Pretentii. Decizia nr. 3659/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3659/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 15-10-2013 în dosarul nr. 3471/103/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 3659/2013
Ședința publică de la 15 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. Ș.
Judecător C. P.
Judecător V. P.
Grefier A. V.
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare recursul promovat de recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice Piatra N. împotriva sentinței civile nr. 353/CF din data de 25.02.2013 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a constatat lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;
Instanța constată că recursul promovat în cauză de recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice Piatra N. se află la primul termen de judecată, este declarat și motivat în termen și scutit de plata taxei judiciare de timbru în temeiul art. 17 din Legea nr.146/1997, solicitându-se judecata în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 pct.2 Cod procedură civilă.
Instanța constată recursul în stare de judecată și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
-deliberând-
Administrația Finanțelor Publice Piatra N., a formulat recurs împotriva
sentinței civile nr. 353/CF/25.02.2013 pronunțată de Tribunalul N. și a solicitat
următoarele:
- admiterea recursului ca fiind întemeiat;
- casarea sentinței civile nr. 353/CF/25.02.2013 ca fiind netemeinică si nelegală;
- pe fond menținerea obligației intimatului - reclamant la plata sumei de 2671 lei reprezentând taxa de poluare.
În motivarea recursului arată că după . Legii nr. 9/2009 nu mai poate fi vorba de discriminare, din moment ce toate vehiculele din parcul național sunt obligate la plata acestei taxe, în conformitate cu art. 4 din acest act normativ și obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială conform Legii nr. 571/2003, sau taxa de poluare.
Mai mult, conform art. 12 din aceeași lege se pot restitui diferențele dintre taxele plătite în temeiul O.U.G. nr. 50/2008 și cele rezultate din calcularea taxei conform acestei legi.
Art. 110 din Tratat nu interzice determinarea taxei pe criterii obiective, cum sunt cele utilizate de Ordonanța de Urgenta a Guvernului nr. 50/2008, respectiv clasa de poluare, capacitate cilindrica, etc.
Conform jurisprudenței constante a Curții de Justiție a Comunităților Europene, dispozițiile art. 110 au în sistemul Tratatului instituind Comunitatea Europeană (TCE) un caracter complementar raportat la prevederile privind interzicerea taxelor vamale la import și export și a taxelor cu efect echivalent cuprinse în art. 30 TCE. Finalitatea acestor dispoziții este de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență prin eliminarea oricărei forme de protecție ce ar putea rezulta din aplicarea de impozite interne discriminatorii în privința produselor provenind din alte state membre (hotărârile pronunțate de C.EJ. în cauzele Air Liquide Industries Belgium, C-393/04 și C-41/05, Brzezinski, C-313/05).
De remarcat însă că noțiunea de „impozit intern" are accepțiune diferită de cea din dreptul intern, desemnând în jurisprudența C.EJ. (hotărârea Haar Petroleum, C-90/94, Weigel, C-387/01), un sistem general de taxe interne aplicabil în mod sistematic diferitelor categorii de produse, cu ajutorul unor criterii obiective, indiferent de originea produselor.
S-a reținut de Curtea de Justiție a Comunităților Europene prin hotărârea pronunțată în cauza Brzezinski, C-313/05, că o acciză care se aplică tuturor autoturismelor în temeiul primei lor înmatriculări pe teritoriul unui stat membru, iar nu în temeiul faptului că trec frontiera, nu constituie o taxă vamală la import și nici o taxă cu efect echivalent în înțelesul art. 30 TCE, ci intră în sfera regimului general intern de impozitare a mărfurilor și trebuie, ca urmare, analizată, în raport cu art. 110 TCE.
Față de aceste aspecte, este lipsită de relevanță analizarea încălcărilor invocate ale art. 30 TCE, deoarece dispozițiile cuprinse în aceste articole nu sunt incidente în cauză, urmând a se examina dacă taxa de poluare este incompatibilă cu prevederile art. 110 alin. 1 TCE.
Se recunoaște în mod constant în jurisprudența comunitară libertatea statelor membre de a stabili un sistem de taxare diferențiată pentru anumite produse, chiar similare în sensul art.110 al. 1 TCE, în funcție de criterii obiective. Asemenea diferențieri sunt compatibile cu dreptul comunitar dacă urmăresc obiective compatibile cu exigențele tratatului și ale dreptului derivat și dacă evită orice formă de discriminare, directă sau indirectă, în privința importurilor provenind din state membre, sau de protecție în favoarea produselor naționale concurente (hot. Outokumpu, C-213/96, hot. Nadasdi și N. C-290/05).
Un sistem de impozite este compatibil cu art. 110 TCE dacă este conceput de manieră a exclude în orice ipoteză ca produsele importate să fie taxate la un nivel superior față de produsele naționale și dacă nu are, în nici-o situație, efecte discriminatorii (hot.Comisia/Luxemburg, C-152/89, Comisia/G., C-375/1995).
Așadar este incidență încălcarea art.110 al.l TCE atunci când impozitul aplicat produsului importat și cel aplicat produsului național similar sunt calculate în mod diferit, ducând, chiar dacă numai în anumite cazuri, la o impozitare superioară a produsului importat.
De asemenea, un sistem de taxare este compatibil cu dispozițiile art. 110 TCE dacă este suficient de precis, astfel încât se poate efectua în temeiul său un calcul al deprecierii autovehiculului cât mai aproape de realitate, iar cel căruia i se impune taxa are la dispoziție o cale de atac în fața instanțelor naționale, pentru a contesta modalitatea de calculare a valorii deprecierii (cauza C-393/1998, A. Gomez Valențe c. Fazenda Publica).
Este evident astfel că, în cauza de față rezultă din cuprinsul art. 3 alin. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 că taxa de poluare se aplică în cazul tuturor autoturismelor, fiind excluse din sfera de aplicare a acestei taxe autoturismele prevăzute de art. 3 alin. 2 din ordonanță, pe baza unor criterii ce privesc destinația lor și nu proveniența.
Nu se realizează însă o discriminare între autoturismele second hand importate din statele comunitare și acestea, în condițiile în care valoarea taxei de poluare nu depășește valoarea taxei reziduale încorporate în valoarea vehiculelor similare deja înmatriculate (hotărârea Brzezinski, C-313/05).
Sistemul de taxare stabilit prin O.U.G. nr. 50/2008 și ulterior prin Legea nr. 9/2012 este suficient de precis in ceea ce privește criteriile legate de calculul deprecierii autoturismului, aceste elemente fiind considerate în jurisprudența Curții Europene de Justiție drept criterii obiective ce pot fi folosite într-un sistem de taxare bazat pe o grilă de impozitare (cauza Nadasdi, C-290/2005).
Conform principiului "tempus regit actum" legislația aplicabila in litigiul aflat pe rolul Tribunalului Sibiu este OUG nr.50/2008, astfel cum era in vigoare la data de 27 octombrie 2008 si anume in forma publicării sale in Monitorul Oficial al României nr.327/2008. Amendamentele aduse OUG nr.50/2008 au intrat in vigoare ulterior datei de 27 octombrie 2008.
Din aceasta perspectivă reiterează faptul ca obiectul litigiului pe rolul Tribunalului Sibiu a fost restituirea sumei de 7595 lei achitata cu titlu de taxa de poluare in luna octombrie 2008 si subliniem faptul ca, in situația in care Curtea ar fi ales sa răspundă întrebării preliminare astfel cum a fost formulata de Tribunalul Sibiu, care se refera la OUG nr.50/2008 cu modificările ulterioare reprezentate de OUG nr.208/2008 si OUG nr.218/2008, instanța comunitara ar fi trebuit sa aibă in vedere sa se pronunțe distinct asupra a trei situații deosebite, care puteau determina trei hotărâri distincte:
În perioada 1 iulie 2008 - 31 noiembrie 2008 a produs efecte OUG nr. 50/2008, în perioada 1 decembrie 2008 – 14 decembrie 2008 OUG nr. 50/2008 modificată, iar în perioada 15 decembrie 2008 – 13 februarie 2010 OUG nr. 50/2008 modificată din nou.
Deosebit de situația raportului juridic născut in 27.10.2008, in care una din părți este domnul T., in ceea ce privește cele doua ordonanțe de urgenta, OUG nr.208/2008 si OUG nr.218/2008, este evident faptul ca OUG nr.208/2008 si OUG nr.218/2008 nu sunt aplicabile, în condițiile in care drepturile si obligațiile părților - conținutul raportului juridic au fost stabilite la o data la care cele doua acte normative nu erau in vigoare.
Hotărârea preliminară a CJUE (în baza art.267 TFUE) este obligatorie pentru instanța de trimitere, dar numai in privința litigiului in cadrul căruia a fost formulata chestiunea prejudiciala.
În cazul in care CJUE a fost sesizata de către o instanța a cărei decizie este supusa unei cai de atac, hotărârea preliminară a CJUE este obligatorie și pentru instanța care soluționează calea de atac in acest litigiu.
În fapt hotărârea CJUE are caracter obligatoriu pentru toate instanțele tuturor statelor membre, fiindcă instanța care intenționează sa interpreteze in alt fel norma europeana deja interpretata de CJUE are obligația ca, anterior deciziei sale, sa se adreseze CJUE, motivându-si opinia divergenta si solicitând o noua hotărâre in chestiunea aflata in discuție("sesizare de divergenta").
Totodată, nerespectarea jurisprudenței CJUE poate avea drept consecința acțiuni in despăgubire ale pârtilor aflate in litigiu, îndreptate împotriva statului membru a cărui instanța a hotărât in cauza. Răspunderea statelor membre pentru încălcarea de către instanțele lor a dreptului comunitar intervine in conformitate cu jurisprudența CJUE atunci când:
- norma comunitara încălcata urmărește sa confere drepturi persoanei;
- încălcareaeste suficient calificata/caracterizata si
- între această încălcare și prejudiciul cauzat persoanei există o legătură cauzala nemijlocită.
În conformitate cu jurisprudența CJUE, încălcarea dreptului comunitar este considera "suficient calificata/caracterizata" atunci când hotărârea judecătoreasca încalcă jurisprudența CJUE, iar încălcarea are un caracter manifest(CJUE cauza C-224/01). Rezultă astfel că prezentei cereri de restituire a "taxei de poluare", stabilită în conformitate cu alte prevederi legale decât cele ale OUG nr.50/2008, in forma in care a fost publicata in Monitorul Oficial al României nr.327/25.04.2008, fără modificările intervenite prin OUG nr.208/2008 si OUG nr.218/2008, nu ii sunt incidente efectele Hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene in cauza C-402/09-T. - nu sunt incidente.
Consideră de asemenea că în mod greșit instanța de fond a obligat la plata dobânzilor si a cheltuielilor de judecata, situația creata neputând fi imputata instituției recurente.
Având în vedere că s-a admis cererea de chemare în garanție, consideră că doar Administrația F. pentru Mediu ar trebui obligată la plata cheltuielilor de judecată.
Art. 13 din Legea nr. 9/2012 arată că cheltuielile bănești stabilite în sarcina statului de instanțele de judecată se suportă din taxa încasată în conturile organului fiscal competent sau din taxa virată la bugetul F. pentru mediu, după caz.
Solicită judecata în lipsă.
Intimatul - reclamant nu a depus întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Recursul este nefondat.
Astfel, orice prevedere internă contrară prevederilor comunitare care se aplică de drept și face parte din dreptul intern este considerată că nu există, astfel că plata taxei nu are suport legal, în cazul plății nedatorate nefiind obligatorie, nici în dreptul intern, efectuarea procedurii prealabile.
Curtea Europeană de Justiție a decis în cauza C-402/09 că taxa de poluare ce se aplică cu ocazia primei înmatriculări instituită de legea română este contrară dreptului Uniunii.
Invocarea de către recurentă a principiului tempus regit actum nu poate fi primită, din moment ce modificările aduse în timp OUG nr. 50/2008, chiar și prin Legea nr. 9/2012, nu au fost unele de substanță, menținând discriminarea între autoturismele second hand înmatriculate deja în România și cele importate din state membre U.E. ori amânând aplicarea în timp a criteriilor care diminuau sau făceau să dispară diferența de tratament între autoturismele deja înmatriculate în România și cele importate din state membre U.E.
Este adevărat că taxa introdusă de OUG nr. 50/2008, cu modificările și completările ulterioare și menținută de Legea nr. 9/2012 nu reprezintă o taxă vamală sau cu efect echivalent, ci reprezintă o taxă internă, însă orice taxă internă trebuie să fie nediscriminatorie, aspect de care legislația română nu a ținut cont și care a stat la baza cauzei C-402/09, decizie care a statuat de principiu și care este aplicabilă indiferent de modificările interne de formă ale reglementărilor care introduc sau mențin taxe interne discriminatorii între produsele naționale și cele importate din state U.E..
Nici critica privitoare la existența criteriului obiectiv al destinației autovehiculelor nu poate fi primit, pentru că aprecierea un text intern ca fiind compatibil sau nu cu dreptul Uniunii Europene nu se face după destinația sumelor, ci după existența sau nu a efectului descurajant al importului de aceleași produse din statele membre U.E., efect existent în cazul în care autoturismele interne deja înmatriculate sunt în continuare exonerate de plata unei taxe care se plătește numai pentru autoturismele de același fel importate din comunitate.
Chiar dacă s-a admis cererea în garanție, cel care a căzut în pretenții este pârâta-recurentă, astfel că în mod corect instanța a obligat-o la plata cheltuielilor de judecată, deoarece s-a aflat în culpă procesuală solicitând o taxă contrară dreptului comunitar, reclamantul solicitând recuperarea unei plăți nedatorate.
Nici critica referitoare la obligația de a respecta cauza C-402/09 numai de către instanța care a solicitat hotărârea preliminară nu poate fi primită, din moment ce Curtea Europeană de Justiție statuează de principiu, iar Constituția României (art. 148) obligă instanțele naționale române la aplicarea imediată și cu prioritate a dreptului comunitar, indiferent de ierarhia internă a actului normativ contrar tratatelor și regulamentelor comunitare.
Taxa plătită de reclamant este evident o plată nedatorată, încasată la buget pe baza unor acte normative ce încalcă tratatele U.E., astfel că și dobânda fiscală este cuvenită și a fost corect stabilită în sarcina recurentei de instanța de fond, aceasta fiind acordată la cererea reclamantului, așa cum dispune art. 124 din Codul de procedură fiscală.
Din acest punct de vedere nu contează cine va suporta și din ce cont al organelor care reprezintă Statul Român se va vira suma percepută cu titlul de taxă de poluare, acestea fiind chestiuni interne și care nu pot privi decât organele fiscale ale statului, iar nu și debitorul care va fi obligat prin hotărârea judecătorească, respectiv cel care are calitatea de pârât pentru că a încasat taxa.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul promovat de recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice Piatra N. împotriva sentinței civile nr. 353/CF din data de 25.02.2013 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul-reclamant P. N. și intimata-chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 15 Octombrie 2013.
Președinte, C. Ș. | Judecător, C. P. | Judecător, V. P. |
Grefier, A. V. |
Red.sent.civ. S.A.
Red.dec.rec. /tehnored./C.Șt.
Tehnored.VZ/28.10.2013
2 ex.
| ← Pretentii. Decizia nr. 2686/2013. Curtea de Apel BACĂU | Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr.... → |
|---|
