Pretentii. Decizia nr. 1766/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1766/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 06-06-2014 în dosarul nr. 827/62/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr. 1766/R Dosar nr._
Ședința publică din data de 06 iunie 2014
Completul de judecată constituit din:
Președinte: M. F.
Judecător: M. I. M.
Judecător: M. C.
Grefier: E. Bernád
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. pentru pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. - Serviciul Fiscal Orășenesc V. - împotriva sentinței civile nr.04/CA/07.01.2014 pronunțată de Tribunalul B. – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal -, în dosarul nr._ având ca obiect „pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Recursul promovat de recurenta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. pentru pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. - Serviciul Fiscal Orășenesc V. - este declarat și motivat în termenul prevăzut de lege, potrivit dispozițiilor art.301-303 Cod procedură civilă și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar potrivit dispozițiilor art. 17 din Legea nr.146/1997. În conformitate cu dispozițiile art. 242 alin.2 cod procedură civilă s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Având în vedere că s-a solicitat judecarea în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin.2 Cod procedură civilă, instanța, față de actele și lucrările dosarului, rămâne în pronunțare.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului de față, constată:
P. sentința civilă nr. 4/CA/07.01.2014 pronunțată de Tribunalul B. - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta . în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice V. și, în consecință, pârâta a fost obligată la plata către reclamantă a sumei de 3.779 lei cu titlu taxă pentru emisii poluante, dobânda legală începând cu data de 21.08.2008 și până la data plății, precum și a sumei de 439,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Totodată a fost admisă cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă împotriva chematei în garanție Administrația F. Pentru Mediu și, în consecință, aceasta a fost obligată la plata către pârâtă a sumei de 3.779 lei cu titlu taxă pentru emisii poluante, dobânda legală începând cu data de 21.08.2008 și până la data plății.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că potrivit dispozițiilor art. 4 din OUG 50/2008, obligația de plată a taxei de poluare intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România sau la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care face referire art. 3 și 9.
Tribunalul a mai reținut și dispozițiile art. 90 TCE care prevăd că nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. De asemenea, dispozițiile par. 2 din același articol stabilesc faptul că nici un stat membru nu supune produsele provenind din alte state membre unor impozite interne de natură să protejeze indirect alte produse.
Principiile enunțate sunt garantate și de dispozițiile art. 148 din Constituția României, potrivit cărora, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare ale legii interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare iar Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alin. 2.
România și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile tratatelor originare ale Comunității, dinainte de aderare, prin Legea nr. 157/2005, de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană.
Tribunalul a mai reținut că faptul că taxa în discuție nu este percepută pentru autoturisme deja înmatriculate în România, stat comunitar începând de la 1 ianuarie 2007, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare, și reînmatriculate în România, după aducerea acestora în țară.
În aceste condiții se introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu este percepută. Se aduce atingere în acest mod prevederilor art. 90 (1) din Tratat, prevederi care au efect direct și în lumina cărora instanța apreciază că dispozițiile OUG nr. 50/2008 fiind contrare, taxa achitată de reclamantă a fost încasată cu încălcarea dispozițiilor art. 90 din Tratat fiind necesară restituirea ei. Achitarea voluntară a taxei de reclamantă este lipsită de relevanță juridică, deoarece înmatricularea autoturismului era condiționată de efectuarea acestei plăți, întrucât, în caz contrar, reclamanta nu ar fi putut folosi un bun pe care-l are în proprietate.
Reclamanta s-a adresat pârâtei pentru a obține restituirea taxei plătite, cerere care i-a fost respinsă. Ne aflăm în acest fel în prezența unui refuz nejustificat de restituire, având în vedere dispozițiile dreptului comunitar la care am făcut referire anterior.
Tribunalul a mai reținut că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamanta are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză.
Față de argumentele expuse, constatând achitarea unei taxe nedatorate, în temeiul dispozițiilor OUG nr.50/2008, care încalcă dispozițiile art. 90 (1) din Tratat, tribunalul a admis cererea privind restituirea sumei plătite cu titlu de taxă pentru emisii poluante, obligând pârâta să procedeze în acest sens.
În vederea reparării integrale a prejudiciului tribunalul a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice V. la plata dobânzii legale calculată la debitul principal începând cu data cererii de chemare în judecată și până la data restituirii efective.
Cu privire la cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă, având în vedere dispozițiile art. 60 c.pr.civ. și faptul că cea care beneficiază de taxa de poluare este Administrația F. pentru Mediu, aceasta a fost admisă de tribunal.
Împotriva acestei hotărâri, pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. pentru AJFP B. – Serviciul Fiscal Orășenesc V. (fosta Administrația Finanțelor Publice V.) a declarat recurs, în termenul legal, prin care a solicitat admiterea căii de atac, modificarea în tot a sentinței și respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivare se arată că prima instanță a aplicat greșit legea, respectiv dispozițiile art. 110 TCE, reținând că art. 4 din OUG nr. 50/2008 încalcă norma comunitară.
Recurenta a arătat că pentru a avea posibilitatea înmatriculării autoturismului achiziționat, reclamanta avea obligația achitării taxei pe poluare în România, potrivit dispozițiilor OUG nr. 50/2008, act normativ în vigoare la data înmatriculării și care nu a fost declarat neconstituțional, fiind aprobat de către instituțiile abilitate ale Comunității Europene .
Coroborând prevederile OUG nr. 50/2008 cu prevederile art. 117 din OG nr. 92/2003, recurenta apreciază că organele fiscale au posibilitatea restituirii la cerere către debitori numai a anumitor sume de bani expres reglementate dispozițiile legale menționate. Legiuitorul nu a stabilit posibilitatea restituirii taxei de poluare, organele fiscale neputând deroga de la aceste prevederi.
Recurenta a mai arătat că nu au fost declanșate nici un fel de proceduri împotriva României privitor la taxa de poluare, formula de calcul a taxei de poluare instituita prin OUG nr. 50/2008 care a intrat în vigoare din luna iulie 2008 fiind acceptată de către Comisia Europeana care nu considera taxa de poluare "nelegala", aceasta taxa fiind de altfel aplicata în 16 state ale UE.
Recurenta a mai arătat că la data de 13.01.2012 a intrat în vigoare Legea nr. 9/2012, prin care s-a reglementat taxa pentru emisii poluante provenite de la autovehicule, care a abrogat OUG nr. 50/2008, iar prin art. 12 se instituie o procedură de restituire pentru diferența dintre taxa de poluare achitată și taxa datorată conform noii legi, procedură care nu a fost urmată de intimata reclamantă.
Cu privire la dobânda acordată, recurenta a arătat că soluția instanței de fond este greșită deoarece taxa a fost încasată în baza unor acte normative cu putere de lege, în vigoare, plata efectuată fiind una benevolă și fără o culpă a organului fiscal. Recurenta a mai susținut că, actualizarea cu rata inflației este distinctă de acordarea dobânzii legale, având scop diferit.
Cu privire la cheltuielile de judecată a arătat că au fost greșit acordate deoarece taxa a fost încasată în baza unui act normativ obligatoriu pentru recurentă, plata fiind una benevolă.
Cererea de recurs este scutită de obligația de plată a taxei judiciare de timbru conform art. 17 din Legea nr. 146/1997, modificată.
Intimata – reclamantă și intimata chemată în garanție, deși legal citate, nu au formulat întâmpinare conform art. 308 alin. 2 c.pr.civ.
Părțile nu au mai solicitat administrarea altor probe noi în recurs.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor art. 304/1 cod procedură civilă, Curtea constată următoarele:
Recurenta a invocat ca motive de recurs, pe de o parte, inaplicabilitatea dreptului comunitar, iar, subsecvent acestei apărări, compatibilitatea acestei taxe cu normele comunitare, dar aceste susțineri, ce se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 c.pr.civ., nu sunt fondate.
Astfel, preeminența dreptului comunitar este consacrată prin Constituție, iar punerea în aplicare a obligațiilor ce decurg din dreptul comunitar se reflectă atât în obligația de cooperare loială cât și în autonomia instituțională și procedurală a statelor membre. Această autonomie are la bază principiul efectivității care vizează împiedicarea ca o dispoziție procedurală națională să facă imposibilă sau excesiv de dificilă aplicarea dreptului comunitar.
În acest context se impune a se mai preciza ca TFUE se bucură de aplicabilitate directă în dreptul intern al unui stat membru, astfel că judecătorul național este obligat să îl aplice cu prioritate față de reglementări naționale contrare indiferent de caracterul acestora general sau special.
Referitor la neconformitatea taxei pe poluare instituită de OUG nr. 50/2008, în varianta de la data achitării taxei de poluare – 21.08.2008 (aceasta fiind aplicabilă raportului juridic dedus judecății), aceasta a fost constatată inițial prin Hotărârea CJUE pronunțată în cauza C-402/09 (T.), prin care se reține că art. 110 TFUE are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, fapt ce vizează eliminarea oricărei forme de protecție care poate să decurgă din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre.
Chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale și, ca urmare, pe baza principiilor rezultate din jurisprudența sa, Curtea a analizat neutralitatea taxei. Astfel, referitor la această neutralitate în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate anterior pe teritoriul național și supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, aceleiași taxe, s-a concluzionat că un sistem precum cel instituit de OUG nr. 50/2008, care ia în considerare, la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea autovehiculului prin utilizarea unor sisteme forfetare, detaliate și fundamentate din punct de vedere statistic, bazate pe elemente referitoare la vechimea și la rulajul mediul anual real ale acestui vehicul, la care se poate adăuga, la cererea contribuabilului și pe cheltuiala acestuia, realizarea unei expertize cu privire la starea generală a vehiculului menționat și a dotărilor sale, asigură că această taxă, atunci când este aplicată vehiculelor de ocazie importate, nu depășește valoarea reziduală a taxei menționate încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și care au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008.
În privința autovehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate, referitor la neutralitatea taxei, s-a reținut că art. 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul, astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare. În acest sens, CJUE a reținut, fără echivoc, că reglementarea menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, reținând că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Totodată, este important de menționat faptul că s-a respins cererea Statului Român de limitare a efectelor în timp a hotărârii Curții, ceea ce înseamnă că hotărârea C-402/09 (T.) – (ca de altfel și hotărârea C-263/2010 - N.) se aplică retroactiv și lipsesc de temei juridic prelevarea taxei de poluare în perioada 1 iulie 2008 – 31 decembrie 2010.
Curtea reține că taxa de poluare ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației în vigoare după data de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare, iar într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru UE a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia. Din această perspectivă reclamanta are dreptul la restituirea integrală a taxei de poluare încasată în temeiul unor dispoziții legale interne contrare normelor comunitare.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 110 TFUE (fostul art. 90 TCE), cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 12 ianuarie 2012 pe care să o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa de poluare.
Pentru toate aceste considerente, criticile recurentei privind neaplicarea în cauză a dispozițiilor art. 110 TFUE și, ca urmare, a conformității taxei de poluare instituită prin OUG nr. 50/2008 cu acestea, vor fi respinse.
În legătură cu daunele interese Curtea reține că tribunalul a acordat dobânda legală, în aplicarea art. 1084 cod civil (anterior, aplicabil conform art. 3 din legea nr. 71/2011, raportul juridic fiind determinat de momentul plății taxei a cărei restituire se solicită), întrucât, fiind vorba despre o taxă nedatorată, reclamanta are dreptul la repararea prejudiciului suferit prin aplicarea dobânzii legale la suma restituită.
În ceea ce privește data acordării dobânzii, față de hotărârea pronunțată de CJUE în cauza C-565/11 (M. I.) din data de 18.04.2013, prin care s-a stabilit că „dreptul uniunii trebuie interpretat în sensul că, în cazul perceperii de către un stat membru a unei taxe incompatibile cu dreptul Uniunii, în speță articolul 110 TFUE, acest stat este obligat să restituie cuantumul acestei taxe și să plătească dobânzile aferente cuantumului acesteia începând de la data plății sale de către contribuabil”, Curtea reține că dobânda este datorată de pârâtă chiar de la data încasării taxei.
Curtea constată că este întemeiat numai motivul de recurs referitor la cheltuielile de judecată acordate în cauză.
Astfel, cheltuielile de judecată au fost legal stabilite în sarcina părții care are culpă procesuală – pârâta, conform art. 274 c.pr.civ., aceasta refuzând nejustificat restituirea taxei pe cale administrativă, astfel cum reclamanta i-a solicitat anterior promovării cererii de chemare în judecată, în condițiile în care caracterul contrar dreptului comunitar al acestor taxe de poluare a fost stabilit prin nenumărate hotărâri judecătorești și prin hotărârile CJUE arătate anterior (C-402/09 (T.) și C-263/2010 - N.), acestea incluzând numai taxele judiciare de timbru stabilite de lege și onorariul avocațial.
Curtea constată însă că, în mod greșit, prima instanță a acordat cu titlu de onorariu avocațial suma de 400 lei, în condițiile în care, în chitanța care consemnează suma achitată cu acest titlu (fila 33 dosar tribunal) există contradicție între suma scrisă cu cifre (400 lei) și cea scrisă în litere (două sute lei).
Or, conform art. 1181 din vechiul cod civil, aplicabil prezentului litigiu, guvernat de dispozițiile vechiului cod de procedură civilă, în condițiile art. 230 lit. a) teza finală din Legea nr. 71/2011pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, „când suma arătată în act este deosebită de aceea ce este arătată în bun, obligația se prezumă că este pentru suma cea mai mică, chiar când actul precum și bunul sunt scrise în întreg de mâna aceluia care s-a obligat, afară numai de nu se va proba în care parte este greșeala”.
Raportat acestor considerente, în baza art. 312 alin. 3 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul formulat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. pentru AJFP B. – Serviciul Fiscal Orășenesc V. (fosta Administrația Finanțelor Publice V.), pe care o va modifica în parte, în sensul că va obliga pârâta la plata către reclamanta . a sumei de 239,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în fața primei instanțe în loc de 439,3 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. pentru AJFP B. – Serviciul Fiscal Orășenesc V. (fosta Administrația Finanțelor Publice V.) împotriva sentinței civile nr. 4/CA/07.01.2014 pronunțată de Tribunalul B. – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pe care o modifică în parte, în sensul că:
Obligă pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. pentru AJFP B. – Serviciul Fiscal Orășenesc V. (fosta Administrația Finanțelor Publice V.) la plata către reclamanta . a sumei de 239,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în fața primei instanțe în loc de 439,3 lei.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 06.06.2014.
Președinte Judecător Judecător
M. F. M. I. M. M. Ceoplan
Grefier,
E. Bernád
Red. MIM/06.06.2014
Tehnored. EB/11.06.2014- 2 ex
Jud. fond.I.B.
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 1108/2014. Curtea de Apel... | Suspendare executare act administrativ. Decizia nr. 2117/2014.... → |
|---|
