Obligaţia de a face. Sentința nr. 5/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 19-02-2014 în dosarul nr. 4013/62/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 534/R
Completul constituit din:
PREȘEDINTE D.-M. S.
Judecător A.-G. S.
Judecător O. M. B.
Grefier T. M.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de recurenta reclamantă R. I. împotriva sentinței civile nr. 5010/CA din 16.10.2013, pronunțată de Tribunalul B., secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal în dosar nr._, având ca obiect „obligația de a face”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 13 februarie 2014, potrivit încheierii de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru data de 19 februarie 2014.
CURTEA,
Asupra recursului de față:
Prin sentința civilă 5010/CA/16.10.2013 pronunțată de Tribunalul B., Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost respinsă acțiunea promovată de reclamantul R. I. în contradictoriu cu pârâta INSTITUȚIA P. B. – SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULARE A AUTOVEHICULELOR.
Împotriva acestei hotărâri, reclamantul R. I. a declarat recurs, în termenul legal, prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinței și admiterea acțiunii.
În motivare, a arătat că în mod greșit prima instanță a înlăturat apărările sale referitoare la caracterul contrar dreptului comunitar al timbrului de mediu instituit de OUG 9/2013.
Recurentul a mai arătat că, reglementarea actuală cuprinsă în OUG nr. 9/2013 privind timbru de mediu nu se află în consonanță cu dispozițiile art. 110 TFUE în ceea ce privește autovehiculele second-hand importate din statele membre ale Uniunii Europene în vederea punerii lor în circulație în România.
Astfel, recurentul apreciază că același efect favorizant față de produsele naționale îl prezintă și dispozițiile OUG nr. 9/2013 privind timbrul de mediu, cel puțin în raport cu autovehiculele de ocazie importate din statele membre ale Uniunii Europene.
Pe de altă parte, autovehiculele similare importate din alte state membre UE (bunuri ale altor state membre, în sensul art. 110 TFUE) vor fi supuse unei astfel de sarcini fiscale cu ocazia primei lor înmatriculări în România (art. 4 lit.a din OUG nr. 9/2013).
Prin acest efect al OUG nr. 9/2013, persoanele care urmăresc achiziționarea unui autovehicul sunt direcționate înspre dobândirea unui autovehicul național din categoria acelora nesupuse plății timbrului de mediu, în timp ce în ipoteza achiziționării unui autovehicul dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, invariabil această sarcină fiscală se va aplica cu ocazia primei înmatriculări a acestuia în România (art. 4 alin. 1 lit.a din OUG nr. 9/2013, astfel încât rezultă destul de limpede – cel puțin în opinia sa – caracterul indirect discriminator față de produsele importate al actualei reglementări interne, efect contrar dispozițiilor art. 110 TFUE care prohibesc o atare consecință.
Prin urmare, raportat la cele susmenționate, recurentul consideră că dispozițiile OUG nr. 9/2013 privind timbrul de mediu sunt contrare dispozițiilor art. 110 TFUE în ceea ce privește autoturismele de ocazie achiziționate din alte state membre unionale în vedere punerii acestora în circulație în România întrucât au drept efect favorizare vânzării vehiculelor de ocazie naționale exceptate de la plata timbrului de mediu (respectiv autovehiculele pentru care s-au efectuat prelevările aferent în temeiul reglementărilor anterioare, prelevări care nu au fost restituite de către organul fiscal).
Un alt considerent pentru care recurentul opinează în sensul că nu există compatibilitate între OUG nr. 9/2013 și art. 110 TFUE, constă în aplicarea unei taxări diferențiate a poluării pe care o va produce (dat fiind ca din expunerea de motive a adoptării timbrului de mediu rezultă că această taxă este una eminamente de mediu și taxează în primul rând poluarea) o mașină provenită din parcul auto național față de o mașină identică provenită din spațiul UE.
Timbru de mediu încalcă normele legale privitoare la dreptul la proprietate, drept garantat de Constituție și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Totodată, recurentul mai arată că OUG nr. 9/2013 conține și dispoziții care încalcă Constituția României, cum ar fi art. 4 lit.d din OUG nr. 9/2013 prin care se prevede obligația achitării timbrului de mediu în cazul transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat în situația autovehiculelor pentru care s-a dispus de către instanțe restituirea sau înmatricularea fără plata taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, taxei pe poluare pentru autovehicule sau taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
În altă ordine de idei obligativitatea achitării acestei taxe este legată de către legiuitor tot de faptul înmatriculării, la fel ca și în cazul taxelor anterioare, în acest sens fiind încălcat principiul „poluatorul plătește”.
Mai mult, felul în care este conceput calculul acestei taxe este discriminatoriu. Astfel potrivit reglementării în vigoare autovehiculele Euro 3 și 4 sunt obligate la o taxă mult mai mare decât cele noneuro.
Intimata INSTITUȚIA P. B. – SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULARE A AUTOVEHICULELOR, prin întâmpinare a solicitat respingerea recursului declarat de reclamantul R. I..
Părțile nu au mai solicitat administrarea altor probe în recurs.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma dispozițiilor art. 498 Cod procedură civilă și recursul declarat de reclamantul R. I., Curtea constată că acesta este neîntemeiat.
Motivele de recurs invocate de recurentul reclamant – înlăturarea de către instanța de fond a susținerilor sale referitoare la caracterul discriminatoriu al dispozițiilor Legii nr. 9/2012 prin raportare la art. 110 TFUE – se încadrează în dispozițiile art. 488 pct. 8 Cod procedură civilă, dar nu este fondat.
În primul rând se constată că instanța de fond în mod corect a apreciat că recurentul reclamant are obligația achitării timbrului pentru mediu, dispozițiile O.U.G. nr. 9/2013 fiind aplicabile.
Curtea constată că legea aplicabilă raportului de drept dedus judecății este OUG nr. 9/2013 în forma în vigoare la data formulării cererii de înmatriculare de către reclamant respectiv la data de 03.04.2013.
Față de prevederile art. 4 alin.2 și art. 2 lit.i din OUG 9/2013, se constată că pentru toate transferurile de autovehicule rulate care au loc după data de 15 martie 2013 (data intrării în vigoare a OUG 9/2013) se achită timbrul în cazul în care o astfel de taxă nu a fost deja plătită, aceasta fiind și situația reclamantului.
Curtea reține că în cauzele C-402/09 și C-263/10 CJUE a stabilit că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Prin urmare, la determinarea caracterului discriminatoriu al unei taxe aplicate autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în România trebuie analizat, prin raportare la această concluzie a CJUE, dacă legiuitorul face o distincție referitoare la această taxă în funcție de proveniența autovehiculelor – din parcul auto național sau din parcul auto al unui alt stat membru UE.
Or, dispozițiile art. 4 alin. 1 și 2 din OUG 9/2013 stabilesc obligația plății acestei taxe la momentul înscrierii în circulație de către primul proprietar, indiferent dacă e vorba de un autovehicul nou sau unul rulat, înmatriculat anterior în UE, la momentul „repunerii în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8”, la momentul „reintroducerii în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7” și inclusiv „cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa”.
Prin urmare, prin instituirea acestei obligații de achitare a timbrului de mediu și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate în România a unui autovehicul rulat, se creează egalitate de tratament între vehiculele rulate existente în parcul auto național și cele rulate importate din alte state membre UE, taxa aplicându-se, deopotrivă, indiferent de originea lor, cu respectarea interdicției stabilite de art. 110 TFUE. În acest mod, ambele categorii de vehicule sunt supuse aceluiași nivel de taxare, iar cumpărătorul național nu mai este orientat, cu precădere spre vehiculele din parcul național (anterior nesupuse vreunei taxări), ci are libertatea de a alege un vehicul, indiferent de origine lui, taxele legate de formalitățile de înmatriculare fiind identice.
Nu poate fi reținută susținerea recurentului că se încalcă dispozițiile art. 110 TFUE deoarece legea nu prevede obligația de plată a taxei și pentru autovehiculele care se află deja înscrise în circulație și pentru care nu intervine nici una din situațiile reglementate de art. 4 din lege, dar care continuă să circule și să emită noxe.
A reține această susținere ar însemna a accepta că legiuitorul național este limitat în a stabili taxe fiscale viitoare, or, această interdicție nu este prevăzută de nici o normă comunitară, libertatea de instituire a taxelor și impozitelor naționale fiind una recunoscută de CJUE în jurisprudența sa, inclusiv în cauzele arătate anterior.
În plus, această susținere nu respectă nici principiul neretroactivității legii, deoarece ar presupune modificarea regimului de înmatriculare al vehiculelor deja înmatriculate, ipoteză care nu poate fi acceptată, deoarece ar fi neconstituțională, contrară art. 15 din Constituție.
Totodată nu a fost dovedită încălcarea altor prevederi comunitare sau naționale.
Pentru aceste motive, Curtea va respinge ca nefondat recursul formulat .
Pentru toate aceste considerente, constatând incidența art. 496 alin. 1 Cod procedură civilă, curtea va respinge recursul declarat de reclamantul R. I. împotriva sentinței civile nr. 5010/CA/16.10.2013 pronunțată de Tribunalul B., Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pe care o va menține.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurentul R. I. împotriva sentinței civile nr. 5010/CA/16.10.2013 pronunțată de Tribunalul B., Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pe care o menține.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 19 februarie 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
D.-M. S. A.-G. S. O.-M. B.
Grefier,
T. M.
Red.: OB/21.02.2014
Tehnored.: TM/10.03.2014/2 ex.
Jud.fond: D.U.
| ← Litigiu privind achiziţiile publice. Decizia nr. 359/2014.... | Pretentii. Decizia nr. 2464/2014. Curtea de Apel BRAŞOV → |
|---|
