Pretentii. Decizia nr. 1301/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1301/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 15-04-2014 în dosarul nr. 4235/62/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr.1301/R Dosar nr._
Ședința publică din data de 15 aprilie 2014
Completul constituit din:
Președinte: R. Grațiela M. - judecător
B. Lorența - judecător
G. S. P. - judecător
T. S. - grefier
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurentul C. C. împotriva sentinței civile nr.5779/CA din 20.11.2013, pronunțată de Tribunalul B. – secția a-II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._, având ca obiect „pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Recursul promovat de recurentul reclamant C. C. este declarat și motivat în termenul prevăzut de lege, potrivit dispozițiilor art. 485-487 din NCPCIV și este timbrat conform dispozițiilor instanței.
Instanța constată că în prezenta cauză a fost efectuată procedura prealabilă prevăzută de art. 194 – 201 din NCPCIV.
Față de actele și lucrările dosarului, având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 411 alin. 1 pct. 2 teza a –II-a din NCPCIV, instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 5779/CA din 20.11.2013, pronunțată de Tribunalul B. – secția a-II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._, s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantului.
S-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul C. C. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului B. (în prezent Administrația Județeană a Finanțelor Publice B.).
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, reclamantul C. C. solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea spre rejudecare.
În motivarea cererii se arată că instanța de fond, în mod eronat a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantului.
Reclamantul a învederat că a formulat cerere de restituire a taxei de poluare la data de 11.06.2007, iar instanța a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtă raportându-se la dispozițiile art. 117 alin.1 lit.d c.proc. care nu sunt aplicabile în cauză.
În esență reclamantul susține, în esență, că procedura de restituire este cea prevăzută la art. 124 din codul de procedură fiscală și respectiv prin Ordinul nr. 1899/2004 al Ministrului Finanțelor Publice.
În hotărârea atacată se face trimitere la termenul de prescripție prevăzut de art. 135 c. proc. fiscală și se reține că reclamantul nu a invocat nici o cauză de întrerupere sau suspendare dintre cele prevăzute de art. 132 si 133 c.proc.fiscală.
În esență reclamantul susține că termenul de prescripție a început să curgă de la data la care dreptul său a luat naștere, respectiv de la data abrogării art. 214 ind.1-2014 ind. 3 c.fiscal, respectiv de la 01.01.2009, pentru prima variantă a taxei și respectiv de la 01.01.2012 pentru a doua variantă a taxei ce a fost declarată neconformă TFUE în 2011 in cauzele T. si N.. Recurenta explicitează diferența dintre termenul de contestare a modului de calcul al taxei si termenul de prescripție al dreptului de a solicita rambursarea unei taxe plătite cu încălcarea dreptului european.
Cererea de recurs a fost legal timbrată cu 19,5 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.
Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare (f.32) solicitând respingerea recursului și menținerea sentinței atacate.
Părțile nu au mai solicitat administrarea altor probe noi în recurs.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma dispozițiilor art. 488 NCPCIV și recursul declarat, Curtea constată că acesta este neîntemeiat.
În fapt, reclamantul a solicitat, la data de 12.03.2013, Administrației Finanțelor Publice competente, restituirea unei sume reprezentând contravaloarea taxei de primă înmatriculare achitată la data de 11.06.2007, pentru înmatricularea unui autoturism second-hand înmatriculat pentru prima dată într-un stat membru UE, cererea nefiind soluționată favorabil, astfel că prin prezenta cerere de chemare în judecată, formulată în condițiile art. 1 și 8 din Legea nr. 554/2004, tribunalul, ca instanță de contencios administrativ, a fost învestit cu analiza caracterului justificat sau nu al refuzului de restituire a sumei solicitate.
Curtea reține că în mod corect instanța de fond a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, considerând că termenul de prescripție de 5 ani curge de la 1 ianuarie al anului următor raportat la data plății taxei, și că reclamantul nu a invocat ori dovedit nici o cauză de întrerupere sau suspendare a acestuia în condițiile art. 135 si următoarele din codul de procedură fiscală. Mai mult instanța de fond a făcut o justă apreciere a faptului că termenul de prescripție curge de la data plății, iar instituirea unui termen de prescripție a dreptului de a solicita restituirea taxelor încasate cu încălcarea dreptului comunitar ține de autonomia procedurală națională nefiind contrar principiului echivalenței sau al posibilității practice astfel cum aceste principii au fost reținute în decizia nr. 24/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii.
Curtea mai reține că nu poate fi considerat moment de început al termenului de prescripție a dreptului de a cere restituirea taxei momentul abrogării textului de lege în baza căruia aceasta a fost încasată, legea aplicabilă raportului juridic dedus judecății fiind cea în vigoare la momentul plății. Nici data publicării hotărârilor CJUE în materia taxei de poluare nu poate fi reținută în cauză drept moment de început al termenului de prescripție, dreptul la acțiune al reclamantului nefiind condiționat de o astfel de soluție, cu atât mai mult cu cât jurisprudența CJUE putea fi invocată drept cauză de revizuire conform art. 21 din Legea nr. 554/2004 în cazul unei soluții nefavorabile pe care reclamantul ar fi putut-o obține.
De altfel, chiar și prin prisma jurisprudenței CJUE, momentul la care s-a născut dreptul material la acțiune al reclamantului este data plății taxei, față de hotărârea pronunțată de CJUE în cauza C-565/11 (M. I.) din data de 18.04.2013, prin care s-a stabilit că „dreptul uniunii trebuie interpretat în sensul că, în cazul perceperii de către un stat membru a unei taxe incompatibile cu dreptul Uniunii, în speță articolul 110 TFUE, acest stat este obligat să restituie cuantumul acestei taxe și să plătească dobânzile aferente cuantumului acesteia începând de la data plății sale de către contribuabil”.
Concluzionând criticile formulate de recurentă se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct.8 NCPCIV însă nu sunt întemeiate.
Raportat la aceste considerente, în baza art. 496 NCPCIV, Curtea va respinge recursul formulat de reclamant, menținându-se ca temeinice și legale dispozițiile instanței de fond în sensul celor ce urmează.
Față de soluția pronunțată, reținând culpa procesuală a recurentului, raportat la dispozițiile art. 453 NCPCIV, Curtea va respinge cererea acestuia având ca obiect cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de reclamantul C. C. împotriva sentinței civile nr. 5779/CA/20.11.2013 pronunțată de Tribunalul B. - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în prezentul dosar.
Respinge cererea recurentului având ca obiect cheltuieli de judecată în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 15.04.2014.
Președinte, Judecător, Judecător,
R. Grațiela M. B. Lorența G. S. P.
Grefier,
T. S.
Red.RMG./15.04.2014
Dact.TS./23.04.2014
Jud.fond: M. Z.
| ← Suspendare executare act administrativ. Decizia nr. 2117/2014.... | Pretentii. Decizia nr. 1537/2014. Curtea de Apel BRAŞOV → |
|---|
