Pretentii. Decizia nr. 3970/2013. Curtea de Apel BACĂU

Decizia nr. 3970/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 07-11-2013 în dosarul nr. 6158/110/2012

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._

DECIZIE Nr. 3970/2013

Ședința publică de la data de 07 Noiembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE Olguța L. T.

Judecător M. G. C.

Judecător M. G. B.

Grefier A. R.

***************************************************

Pe rol se află soluționarea recursului în materia contenciosului administrativ și fiscal declarat de recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice Onești împotriva sentinței civile nr. 766/22.03.2013, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._, având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimatul-reclamant D. V., personal, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța constată că în cauză a promovat recurs Administrația Finanțelor Publice Onești, recurs care este declarat și motivat în termen, scutit de plata taxei judiciare de timbru în temeiul art.17 din Legea nr.146/1997.

De asemenea, instanța constată că potrivit dispozițiilor art. 11 alin. 3 din OUG 74/2013 și a dispozițiilor HG 520/2013, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași s-a subrogat în drepturile Administrației Finanțelor Publice Onești.

Nemaifiind chestiuni prealabile sau cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.

Având cuvântul, intimatul-reclamant solicită respingerea recursului.

Instanța constată dezbaterile închise și reține cauza spre pronunțare.

CURTEA

-deliberând-

Asupra recursului de față, în materia contenciosului administrativ, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului N. sub nr._ reclamantul D. V., în contradictoriu cu pârâtele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE ONEȘTI ȘI ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 3043 lei achitată cu titlu de taxă de poluare, precum și a dobânzii fiscale aferente calculate de la data achitării până la data restituirii efective a sumei, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii s-a arătat că a achiziționat un autoturism second-hand, provenit din Uniunea Europeană (unde a fost înmatriculat inițial) și pentru a putea înmatricula acest autovehicul în țară, a fost obligat reclamantul să achite taxa arătată mai sus conform dispozițiilor Legii nr. 9/2012. Reclamantul a susținut, în esență, că, taxa percepută în temeiul Legii nr. 9/2012 care a abrogat dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008, este contrară art. 90 din Tratatul de Instituire a Uniunii Europene, care interzice statelor membre să aplice, direct sau indirect, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. Având în vedere prioritatea aplicării normelor dreptului comunitar față de dreptul național, consacrată de art. 11 și 148 din Constituție, de Legea nr. 157/2005 și de Curtea de Justiție a Comunităților Europene, se solicită a se constata natura discriminatorie a taxei achitată de reclamant și a se dispune restituirea sumei și a dobânzii fiscale aferente.

Prin sentința civilă nr. 766/2013 pronunțată de Tribunalul Bacău s-a respins acțiunea față de AFM pentru lipsa calității procesuale pasive și s-a admis în parte acțiunea reclamantului în contradictoriu AFP Onești, în sensul că a fost obligată pârâta să restituie reclamantului suma de 3043 lei reprezentând taxă de poluare, precum cu dobânda fiscală aferentă calculată conform art. 124 Cod procedură fiscală. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că, taxa a fost percepută în baza unor dispoziții legale care încalcă dispozițiile art. 90 din T.C.E., sens în care s-a pronunțat și CJUE în mai multe decizii în care s-a reținut că taxa pentru emisii poluante instituită prin O.U.G. nr. 50/2008 încalcă dispozițiile art. 110 din TFUE, iar dispozițiile Legii nr. 9/2012 prin care se înlătura discriminarea au fost suspendate prin O.U.G. nr. 1/2012, astfel că subzistă situația premisă în sensul că reclamantul este discriminat în raport cu deținătorii de autovehicule înmatriculate în România anterior anului 2007. În aceste condiții, instanța de fond a constatat că suma plătită de reclamant se impune a fi restituită, iar pentru repararea integrală a prejudiciului, se impune și acordarea dobânzii fiscale, calculată conform art. 124 Cod procedură fiscală.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice Onești, care a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 și 304 ind. 1 Cod procedură civilă, susținând că hotărârea instanței de fond este lipsită de temei legal. Concret, recurenta susține că instanța de fond nu a avut în vedere că în speță nu s-a efectuat procedura prealabilă, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, iar pe fondul cauzei taxa în discuție a fost percepută legal, în temeiul unei reglementări interne care nu contravine normelor de drept comunitar, considerentele sentinței fiind greșite.

Analizând sentința recurată, sub aspectul criticilor formulate, încadrabile în dispozițiile art. 304 pct. (9) și 3041 Cod procedură civilă, curtea apreciază că recursul de față este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse:

În ceea ce privește procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2012 curtea reține că potrivit art. 117 alin. 1 lit. (d) din O.G. nr. 92/2003, se restituie, la cerere, debitorului sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale. Prin Decizia nr. 24 din 14.11.2011, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 1/03.01.2010, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii, stabilind că „Procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205 - 218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din același cod.” Potrivit dispozițiilor art. 330 ind. 7 alin. 4 Cod procedură civilă (modificat prin Legea nr. 202/2010), dezlegarea dată problemelor de drept judecate în recursul în interesul legii este obligatorie pentru instanțe, de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial. Întrucât în cauză subzistă aceleași rațiuni ce au fost avute în vedere și la pronunțarea Deciziei nr. 24 din 14.11.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție instanța reține ca nefondat motivul de recurs privind lipsa procedurii prealabile.

În ceea ce privește interpretarea și aplicarea Legii nr. 9/2012 care a abrogat O.U.G. nr. 50/2008 modificată, raportat la art. 110 din T.F.U.E. și incidența hotărârii preliminare pronunțate de C.J.U.E. în cauza C-402/09 – T. împotriva României, curtea constată următoarele:

Pentru înmatricularea autoturismului pentru prima dată în România organul fiscal a stabilit în sarcina reclamantul obligația de plată a unei taxe de 3043 lei ce a fost achitată la data de 10.10.2012 (legea incidentă în speță fiind cea în vigoare la data nașterii raportului juridic fiscal, și anume Legea nr. 9/2012 ).

Taxa pe poluare reprezintă un impozit intern, trebuind a fi examinată în raport cu articolul 110 TFUE, care are ca obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență.

Instanțele naționale sunt obligate să aplice norma comunitară, și să soluționeze litigiile având ca obiect impozitele interne cu respectarea interpretării Curții asupra articolului 110 TFUE. Aplicarea cu prioritate a normelor dreptului comunitar, prin ignorarea legislației naționale contrară acestora, în speță Legea nr. 9/2012 constituie un principiu al dreptului comunitar, stabilit odată cu hotărârea pronunțată în cauza C-106/77, Simmenthal.

Prin hotărârea pronunțată pe 7 aprilie 2011, în cauza C-402/09, Curtea de Justiție a dispus că art. 110 TFUE se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează importul de vehicule de ocazie, fără însă a descuraja cumpărarea de vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Prin hotărârea pronunțată în cauza I. N. vs. D.G.F.P. Gorj, A.F.P. Târgu Cărbunești și Administrația F. pentru Mediu, răspunzând unor întrebări preliminare transmise de Tribunalul Gorj, Curtea a decis astfel:

Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.” Curtea a reținut că, subsecvent pronunțării hotărârii în afacerea T., Guvernul român nu a susținut că ar exista o diferență relevantă între varianta inițială a taxei de poluare reglementate de O.U.G. nr. 50/2008 și variantele ulterioare (par. 27)., hotărârea confirmând faptul că toate variantele taxei de poluare sunt incompatibile cu art. 110 TFUE.

Prin Hotărârea T. citată mai sus, Curtea a stabilit cu valoare de principiu că o reglementare națională care impune un impozit intern aplicabil vehiculelor de ocazie importate dintr-un stat membru trebuie:

1) să nu depășească valoarea reziduală a aceleiași taxe încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare, și,

2) să nu aibă o valoare atât de mare, așa încât, raportat la reglementările anterioare reglementării evaluate în dosar descurajează importurile fără a descuraja și achizițiile de vehicule de ocazie deja existente pe piața națională.

Taxa pe poluare instituită prin dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008 pentru autoturismele de ocazie din achiziții intracomunitare este contrară dreptului comunitar, decizia Curții fiind obligatorie pentru instanța din România ce a adresat întrebarea preliminară și în egală măsură pentru toate instanțele naționale care sunt sesizate cu o problemă similară.

Prin Legea nr. 9/2012 a fost abrogată O.U.G. nr. 50/2008 și înlăturată discriminarea constatată, prevăzându-se în art. 4 al Legii nr. 9/2012: (1) Obligația de plată a taxei intervine: a) cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România; b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire la art. 3 și 8; c) la reintroducerea în parcul național a unui autoturism, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul național, i s-a restituit ultimului proprietar valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7; (2) Obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.

Prin O.U.G. nr. 1/2012 pentru suspendarea aplicării unor dispoziții ale Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, precum și pentru restituirea taxei achitate în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (2) din lege, s-a dispus însă suspendarea până la data de 01.01.2013 a aplicării dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) și a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate, ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.

Astfel încât la acest moment considerentele Curții de Justiție a Uniunii Europene din Cauza C-263/10, cauza N., sunt în continuare actuale, fiind menținută discriminarea între vehiculele de ocazie cumpărate din alte state membre, și vehiculele de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Față de considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) Cod procedură civilă, curtea va respinge recursul de față, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul formulat de către recurenta-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, în numele și pentru Administrația Finanțelor Publice Onești, cu sediul în Iași, .. 26, județul Iași, împotriva sentinței civile nr. 766/22.03.2013, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant D. V. cu domiciliul în Onești, ., nr. 4 bis, ., județul Bacău și cu intimata-chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 294 Corp A, sector 6, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 07 noiembrie 2013.

Președinte,

Olguța L. T.

Judecător,

M. G. C.

Judecător,

M. G. B.

Grefier,

A. R.

Red. sent. fond S.L. G.

Red/tehnored. decizia recurs M.G. B. – 06.12.2013

2 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Decizia nr. 3970/2013. Curtea de Apel BACĂU