Refuz acordare drepturi persecutaţi politic D.L nr. 118/1990. Decizia nr. 2157/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2157/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 24-09-2014 în dosarul nr. 2198/119/2013
ROMANIA
CURTEA DE APEL BRASOV
Secția de C. Administrativ și Fiscal
Decizia nr. 2157/RDosar Nr._
Ședința publică de la 24 septembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. P.
Judecător M. R.
Judecător I. Ț.
Grefier R. P.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanta S. E. G. împotriva sentinței civile nr. 375 din 25.03.2014, pronunțată de Tribunalul C. - secția civilă, în dosarul nr._ , având ca obiect „ refuz acordare drepturi persecutați politic D.L. nr.118/1990”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 17 septembrie 2014, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din aceea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de 24 septembrie 2014
CURTEA :
Asupra recursului de față:
Constată că prin sentința civilă nr. 375 din 25.03.2014, Tribunalul C. - secția civilă a respins contestația formulată de reclamanta S. E.-G., ns. Horvarth, în contradictoriu cu pârâtele Agenția Județeană Pentru Plăți și Inspecție Socială și C. T. de Pensii C., având ca obiect:
- anularea Deciziei nr. 132/13.05.2013, nr. 170/26.06.2013 emise de pârâta Agenția Județeană Pentru Plăți și Inspecție Socială C., cât și a Decizia nr._/12.07.2013 emisă de pârâtă C. T. de Pensii C.;
- stabilirea calității de beneficiar al drepturilor prevăzute de Decretul-Lege 118/1990 potrivit art. 1 alin.(1) lit. d și lit. e pentru perioada 13.12._63.
- obligarea pârâtelor la emiterea unei noi decizii de recunoașterea drepturilor solicitate de reclamantă,
- stabilirea calității de beneficiar al drepturilor prevăzute de Decretul-Lege 118/1990 potrivit art. 1 alin.(1) lit. e pentru perioada 13.12._63, corespunzător strămutării într-o altă localitate și a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta S. E. G., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în baza art. 488 Noul Cod procedură civilă.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a arătat că acțiunea sa este întemeiată deoarece îndeplinește condițiile legii. Din actele dosarului rezultă fară echivoc că. mama reclamantei, numita H. B. în baza Decretului nr.83/1949 a fost dislocată la data de 02.03.1949 din . orașul D.. Reclamanta s-a născut în orașul D. la data de 12.12.1957 și a locuit împreună cu mama ei în acest oraș până la data de 08.08.1963. dată de la care s-a ridicat restricțiile domiciliare pentru toată familia. Discuția juridică se poartă asupra faptului dacă copilul născut după strămutarea părinților poate sau nu să beneficieze potrivit dispozițiilor Decretului Lege nr. 118/1990 art.l alin. (1) lit.d) și aliniat lit.e). de indemnizații lunare atât pentru faptul că a avut un domiciliu obligatoriu, cât și pentru faptul că a avut un domiciliu obligatoriu ca urmare a strămutării. In opinia sa, reclamanta beneficiază de indemnizație atât potrivit dispozițiilor Decretului Lege nr.l 18/1990 art.l alin. (1) lit.d). cât și potrivit aliniatului lit.e). Chiar dacă reclamanta nu era născută sau concepută Ia momentul strămutării părinților săi. această stare de fapt nu înlătură consecințele pe care strămutarea părinților săi a avut-o asupra împrejurărilor în care reclamanta a fost nevoit să trăiască, din momentul nașterii sale. Strămutarea mamei reclamantei a determinat abandonarea de către aceasta a tuturor bunurilor imobile deținute în zona din care a fost alungată, cu consecința lipsirii ei și a reclamantei de o parte importantă din averea lor. Reclamanta - deși nu s-a născut și nici nu a fost concepută în perioada strămutării mamei sale - beneficiază de statutul ei. de refugiată, dat fiind faptul că a fost afectată în mod indiscutabil prin această formă de persecutare la care a fost supusă și mama ei. în consecință, din interpretarea actelor depuse rezultă cu certitudine, rezultă că reclamanta este îndreptățită să beneficieze de toate drepturile prevăzute de Decretul Lege nr.l 18/1990 art.l alin. (1) lit.d). cât și lit.e).3.
Analizând actele și lucrările dosarelor, sentința civilă recurată raportat la motivele de recurs invocate, Curtea de Apel B. constată că recursul este nefondat.
Prin decizia nr. 132 din 13.05.2013 emisă de pârâta Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială C. s-a admis cererea reclamantei și i s-a stabilit calitatea de beneficiară a drepturilor prevăzute de art. 1 alin.1 lit. d din Decretul-Lege nr. 118/1990, în sensul că în perioada 02.03._63 a suferit persecuții politice ca urmare a stabilirii domiciliului obligatoriu în orașul D., jud. Cluj, reținându-se în esență că din înscrisurile depuse rezultă că numita H. B. (mama reclamantei) a fost dislocată la data de 2 martie 1949 în baza Decretului 83/1949 din .. Satu M. și i s-a fixat domiciliul obligatoriu în orașul D., jud. Cluj, iar la data de 08.08.1963 s-au ridicat restricțiile domiciliare (f.9).
Împotriva acestei decizii partea reclamantă a formulat în termen legal contestație în conformitate cu disp. art.10 alin.5 din DL 118/1990, contestație respinsă prin Decizia nr. 170/26.06._, stabilindu-se că acesteia nu i se poate reține și calitatea de persoană persecutată din motive politice în condițiile art. 1 alin.1 lit. e din Decretul-lege nr. 118/1990 pentru că a fost născută în timpul dislocării și nu înainte de această măsură.
C. de Pensii C., ca urmare a cererii formulate de reclamantă și a deciziilor menționate, a emis decizia nr._ din 12.07.2013 prin care a acordat reclamantei S. E.-G. o indemnizație în sumă de 565 lei, începând cu data de 01.05.2013 ca urmare a stabilirii calității acesteia de persoană îndreptățită la drepturile prev. de art. 1 alin.1 lit. d din decretul –Lege nr. 118/1990.
Împotriva deciziei de soluționare a recursului grațios a fost promovată în termen legal prezenta acțiune în contencios administrativ în conformitate cu art. 1 din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ.
Analizând motivele invocate în susținerea acțiunii și temeiul de drept al acesteia, curtea de apel constată că soluția adoptată de prima instanță este legală și temeinică deoarece în speță nu sunt îndeplinite condițiile cerute de lege pentru acordarea drepturilor solicitate, motivarea primei instanțe fiind însușită și instanța de recurs.
Astfel, potrivit art. 1 alin. 1 lit. d din Decretul-lege nr. 118/1990, constituie vechime în muncă și se ia în considerare la stabilirea pensiei și a celorlalte drepturi ce se acordă, în funcție de vechimea în muncă, timpul cât o persoană, după data de 6 martie 1945, pe motive politice, a avut stabilit domiciliu obligatoriu. De asemenea, alin. 1 lit. e prevede că constituie vechime în muncă și se ia în considerare la stabilirea pensiei și a celorlalte drepturi ce se acordă, în funcție de vechimea în muncă, timpul cât o persoană, după data de 6 martie 1945, pe motive politice și a fost strămutată într-o altă localitate.
Din probele administrate rezultă că, prin hotărârea nr. 1293 din 18 septembrie 1991, Comisia pentru aplicarea prevederilor Decretului-Lege nr. 118/1990 Cluj a recunoscut numitei H. B. (mama reclamantei) drepturile prevăzute de art. 1 alin.1 lit. d din decret, reținând că din scrisoarea Ministerului de Justiție nr. 3946/1991 rezultă că a suferit o perioadă de 14 ani și 5 luni persecuții politice constând în domiciliu obligatoriu și i-a acordat o indemnizație lunară de 2.883 lei.
Din adresa nr. 3946/26.08.1991 reiese că la data de 2 martie 1949 a fost dislocată numita H. B., în baza Decretului nr. 83/1949, din . i s-a fixat domiciliu obligatoriu în orașul D., jud. Cluj. În baza ordinului MAI nr._/1963 s-au ridicat restricțiile domiciliare. Conform certificatului de naștere . nr._, reclamanta S. E. G. s-a născut la data de 13 decembrie 1957 în localitatea D..
Potrivit declarațiilor date de martori, mama reclamantei, părinții acesteia, frații și surorile mamei reclamantei au fost strămutați din localitatea Moftinu M. în or. D., unde le-a fost stabilit domiciliu obligatoriu . Reclamanta nu era născută la momentul dislocării.
Înainte de strămutare, familia reclamantei (bunicii materni) a fost înstărită, având în proprietate o locuință foarte mare, animale, teren agricol și utilaje agricole. Pe perioada stabilirii domiciliului obligatoriu, copiii familiei au avut de suferit în sensul că nu au putut merge la școală, iar mama și bunicii reclamantei aveau obligația de a se prezenta periodic la organele de miliție pentru a fi verificați, instituirea acestei măsuri fiind o consecință directă a statutului social de chiaburi. Familia nu a putut participa la viața socială a comunității din orașul D. și nici nu a putut să părăsească localitatea decât cu acordul expres al organelor de stat și doar pentru situații speciale. Se reține de asemenea, că acestora le-au confiscate bunurile și locuința. Se mai reține că aceștia au fost obligați să trăiască într-o singură cameră 7 persoane, respectiv bunicii materni, frații și surorile mamei reclamantei.
Curtea de apel constată că, prin decizia contestată, pârâta a acordat reclamantei o indemnizație potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 1 lit. d din Decretul Lege 118/1990. Solicitarea reclamantei de a i se acorda concomitent, pentru aceeași perioadă, și a indemnizației prevăzute de alin. 1 lit. e al aceluiași articol nu este legală și a fost respinsă în mod corect de prima instanță. Astfel cum reiese și din dec. nr. 8/2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, atunci când perioada de strămutare coincide cu perioada de domiciliu obligatoriu, persoana îndreptățită poate beneficia de o singură indemnizație prevăzută de lege, respectiv cea pentru perioada de strămutare. În speță, reclamanta nu era născută la momentul dislocării, respectiv martie 1949, ea fiind născută în localitatea unde a fost instituit domiciliul obligatoriu. Pentru această situație, reclamanta deja beneficiază de o indemnizație, ea neputând cumula această indemnizație cu cea pentru strămutare. Cele două măsuri administrative au rațiuni juridice diferite și se justifică prin prisma unor situații diferite, neputând însă coexista pentru același interval de timp, deoarece se exclud. De altfel, reclamanta nu îndeplinea toate condițiile pentru indemnizația de la lit. e (fiind născută după strămutare), astfel că aceasta nu putea fi legal acordată.
Pentru aceste motive, în baza art. 496 alin. 1 Noul Cod de Procedură Civilă raportat la art. 488 pct. 8 Noul Cod de Procedură Civilă, curtea urmează a respinge recursul declarat și a menține sentința atacată ca legală și temeinică.
Văzând și dispozițiile art. 451 Noul Cod de Procedură Civilă și faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în recurs,
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE :
Respinge recursul declarat de recurenta reclamantă S. E. G. împotriva sent. civ. nr. 375/25.03.2014 pronunțată de Tribunalul C..
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 24 septembrie 2014.
Președinte Judecător Judecător
L. P. M. R. Pt. I. Ț. aflată în concediu medical
semnează Președintele completului
L. P.
Grefier
R. P.
Red.L.P./10.11.2014
Dact.R.P./10.11.2014
Jud. Fond.I.A.V.
5 ex.
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 489/2014. Curtea de Apel... | Anulare act administrativ. Sentința nr. 110/2014. Curtea de... → |
|---|
