Pretentii. Decizia nr. 2137/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2137/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 21-05-2013 în dosarul nr. 5325/110/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
- SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL -
Decizia nr. 2137/2013
Ședința publică de la 21 Mai 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: C. P. - judecător
Judecător: V. P.
Judecător: C. Ș.
Grefier: L.-D. D.
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Astăzi a venit spre judecare recursul declarat de recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice a municipiului Onești, împotriva sentinței civile nr. 1730 din 12 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a constatat lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța constată că recursul promovat de pârâta Administrația Finanțelor Publice a municipiului Onești este la primul termen de judecată, declarat și motivat în termen, scutit de plata taxei de timbru.
S-au verificat actele și lucrările dosarului și, având în vedere că atât recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice a municipiului Onești, cât și intimatul-reclamant L. C. I. au solicitat judecarea cauzei și în lipsă în temeiul prevederilor art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA:
- deliberând –
Asupra recursului de față;
Examinând actele și lucrările dosarului instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1730/12 Noiembrie 2012 Tribunalul Bacău a admis cererea de chemare în judecată, formulată de L. C. I. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabilii Mijlocii Bacău, pârâta Administrația F. pentru Mediu, pârâta Administrația Finanțelor Publice Onești fiind obligată la plata sumei de 3.759 lei, taxă poluare achitată nelegal, a sumei de 39,3 lei contravaloare taxă de timbru, a dobânzii fiscale, a sumei de 500 lei contravaloare onorariu avocat, împreună cu Administrația F. pentru Mediu.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamantul a probat cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei că a cumpărat din spațiul U.E., un autovehicul care a fost înmatriculat în țară. Pentru înmatriculare a plătit o taxă de poluare în valoare de 3.759 lei conform Deciziei emise de Administrația Finanțelor Publice Onești. Taxa a fost calculată în baza O.U.G. nr. 50/2008. Instanța a reținut că această ordonanță impune o taxă de poluare care este o taxă cu efect echivalent a unei taxe vamale, încălcând în acest fel art. 110 din T.F.U.E.
Instanța a ținut cont de faptul că această taxă este încasată de către Administrația F. pentru Mediu de circumscripție a înmatriculării dar este gestionat de către Administrația F. pentru Mediu, această instituție fiind destinatara sumelor astfel încasate.
Că în cauzele T. C 402-2009 în care Curtea s-a pronunțat în sensul că „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională” și N., respectiv C-236/2010 în care Curtea a reținut același aspect, menționând la paragraful 27 că nici o variantă a acestei forme de taxare nu este conformă cu art. 110 T.F.U.E. și nici una nu a adus schimbări semnificative în acest sens.
Instanța a avut în vedere că obligarea la plată doar a Administrației Finanțelor Publice Onești, ca instituție care a dispus plata taxei și care a încasat-o inițial ar fi fost insuficientă deoarece Administrația F. pentru Mediu este destinatara sumelor încasate cu acest titlu și a admis cererea de chemare în garanție.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Administrația Finanțelor Publice a municipiului Onești.
Recursul este scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar conform art. 17 din Legea nr. 146/1997.
În motivarea recursului recurenta arată că eronat a fost respinsă excepția lipsei procedurii prealabile, actul administrativ nu a fost contestat bucurându-se de veridicitate și legalitate, sens în care s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție. Că în mod contradictoriu se reține de instanță că taxa de primă înmatriculare reglementată prin O.U.G. nr. 50/2008 nu ar fi contrară art. 90 din TCE, că prin O.U.G. nr. 50/2008 s-a instituit taxa de poluare și că acest act normativ și normele de aplicare trebuie aplicate în condițiile art. 5 din Codul de procedură fiscală.
De asemenea susține recurenta că a fost greșit obligată la dobânzi fiscale, că nu există dispoziții legale pentru restituirea sumei.
Curtea, verificând sentința recurată în limitele motivelor de recurs formulate și cu respectarea dispozițiilor art. 3041 Cod procedură civilă, constată nefondat recursul pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a reținut o situație de fapt în conformitate cu probele administrate și, în ceea ce privește fondul dreptului dedus judecății, o corectă aplicare a legii, cu respectarea atât a principiului supremației Constituției și respectării legilor consacrat prin art. 1 (5) din Constituția României, cât și al priorității dreptului Uniunii Europene, principiu consacrat prin art. 148 (2) și (4) din Constituția României.
Referitor la primul motiv de recurs privind excepția inadmisibilității acțiunii promovate de reclamant acesta nu se fondează.
Astfel, reclamantul a solicitat restituirea sumei de 3.759 lei achitată la bugetul de stat ca urmare a greșitei aplicări a dispozițiilor legale (în sensul prevăzut de art. 148 (2) din Constituția României).
Potrivit art. 117 lit. d din Codul de procedură fiscală, sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale se restituie la cererea contribuabilului, conform procedurii prevăzute de lege.
Cum recurenta a refuzat restituirea sumei pretinse de reclamant, acesta are deschisă calea valorificării drepturilor sale în procedura prevăzută de Legea nr. 554/2004 în condițiile art. 11 alin. 1 lit. b din acest act normativ, procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, invocată de recurentă, nefiind incidentă în cazul refuzului soluționării cererii, o astfel de procedură putând fi, eventual justificată, doar în condițiile emiterii unei decizii de restituire conform Ordinului nr. 1899/2004, dacă nu sunt incidente dispozițiile dreptului Uniunii Europene așa cum sunt ele consacrate de Curtea de Justiție în cauza Metallgesellschaft și Hoedist și reținute de prima instanță.
De altfel, în acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 24/14.11.2011 pronunțată în procedura recursului în interesul legii.
Critica privind elementele contradictorii din hotărârea recurată nu se fondează, referirile instanței de fond la taxa de primă înmatriculare consacrată prin art. 2141 și următoarele din Codul fiscal fiind făcute în cadrul unei analize în timp a reglementării taxelor percepute la înmatricularea în România a unui autovehicul, considerentele pentru care cererea reclamantului a fost admisă referindu-se la compatibilitatea dispozițiilor din O.U.G. nr. 50/2008 aplicabile comerțului cu autovehicule second-hand cu dispozițiile art. 90 din TCE (110 din TFUE), aceasta reținând corect că dispozițiile analizate sunt în conflict cu dreptul comunitar, norma internă constituie o măsură fiscală stabilită pentru autovehiculele de pe piața europeană, de natură a descuraja punerea în circulație a vehiculelor de ocazie cumpărate în alte state membre.
Astfel că, așa cum rezultă din art. 4 alin. 1 lit. a din O.U.G. nr. 50/2008 obligația taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România. Cumpărarea autovehiculelor second-hand din alte state membre și înmatricularea lor în România fiind supuse taxării prevăzută de O.U.G. nr. 50/2008, în timp ce cumpărarea unui autovehicul, cu aceleași caracteristici tehnice și vechime, dar deja înmatriculat în România (de pe piața națională), nu este supus unei taxe similare, măsura fiscală stabilită pentru autovehiculele de pe piața europeană fiind de natură a descuraja punerea în circulație a vehiculelor de ocazie cumpărate în alte state membre.
În ceea ce privește susținerea recurentei referitoare la dispozițiile art. 5 alin. 1 din Codul de procedură fiscală, în acest litigiu nu prevalează culpa recurentei în aplicarea dispozițiilor legale, aceasta putând face obiectul unei analize în cadrul juridic dat de raportul de reprezentare legală în care se găsește cu statul, ci culpa statului care a pretins o taxă contrară dreptului european, culpă care justifică dreptul contribuabilului de a pretinde o justă dezdăunare.
Cu privire la critica privind obligarea la plata dobânzilor fiscale, aceasta nu se fondează. Astfel, potrivit art. 124 alin. 1 Codul de procedură fiscală, pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz, până la data stingerii prin oricare dintre modalitățile prevăzute de lege. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor. Art. 70 alin. 1 din același act normativ, obligă organul fiscal să soluționeze cererile depuse de către contribuabil potrivit codului în termen de 45 de zile de la înregistrare, temeiul plății accesoriilor constituindu-l hotărârea judecătorească.
În consecință, față de considerentele ce preced, în temeiul art. 312 din Codul de procedură civilă, instanța va respinge ca nefondat recursul.
Intimatul a solicitat obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1.000 lei reprezentând onorariu avocat. Potrivit art. 274 alin. 3 din Codul de procedură civilă, judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivite de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
Având în vedere complexitatea redusă a cauzei, predictibilitatea jurisprudenței în materie, existența hotărârilor pronunțate în procedura preliminară de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene în materia taxelor percepute de țările Uniunii la înmatricularea autovehiculelor dar și decizia în interesul legii 24/2011 care a statuat că procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205 - 218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din același cod, instanța constată că cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocatului este exagerat și în consecință va obliga recurenta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 300 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul, ca nefondat, declarat de recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice a municipiului Onești, cu sediul în Onești, ., județul Bacău, împotriva sentinței civile nr. 1730 din 12 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant L. C. I., cu domiciliul procesual ales la Cabinet de A. T. M. din Onești, ., . și intimata-chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 294, . 6.
Admite în parte cererea intimatului.
Obligă recurentul să plătească intimatului 300 lei, cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 21 mai 2013.
Președinte, C. P. | Judecător, V. P. | Judecător, C. Ș. |
Grefier, L.-D. D. |
Red. s. M. M.
Tehnored. d.r. V. P.
L.D.D. – ex. 2
L.D.D. – 03 iunie 2013
| ← Pretentii. Decizia nr. 187/2013. Curtea de Apel BACĂU | Pretentii. Decizia nr. 954/2013. Curtea de Apel BACĂU → |
|---|
