Obligaţia de a face. Decizia nr. 4594/2013. Curtea de Apel BACĂU

c) La pct. 58 din hotărâre, deși a stabilit că în sine, formula de calcul introdusă prin această ordonanță nu este discriminatorie, și-a întemeiat soluția finală pe un alt element și anume, situația statistică din care a rezultat că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și uzură importante sunt supuse (în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea tor) unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.

d) Este foarte important că, la pct. 60 din hotărâre, Curtea a recomandat autorităților naționale ca, pentru realizarea obiectivului acestei taxe - finanțarea unor proiecte de mediu - să se utilizeze, eventual, aplicarea taxei de poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulație în România, cu precizarea că „o astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehicule/or de ocazie importate și ar fi în plus conformă principiului că poluatorul plătește". Așadar, nici un moment instanța europeană nu a înțeles să sugereze autorităților naționale ideea - greșit adoptată de Tribunalul N. - că autovehiculele cu grad ridicat de uzură și poluare - ar trebui înmatriculate fără plata taxe ce poluare, mai mult, a sugerat ca toate autovehiculele cu grad ridicat de vechime și uzură să fie supuse unei taxe.

În hotărârea Curții nu s-a explicat care este și criteriul după care instanțele naționale evaluează efectul de descurajare a importurilor.

În drept invocă prevederile art. 304 punctul 9 din Codul de procedură civilă. Solicită judecata în lipsă. Intimatul – reclamant nu a depus întâmpinare.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Recursul este neîntemeiat.

Legislația internă privind obligarea la plata taxei de poluare (primă înmatriculare) este incompatibilă cu preeminența dreptului comunitar și cu tratatele U.E., așa cum a decis Curtea Europeană de Justiție în legătură cu orice procedură care ar întârzia aplicarea directă și imediată a dreptului comunitar în cauza C-106/77 (Simmenthal); pe de altă parte, în aplicarea aceluiași principiu, Înalta Curte de Casație și Justiție a dat soluționat recursul în interesul legii exprimat prin Decizia nr. 24/14 noiembrie în care se arată că procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, raportată la art. 205 – 218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare și că este admisibilă acțiunea directă prin care prefectul poate fi obligat la înmatricularea unui autoturism înmatriculat anterior într-un stat U.E., fără plata unei taxe de primă înmatriculare.

Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor și Instituția P. sunt deci, și în concepția instanței supreme naționale, organele administrative care au în competența lor emiterea actelor administrative legate de înmatricularea (înscrierea) în circulație a autovehiculelor, astfel că acestea au capacitatea administrativă necesară și deci și calitate procesuală activă și pot fi chemate în judecată în ipoteza în care refuză, nejustificat, să admită cererea de înmatriculare.

Orice prevedere internă contrară prevederilor comunitare și care se aplică de drept și face parte din dreptul intern este considerată că nu există, astfel că plata taxei de înmatriculare nu are suport legal, iar pe cale de consecință refuzul înmatriculării unui autoturism înmatriculat anterior într-u stat membru U.E apare nejustificat, în raport cu prevederile art. 110 T.F.U.E., așa cum a arătat și instanța de fond.

Nu poate fi primită deci invocarea de către recurent a necesității respectării Legii nr. 9/2012 ori a Ordinului MAI nr. 1501/2006, din moment ce Curtea Europeană de Justiție statuează de principiu, iar Constituția României (art. 148) obligă instanțele naționale române la aplicarea imediată și cu prioritate a dreptului comunitar, indiferent de ierarhia internă a actului normativ contrar tratatelor și regulamentelor comunitare; din acest motiv nu poate fi invocată nici lipsa culpei procesuale, aceasta existând atâta timp cât, în baza unor ordine administrative interne, recurentul refuză înmatricularea pe motivul neplății unei taxe, despre care instanța comunitară și instanța supremă națională au decis că nu poate împiedica înmatricularea unui autoturism înmatriculat anterior în spațiul U.E.

Nici susținerea privind concordanța O.U.G. nr. 50/2008 cu legislația comunitară, după modificările aduse acesteia de Legea nr. 9/2012, nu este întemeiată, din moment ce Curtea Europeană de Justiție a decis în cauza C-402/09 că taxa de poluare ce se aplică cu ocazia primei înmatriculări instituită de legea română este contrară dreptului Uniunii, iar modificările aduse în timp OUG nr. 50/2008 prin Legea nr. 9/2012 au fost amânate sine die, menținându-se în continuare discriminarea între autoturismele second hand înmatriculate deja în România și cele importate din state membre U.E.

Este adevărat că taxa introdusă și menținută de OUG nr. 50/2008, cu modificările ulterioare, inclusiv prin Legea nr. 9/2012, nu reprezintă o taxă vamală sau cu efect echivalent, ci reprezintă o taxă internă, însă orice taxă internă trebuie să fie nediscriminatorie, aspect de care legislația română nu a ținut cont și care a stat la baza cauzei C-402/09, decizie care a statuat de principiu și care este aplicabilă indiferent de modificările interne de formă ale reglementărilor care introduc sau mențin taxe interne discriminatorii între produsele naționale și cele importate din state U.E.

Art. 110 din Tratatul CFUE conține prin ele însuși prezumat caracterul descurajator al importurilor, nefiind necesar să fie dovedit de către instanță dacă la cazul concret s-a produs sau nu o descurajare efectivă, fiind suficient ca o asemenea taxă să fie numai susceptibilă de a produce acest efect.

Cel care a căzut în pretenții la fond este pârâtul-recurent, astfel că în mod corect instanța l-a obligat la plata cheltuielilor de judecată, deoarece s-a aflat în culpă procesuală atunci când condiționează înmatricularea de plata unei taxe contrară dreptului comunitar.

În fine, dacă prin cauza C-402/09 s-a permis de principiu introducerea unei taxe de poluare, în conformitate cu principiul comunitar poluatorul plătește, aceasta nu trebuie să se aplice diferențiat între autovehiculele deja înmatriculate în România și de producție internă și cele similare importate din state membre U.E. unde au fost deja înmatriculate anterior, fapt de care legislația internă nu ține cont nici în prezent, motive pentru care recursul va fi respins ca nefondat.

În condițiile în care recurenta a căzut în pretenții, instanța va admite în parte cererea intimatului reclamant de acordare a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu în sumă de 300 lei, având în vedere că astfel de cauze nu ridică probleme deosebite de drept și de probatoriu, cu consecința că și efortul necesar pentru a combate prezentul recurs este minim.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELELEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul - pârât Instituția P. – județul N. împotriva sentinței civile nr. 197/CA din 30 mai 2013 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul-reclamant B. V. .

Admite în parte cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.

Obligă recurenta la plata către reclamant a sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 10 decembrie 2013.

Red.sent. N. T./Red.d.r. Cl. P./18.12.2013/Tehnored. E.S. 2 ex./19.02.2013