Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 2473/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2473/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 28-10-2014 în dosarul nr. 15227/62/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
Secția C. Administrativ și Fiscal
DECIZIA NR. 2473/RDOSAR NR._
Ședința publică din data de 28 octombrie 2014
Completul constituit din:
Președinte: R. Grațiela M.
Judecător: S. P. G.
Judecător Lorența B.
Grefier: T. M.
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de pârâta C. DE A. DE SĂNĂTATE A JUDEȚULUI B. împotriva sentinței civile nr. 1795/CA din 23.06.2014 pronunțată de Tribunalul B. – Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, având ca obiect „anulare act de control taxe și impozite”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat G. S. pentru intimatul reclamant V. N., lipsă fiind recurenta pârâtă Casa de Asigurări de Sănătate a județului B..
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Avocat G. S. pentru reclamanta A. E. depune la dosarul cauzei împuternicire de reprezentare și chitanța nr. 218 din 27.10.2017, reprezentând onorariul avocațial.
Instanța constată că recursul formulat de pârâta Casa de Asigurări de Sănătate a Județului B. este declarat și motivat în termenele prevăzute de art. 301 și 303 Cod procedură civilă și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Întrebată fiind, avocat G. S., pentru intimatul reclamant V. N., învederează instanței că nu are alte cereri de formulat și alte probe de propus.
Nemaifiind alte cereri de formulat și alte probe de administrat, instanța în baza art. 150 coroborat cu art. 316 Cod procedură civilă închide dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursurilor deduse judecății.
Reprezentanta convențională a intimatului reclamant V. N., avocat G. S., având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat pentru motivele cuprinse în concluziile scrise pe care le depune și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată potrivit chitanței aflate de dosar. Totodată, solicită menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică, legală și la adăpost de orice critică.
CURTEA,
Asupra recursului de față:
Analizând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1795/CA/2014 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._ a fost admisă cererea reclamantului V. N. și au fost anulate Deciziile de impunere nr._/01.06.2010, nr._/20.03.2011, nr._/13.06.2012 și nr._/14,06,2012, emise de pârâta Casa de Asigurări de Sănătate a Județului B. și a fost obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamant.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Prin Deciziile de impunere nr._/01.06.2010, nr._/20.09.2011, nr._/13.06.2012 și nr._/14.06.2012, pârâta a stabilit în sarcina reclamantului obligația de plată a sumei totale de 16.329 lei cu titlu de debit și 17.709 lei cu titlu de dobânzi și penalități.
Reclamantul V. N. a arătat că pârâta nu avea competența materială de a emite decizia de impunere în litigiu, acest atribut aparținând doar organelor A.N.A.F., astfel că decizia în litigiu trebuie anulată. Susținerile reclamantului au fost fondate.
Pârâta Casa de Asigurări de Sănătate a Județului B. a invocat, în ceea ce privește competența acesteia de a emite decizii de impunere, Ordinul președintelui Casei Naționale de A. de Sănătate nr. 617/2007.
Acest act normativ a fost desființat prin sent. civ. nr.835/08.02.2012 a Curții de Apel București (dosar nr._ ) prin care s-a dispus anularea în parte a disp. art.35 alin.1 din ordin în privința „ posibilității organului competent al CAS de a emite decizii de impunere”, în motivarea deciziei arătându-se că: ”Obiectul acțiunii în anulare îl constituie dispozițiile art. 35 alin. (1) din Ordinul președintelui Casei Naționale de A. de Sănătate nr. 617/2007 potrivit cărora „în conformitate cu art. 215 alin. (3) din lege și art. 81 din Codul procedură fiscală, pentru obligațiile de plată față de fond ale persoanelor fizice care se asigură pe bază de contract de asigurare, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de ANAF, titlul de creanță îl constituie, după caz, declarația prevăzută la art. 32 alin. (4), decizia de impunere emisă de organul competent al CAS, precum și hotărârile judecătorești privind debite datorate fondului. Decizia de impunere poate fi emisă de organul competent al CAS și pe baza informațiilor primite pe bază de protocol de la ANAF.”
În opinia Curții, dispozițiile art. 35 alin. (1) din Ordinul președintelui Casei Naționale de A. de Sănătate nr. 617/2007 încalcă prevederile art. 86 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, potrivit cărora decizia de impunere se emite de organul fiscal competent, iar, potrivit art. 17 alin (5) din același act normativ, organe fiscale sunt Agenția Națională de Administrare Fiscală și unitățile subordonate acesteia, precum și compartimentele de specialitate ale autorităților administrației publice locale. Ca urmare, organele Casei Naționale de A. de Sănătate nu sunt organe fiscale și, în consecință, nu pot emite decizii de impunere.
Este adevărat că, potrivit art. 216 din Legea nr. 95/2006, „CNAS, prin casele de asigurări sau persoane fizice ori juridice specializate, procedează la aplicarea măsurilor de executate silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului și a majorărilor de întârziere în condițiile din Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul procedură fiscală”, iar potrivit art. 141 alin. (1) din acest din urmă act normativ, „Executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent”.
Dar decizia de impunere este un act de stabilire a impozitelor (reglementat de titlul VI al Codului procedură fiscală) și nu un act de executare silită. Ca urmare, decizia de impunere nu se confundă cu titlul executoriu, în condițiile în care acesta din urmă este emis în mod separat conform dispozițiilor art. 141 alin. (4) . în consecință, competența de a emite titluri executorii nu o include pe aceea de a emite decizii de impunere așa cum s-a arătat mai sus, aceste competențe sunt stabilite de legiuitor în mod distinct.
Față de considerentele mai sus expuse și văzând dispozițiile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Curtea a admis acțiunea și a anulat în parte dispozițiile atacate, în privința posibilității organului competent al CAS de a emite decizii de impunere.”
În aceste condiții, deciziile de impunere ale organelor CAS sunt emise după data pronunțării sentinței sus-indicate - 08.02.2012, cu încălcarea normelor de competență materială, fiind astfel nelegale și fiind anulate.
Raportat considerentelor expuse, în temeiul art. 218 din O.G. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală, a fost admisă acțiunea și, pe cale de consecință, s-a anulat decizia de impunere în litigiu.
Instanța de fond a făcut și aplicarea dispozițiilor art. 453 alin. 1 NCPC.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat recurs pârâta Casa de Asigurări de Sănătate a Județului B., solicitând casarea ei și, în rejudecare, respingerea acțiunii reclamantului.
În motivarea cererii de recurs a arătat aceasta că, în cauză, sunt aplicabile prevederile art. 208 alin. 1 și art. 211 din Legea nr. 95/2006 și că în conformitate cu OUG nr. 150/2002 și a Normelor de aplicare a acestora, persoanele care realizează venituri impozabile din activități independente datorează CAS.
Că intimatul reclamant a obținut venituri începând cu anul 2006 din profesii libere și comerciale, informațiile fiindu-i puse la dispoziție de către ANAF și că dacă reclamantul și-ar fi îndeplinit obligația impusă de art. 82 din Codul de procedură fiscală declarația acestuia ar fi fost asimilată unei decizii de impunere.
Întrucât reclamantul nu și-a îndeplinit aceste obligații urmare a luării la cunoștință a informațiilor furnizate de către ANAF, recurenta l-a notificat pe reclamant prin adresa nr._/09.10.2008 și ulterior a emis decizia de impunere nr._ care conține debite aferente perioadei 2006 – estimat 2010, decizie comunicată acestuia la data de 09.05.2011.
Că în mod eronat a apreciat instanța de fond că în cauză sent. civ. nr. 835/2012 a Curții de Apel București produce efecte juridice întrucât prin decizia nr. 3878/2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost respinsă excepția de nelegalitate a aceluiași text de lege.
Legal citat, intimatul reclamant nu a formulat întâmpinare, dar prin concluziile scrise a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând sentința atacat prin prisma motivelor de recurs invocate de recurentă, față de dispozițiile art. 3041 Cod procedură civilă, Curtea reține că prezentul recurs este fondat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente:
În cauză, instanța de fond a apreciat în mod eronat faptul că sent. civ. nr. 835/2012 a Curții de Apel București este obligatorie de la data pronunțării și că deciziile de impunere atacate au fost emise după această dată, cu încălcarea normelor de competență materială.
În fapt, potrivit art. 23 din Legea nr. 554/2004 sunt obligatorii doar hotărârile judecătorești irevocabile, acestea având putere doar pentru viitor, fiind obligatorie publicarea în Monitorul Oficial al României.
Ori, această sentința a rămas irevocabilă abia la data de 17.09.2013 când, prin Decizia mr. 6192, Înalta Curte de Casație și Justiție a anulat recursul declarat în respectiva cauză și a fost publicată abia la data de 04.04.2014 în Monitorul Oficial nr. 243.
Față de aceste aspecte, constatând și faptul că prima instanță nu a analizat legalitatea deciziilor a căror anulare se solicită, prin raportare la motivele cererii de chemare în judecată, ceea ce echivalează cu o necercetare a fondului cauzei, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă și a art. 20 alin. 3 teza a II – a din Legea nr. 554/2004, va admite recursul declarat și va casa sentința pronunțată de prima instanță, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată solicitate de către intimatul reclamant, acestea urmează a fi avute în vedere cu ocazia rejudecării de către instanța de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta pârâtă Casa de Asigurări de Sănătate a județului B. împotriva sentinței civile nr. 1795/CA/23.06.2014 a Tribunalului B., pe care o casează și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 28.10.2014.
Președinte, Judecător, Judecător,
R. Grațiela M. S. P. G. Lorența B.
Grefier,
T. M.
Red.: SPG/13.11.2014
Tehnord.: TM/13.11.2014/ 2 ex.
Jud.fond: I.B.
| ← Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr.... | Pretentii. Decizia nr. 54/2014. Curtea de Apel BRAŞOV → |
|---|
