Pretentii. Decizia nr. 1330/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1330/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 16-04-2014 în dosarul nr. 1147/62/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA Nr. 1330/R
Ședința publică de la 16 Aprilie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. R.
Judecător I. Ț.
Judecător D. M. S.
Grefier M. D.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. pentru pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. - Serviciul Fiscal orășenesc C. împotriva sentinței civile nr. 120/CA din 14.01.2014 pronunțată de Tribunalul B. – secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._, având ca obiect „pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Recursul promovat de recurenta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. pentru pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. - Serviciul Fiscal Orășenesc C. este declarat și motivat în termen legal prevăzut de dispozițiile art.301 și 303 Cod procedură civilă și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar potrivit dispozițiilor art. 17 din Legea nr. 146/1997. În cuprinsul cererii de recurs s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă potrivit dispozițiilor art.242 alin.2 Cod procedură civilă.
Se constată că intimata reclamantă . & ROA SRL și intimata chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu nu au depus la dosar întâmpinări.
Față de actele și lucrările dosarului, precum și față de motivele de recurs, instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursului de față,
Constată că prin sentința civilă nr. 120/CA din 14.01.2014 Tribunalul B. a admis acțiunea formulată și precizată de reclamanta . & ROA SRL în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C. și, în consecință: a obligat pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C. să plătească reclamantei suma de 1947 lei achitată cu titlu de taxă pentru emisii poluante și dobânda legală calculată de la data de 19.07.2011 și până la data plății efective, a obligat pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C. să plătească reclamantei suma de 39,30 lei cheltuieli de judecată, a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C. în contradictoriu cu ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU și, in consecință: a obligat chemata in garanție să plătească pârâtei ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C. suma de 1947 lei achitată cu titlu de taxă pentru emisii poluante și dobânda legală calculată de la data de 19.07.2011 și până la data plății efective.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin cererea de chemare de judecare formulată de reclamanta . & ROA SRL s-a solicitat obligarea pârâtei ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C. la restituirea taxei de poluare încasată nelegal pentru un autoturism înmatriculat pentru prima data într-un stat membru al Uniunii Europene și reînmatriculat în România.
Conform dispozițiilor art. 4 din OUG 50/2008, obligația de plată a taxei de poluare intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România sau la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care face referire art. 3 și 9.
Dispozițiile art. 90 par. 1 din Tratatul Instituind Comunitatea Europeană prevăd că nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Rostul reglementării instituite prin dispozițiile art. 90 par. 1 este de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone. Cu toate acestea, in România nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse in țară sau in străinătate, dar care sunt deja înmatriculate in România.
Principiile enunțate sunt garantate și de dispozițiile art. 148 din Constituția României, potrivit cărora, urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare ale legii interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare iar Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului
România și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile tratatelor originare ale Comunității, dinainte de aderare, prin Legea Nr. 157/2005, de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană.
Instanța de fond a constatat că în România taxa în discuție nu este percepută pentru autoturisme deja înmatriculate in România, stat comunitar începând de la 1 ianuarie 2007, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare, și reînmatriculate în România, după aducerea acestora în țară.
În aceste condiții, prin instituirea dispozițiilor prevăzute de art. 4 din OUG 50/2008, se introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu este percepută. Se aduce atingere în acest mod prevederilor art. 90 par.1 din Tratat, prevederi față de care instanța de fond a apreciat că dispozițiile art. 4 din OUG 50/2008 sunt contrare, taxa achitată de reclamanta a fost încasată cu încălcarea dispozițiilor art. 90 din Tratat fiind necesară restituirea ei.
Reclamanta s-a adresat pârâtei pentru a obține restituirea taxei plătite, cerere care nu i-a fost soluționată. Suntem astfel în acest fel în prezența unui refuz nejustificat de restituire, având în vedere dispozițiile dreptului comunitar susindicat.
Împrejurarea că reclamanta a achitat voluntar taxa este lipsită de relevanță juridică, deoarece înmatricularea autoturismului era condiționată de efectuarea acestei plăți, în caz contrar, reclamanta neputând folosi un bun pe în proprietate personală.
Într-un astfel de caz, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
În aceste condiții reclamanta are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații, Curtea de Justiție Europeană a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Față de aceste considerente acțiunea reclamanta . & ROA SRL a fost admisă în parte față de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C. care a fost obligată la restituirea taxei de poluare în litigiu.
Petitul referitor la dobândă este fondat. Pârâta a fost obligată la plata dobânzii aferente sumei plătite cu titlu de taxă pentru emisii poluante, începând cu data achitării, având în vedere hotărârea pronunțată de CJUE în cauza C-565/2011 și dispozițiile art. 1522 NCC. Dobânda a fost acordată până la data restituirii sumei, fiind de natură să acopere beneficiul nerealizat de reclamanta.
Cererea de chemare în garanție formulată de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C. a fost admisă și a fost obligată chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU să plătească pârâtei suma la care a fost obligată, plus dobânda legală, având în vedere dispozițiile art. 60 Cod de procedură civilă și faptul că cea care beneficiază de taxa de poluare este chemata în garanție, așa cum prevede în dispozițiile art. 1 din OUG nr. 50/2008.
În temeiul art. 274 Cod de procedură civilă, s-a dispus obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată avansate în cauză de reclamantă, constând în taxa de timbru, timbru judiciar.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. (fostă Direcția Generală a Finanțelor Publice B.) pentru pârâtul Serviciul Fiscal Orășenesc C. (fostă pârâta Administrația Finanțelor Publice C.) și, în dezvoltarea motivelor de recurs, a arătat în esență că instanța interpretează greșit dispozițiile legii și ale art. 110 par.1 din Tratatul Comunității Europene. Nu există baza legală pentru restituirea sumei iar din art. 117 OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală rezultă care sunt situațiile în care se restituie la cerere sume, situația din speța de față neîncadrându-se în acest text. Organele fiscale au încasat taxa în baza legii, iar reclamantul a plătit-o benevol, astfel încât nu sunt datorate dobânzi legale.
Examinând hotărârea atacată, motivele de recurs invocate și prevăzute de art. 304 pct 9 și art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, probele administrate în cauză, se constată următoarele:
Reclamantul a achiziționat din Germania, stat membru UE, un autoturism Mercedes, înmatriculat pentru prima dată în acea țară și a făcut dovada plății taxei de poluare, la data de 19.07.2011, cu ocazia înmatriculării acestuia în România.
Organele fiscale au procedat conform legii naționale atunci când au stabilit și încasat taxa de poluare. Ele nu fac interpretări cu privire la aplicarea sau nu a dreptului UE și, în realitate, este imputabil legiuitorului faptul că nu pune de acord legislația internă cu dreptul UE.
Instanța este sesizată să observe dacă în speță se încalcă dreptul UE și constată se pune în discuție însăși norma de drept național aplicată de organele fiscale, fiind învestită cu examinarea conformității ei cu dreptul UE.
Dreptul UE se aplică direct și nu depinde de îndeplinirea unor proceduri interne prevăzute de legea națională. Principiul supremației dreptului UE este reglementat în însăși legea fundamentală a statului – Constituția. Instanțele naționale trebuie să asigure eficiența practică a acestuia.
Instanța de recurs constată faptul că Curtea Europeană de Justiție a dezvoltat constant conceptul de „efectivitate a dreptului comunitar”, respectiv a dreptului UE ca principiu de drept și a accentuat principiul protecției judiciare efective ca drept fundamental, având ca temei juridic Convenția europeană a drepturilor omului și a libertăților fundamentale. De altfel, Curtea a introdus și principiul răspunderii statului de a plăti despăgubiri pentru încălcarea dreptului UE.
Cauza de față este o cauză tipică de recuperare a unei taxe imputate cu încălcarea dreptului UE. Instanța a analizat condițiile efectivității și echivalenței și a decis că norma de drept națională în cazul taxei de poluare subminează exercitarea unui drept UE. Prevederea națională care guvernează aplicarea acestei taxe se examinează ținând seamă de circumstanțele specifice, de scopul ei real.
Conform art.4 lit. a din OUG nr. 50/2008 obligația de plată a taxei intervine cu ocazia înmatriculării a unui autovehicul în România fără ca textul să facă distincția între autoturismele produse în România și cele în afara ei sau pentru autoturismele noi și cele second hand. Taxa de poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România nu și pentru cele aflate deja în circulație.
Scopul legii astfel cum este prezentat și în expunerea de motive ce o însoțește este de a diminua introducerea în România a unor autoturisme second hand deja înmatriculate într-un alt stat membru. Pentru autoturisme produse în România sau în alte state membre UE nu se percepe taxă de poluare la prima înmatriculare sau la o nouă înmatriculare dacă anterior a fost înmatriculată tot în România.
Se constată că în speța de față legea națională conduce la o discriminare indirectă, care nu poate fi înlăturată decât prin aplicarea directă a dreptului UE.
Curtea constată că tribunalul nu și-a depășit atribuțiile date prin lege, ci a aplicat conform legea, incidente în cauză fiind dispozițiile art.148 din Constituția României și art 110 par 1 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene (fost art 90 alin1 din TCE), care stabilește că „Niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. De asemenea, niciun stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție”.
Aceste dispoziții se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne. De asemenea, scopul general al normei de drept este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor.
În jurisprudența referitoare la art 110 par 1 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene (fost art 90 alin1 din TCE), Curtea de Justiție Europeană a explicat care sunt condițiile în care se poate reține aplicarea acestui text: trebuie să existe o discriminare între produsele naționale și produsele importate; trebuie să existe o similitudine sau un „raport de concurență” între produsele importate vizate de taxă și produsele interne favorizate; prelevarea fiscală națională trebuie să diminueze sau să fie susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.
În concluzie, atunci când produsele interne și produsele importate se află într-un raport de concurență, iar prin efectul unei norme fiscale naționale se creează o discriminare, chiar și indirectă, între acestea, astfel încât consumatorii sunt descurajați să aleagă produsele importate, art. 90 este aplicabil, iar norma fiscală națională contrară art. 90 trebuie înlăturată de la aplicare
Faptul că se protejează producția internă reiese explicit și din OUG nr 50/2008 și actele juridice ulterioare ce o modifică.
O.U.G. nr. 50/2008 este contrară art. 90 din Tratatul CE (în prezent art. art 110 par 1 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene), întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru, precum cel pentru care s-a achitat taxa de poluare în acest litigiu, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand înmatriculate în România și, mai recent, vânzarea autoturismelor noi produse în România.
Pentru acest motiv, dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008 sunt incompatibile cu art 110 par 1 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene, astfel încât încasarea taxei de poluare apare ca fiind lipsită de temei legal (deoarece o dispoziție fiscală națională incompatibilă cu o dispoziție comunitară nu poate produce niciun fel de efecte juridice, de la data edictării ei).
În expunerea de motive a OUG nr. 50/2008 rezultă că scopul legii este asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului ceea ce implică instituirea unei taxe de poluare pentru toate autoturismele aflate în trafic potrivit principiului „ poluatorul plătește”.
Principiul „poluatorul plătește” este un principiu de drept comunitar ce trebuie aplicat corect și cu prioritate față de o reglementare națională contrară.
Deși este evident că toate autoturismele și autovehiculele aflate în parcul auto din România poluează, doar autoturismele înmatriculate în România după data de 1.07.2008 plătesc o taxă considerată de legiuitor drept o taxă de mediu. În această situație, este evident faptul că se instituie o discriminare, care nu poate fi justificată în mod rezonabil și obiectiv, între două categorii de persoane: deținătorii de autoturisme înmatriculate în România înainte de 1.07.2008, care poluează și nu plătesc taxă de poluare și deținătorii de autoturisme înmatriculate după data de 1.07.2008, care poluează în egală măsură și plătesc taxă de poluare.
Curtea Europeană de Justiție a observat că dreptul UE nu restrânge libertatea fiecărui stat membru de a construi un sistem fiscal care face diferențieri între anumite produse, chiar dacă este vorba de produse similare în sensul art. 90 par.1 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, pe baza unor criterii obiective. Totuși, o asemenea diferențiere este compatibilă cu dreptul UE numai dacă urmărește obiective care sunt ele însele compatibile cu cerințele Tratatului și ale legislației comunitare secundare și dacă regulile în cauză sunt de natură să evite orice formă de discriminare, directă sau indirectă, îndreptată împotriva importurilor din alte state membre sau orice altă formă de protecție a produselor naționale concurente.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în cauzele C 402/2009 – T. și C263/2010 - N., conchizând că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Instanța constată deci că aplicarea acestei taxe trebuie să se conformeze dreptului UE, iar în cazul în care aceasta încalcă dispozițiile dreptului UE este înlăturată de drept.
Restituirea taxei încasate nelegal se realizează ca urmare a aplicării art.117 alin.1 lit d din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală întrucât nu exista temei juridic pentru încasarea ei, față de considerentele expuse.
În ce privește dobânda legală aceasta s-a acordat în mod legal și temeinic de instanța de fond în temeiul OG nr 13/2011 și al Hotărârii CJUE C‑565/11 conform căreia atunci când un stat membru a încasat taxe cu încălcarea normelor dreptului Uniunii, justițiabilii au dreptul la restituirea nu numai a taxei percepute fără temei, ci și a sumelor plătite acestui stat sau reținute de acesta în legătură directă cu taxa respectivă. Aceasta cuprinde și pierderile reprezentate de indisponibilizarea sumelor ca urmare a exigibilității premature a taxei (a se vedea Hotărârea din 8 martie 2001, Metallgesellschaft și alții, C‑397/98 și C‑410/98, R.., p. I‑1727, punctele 87-89, Hotărârea din 12 decembrie 2006, Test Claimants in the FII Group Litigation, C‑446/04, R.., p. I‑_, punctul 205, Hotărârea Littlewoods Retail și alții, citată anterior, punctul 25, precum și Hotărârea din 27 septembrie 2012, Zuckerfabrik Jülich și alții, C‑113/10, C‑147/10 și C‑234/10, punctul 65). În consecință, principiul obligării statelor membre să restituie cu dobândă taxele percepute cu încălcarea dreptului Uniunii decurge din acest din urmă drept (Hotărârile citate anterior Littlewoods Retail și alții, punctul 26, precum și Hotărârea Zuckerfabrik Jülich și alții, punctul 66).
Recursul se constată a fi nefondat, pentru aceste considerente, și urmează a fi respins potrivit art. 312 alin 1 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. (fostă Direcția Generală a Finanțelor Publice B.) pentru pârâtul Serviciul Fiscal Orășenesc C. (fostă pârâta Administrația Finanțelor Publice C.) împotriva sentinței civile nr 120/CA/14.01.2014 pronunțată de Tribunalul B..
Irevocabilă .
Pronunțată în ședință publică, azi, 16.04.2014.
Președinte, M. R. | Judecător, I. Ț. | Judecător, D. M. S. |
Grefier, M. D. |
Red: MR/25.04.2014
Dact: MD 25.04.2014 2 ex.
Jud.fond:I.B.
| ← Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr.... | Strămutare. Sentința nr. 5/2014. Curtea de Apel BRAŞOV → |
|---|
