Pretentii. Decizia nr. 892/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 892/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 28-02-2013 în dosarul nr. 6783/110/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ Decizia nr. 892/2013
Ședința publică de la 28 Februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE Olguța L. T. - judecător
Judecător V. S. – președinte secție
Judecător M. G. C.
Grefier E. S.
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare declarat de recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice Onești împotriva sentinței civile nr. 1003 din 07 iunie 2012, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul-reclamant B. N., asistat de avocat A. E.-F., celelalte părți fiind lipsă.
Procedura a fost legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral asupra cauzei de către grefier, după care:
Avocat A. E.-F. pentru intimatul-reclamant B. N. depune la dosarul cauzei dovada primei înmatriculări a autoturismului într-un stat al Uniunii Europene. Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții în dezbateri.
Avocat A. E.-F. pentru intimatul-reclamant B. N. solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței tribunalului.
S-au declarat închise dezbaterile.
CURTEA
- deliberând -
Constată că prin sentința civilă nr. 1003/7 iunie 2012 pronunțată de Tribunalul Bacău, s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii.
S-a admis acțiunea formulată de reclamantul B. N., în contradictoriu cu AFP Onești.
A fost obligată pârâta să restituie reclamantului suma de 4434 lei reprezentând taxă pe poluare, si dobânda fiscală calculată de la data de 8.07.2012 (ziua următoare expirării termenului de 45 de zile calculate de la data înregistrării cererii de restituire) și până la data restituirii efective și 39,3 lei, cheltuieli de judecată.
S-a admis cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu. A fost obligată chemata în garanție să plătească pârâtei AFP Onești suma de 4434 lei reprezentând taxă pe poluare, si dobânda fiscală calculată de la data de 8.07.2012 (ziua următoare expirării termenului de 45 de zile calculate de la data înregistrării cererii de restituire) și până la data restituirii efective și 39,3 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a da această soluție, a reținut tribunalul că excepția inadmisibilității acțiunii este nefondată. În conformitate cu dispozițiile articolului 8 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, obiectul unei acțiuni în contencios administrativ poate fi reprezentat nu doar de solicitarea anulării unui act administrativ, ci și de cenzurarea refuzului nejustificat de soluționare a unei cereri ori a nesoluționării unei cereri în termenul prevăzut de lege.
Iar în conformitate cu dispozițiile articolului 117 litera d din OG92/2003
“Se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume:
d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale”
De asemenea potrivit articolului 135 din acelașia ct normative
„dreptul contribuabililor de a cere compensarea sau restituirea creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul la compensare sau restituire”.
Acțiunea în restituirea sumelor achitate ca urmare a „aplicării eronate a prevederilor nu poate fi conditionata de exercitarea unei proceduri prealabile (cauza Metallgesellschaft și Hoechst) mai ales atunci când practica administrativă este în sensul respingerii contestațiilor contribuabililor. Conform unei jurisprudențe constante a Curții de Justiție a Uniunii Europene, contribuabilii au dreptul la rambursarea impozitelor și taxelor prelevate de un stat membru cu încălcarea dreptului european. Rațiunea acestui drept este aceea că un stat membru nu poate profita, iar contribuabilul nu poate suferi o pierdere, ca urmare a aplicării unei dispoziții fiscale naționale incompatibile cu dreptul European. În principiu, statele membre sunt obligate să ia măsuri pentru restituirea taxelor prelevate cu încălcarea dreptului European. Curtea mai menționează faptul că autoritățile fiscale naționale nu pot invoca culpa contribuabililor, care nu au apelat la un remediu național ineficient, în condițiile în care ele însele sunt vinovate pentru aplicarea unor reguli naționale incompatibile cu dreptul european. (“Se pare că, în cauzele din litigiile principale, Guvernul Regatului Unit îi acuză pe reclamanți de lipsă de diligență și de faptul că nu s-au folosit mai devreme de alte remedii juridice decât cele pe care le-au folosit pentru a contesta compatibilitatea cu dreptul comunitar a prevederilor naționale ce refuzau un avantaj fiscal filialelor unor societăți-mamă nerezidente. Sunt criticați astfel reclamanții pentru faptul că s-au supus legislației naționale și că au plătit impozitul fiscal în avans (ACT) fără a alege impunerea la nivelul grupului de societăți sau fără a utiliza remediile juridice disponibile pentru a contesta refuzul pe care autoritățile fiscale l-ar fi manifestat inevitabil raportat la cererile lor. Exercițiul drepturilor conferite persoanelor private de către normele direct aplicabile ale dreptului comunitar ar deveni imposibil sau excesiv de dificil dacă cererile acestora de restituire sau de compensare bazate pe dreptul comunitar ar fi respinse sau admise doar în parte pentru simplul fapt că persoanele în cauză nu au solicitat un avantaj fiscal pe care legislația națională îl refuza, în scopul contestării refuzului autorităților fiscale cu mijloacele juridice disponibile în acest scop, prin invocarea priorității și efectului direct al dreptului comunitar. Răspunsul la întrebarea a cincea trebuie deci să fie acela că este contrar dreptului european ca o instanță națională să respingă sau să admită doar în parte o cerere ce i-a fost adresată de o filială rezidentă și de societatea-mamă nerezidentă a acesteia pentru rambursarea sau repararea prejudiciului financiar suferit ca o consecință a plății impozitului pe profit avansat de către filială, pentru simplul motiv că acestea nu au solicitat autorităților fiscale beneficiul regimului fiscal care ar fi scutit filiala de efectuarea plăților în avans și că acestea nu s-au folosit de remediile juridice aflate la dispoziția lor pentru a contesta refuzurile autorităților fiscale, prin invocarea priorității și efectului direct al dreptului comunitar, în condițiile în care legislația națională refuza filialelor rezidente și societăților-mamă nerezidente beneficiul regimului fiscal”.)
Prin decizia nr. 24/14.11.2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii, nepublicată încă, s-a stabilit faptul că “Procedura de contestare prevăzută de art.7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit. d din același cod”.
Cu privire la fondul acțiunii, a reținut, că prin contractul de vânzare cumpărare încheiat la data de 4.03.2010 reclamantul a cumpărat autoturismul marca Opel Vectra (contract fila 25), neînmatriculat în România, înmatriculat în Germania la data de 20.02.1998 (conform mențiunilor din decizia de calcul depusă la fila 5 și din certificatul de înmatriculare depus la fila 8). Pentru înmatricularea autoturismului pentru prima dată în România organul fiscal a stabilit în sarcina contribuabilului obligația de plată a unei taxe de 4434 lei, contribuabilul achitând cu chitanța de plată depusă la fila 9.
Taxa pe poluare reprezinta un impozit intern, trebuind a fi examinata în raport cu articolul 110 TFUE, care are ca obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență.
Instanțele nationale sunt obligate să aplice norma comunitară, si sa solutioneze litigiile avand ca obiect impoztele interne cu respectarea interpretarii Curții asupra articolului110 TFUE. Aplicarea cu prioritate a normelor dreptului comunitar, prin ignorarea legislației naționale contrară acestora, în speță OUG 50/2008 constituie un principiu al dreptului comunitar, stabilit odata cu hotararea pronuntata in cauza C-106/77, Simmenthal.
Prin hotărârea pronunțată pe 7 aprilie 2011. în cauza C-402/09, Curtea de Justiție a dispus că art.110 TFUE se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează importul de vehicule de ocazie, fără însă a descuraja cumpărarea de vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Prin hotărârea pronunțată în cauza I. N. vs. D.G.F.P. Gorj, A.F.P. Târgu Cărbunești și Administrația F. pentru Mediu, răspunzând unor întrebări preliminare transmise de Tribunalul Gorj, Curtea a decis astfel:
„Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.” Curtea a reținut că, subsecvent pronunțării hotărârii în afacerea T., Guvernul român nu a susținut că ar exista o diferență relevantă între varianta inițială a taxei de poluare reglementate de O.U.G. nr. 50/2008 și variantele ulterioare (par. 27)., hotărârea confirmand faptul ca toate variantele taxei de poluare sunt incompatibile cu art. 110 TFUE.
Prin Hotararea T. citata mai sus, Curtea a stabilit cu valoare de principiu că o reglementare națională care impune un impozit intern aplicabil vehiculelor de ocazie importate dintr-un stat membru trebuie 1) să nu depășească valoarea reziduală a aceleiași taxe încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare; și 2) să nu aibă o valoare atât de mare, așa încât, raportat la reglementările anterioare reglementării evaluate în dosar descurajează importurile fără a descuraja și achizițiile de vehicule de ocazie deja existente pe piața națională.
Față de incompatibilitatea normelor cuprinse în OUG 50/2008 instanța reține faptul că decizia de calcul a taxei pe poluare nu are fundament juridic, fiind întemeiată acțiunea de anulare a deciziei de calcul a taxei, lipsa temeiului legal atrăgând lipsa dreptului creditorului bugetar de a stabili în sarcina contribuabilului obligația de plată.
Din analiza actelor depuse la dosar si prin raportare la jurisprudenta Curtii in sensul caracterului ilegal al Ordonantei 50/2008, instanta a reținut ca sunt îndeplinite condițiile prevăzute de articolul 117 pentru admiterea acțiunii în pretentii. Astfel prestatia contribuabilului are semnificația unei plăți, dovada acestui aspect fiind făcuta prin chitanța depusa la fila 23. De asemenea este îndeplinita si condiția ca datoria in vederea careia s-a făcut plata sa nu existe din punct de vedere juridic, fata de incompatibilitatea normei naționale care a instituit-o cu normele dreptului comunitar.
Susținerile pârâtei referitoare la abrogarea OUG 50/2008 și la procedura de restituire prevăzută de Legea 9/2012 nu sunt întemeiate, având în vedere faptul că temeinicia acțiunii trebuie analizată prin raportare la dispozițiile legale în vigoare la data instituirii taxei și nu prinr aportare la un text normative adoptat în cursul procesului.
In ceea ce priveste cererea de obligare a paratei la plata dobânzii, instanța a reținut ca este întemeiata, în raport de dispozitiile articolului 124 Cod.pr fiscala, având in vedere principiul restituirii in integrum a sumei achitate fără baza legala. Articolul 124 Cod.pr fiscala reglementează procedura de acordare a dobânzii în cazul sumelor de restituit de la buget, fiind astfel aplicabilă în cazul creanțelor bugetare doar dobânda la nivelul majorărilor de întârziere prevăzute de Codul de procedură fiscală.
În ceea ce privește data de la care se poate dispune obligarea pârâtei la plata dobânzii fiscale, față de dispozițiile art 124 Cod pr fiscală și art 70 din același act normativ, instanța a reținut că aceasta trebuie raportată la momentul expirării termenului de 45 de zile prevăzut de lege pentru soluționarea cererii. În ceea ce privește nivelul dobânzii, acesta este cel prevăzut de art 120 alineat 7 Cod pr fiscală.
Cu privire la cererea de chemare in garanție, s-a reținut că în conformitate cu prevederile art.1 din OUG nr.50/2008 taxa de poluare nu se face venit la bugetul de stat, ci constituie venit la Fondul de Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Astfel, sunt îndeplinite dispozitiile art.63 Cod procedura civila, fiind stabilite raporturile juridice obligationale intre Administrația F. pentru Mediu si parata, cererea de chemare în garantie fiind intemeiata, urmand a fi admisa si obligata chemata în garantie, sa plăteasca pârâtei Administratia Finantelor Publice suma de 4434 lei reprezentând contravaloarea taxei de poluare.
În ceea ce privește cererea de obligare la plata cheltuielilor de judecată,față de dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, față de culpa procesuală a pârâților, instanța a dispus obligareala plata sumei de 39,3 lei cu titlu de taxă timbru și timbru judiciar.
Împotriva hotărârii tribunalului a formulat recurs Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Onești, care a criticat-o sub aspectul faptului că acțiunea este inadmisibilă deoarece nu a fost formulată plângere prealabilă; în mod greșit instanța a reținut că dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne ale statelor membre ale Uniunii Europene.
Arată recurenta că OUG nr.50/2008 a intrat în vigoare la data de 1.07.2008 iar în conformitate cu prevederile art.5 din OGnr.92/2003 privind Codul de pr. Fiscală Organul fiscal este obligat să aplice unitar prevederile legislației fiscale pe teritoriul României, urmând stabilirea corectă a impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat.
A mai arătat recurenta că în mod greșit a fost obligată la plata dobânzii fiscale.
Analizând recursul sub aspectul criticilor formulate, în raport de actele existente și de dispozițiile legale naționale și comunitare, incidente în cauză, Curtea constată că acesta este neîntemeiat, pentru considerentele ce vor urma:
Cu privire la motivul de recurs referitor la neîndeplinirea procedurii prealabile, instanța de recurs îl găsește neîntemeiat, considerând că s-a solicitat restituirea unei sume plătită ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale, în temeiul art.117 alin.1 din C.pr.fiscală, astfel că nu se impunea parcurgerea procedurii prealabile prev. de art.7 din Legea nr.554/2004.
În acest sens s-a pronunțat și ÎCCJ prin Decizia nr.24/14 noiembrie 2011 prin care s-au admis recursurile în interesul legii formulate de Procurorul general al Parchetului de pe lângă ÎCCJ, Colegiul de conducere al Curții de Apel Iași și Colegiul de conducere al Curții de Apel Cluj.
Cu privire la critica privind fondul cauzei, instanța de recurs reține că în mod corect instanța de fond a reținut că efectul direct al dreptului comunitar impune aplicarea dreptului comunitar cu prioritate, ori de câte ori se constată că dreptul național are dispoziții contrare normelor obligatorii ale dreptului comunitar.
Curtea face trimitere la considerentele Hotărârii pronunțate de Curtea Europeană de Justiție la data de 7 iulie 2011 în cauza C-263/10 (I. N. împotriva Direcției Generale a Finanțelor Publice Gorj, Administrației Finanțelor Publice Târgu Cărbunești și Administrației F. pentru Mediu) (indicată în continuare ca ”Hotărârea N.”) – hotărâre al cărei dispozitiv a fost publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene ., nr. 269/10.09.2011.
De asemenea, reglementarea inițială a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 a fost expusă în considerentele nr. 6-18 ale Hotărârii pronunțate de Curtea Europeană de Justiție la data de 7.04.2011 în cauza C-402/09 (T.), având ca obiect cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu (România) (indicată în continuare ca ”Hotărârea T.”).
În Cauza C-263/10 – N. împotriva României, au fost analizate reglementările ulterioare, care au modificat O.U.G. 50/2008, respective O.U.G. nr. 208/2008, nr. 218/2008 și nr. 7/2009, curtea stabilind că toate versiunile de modificare a O.U.G. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt grevate de o asemenea sarcină fiscală .
Curtea reține de asemenea că în cauză are aplicabilitate Hotărârea din 7.04.2011 dată în cauza C-402/09 (T.), având ca obiect cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu (România), prin decizia din 18 iunie 2009, primită de Curte la 16 octombrie 2009, în procedura I. T. împotriva Statului român prin Ministerul Finanțelor și Economiei, Direcției Generale a Finanțelor Publice Sibiu, Administrației Finanțelor Publice Sibiu, Administrației F. pentru Mediu, Ministerului Mediului în care CJE a considerat că incompatibilitatea dintre art. 110 TFUE și taxa de poluare conform O.U.G. nr. 50/2008, în versiunea sa inițială.
Reglementarea română analizată în hotărârea T. este aplicabilă și în prezenta cauză, având în vedere că, CJE a constatat că regimul de impozitare instituit prin reglementarea română nu face vreo deosebire nici între vehicule în funcție de proveniența lor, nici între proprietarii acestor vehicule în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor, însă cu toate acestea chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale.
Este cunoscut faptul că s-a statuat de către CJCE ,că Hotărârea preliminară pronunțată ce poartă asupra interpretării sau a validității unui act comunitar este obligatorie pentru organul de jurisdicție care a formulat acțiunea în pronunțarea unei hotărâri preliminare.
Atunci însă, când Curtea soluționează o acțiune în pronunțarea unei hotărâri preliminare, aceasta se pronunță în sensul interpretării sau stabilirii validității dreptului comunitar.
Interpretarea dată de Curte, prin urmare, este general obligatorie, acest aspect reținându-se din faptul că în cazul în care pe rolul CJCE se află deja o acțiune în pronunțarea unei hotărâri preliminare similară vizând soluționarea aceleiași probleme de drept, instanța națională are trei posibilități: să aștepte pronunțarea unei hotărâri de către CJCE cu privire la acea acțiune( situația din cauza dedusă judecății), să introducă o nouă acțiune în pronunțarea unei hotărâri preliminare având același obiect sau să continue judecata cauzei fără a aștepta pronunțarea hotărârii CJCE.
Cât privește critica privitoare la dobânda fiscală, nici aceasta nu este întemeiată, instanța de recurs reține că intimatul reclamant are dreptul la repararea integrală a prejudiciului, prin urmare și la folosul nerealizat, potrivit art.1084. raportat la 1082 Cod civil, respectiv dobânda calculată conform art. 124 Cod procedură fiscală, așa cum a reținut instanța de fond.
Intimatul reclamant B. N. a solicitat obligarea recurentei pârâte la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de judecarea recursului, depunând la dosar chitanța nr.45/16.01.2013, făcând dovada achitării sumei de 500 lei.
Conform dispozițiilor art.274, alin.3 C.pr.civilă, „judecătorii au dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat”.
Instanța având în vedere valoarea pricinii precum și practica constantă, cunoscută a instanței de recurs cu privire la cererile care au ca obiect taxa de poluare, apreciază că onorariul de avocat este prea mare raportat la elementele menționate.
În raport de considerentele reținute, Curtea, în temeiul art. 312 din Codul de procedură civilă, va respinge recursul, ca nefondat.
Se va admite în parte cererea privind obligarea recurentei pârâte la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice Onești împotriva sentinței civile nr. 1003 din 07 iunie 2012, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant B. N. și intimata-chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu.
Admite în parte cererea intimatului-reclamant privind cheltuielile de judecată și, în consecință, obligă recurenta să plătească intimatului-reclamant suma de 300 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 28 februarie 2013.
Președinte, Olguța L. T. | Judecător, V. S. | Judecător, M. G. C. |
Grefier, E. S. |
Red.sent. O. G. P.
Red.d.r. O.L.T.
E.S. 2 ex/5.03.2013
| ← Pretentii. Decizia nr. 3970/2013. Curtea de Apel BACĂU | Pretentii. Decizia nr. 1798/2013. Curtea de Apel BACĂU → |
|---|
