12._ și obiectul cauzei prezente a cărei lipsă o invocă, suma de 185.790 lei cu titlu de despăgubiri, sumă ce se va reactualiza în raport de indicele prețurilor de consum începând cu data de 28.07.2009 și până la data plății.
Analizând recursul sub aspectul criticilor formulate, în raport de actele existente și de dispozițiile legale incidente în cauză, Curtea constată că acesta este întemeiat pentru considerentele ce vor urma:
Cu privire la excepția nulității recursului invocată de către intimata-reclamantă, instanța de recurs analizând-o, constată că aceasta este neîntemeiată.
Conform dispozițiilor art. 303 alin. 1 din Codul de procedură civilă, recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs.
Recurenta a motivat recursul menționând și temeiul de drept în care se încadrează motivele de recurs, respectiv art. 304, pct. 9 din Codul de procedură civilă.
A indicat recurenta și temeiul legal, respectiv art. 304 ind. 1 din Codul de procedură civilă, în virtutea căruia recursul declarat nu este limitat la motivele de casare prevăzute la art. 304 din Codul de procedură civilă, instanța de recurs putând să analizeze cauza sub toate aspectele.
Astfel recurenta a arătat și a motivat criticile aduse fiecărui capăt de cerere soluționat de către instanța de fond.
Referitor la tardivitatea invocării excepției privitoare la faptul că acțiunea a rămas fără obiect, instanța de recurs constată că excepția privește exercițiul dreptului la acțiune, este o excepție de fond, la fel ca excepția lipsei interesului sau a lipsei calității procesuale, fiind de ordine publică, aflându-se în strânsă legătură cu pretenția dedusă judecății.
Prin urmare, chiar dacă această excepție a fost invocată prin Notele de ședință, fiind un motiv de ordine publică, nu este tardiv formulată.
Instanța de recurs va analiza cu prioritate motivul de recurs ce privește respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect, care face de prisos analizarea celorlalte motive.
Din înscrisurile depuse de către recurentă, în recurs, instanța reține că intimata reclamantă s-a adresat B. Raportoru G., solicitând punerea în executare a Hotărârii nr. 49/3.07.2009, emisă de Comisia Județeană N. pentru aplicarea Legilor nr. 9/1998 și nr. 290/2003.
B. Raportoru G. a emis Somația nr. 750/12.12.2011 prin care a somat recurenta-pârâtă să achite suma de 205.520,89 lei reprezentând 60% din totalul compensațiilor bănești acordate, în cuantum actualizat cu indicele de inflație conform procesului verbal de actualizare nr. 750/12.12.2011 emis de B. Raportoru G., plus suma de 9.130,74 lei reprezentând cheltuieli de executare silită.
Din procesul verbal de actualizare se reține că a fost actualizată suma de 185.790 lei, respectiv suma solicitată de către intimata-reclamantă prin acțiunea formulată la data de 29 septembrie 2011, suma reprezentând cea de-a doua tranșă de 60% din suma totală de 309.650 lei.
Cu O.P. nr. 1372/3.02.2012 Trezoreria Sectorului 1 a virat în contul B. Raportoru G. suma de 214.651,63 lei aspect reținut din extrasul de cont depus în copie (fila 45 dosar).
S-a făcut astfel dovada că înainte de pronunțarea sentinței civile nr. 166/CA/19.06.2012 de către Tribunalul N., recurenta-pârâtă a efectuat plata sumei de 185.790 lei reprezentând cea de-a doua tranșă de 60% din suma totală de 309.650 lei, actualizată cu indicele de inflație, rezultând suma totală de 214.651,63 lei, pe care B. Raportoru G. i-a pus în vedere recurentei-pârâte să o achite.
Chiar dacă această sumă a fost achitată urmare a declanșării executării silite, instanța de recurs are în vedere că pretențiile intimatei pârâte au fost achitate și prin urmare se impune respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect, în sens contrar ne-am afla în situația îmbogățirii intimatei-reclamante fără just temei.
Pârâta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, datorează reclamantei cheltuielile de judecată suportate, având în vedere că plata sumei a fost efectuată după formularea cererii de chemare în judecată.
Respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect nu înlătură obligația pârâtei de a achita cheltuielile de judecată reclamantei, temeiul acordării cheltuielilor de judecată reprezentându-l culpa procesuală a pârâtei, respectiv dacă aceasta ar fi achitat suma datorată, reclamanta nu ar mai fi declanșat procesul de față.
Urmează față de considerentele reținute să se respingă excepția nulității recursului. În temeiul art. 312 din Codul de procedură civilă, se va admite recursul formulat de A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, se va modifica în parte sentința recurată în sensul că se va respinge acțiunea ca rămasă fără obiect.
Se vor menține dispozițiile sentinței recurate privind renunțarea la judecată și cheltuielile de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepția nulității recursului.
Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, cu sediul în București, Calea Floreasca nr. 202, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 166/CA din 19 iunie 2012 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă P. Ș., cu domiciliul în Piatra N., ., județul N..
Modifică în parte sentința civilă nr. 166/CA/19.06.2012 pronunțată de Tribunalul N., în sensul că respinge acțiunea ca rămasă fără obiect.
Menține dispozițiile sentinței privind renunțarea la judecată și cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 04 aprilie 2013.
Președinte, Olguța L. T. | Judecător, M. G. C. | Judecător, M. G. B. |
Grefier, L.-D. D. |
Red. s. D. S.
Tehnored. d.r. Olguța L. T.
L.D.D. – ex. 3
L.D.D. – 16 aprilie 2013
| ← Pretentii. Decizia nr. 3985/2013. Curtea de Apel BACĂU | Pretentii. Decizia nr. 2256/2013. Curtea de Apel BACĂU → |
|---|
