Pretentii. Decizia nr. 3903/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3903/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 05-11-2013 în dosarul nr. 2605/103/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ DECIZIE Nr. 3903/2013
Ședința publică de la 05 noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. P.
Judecător C. Ș.
Judecător C. P.
Grefier F. B.
**********************************
Pe rol se află soluționarea recursurilor în materia contenciosului administrativ și fiscal declarate de recurenta Administrația Finanțelor Publice a municipiului R. și recurentul-reclamant I. G., împotriva sentinței civile nr. 646/CF/28.03.2013 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._, în contradictoriu fiind cu intimata-chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța constată că în cauză a promovat recurs recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice a municipiului R. și recurentul-reclamant I. G..
Instanța constată că recursurile promovate de recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice a municipiului R. și recurentul-reclamant I. G. sunt declarate și motivate în termen, recursul recurentei-pârâte fiind scutit de plata taxei judiciare de timbru în temeiul art.17 din Legea nr.146/1997, iar recursul recurentului-reclamant fiind legal timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei achitată cu chitanța ., nr._ din data de 04.06.2013 și timbru judiciar în valoare de 0,30 lei.
Totodată, nemaifiind chestiuni prealabile sau cereri de formulat și având în vedere că s-a solicitat judecata și în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art.242 alin.2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată, păstrând-o în pronunțare.
CURTEA
-deliberând-
Asupra recursului de față;
Examinând actele și lucrările dosarului instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă 646 CF/28.03.2013 a respins excepțiile tardivității și neîndeplinirii procedurii prealabile, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul I. G. în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE R. și a obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 6.748 lei, reprezentând taxa de poluare, precum și dobânda fiscală aferentă sumei calculată în conform art. 124 alin.(2) din O.G. nr. 92/2003, cu începere de la data de 23.05.2012 și până la data plății.
A admis cererea de chemare în garanție și a obligat chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu să asigure fondurile necesare restituirii.
Au fost obligate pârâta și chemata în garanție la plata sumei de 1.039,3 lei către reclamant reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamantul a achiziționat un autoturism second hand pentru a cărui primă înmatriculare în România i s-a impus obligația fiscală de plată a taxei de poluare în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 50/2008. Considerând nelegală impunerea fiscală, reclamantul a cerut restituirea integrală a sumei, răspunsul primit de la autoritatea fiscală fiindu-i nefavorabil reclamantului.
Cu privire la excepțiile tardivității și a lipsa procedurii prealabile, s-a avut în vedere că potrivit Deciziei nr. 24/14.11.2011 pct.2. pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii formulat de Procurorul General al României cu privire la necesitatea procedurii prealabile invocată de pârâtă “ Procedura de contestare prevăzută de art.7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit.d din același cod. Că obligația ce revenea reclamantului era de a formula cerere de restituire a sumei, în temeiul art. 117 din O.G. nr. 92/2003, obligație pe care reclamantul și-a îndeplinit-o.
Pe fondul cauzei, potrivit Hotărârii Curții de Justiție a Comunității Europene pronunțate la data de 07.04.2011 în cauza C-402/09 având ca obiect cererea pentru pronunțarea unei hotărâri preliminare formulate în temeiul art. 234 C.E. s-a declarat că Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
S-a constatat că regimul taxei de poluare este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în România, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre ale Uniunii Europene, fără însă a descuraja cumpărarea de pe piața națională din România a unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură.
Potrivit art. 124 alin.(2) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, reclamantul este îndreptățit și la plata dobânzii fiscale. Momentul de la care curge dreptul de a i se calcula dobânda fiscală, coincide cu momentul nașterii dreptului la acțiune, în conformitate cu prev. art. 11 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, respectiv cel al primirii răspunsului negativ la cererea de restituire a taxei și nu de la data plății așa cum se solicită, reclamantul neputând beneficia de dobânzi pentru perioada cât a stat în pasivitate.
În ce privește cererea de chemare în garanție aceasta a fost găsită întemeiată motivat de prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 privind instituirea taxei de poluare, conform cărora „Prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu”.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Administrația Finanțelor Publice a municipiului R. și reclamantul.
Recursul Administrația Finanțelor Publice a municipiului R. este scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar conform art. 17 din Legea 146/1997, iar cel declarat de reclamant este legal timbrat.
În motivarea recursului recurenta Administrația Finanțelor Publice a municipiului R. arată că taxa de poluare percepută nu este contrară art. 90 din TCE fiind stabilită pe alte principii decât taxa anterioară, așa cum rezultă din art. 3 și 4 din OUG 50/2008, iar în art. 6 este reglementată procedura de stabilire a taxei.
Susține că dispoziția legală nu a fost declarată neconstituțională sau discriminatorie, că taxa nu este contrară art. 90 din TCE, iar obligația de armonizare a legislației interne revine potrivit art. 148 exclusiv Parlamentului nu și instanțelor judecătorești, că prioritatea dreptului comunitar se realizează potrivit actului de aderare.
Reclamantul prin recursul declarat critică hotărârea recurată sub aspectul acordării dobânzii, aceasta fiind solicitată de reclamantă de la data plății iar instanța a făcut aplicarea art. 70 din Codul de procedură fiscală. Invocă hotărârea pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza I..
Curtea, verificând sentința recurată în limitele motivelor de recurs formulate și cu respectarea dispozițiilor art. 3041 cod procedură civilă, constată nefondat recursul formulat de Administrația Finanțelor Publice R., pentru următoarele considerente:
I. Cu privire la recursul Administrației Finanțelor Publice a municipiului R.
Așa cum a reținut și prima instanță autovehiculul pentru a cărei înmatriculare reclamantul a achitat taxa solicitată, este un autovehicul înmatriculat în Italia și cumpărat ulterior de reclamant. Deși autovehiculul a fost înmatriculat într-o țară din Comunitatea europeană, prin art. 4 alin. 1 din OUG 50/2008, pentru înmatricularea în România pentru prima data s-a impus o taxă de poluare al cărui cuantum este stabilit, așa cum arată și recurenta, potrivit art. 6 din același act normativ.
În cauză nu reclamantul nu contestă însă modul de aplicare a art. 6 din OUG 50/2006, ci incompatibilitatea dispozițiilor art. 4 din același act normativ, cu referire la autovehiculele second-hand cumpărate din țările membre ale Comunității Europene și introduse pe piața internă, cu dispozițiile comunitare referitoare la libera circulație a mărfurilor, respectiv ale dispozițiilor art. 90 alin. 1 din TCE (110 din TFUE).
Sub acesta aspect instanța de fond a făcut o corectă interpretare a dispozițiilor dreptului comunitar, așa cum acesta a fost interpretat și prin cele două cauze în care s-au pronunțat hotărâri preliminare de către Curtea Europeană de Justiție, respectiv cauza T. (C‑402/09) și cauza N. (C‑263/10).
Astfel Curtea a reținut că în ceea ce privește taxele aplicate autovehiculelor, este cert că vehiculele prezente pe piață într‑un stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și cu aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate de pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, din alte state membre constituie produse concurente (24) și că o reglementare precum OUG nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre (26).
Așadar, dispozițiile art. 4 din OUG 50/2008, cu referire la autovehiculele de ocazie, impun taxe doar pentru acele autovehicule care sunt cumpărate din alte țări din Comunitatea Europeană fără a aplica aceleași taxe și celor similare care sunt comercializate pe piața internă, ceea ce reprezintă o descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, sub acest aspect dispozițiile art. 4 cu aplicare la autovehiculele de ocazie, fiind contrare art. 90 din TCE (art. 110 din TFUE).
Este adevărat că dispozițiile OUG 50/2008 nu au fost declarate neconstituționale sau discriminatorii de o altă autoritate internă însă judecătorul național, învestit cu o astfel de cauză, are autoritatea constituțională și comunitară de a aprecia asupra compatibilității dreptului intern incident cauzei cu dreptul comunitar.
Astfel, Constituția consacră prin art. 148 al. 4 obligația judecătorului național de a garanta îndeplinirea obligațiilor rezultate din actele aderării și din prevederile art. 148 alin 2. Potrivit acestora din urmă norme constituționale Tratatele Constitutive ale Uniunii Europene precum și a celorlalte reglementări comunitare, sunt obligatorii și au, în raport cu legile interne, o aplicare prioritară.
Curtea de Justiție Europeană în cauza Simmenthal (C-106/77) a statuat cu valoare de principiu că judecătorul național însărcinat să aplice în cadrul competenței sale, dispozițiile dreptului comunitar, are obligația de a asigura realizarea efectului deplin al acestor norme, împotriva oricărei dispoziții contrare a legislației naționale, chiar ulterioare, lăsând acestea neaplicate prin propria putere de decizie fără a solicita sau aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau pe calea vreunei proceduri constituționale.
Așadar judecătorul român are deplină putere de a statua cu privire la dreptul comunitar aplicabil și de a înlătura legea internă când este contrară celei comunitare fiind fără relevanță dacă această lege a fost sau nu declarată de o altă autoritate neconstituțională sau discriminatorie.
II. Cu privire la recursul reclamantului
Așa cum rezultă din cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat, pentru taxa de poluare încasată de Statul Român cu încălcarea Tratatului de aderare, acordarea dobânzilor fiscale de la data plății și până la restituirea efectivă a taxei. Instanța de fond a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor dreptului comunitar, în situația în care un stat membru a încasat taxe cu încălcarea normelor dreptului Uniunii. Astfel în cauzele Metallgesellschaft și alții, C‑397/98 și C‑410/98, Test Claimants in the FII Group Litigation, C‑446/04, Littlewoods Retail și alții, precum și Hotărârea din 27 septembrie 2012, Zuckerfabrik Jülich și alții, C‑113/10, C‑147/10 și C‑234/10, s-a statuat că justițiabilii au dreptul la restituirea nu numai a taxei percepute fără temei, ci și a sumelor plătite acestui stat sau reținute de acesta în legătură directă cu taxa respectivă. Că, aceasta cuprinde și pierderile reprezentate de indisponibilizarea sumelor ca urmare a exigibilității premature a taxei.
Aceste principii au fost enunțate și în cauza I., C‑565/11, în care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel consacrat prin Codul de procedură fiscală, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.
Din aceste considerente este întemeiat recursul reclamantului, și în consecință criticile pârâtei referitoare la plata dobânzilor sunt nefondate.
În consecință, față de considerentele ce preced, reținând incidența art. 304 pct. 9 și art. 3041 din Codul de procedură civilă, în temeiul art. 312 1 și 3 Cod procedură civilă, va admite recursul reclamantului și va modifica în parte sentința recurată în sensul că va obliga recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice R. să plătească dobânda fiscală din momentul plății taxei și până la restituirea acesteia și va respinge ca nefondat recursul pârâtei Administrația Finanțelor Publice R..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice a municipiului R., cu sediul în loc. R., Piața R. V., nr. 1, județul N., împotriva sentinței civile nr. 646/CF/28.03.2013 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._, în contradictoriu fiind cu recurentul-reclamant I. G. cu domiciliul în Piatra N., ., ., parter, județul N. și intimata-chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 294 Corp A, sector 6, ca nefondat.
Admite recursul declarat de către recurentul-reclamant I. G..
Modifică în parte sentința civilă nr. 646/CF/28.03.2013 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._, în sensul că obligă recurenta să plătească dobânda fiscală de la data plății taxei și până la restituirea acesteia.
Menține celelalte dispoziții.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 05 noiembrie 2013.
Președinte, V. P. | Judecător, C. Ș. | Pt. Judecător, C. P., aflată în C.O. semnează Președintele instanței |
Grefier, F. B. |
Red. sent. fond N. T.
Red/tehnored. decizia recurs V. P. - 11.11.2013
F.B/18.11.2013./ 2 ex.
| ← Pretentii. Decizia nr. 1037/2013. Curtea de Apel BACĂU | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1819/2013.... → |
|---|
