Pretentii. Decizia nr. 3661/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3661/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 15-10-2013 în dosarul nr. 4935/103/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 3661/2013
Ședința publică de la 15 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. Ș.
Judecător C. P.
Judecător V. P.
Grefier A. V.
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare recursul promovat de recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice Piatra N. împotriva sentinței civile nr. 714/CF din data de 08.04.2013 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a constatat lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;
Instanța constată că recursul promovat în cauză de recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice Piatra N. se află la primul termen de judecată, este declarat și motivat în termen și scutit de plata taxei judiciare de timbru în temeiul art. 17 din Legea nr.146/1997, solicitându-se judecata în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 pct.2 Cod procedură civilă.
Instanța constată recursul în stare de judecată și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
-deliberând-
Asupra recursului de față;
Examinând actele și lucrările dosarului instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă 714/CF/08.04.2013 a admis acțiunea principală formulată de reclamantul H. C. în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PIATRA-N., a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice Piatra-N., să restituie reclamantului suma de 4020 lei, reprezentând taxă de poluare, precum și dobânda aferentă acestei sume, calculată conform art. 124, cu referire la art. 70 Cod procedură fiscală.
A admis cererea de chemare în garanție, formulată de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PIATRA-N. în contradictoriu cu chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU și a obligat chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu să restituie și să vireze pârâtei Administrația Finanțelor Publice Piatra-N., suma de 4020 lei, reprezentând taxă de poluare, precum și dobânda aferentă acestei sume, calculată conform art. 124, cu referire la art. 70 Cod procedură fiscală.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamantul H. C. a cumpărat, în cursul anului 2012, un autoturism second-hand, marca VOLKSWAGEN GOLF, din spațiul comunitar, pentru înmatricularea căruia a achitat suma de 4020 lei, reprezentând taxă de poluare, conform chitanței . nr._ din 24.01.2012.
Această taxă a fost instituită prin O.U.G. nr.50/2008, obligația de plată fiind prevăzută în mod imperativ pentru înmatricularea unui autovehicul pentru prima dată în România și pentru repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri.
Art.90 alin.1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene, stipulează că nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produsele altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, că în cauză, sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național.
Un sistem de impozite este compatibil cu art.90 T.C.E. dacă este conceput de manieră a exclude în orice ipoteză ca produsele importate să fie taxate la un nivel superior față de produsele naționale și dacă nu are, în nicio situație, efecte discriminatorii (hotărârea Comisia/Luxemburg, C-152/89, Comisia/G., C-375/1995).
Așadar, este incidentă încălcarea art.90 alin.1 T.C.E. atunci când impozitul aplicat produsului importat și cel aplicat produsului național similar sunt calculate în mod diferit, ducând, chiar dacă numai în anumite cazuri, la o impozitare superioară a produsului importat.
Curtea de Justiție, în cauza C-402/09. T. vs. Statul român, a stabilit că „Taxa pe poluare instituită prin reglementarea română și care se aplică vehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru este contrară dreptului Uniunii”. Astfel, această reglementare are ca efect să descurajeze importul și punerea în circulație a vehiculelor de ocazie cumpărate în alte state membre.
Analizând dispozițiile O.U.G. nr.50/2008, cu modificările ulterioare, rezultă că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre U.E. nu se percepe o nouă taxă de poluare dacă anterior a fost înmatriculat tot în România, dar se percepe o asemenea taxă la autoturismul produs în tară sau în alt stat membru U.E. dacă este înmatriculat pentru prima dată în România.
Totodată, prevederile Legii nr.9/2012, în baza căreia se achită noua taxă de poluare sunt în continuare discriminatorii și nelegale. discriminarea rezultă din suspendarea prevederii legale care se referea la plata taxei de primă vânzare pentru autovehiculele înmatriculate înainte de 2006, până la data de 1 ianuarie 2013, prin O.U.G. nr. 1/2012, publicată în Monitorul Oficial nr.79 din 31 ianuarie 2012.
Datorită acestei suspendări, sunt supuse în continuare la plata taxei, mașinile noi și mașinile second-hand înmatriculate într-un alt stat membru UE, fără ca autoturismele second-hand înmatriculate în România, să fie supuse în caz de vânzare, unei asemenea taxe.
Cu privire la cererea de obligare a pârâtei Administrația F. de Mediu la restituire sumei achitată cu acest titlu, suma încasată cu titlu de taxă de poluare de la reclamant, la plata căreia a fost obligată pârâta Administrația Finanțelor Publice Piatra-N., a fost încasată de aceasta, însă a fost virată pârâtei Administrația F. de Mediu, potrivit art.1 din O.U.G. nr.50/2008, taxa de poluare constituind venit la bugetul F. Pentru Mediu.
Pentru repararea integrală a prejudiciului, pârâta a fost obligată să achite și folosul nerealizat, potrivit art.1084. raportat la 1082 Cod civil, respectiv dobânda calculată conform art. 124 Cod procedură fiscală, text ce prevede că: „Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art.117 alin.(2) sau la art. 70, după caz”.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Administrația Finanțelor Publice Piatra N..
Recursul este scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar conform art. 17 din Legea 146/1997.
În motivarea recursului recurenta arată următoarele:
1. Taxa de poluare a fost achitată în temeiul Legii 9/2012, la 09.08.2012, iar instanța de fond a motivat având în vedere OUG 50/2008.
Că, taxa de poluare a cărei restituire se solicită a fost stabilită prin Decizia de calcul a taxei de poluare care nu a fost contestată potrivit art. 205 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală, și a invocat neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea 554/2004.
2. Pe fondul cauzei recurenta arată că, după . Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, se elimină orice posibilă formă de discriminare între autovehicule conform art. 4 din lege, că plat6a taxei intervine și în cazul primei transcrieri a dreptului de proprietate a unui autovehicul pentru care nu s-a achitat taxa de primă înmatriculare sau taxa de poluare.
Că potrivit dispozițiilor art. 12 din Legea 9/2012, în cazul în care taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, achitată, este mai mare decât timbrul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind timbrul de mediu, calculat în lei la cursul de schimb valutar aplicabil la momentul înmatriculării sau al transcrierii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul rulat, se pot restitui sumele reprezentând diferența de sumă plătită, numai către titularul obligației de plată, pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.
Curtea Europeană, în cauza T., a precizat faptul că Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Prin noul act normativ, respectiv prin impunerea obligației de plata a taxei de poluare pentru toate autovehiculele în momentul înmatriculării, respectiv primei transcrieri a dreptului de proprietate în România, a fost eliminată orice posibilă interpretare discriminatorie a O.U.G. nr. 50/2008 și apreciază că sunt aplicabile prevederile Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, în condițiile în care în momentul judecării dosarului de către instanța de judecată de recurs, legiuitorul român a înțeles să elimine pe cale legislativă eventuala situație de discriminare creată de O.U.G. nr. 50/2008.
Recurenta face o analiză a taxelor vamale la import și export și a taxelor cu efect echivalent cuprinse în art. 25 TCE din perspectiva practicii Curții Europene afirmând că noțiunea de „impozit intern" are accepțiune diferită de cea din dreptul intern, desemnând în jurisprudența C.E.J. (hotărârea Haar Petroleum, C-90/94, Weigel, C-387/01), un sistem general de taxe interne aplicabil în mod sistematic diferitelor categorii de produse, cu ajutorul unor criterii obiective, indiferent de originea produselor și că taxa de poluare intră în sfera regimului general intern de impozitare a mărfurilor și trebuie, ca urmare, analizată, în raport cu art. 90 TCE.
Nu se realizează însă o discriminare între autoturismele second-hand importate din statele comunitare și acestea, în condițiile în care valoarea taxei de poluare nu depășește valoarea taxei reziduale încorporate în valoarea vehiculelor similare deja înmatriculate (hotărârea Brzezinski, C-313/05).
Sistemul de taxare stabilit prin O.U.G. nr. 50/2008 este suficient de precis în ceea ce privește criteriile legate de calculul deprecierii autoturismului (emisia de C02, capacitatea cilindrică etc.), aceste elemente fiind considerate în jurisprudența Curții Europene de Justiție drept criterii obiective ce pot fi folosite într-un sistem de taxare bazat pe o grilă de impozitare (cauza Nadasdi, C-290/2005).
Referitor la Decizia Curții Europene pronunțată în cauza C-402/09, este aplicabilă în litigiile întemeiate pe O.U.G. nr. 50/2008, iar taxa a fost achitată potrivit Legii 9/2012.
3. Critică greșita obligare la plata dobânzilor și a cheltuielilor de judecată deoarece nu ar avea culpă procesuală și că acestea ar trebui suportate de chemata în garanție, că instanța trebuia să rețină incidența dispozițiilor art. 13 din Legea 9/2012.
Curtea, verificând sentința recurată în limitele motivelor de recurs formulate și cu respectarea dispozițiilor art. 3041 cod procedură civilă, constată nefondat recursul pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a reținut o situație de fapt în conformitate cu probele administrate și, în ceea ce privește fondul dreptului dedus judecății, o corectă aplicare a legii, cu respectarea atât a principiului supremației Constituției și respectării legilor consacrat prin art. 1 (5) din Constituția României, cât și al priorității dreptului Uniunii Europene, principiu consacrat prin art. 141 (2) și (4) din Constituția României.
Referitor la primul motiv de recurs privind excepția inadmisibilității acțiunii promovate de reclamant acesta nu se fondează.
Astfel, reclamantul a solicitat restituirea sumei de 2.648 lei achitată la bugetul de stat ca urmare a greșitei aplicări a dispozițiilor legale (în sensul prevăzut de art. 148 (2) din Constituția României).
Potrivit art. 117 lit. d din Codul de procedură fiscală, sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale se restituie la cererea contribuabilului, conform procedurii prevăzute de lege.
Potrivit deciziei nr. 24/14.11.2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în procedura recursului în interesul legii, procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205 - 218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din același cod și în consecință, critica privind neîndeplinirea procedurii prealabile nu poate reținută.
În ceea ce privește critica adusă modului de soluționare al fondului cererii de chemare în judecată, nici aceasta nu este fondată.
Este adevărat că taxa, a cărei restituire se solicită, a fost achitată în condițiile Legii 9/2012. Acest act normativ, ca de altfel și OUG 50/2008, conține criterii obiective de stabilire a taxei de poluare, așa cum susține și recurenta.
De asemenea, potrivit art. 4 alin. 2 din Legea 9/_, obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării. Prin introducerea acestor dispoziții legale, inexistente în OUG 50/2008, legiuitorul a extins achitarea acestei taxe și pentru autovehiculele de ocazie comercializate pe piața internă, înlăturând astfel discriminarea existentă în reglementările anterioare care se refereau la taxa de poluare.
Prin O.U.G. nr. 1/2012 art. 2 lit. i și art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012 au fost suspendate până la 1.01.2013 dispozițiile și, deși discriminarea creată de OUG 50/2008 a fost înlăturată de Legea 9/2012, prin suspendarea acelor dispoziții care impuneau plata taxei auto și pentru comercializarea autovehiculelor de ocazie înmatriculate deja în România, conținutul Legii 9/2012 sub acest aspect, pe perioada suspendării dispusă prin OUG 1/2012, creează același regim diferențiat în raport cu care CJUE a stabilit că art. 90 din TCE se opune unei astfel de diferențieri de tratament pentru autovehiculele de ocazie din alte state membre ale Uniunii Europene.
Este corectă susținerea recurentei referitoare la taxa reziduală și la practica Curții de Justiție a Uniunii Europene sub acesta aspect, însă discriminarea este realizată nu din diferențe de cuantum al taxelor percepute de Statul Român, ci din sfera de aplicare a taxei de poluare, autovehiculele de ocazie comercializate pe piața internă nefiind supusă taxării, în timp ce pentru autovehiculele de ocazie cumpărate din țări membre UE taxa de poluare este percepută la înmatricularea în România a acestora.
Astfel, atât în cauza T. cât și în Cauza N., (cauza T. pct. 61, Cauza N. pct. 29) Curtea Europeană de Justiție a reținut că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Or, principiul supremației dreptului comunitar, consacrat de Curtea Europeană de Justiție în practica sa (cauza Simmenthal, Larsy c Inasti), impune și cerința ca instanța națională să înlăture încălcarea dreptului comunitar ca mod de realizare a eficienței practice a acestui principiu. Aceasta rezultă și din cauza C-263/10 (N. vs. România), Curtea Europeană de Justiție reținând, cu privire la limitarea în timp a efectelor unei hotărâri preliminare, că norma de interpretare trebuie să fie aplicată raporturilor juridice născute și constituite înainte de hotărârea preliminară, Curtea respingând cererea guvernului român de limitare în timp a aplicării hotărârii.
Așadar, având în vedere că prin OUG 1/2012 dispozițiile Legii 9/2012 produc aceleași efecte ca dispozițiile OUG 50/2008, hotărârile Curții de Justiție a Uniunii Europene pronunțate în cele două cauze sunt pe deplin aplicabile și corect a stabilit prima instanță discriminarea indirectă realizată prin acest act normativ și contrarietatea acestuia cu dreptul comunitar.
Sub un alt aspect al criticii recurentei, dispozițiile Legii nr. 9/2012 prevăzute prin art. 12 din acest act normativ nu sunt incidente în cauză, taxa de poluare a fost achitată după . legii 9/2012, iar art. 12 din acest act normativ realizează o restituire a diferenței dintre taxa încasată în temeiul O.U.G. nr. 50/2008 și cea care ar fi datorată potrivit noului act normativ.
În ceea ce privește critica privind dobânda și cheltuielile de judecată, critica nu este fondată.
Potrivit art. 1 alin. 2 din Legea 9/2012, taxa pe poluare pentru autovehicule, constituie venit la bugetul F. pentru mediu și venit la bugetul de stat, în sensul prevăzut de art. 2 pct.42 din Legea 500/2002. Așadar, taxa în discuție este o creanță fiscală căreia i se aplică dispozițiile Codului de procedură fiscală.
Potrivit art. 17 alin. 1 din Codul de procedură fiscală, subiecte ale raportului juridic fiscal sunt statul, unitățile administrativ-teritoriale sau, după caz, subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor, contribuabilul, precum și alte persoane care dobândesc drepturi și obligații în cadrul acestui raport.
În cadrul acestui raport juridic fiscal statul este reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor prin Agenția Națională de Administrare Fiscală și unitățile sale subordonate cu personalitate juridică, în prezenta cauză statul fiind reprezentat de recurentă.
Așadar, chiar dacă litigiul poartă asupra unei creanțe fiscale reprezentând dreptul statului de a percepe taxa de poluare și obligația corelativă a contribuabilului de a plăti taxa pretinsă, recurenta este parte în litigiu în calitatea sa de reprezentant al statului ca parte a raportului juridic fiscal în condițiile art. 17 alin. 3 din Codul de procedură fiscală.
În aceste condiții, în raportul juridic fiscal dedus judecății din prezenta cauză recurenta nu angajează propriul patrimoniu, ci, în calitatea sa de reprezentant al statului, bugetul de stat. Sub acest aspect atât dobânda, cât și cheltuielile de judecată datorate sunt în sarcina statului pe care îl reprezintă recurenta, în condițiile art. 17 din Codul de procedură fiscală.
În acest sens sunt chiar dispozițiile art. 13 din Legea 9/2012 potrivit cărora, cheltuielile bănești stabilite de instanțele de judecată prin hotărâri definitive și irevocabile în sarcina statului, precum și orice alte cheltuieli ocazionate de executarea silită se suportă din taxa încasată în conturile organului fiscal competent sau din taxa virată la bugetul F. pentru mediu, partea finală din dispoziția legală, care se referă la modul în care se realizează executarea obligației la care face referire art. 13, este o chestiune ulterioară judecății și ține de politica fiscală a statului de regularizare a mișcării mijloacelor bănești în interiorul bugetului de stat.
În acest litigiu nu prevalează culpa recurentei în aplicarea dispozițiilor legale, aceasta putând face obiectul unei analize în cadrul juridic dat de raportul de reprezentare legală în care se găsește cu statul, ci culpa statului care a pretins o taxă contrară dreptului european, culpă care justifică dreptul contribuabilului de a pretinde o justă dezdăunare.
Din aceste considerente nu sunt întemeiate nici criticile referitoare la suportarea de către chematul în garanție la plata dobânzilor și a cheltuielilor de judecată.
În consecință, față de considerentele ce preced, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, instanța va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul promovat de recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice Piatra N. împotriva sentinței civile nr. 714/CF din data de 08.04.2013 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul-reclamant H. C. și intimata-chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 15 Octombrie 2013.
Președinte, C. Ș. | Judecător, C. P. | Judecător, V. P. |
Grefier, A. V. |
Red.sent.civ. G.B.
Red.dec.rec. V.P 23.10.2013
Tehnored.dec.rec.
2 ex.
| ← Pretentii. Decizia nr. 484/2013. Curtea de Apel BACĂU | Obligaţia de a face. Decizia nr. 3356/2013. Curtea de Apel BACĂU → |
|---|
