Refuz soluţionare cerere. Hotărâre din 23-05-2014, Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 23-05-2014 în dosarul nr. 344/64/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr.1674/R Dosar nr._
Ședința publică din data de 23 mai 2014
Completul de judecată constituit din:
Președinte: M. F.
Judecător: M. I. M.
Judecător: M. C.
Grefier: E. Bernád
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de reclamanta G. E. împotriva sentinței civile nr. 259/CA/20.01.2014 pronunțată de Tribunalul B.- secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal -, în dosarul nr._ având ca obiect „refuz soluționare cerere”.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Recursul promovat de recurenta reclamantă G. E. este declarat și motivat în termenul prevăzut de lege potrivit dispozițiilor art. 485 - 487 din noul cod de procedură civilă și art. 20 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. De asemenea recursul este timbrat cu suma de 2 lei reprezentând taxă judiciară de timbru achitată cu chitanța nr._/10.03.2014. Totodată constată că recursul a fost declarat prin avocat astfel cum prevăd dispozițiile art. 13 din noul cod de procedură civilă. În conformitate cu dispozițiile art. 223 noul cod de procedură civilă s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Având în vedere că s-a solicitat judecarea în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 223 noul cod de procedură civilă, instanța, față de actele și lucrările dosarului, rămâne în pronunțare.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 259/CA/20.01.2014 a Tribunalului B. – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta G. E. în contradictoriu cu pârâtul P. C. R..
Împotriva acestei hotărâri, reclamanta G. E. a declarat recurs, în termenul legal, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, pentru soluționarea fondului.
În motivare, a arătat că prima instanță nu a soluționat fondul cererii, iar motivarea sentinței este nelegală și netemeinică.
Astfel, în opinia recurentei, dacă actul contestat nu este act administrativ soluția legală era aceea de a declina competența de soluționare a cauzei în favoarea instanței competente, în funcție de natura juridică a actului respectiv, conform art. 131 și 132 c.civ.
Recurenta a arătat că soluția primei instanțe este nelegală, deoarece actul contestat este act administrativ și constată o situație de fapt nelegală care a sustras imobilul de la aplicarea Legii nr. 18/1991.
Recurenta a mai invocat faptul că prima instanță nu a analizat motivele de nelegalitate ale actului administrativ pe care le-a indicat, pe larg, în cererea de chemare în judecată.
În drept, a fost invocată aplicarea art. 488 alin. 1 pct. 5 și 8 c.pr.civ.
Cererea de recurs a fost legal timbrată cu taxă judiciară de 2 lei conform art. 11 raportat la art. 3 lit. m teza întâi din Legea nr. 146/1997.
Intimatul pârât, deși legal citat, nu a formulat întâmpinare conform art. XVII alin. 3 coroborat cu art. XV alin. 3 din Legea nr. 2/2013.
Părțile nu au mai solicitat administrarea altor probe noi în recurs.
Analizând recursul declarat de reclamanta G. E., prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. 1 pct.5 și 8 c.pr.civ., curtea reține următoarele:
Recurenta reclamantă invocă drept motiv principal de reformare a sentinței primei instanțe greșita aplicare a legii – calificarea greșită a actului contestat ca nefiind un act administrativ în sensul art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, motiv care se circumscrie dispozițiilor art. 488 alin. 1 pct. 8 c.pr.civ., dar care nu este fondat.
Astfel, Curtea constată că recurenta reclamantă a solicitat anularea adresei nr. 2916/21.08.2006 emisă de către intimatul pârât P. C. R.. Prin această adresă (fila 3 dosar fond) emitentul a indicat că „imobilul înscris în CF 468 Săvăstreni nr. top 7/2 și 8/2, reprezentând loc de casă și grădină, nu a fost cooperativizat și nu a fost revendicat potrivit dispozițiilor Legii nr. 18/1991”.
Față de conținutul actului rezultă că acesta atestă o anumită situație de fapt, ce rezultă din documentele aflate la dispoziția sa și nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, normă conform căreia prin act administrativ se înțelege „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice”.
Pentru a fi considerat act administrativ, condițiile prevăzute de lege trebuie îndeplinite cumulativ, respectiv să fie vorba de un act unilateral emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, în scopul de a da naștere, a modifica sau a stinge drepturi și obligații.
Curtea reține că nu toate actele unilaterale emise de autoritățile publice, sunt acte administrative, ci numai cele care sunt emise în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării acesteia.
În cauză, adresa nr. 2916/21.08.2006, chiar dacă este emisă de o autoritate publică, nu este act administrativ, deoarece nu este emis în vederea organizării executării legii, ci reprezintă răspunsul autorității la solicitarea unei instanțe de judecată de a indica starea de fapt care rezultă din evidențele sale cu privire la un imobil aflat în circumscripția sa teritorială.
De altfel, în motivele de recurs nici nu se arată care ar fi considerentele pentru care actul contestat este act administrativ, în sensul art. 2 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ modificată.
Nu poate fi reținut argumentul recurentei reclamante referitor la faptul că, în situația în care actul contestat nu este act administrativ, soluția legală era aceea de a declina competența de soluționare a cauzei în favoarea instanței competente, în funcție de natura juridică a actului respectiv, conform art. 131 și 132 c.civ.
Astfel, reclamanta a învestit prima instanță, inițial, cu o cerere de constatare a refuzului nejustificat al autorității publice, în condițiile art. 1, art. 2 lit. i și art. 8 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cerere pe care a modificat-o ulterior, solicitând chiar anularea actului considerat vătămător, prin raportare la dispozițiile legii speciale a contenciosului administrativ.
Prin urmare, cum cauza cererii de chemare în judecată era nelegalitatea unui act prin prisma dispozițiilor Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, competența de soluționare a acestui litigiu aparținea instanței de contencios administrativ astfel învestite – tribunalul, ca instanță de fond, în condițiile art. 10 din același act normativ, prin prisma rangului emitentului actului contestat.
Motivul de recurs referitor la faptul că prima instanță nu a analizat motivele de nelegalitate ale actului administrativ pe care le-a indicat, pe larg, în cererea de chemare în judecată nu are relevanță în susținerea recursului, față de soluția pronunțată asupra primului motiv de recurs. Astfel, în condițiile în care s-a statuat că actul contestat nu reprezintă un act administrativ, acțiunea fiind inadmisibilă în fața instanței de contencios administrativ, este lipsită de interes analiza motivelor de nelegalitate invocate. O astfel de analiză era utilă numai în situația în care actul contestat ar fi putut face obiectul acțiunii în contencios administrativ, în condițiile art. 8 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Pentru toate aceste considerente, constatând incidența art. 496 c.pr.civ., Curtea va respinge recursul declarat de recurenta reclamantă G. E. împotriva sentinței civile nr. 259/CA/20.01.2014 a Tribunalului B. – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de reclamanta G. E. împotriva sentinței civile nr. 259/CA/20.01.2014 a Tribunalului B. – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pe care o menține.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 23.05.2014.
Președinte Judecător Judecător
M. F. M. I. M. M. Ceoplan
Grefier,
E. Bernád
Red. MIM/28.05.2014
Tehnored. EB/28.05.2014- 5 ex
Jud. fond. M.O.
| ← Pretentii. Decizia nr. 1989/2014. Curtea de Apel BRAŞOV | Anulare act administrativ. Decizia nr. 2183/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
