Obligaţia de a face. Decizia nr. 152/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 152/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 17-01-2014 în dosarul nr. 3009/62/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA NR. 152/R
Ședința publică din data de 17 ianuarie 2014
Completul constituit din:
Președinte: M. F. - judecător
M. I. M. - judecător
M. C. - judecător
T. M. - grefier
Pe rol fiind judecarea recursului formulat de reclamantul R. C. M. împotriva sentinței civile nr. 4371/CA din 19.09.2013 pronunțată de Tribunalul B. - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că intimata pârâtă Instituția P. – Județul B. a depus la dosar, prin serviciul registratură, delegația consilierului juridic H. A. pentru a reprezenta interesele acestei instituții în prezentul dosar.
Instanța constată că recursul este declarat și motivat de recurentul reclamant R. C. M. în termenele și condițiile prevăzute de art.485 și 487 NCPCIV și este legal timbrat conform art. 11 raportat la art. 3 lit. m teza I din Legea nr. 146/1997.
Față de actele și lucrările dosarului, având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 223 N.C.pr.civ., instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursului de față:
Prin sentința civilă nr. 4371/CA/18.09.2013 Tribunalul B.-secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul R. C. M. în contradictoriu cu pârâta Instituția P. Județului B. – Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, având ca obiect obligarea acesteia la înmatricularea autoturismului marca VW, cu nr. de identificare WVWZZZ1HZRW512721, fără plata taxei pentru emisii poluante.
În motivarea cererii de chemare în judecată reclamantul arată că pârâta a refuzat în mod nejustificat să îi înmatriculeze autoturismul second hand achiziționat dintr-un stat membru al UE.
În drept s-au invocat dispozițiile art.8 din Legea nr.554/2004, art.148 din Constituția României, art.110 din TFUE.
În apărare, pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat instanței respingerea acțiunii reclamantului ca netemeinică și nelegală.
. Împotriva acestei hotărâri, reclamantul R. C. M. a declarat recurs, în termenul legal, prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinței și admiterea acțiunii. În motivare, a arătat că în mod greșit prima instanță a înlăturat apărările sale referitoare la caracterul contrar dreptului comunitar al taxei de emisii poluante instituită de Legea nr. 9/2012.
Recurentul a arătat că regimul discriminatoriu constatat de către CJUE în cauzele C-402/09 și C-263/10 continuă să existe și în forma actuală a Legii nr. 9/2012 prin aceea că legea nu prevede obligația de plată a taxei și pentru autovehiculele care se află deja înscrise în circulație și pentru care nu intervine nici una din situațiile reglementate de art. 4 din lege, dar care continuă să circule și să emită noxe.
Recurentul a mai arătat că în cauzele arătate anterior CJUE a indicat că „obiectivul protecției mediului, (…), ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulație în România. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește”, astfel că, în opinia sa, Legea nr. 9/2012 este în continuare discriminatorie și contrară art. 110 TFUE, deoarece se descurajează, în continuare, punerea în circulație, în statul membru, a unui vehicul de ocazie cumpărat din alte state membre.
În plus, recurentul a mai susținut că discriminarea continuă să existe atât față de autovehiculele față de care s-a dispus pe cale judecătorească, pe perioada suspendării acordate în baza OUG nr. 1/2012, obligarea autorităților la înmatricularea fără plata taxelor de emisii poluante, cât și față de autovehiculele față de care s-a dispus restituirea taxei de primă înmatriculare, de poluare sau de emisii poluante.
În opinia recurentei, caracterul discriminatoriu al legii 9/2012 este recunoscut prin OUG nr. 9/2013, de abrogare a acesteia, care la art. 4 lit. c și d impune plata taxei și pentru autovehiculele pentru care nu s-a achitat taxa de primă înmatriculare, de poluare sau de emisii poluante sau s-a dispus restituirea acesteia.
Cererea de recurs a fost motivată prin raportare la Legea nr. 9/2012, OG nr. 9/2013 și a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în valoare de 2 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
Intimata INSTITUȚIA P. B. – SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULARE A AUTOVEHICULELOR, prin întâmpinare a solicitat respingerea recursului declarat de reclamant. Părțile nu au mai solicitat administrarea altor probe în recurs.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma dispozițiilor art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, a art. 304 Cod procedură civilă și recursul declarat de reclamant, curtea constată că acesta este neîntemeiat.
Motivele de recurs invocate de recurentul reclamant – înlăturarea de către instanța de fond a susținerilor sale referitoare la caracterul discriminatoriu al dispozițiilor Legii nr. 9/2012 prin raportare la art. 110 TFUE – se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, dar nu este fondat.
Astfel, în cauzele C-402/09 și C-263/10 CJUE a stabilit că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Prin urmare, la determinarea caracterului discriminatoriu al unei taxe aplicate autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în România trebuie analizat, prin raportare la această concluzie a CJUE, dacă legiuitorul face o distincție referitoare la această taxă în funcție de proveniența autovehiculelor – din parcul auto național sau din parcul auto al unui alt stat membru UE.
Or, dispozițiile art. 4 alin. 1 și 2 din Legea nr. 9/2012 stabilește obligația plății acestei taxe de emisii poluante la momentul înscrierii în circulație de către primul proprietar, indiferent dacă e vorba de un autovehicul nou sau unul rulat, înmatriculat anterior în UE, la momentul „repunerii în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8”, la momentul „reintroducerii în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7” și inclusiv „cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa”.
Prin urmare, prin instituirea acestei obligații de achitare a taxei de emisii poluante și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate în România a unui autovehicul rulat, se creează egalitate de tratament între vehiculele rulate existente în parcul auto național și cele rulate importate din alte state membre UE, taxa aplicându-se, deopotrivă, indiferent de originea lor, cu respectarea interdicției stabilite de art. 110 TFUE. În acest mod, ambele categorii de vehicule sunt supuse aceluiași nivel de taxare, iar cumpărătorul național nu mai este orientat, cu precădere spre vehiculele din parcul național (anterior nesupuse vreunei taxări), ci are libertatea de a alege un vehicul, indiferent de origine lui, taxele legate de formalitățile de înmatriculare fiind identice.
Nu poate fi reținută susținerea recurentului că se încalcă dispozițiile art. 110 TFUE deoarece legea nu prevede obligația de plată a taxei și pentru autovehiculele care se află deja înscrise în circulație și pentru care nu intervine nici una din situațiile reglementate de art. 4 din lege, dar care continuă să circule și să emită noxe.
A reține această susținere ar însemna a accepta că legiuitorul național este limitat în a stabili taxe fiscale viitoare, or, această interdicție nu este prevăzută de nici o normă comunitară, libertatea de instituire a taxelor și impozitelor naționale fiind una recunoscută de CJUE în jurisprudența sa, inclusiv în cauzele arătate anterior.
În plus, această susținere nu respectă nici principiul neretroactivității legii, deoarece ar presupune modificarea regimului de înmatriculare al vehiculelor deja înmatriculate, ipoteză care nu poate fi acceptată, deoarece ar fi neconstituțională, contrară art. 15 din Constituție.
Nu poate fi reținută nici susținerea recurentului că discriminarea continuă să existe atât față de autovehiculele față de care s-a dispus pe cale judecătorească, pe perioada suspendării acordate în baza OUG nr. 1/2012 (ianuarie_12), obligarea autorităților la înmatricularea fără plata taxelor de emisii poluante, cât și față de autovehiculele față de care s-a dispus restituirea taxei de primă înmatriculare, de poluare sau de emisii poluante.
Această susținere nu ține cont de aplicarea în timp a legii și de faptul că aceste vehiculele față de care s-a dispus, pe cale judecătorească, restituirea taxelor, intră în categoria reglementată de art. 4 alin. 2 din lege.
Pentru toate aceste considerente, constatând incidența art. 496 din Noul Cod de procedură civilă, curtea va respinge recursul declarat de reclamantul F. N. G. împotriva sentinței civile nr. 5546/CA/2013 a Tribunalului B. - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal pe care o menține întru totul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de reclamantul R. C. M. împotriva sentinței civile nr. 4371/CA/18.09.2013 a Tribunalului B. - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pe care o menține.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Definitivă
Pronunțată în ședință publică azi, 17.01.2014.
Președinte, Judecător, Judecător,
M. F. M. I. M. M. C.
Grefier,
T. M.
Red.: MF/17.01.2014
Tehnored.: TM/23.01.2014/4ex.
Jud.fond: D.U.
| ← Pretentii. Decizia nr. 700/2014. Curtea de Apel BRAŞOV | Pretentii. Decizia nr. 1989/2014. Curtea de Apel BRAŞOV → |
|---|
