Pretentii. Decizia nr. 4018/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4018/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 08-11-2013 în dosarul nr. 6080/110/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 4018/2013
Ședința publică de la 08 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. A.
Judecător M. N.
Judecător C. Ș.
Grefier A. V.
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare recursul promovat de recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice Onești împotriva sentinței civile nr. 765 din data de 22.03.2013 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a constatat lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;
Instanța constată că recursul promovat în cauză de recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice Onești se află la primul termen de judecată, este declarat și motivat în termen și scutit de plata taxei judiciare de timbru în temeiul art. 17 din Legea nr.146/1997, solicitându-se judecata în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 pct.2 Cod procedură civilă.
Totodată, instanța constată că potrivit dispozițiilor art. 11 alin. 3 din OUG 74/2013 și a dispozițiilor HG 520/2013, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași s-a subrogat în drepturile Administrației Finanțelor Publice Onești, dobândind calitate procesuală în cauză.
Instanța constată recursul în stare de judecată și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului de față în materia contenciosului administrativ fiscal constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.765/22.03.2013 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._ a fost admisă excepția lipsei calității procesual pasive a Administrației F. pentru Mediu, fiind respinsă în consecință acțiunea, a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta C. L. M. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Onești și a fost obligată pârâta să restituie reclamantei suma de 5053 lei, reprezentând taxă de poluare, cu dobânda fiscală calculată conform art. 124 și 70 Cod procedură fiscală până la data restituirii efective și la plata sumei de 39,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Cu privire la excepția inadmisibilității, în conformitate cu dispozițiile articolului 8 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, obiectul unei acțiuni în contencios administrativ poate fi reprezentat nu doar de solicitarea anulării unui act administrativ, ci și de cenzurarea refuzului nejustificat de soluționare a unei cereri ori a nesoluționării unei cereri în termenul prevăzut de lege.
Iar în conformitate cu dispozițiile articolului 117 litera d din OG 92/2003
“Se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume:
d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale”
De asemenea potrivit articolului 135 din același act normativ
„dreptul contribuabililor de a cere compensarea sau restituirea creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul la compensare sau restituire”.
Acțiunea în restituirea sumelor achitate ca urmare a „aplicării eronate a prevederilor nu poate fi condiționată de exercitarea unei proceduri prealabile (cauza Metallgesellschaft și Hoechst) mai ales atunci când practica administrativă este în sensul respingerii contestațiilor contribuabililor. Conform unei jurisprudențe constante a Curții de Justiție a Uniunii Europene, contribuabilii au dreptul la rambursarea impozitelor și taxelor prelevate de un stat membru cu încălcarea dreptului european. Rațiunea acestui drept este aceea că un stat membru nu poate profita, iar contribuabilul nu poate suferi o pierdere, ca urmare a aplicării unei dispoziții fiscale naționale incompatibile cu dreptul European. În principiu, statele membre sunt obligate să ia măsuri pentru restituirea taxelor prelevate cu încălcarea dreptului European. Curtea mai menționează faptul că autoritățile fiscale naționale nu pot invoca culpa contribuabililor, care nu au apelat la un remediu național ineficient, în condițiile în care ele însele sunt vinovate pentru aplicarea unor reguli naționale incompatibile cu dreptul european.
Prin decizia nr. 24/14.11.2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii, nepublicată încă, s-a stabilit faptul că “Procedura de contestare prevăzută de art. 7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d din același cod”.
Față de cele arătate, apreciind că acțiunea în restituirea sumelor achitate ca urmare a aplicării eronate a prevederilor dreptului comunitar nu poate fi condiționată de exercitarea unei proceduri prealabile, a respins excepția inadmisibilității.
Analizând actul atacat de reclamantă și chitanța de plată, instanța a reținut că decizia de calcul a fost emisă de AFP Onești, nefiind stabilite raporturi juridice fiscale directe între cele două părți, excepția invocată din oficiu cu privire la Administrația F. pentru Mediu fiind întemeiată și a respins în consecință acțiunea.
Cu privire la fondul cauzei ,
În fapt, reclamantul a cumpărat autoturismul marca VW Passat, achiziționat de vânzător din Germania la data de 31.01.2012, înmatriculat în străinătate la data de 28.11.2007 (conform contractului de vânzare cumpărare și certificatului de înmatriculare). Pentru înmatricularea autoturismului pentru prima dată în România organul fiscal a stabilit în sarcina contribuabilului obligația de plată a unei taxe de 5053 lei, contribuabilul achitând cu chitanța de plată depusă la fila 8.
Taxa pe poluare reprezintă un impozit intern, trebuind a fi examinată în raport cu articolul 110 TFUE, care are ca obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență.
Instanțele naționale sunt obligate să aplice norma comunitară, și să soluționeze litigiile având ca obiect impozitele interne cu respectarea interpretării Curții asupra articolului110 TFUE. Aplicarea cu prioritate a normelor dreptului comunitar, prin ignorarea legislației naționale contrară acestora, în speță Legea 9/2012 constituie un principiu al dreptului comunitar, stabilit odată cu hotărârea pronunțată în cauza C-106/77, Simmenthal.
Prin hotărârea pronunțată pe 7 aprilie 2011, în cauza C-402/09, Curtea de Justiție a dispus că art. 110 TFUE se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează importul de vehicule de ocazie, fără însă a descuraja cumpărarea de vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Prin Hotărârea T. citată mai sus, Curtea a stabilit cu valoare de principiu că o reglementare națională care impune un impozit intern aplicabil vehiculelor de ocazie importate dintr-un stat membru trebuie
1) să nu depășească valoarea reziduală a aceleiași taxe încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare; și
2) să nu aibă o valoare atât de mare, așa încât, raportat la reglementările anterioare reglementării evaluate în dosar descurajează importurile fără a descuraja și achizițiile de vehicule de ocazie deja existente pe piața națională.
Taxa pe poluare instituita prin dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008 pentru autoturismele de ocazie din achiziții intracomunitare este contrară dreptului comunitar, decizia Curții fiind obligatorie pentru instanța din România ce a adresat întrebarea preliminară și în egală măsură pentru toate instanțele naționale care sunt sesizate cu o problema similară.
Prin Legea nr. 9/2012 a fost abrogata O.U.G. nr. 50/2008 și înlăturată discriminarea constatată, prevăzându-se în art. 4 al Legii nr. 9/2012:
(1) Obligația de plată a taxei intervine:
a) cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România;
b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau
scutiri dintre cele la care se face referire la art. 3 si 8;
c) la reintroducerea în parcul național a unui autoturism, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul național, i s-a restituit ultimului proprietar valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. ;
(2) obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementarilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.
Prin O.U.G. nr. 1/2012 pentru suspendarea aplicării unor dispoziții ale Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, precum și pentru restituirea taxei achitate în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (2) din lege, s-a dispus însă suspendarea până la data de 01.01.2013 aplicării dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) și a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate, ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Astfel încât la acest moment considerentele Curții de Justiție a Uniunii Europene din Cauza C-263/10, cauza N., sunt în continuare actuale, fiind menținută discriminarea între vehiculele de ocazie cumpărate din alte state membre, și vehiculele de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Față de incompatibilitatea normelor cuprinse în Legea 9/2012 instanța reține faptul că decizia de calcul a taxei pe poluare nu are fundament juridic, fiind întemeiată acțiunea, lipsa temeiului legal atrăgând lipsa dreptului creditorului bugetar de a stabili în sarcina contribuabilului obligația de plată.
Instanța a reținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de articolul 117 pentru admiterea acțiunii în pretenții. Astfel prestația contribuabilului are semnificația unei plăți, dovada acestui aspect fiind făcută prin chitanța depusă la fila 8. De asemenea este îndeplinită și condiția ca datoria în vederea căreia s-a făcut plata să nu existe din punct de vedere juridic, față de incompatibilitatea normei naționale care a instituit-o cu normele dreptului comunitar.
În ceea ce privește cererea de obligare a pârâtelor la plata dobânzii legale, instanța a reținut că este întemeiată și sub acest aspect, în raport de dispozițiile articolului 124 Cod procedură fiscală, având în vedere principiul restituirii in integrum a sumei achitate fără bază legală.
În ceea ce privește data de la care se poate dispune obligarea pârâtei la plata dobânzii fiscale, față de dispozițiile art. 124 Cod procedură fiscală și art. 70 din același act normativ, instanța a reținut că aceasta trebuie raportată la momentul expirării termenului de 45 de zile prevăzut de lege pentru soluționarea cererii. În ceea ce privește nivelul dobânzii, acesta este cel prevăzut de art. 120 alineat 7 Cod procedură fiscală.
Față de aceste aspecte instanța a admis acțiunea, a obligat pârâta la plata sumei de 5053 lei, cu titlu de pretenții, dobândă fiscală calculată conform art. 124 din OG 92/2003 și până la data plății efective.
În raport de dispozițiile articolului 274 Cod procedură civilă, față de soluția instanței cu privire la capătul principal de cerere, față de culpa procesuală a părților (obligația aplicării cu prioritate a normelor comunitare revenind și autorităților administrative), instanța a obligat pârâtele la plata sumei de 39,3 lei reprezentând taxă timbru, timbru judiciar, cheltuieli ocazionate de desfășurarea procesului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, pârâta Administrația Finanțelor Publice a municipiului Onești, recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar conform art. 17 din Legea nr. 146/1997.
În motivarea recursului s-a susținut că în mod eronat a fost respinsă excepția lipsei procedurii prealabile, actul administrativ nu a fost contestat bucurându-se de veridicitate și legalitate, sens în care s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție. Pe de altă parte a fost invocat faptul că în mod contradictoriu s-a reținut de instanță că taxa de poluare reglementată prin O.U.G. nr. 50/2008 nu ar fi contrară art. 90 din T.C.E., că prin O.U.G. nr. 50/2008 s-a instituit taxa de poluare și că acest act normativ și normele de aplicare trebuie aplicate în condițiile art. 5 din Codul de procedură fiscală.
Examinând recursul promovat pentru motivele arătate, în condițiile art. 304, 304¹ Cod procedură civilă, instanța îl apreciază ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Instanța de fond a reținut o situație de fapt în conformitate cu probele administrate și, în ceea ce privește fondul dreptului dedus judecății, o corectă aplicare a legii, cu respectarea atât a principiului supremației Constituției și respectării legilor consacrat prin art. 1 (5) din Constituția României, cât și al priorității dreptului Uniunii Europene, principiu consacrat prin art. 148 (2) și (4) din Constituția României.
Motivul de recurs privind neîndeplinirea procedurii prealabile nu este fondat având în vedere situația de fapt a cauzei și decizia nr. 24/14.11.2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii prin care s-a stabilit cu caracter obligatoriu pentru instanțe că ˝Procedura de contestare prevăzută la art.7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art.205 - 218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din același cod˝. În aceste condiții instanța apreciază că reclamantul are deschisă calea valorificării drepturilor sale în procedura prevăzută de Legea nr. 554/2004 în condițiile art. 11 alin. 1 lit. b din acest act normativ, procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, invocată de recurentă, nefiind incidentă în cauză, o astfel de procedură putând fi, eventual justificată, doar în condițiile emiterii unei decizii de restituire conform Ordinului nr. 1899/2004, dacă nu sunt incidente dispozițiile dreptului Uniunii Europene așa cum sunt ele consacrate de Curtea de Justiție în cauza Metallgesellschaft și Hoedist și reținute de prima instanță.
Specificul situației în speță este determinat de invocarea neconcordanței între prevederea internă și cea comunitară, a cărei analiză este recunoscută în jurisprudența Curții Europene de Justiție de la Luxemburg în competența instanței interne, care poate lăsa neaplicată norma internă dacă prin aplicarea teoriei actului clar sau a teoriei actului clarificat, constată că norma comunitară nu permite aplicarea respectivei norme interne.
Or, prin hotărârea din data de 7 aprilie 2011, Curtea Europeană de Justiție a reținut că taxa pe poluare instituită prin O.U.G. nr.50/2008, încalcă dispozițiile art.110 din T.F.U.E., în condițiile în care discriminează autovehiculele introduse în țară față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare.
Curtea a reținut că art.110 T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Argumentele instanței europene, care au determinat concluzia Curții, deși raportate la forma inițială a O.U.G. nr.50/2008, anterioară datei de 14 decembrie 2008, nu țin de criteriile folosite de legiuitorul român pentru determinarea taxei pe poluare, pe care le declară corespunzătoare și conforme dreptului comunitar (Paragraf 47 din cauza 402/09), ci de efectul descurajant al unei asemenea taxe, în sine, pentru importul autovehiculelor de ocazie.
Ca atare, independent de criteriile de determinare, de cuantumul taxei și de scopul pentru care o asemenea taxă a fost instituită, Curtea a considerat că o asemenea taxă are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fiind contrarie art.110 T.F.U.E..
Această opinie a Curții de Justiție a fost confirmată și prin hotărârea pronunțată în Cauza C-263/10 – N. împotriva României, în care au fost analizate reglementările ulterioare, care au modificat O.U.G. 50/2008, respective O.U.G. nr. 208/2008, nr. 218/2008 și nr. 7/2009, curtea stabilind că toate versiunile de modificare a O.U.G. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt grevate de o asemenea sarcină fiscală.
În consecință instanța apreciază ca fiind nefondate criticile din recurs privind neanalizarea modificărilor aduse O.U.G. 50/2008, ca și cele referitoare la neincidența în speță a hotărârilor preliminare invocate mai sus.
Având în vedere dispozițiile prevăzute de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României și ținând seama de principiile și regulile desprinse din hotărârea Curții de Justiție în cauza Simmenthal II din anul 1978, unde s-a decis că, eficiența deplină a dreptului comunitar ar fi afectată, dacă o regulă de drept intern ar putea împiedica o instanță, care are pe rol o problemă de drept comunitar, să nu o poată tranșa, s-a statuat că "orice judecător național, sesizat în cadrul competenței sale, are obligația de a aplica integral dreptul comunitar si de a proteja drepturile pe care acesta le conferă particularilor, lăsând neaplicată orice dispoziție, eventual contrară a legii naționale".
În astfel de situații, Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite (CJCE, cazul nr. 68/79 Hans J. I/S contre Ministère danois des impôts . cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 Ákos Nádasdi și I. Németh parag. 61-70).
În atare situație, reclamanta a fost îndreptățită la restituirea integrală a taxei încasate nelegal.
Față de aceste considerente, în temeiul art. 312 alin.1 din Codul de procedură civilă, instanța va respinge ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul promovat de recurenta-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași în numele și pentru Administrația Finanțelor Publice Onești împotriva sentinței civile nr. 765 din data de 22.03.2013 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata-reclamantă C. L. M. și intimata-chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 08 Noiembrie 2013.
Președinte, L. A. | Judecător, M. N. | Judecător, C. Ș. |
Grefier, A. V. |
red. sent. civ. S.L.G.
red. dec. rec. M.N./2.12.2013
V.M./2 ex.
03.12.2013
| ← Pretentii. Decizia nr. 4240/2013. Curtea de Apel BACĂU | Anulare act administrativ. Sentința nr. 235/2013. Curtea de... → |
|---|
