Anulare act administrativ. Hotărâre din 28-03-2014, Curtea de Apel BRAŞOV

Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 28-03-2014 în dosarul nr. 3227/62/2011

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL B.

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Decizia nr. 1109/R Dosar nr._

Ședința publică din data de 28 martie 2014

Completul constituit din:

Președinte: M. C.

Judecător: M. F.

Judecător: M. I. M.

Grefier: E. Bernád

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de reclamantul S. S. împotriva sentinței civile nr. 6431/CA/16.12.2013 pronunțată de Tribunalul B.- secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal-, în dosarul nr._ având ca obiect „anulare act administrativ”.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Recursul promovat de recurentul reclamant S. S. este declarat și motivat în termenul prevăzut de lege, potrivit dispozițiilor art.301-303 Cod procedură civilă și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar potrivit dispozițiilor art. 15 lit.a din Legea nr.146/1997.

Se constată că intimatul pârât P. M. C. a depus la dosar, prin serviciul de registratură, în două exemplare, întâmpinare necomunicată. În conformitate cu dispozițiile art. 242 alin.2 cod procedură civilă s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.

Instanța constată că, prin întâmpinarea formulată de intimatul pârât nu au fost invocate excepții de ordine publică și nici alte cereri, sens în care apreciază că nu mai este necesară comunicarea exemplarului.

Având în vedere că s-a solicitat judecarea în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin.2 Cod procedură civilă, instanța, față de actele și lucrările dosarului, rămâne în pronunțare.

CURTEA:

Deliberând asupra recursului de față, constată:

Prin sentința civilă nr. 6431/CA/16.12.2013 a Tribunalului B. - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul S. S. în contradictoriu cu pârâtul P. Mun. C. și, în consecință, a fost anulată în parte Dispoziția nr. 130/08.02.2011, cu privire la cuantumul sumelor stabilite prin art. 1 și 2. Totodată, a fost admisă cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienta U. Mun. C., în folosul pârâtului.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că în urma unui control efectuat la U. C., Camera de Conturi a emis Decizia nr. 36/2010 prin care, la pct. 2, s-a stabilit în sarcina ordonatorului principal de credite obligația de a lua măsuri pentru stabilirea, în condițiile legii, a prejudiciului produs bugetului local, prin neaplicarea măsurilor de reducere a cheltuielilor de personal în medie cu 15,5% lunar, în perioada noiembrie și decembrie 2009 și pentru recuperarea acestuia, iar, ulterior, U. C. a contestat Decizia nr. 36/2010, iar Curtea de Conturi a României, prin Încheierea nr. VI 351/2010 a respins contestația.

Tribunalul a mai reținut că în executarea cele două acte ale Curții de Conturi, menționate mai sus, P. Mun. C. a emis Dispoziția nr. 130/08.02.2011 prin care a luat măsura reținerii din salariul reclamantului a sumei de 160 lei, constituind sume acordate necuvenit, la bugetul local al angajatorului Mun. C., ca efect al nedispunerii măsurilor de reducere a cheltuielilor de personal în medie cu 15,5% lunar în perioada noiembrie, decembrie 2009. S-a mai stabilit prin dispoziția menționată următoarele: „ca urmare a acestor rețineri și în urma recuperării integrale a debitului, se vor acorda 10 zile libere în perioada 18.04-15.05 prin rotație, asigurându-se permanența serviciilor publice de către fiecare șef de serviciu”. De asemenea, s-a dispus reținerea din salariul reclamantului a sumei de 12 lei cu titlu de dobândă.

Tribunalul a mai reținut că U. C. și P. mun. C. au contestat, printr-o acțiune în contencios administrativ, Decizia nr. 36/2010 și Încheierea nr. VI 351/2010, în cadrul dosarului nr._/62/2010, iar Tribunalul B., prin Sentința Civilă nr. 860/CA/2012, a admis în parte acțiunea, însă această sentință a fost modificată în parte de Curtea de Apel B., prin Decizia nr. 5005/R/2012 (dosar nr._/62/2010*), în sensul că s-a dispus anularea în parte a pct. 2 din dispozitivul Deciziei nr. 36/2010, reținându-se că reducerea cheltuielilor de personal pentru luna noiembrie 2009 este de 9,81%, în loc de 15,5%, fiind, în mod similar, anulată în parte și Încheierea nr. VI 351/2010.

Tribunalul a constata că, existând autoritate de lucru judecat, dispoziția nr. 130/08.02.2011 se impune a fi anulată doar sub aspectul cuantumului sumelor stabilite de pârât. Pârâtul a avut în vedere o reducere a cheltuielilor de personal de 15,5% pentru lunile noiembrie, decembrie 2009, or Curtea de Apel B. a stabilit că această diminuare este de doar 9,81% pentru luna noiembrie 2009. Corespunzător, și sumele stabilite prin Dispoziția 130/08.02.2011 vor trebui diminuate.

Tribunalul a constata că nu există motive pentru anularea integrală a Dispoziției nr. 130/08.02.2011, deoarece, în caz contrar, s-ar încălca efectul pozitiv al autorității de lucru judecat iar, în privința incidenței Leg. 84/2012, apariția acesteia nu conduce, automat, la anularea actelor emise de ordonatorii de credit, ci doar la neexecutarea lor și doar în măsura în care nu au fost executate. Această concluzie este dovedită și de dispozițiile art. 2 al. 2 din Leg. 84/2012 potrivit cărora dacă sumele reprezentând venituri de natură salarială vizate de actul normativ menționat au fost achitate, acestea nu se restituie.

Tribunalul a mai reținut că prin Decizia nr. 4/2011, Camera de Conturi a Jud. B. a stabilit ca ordonatorul principal de credite să ia măsuri pentru stabilirea, în condițiile legii, a prejudiciului produs bugetului local prin plata unor adaosuri salariale care exced prevederilor legale în vigoare, pentru recuperarea acestuia și pentru determinarea impozitului pe venit, a contribuțiilor de asigurări sociale, pentru depunerea declarațiilor rectificative și pentru efectuarea regularizărilor cu bugetul general consolidat.

Și acest act al Camerei de Conturi a fost contestat de U. C. și de P. mun. C., contestația făcând obiectul dosarul nr._, iar prin Sentința Civilă nr. 5578/CA/2012 Tribunalul B. a admis acțiunea, însă, prin Decizia nr. 469/R/2013, Curtea de Apel B. a admis recursul, a modificat sentința menționat și a respins acțiunea, astfel că, în aceste condiții, Decizia nr. 4/2011 a fost menținută. Ulterior, în executarea Deciziei nr. 4/2011, pârâtul primarul mun. C. a emis Dispoziția nr. 52/01.02.2011, contestată în prezenta cauză.

Existând autoritate de lucru judecat, tribunalul a constatat că petitul 1 din cererea reclamantului, de anulare a Dispoziției nr. 52/01.02.2011 este nefondat și va fi respins, aceleași argumente fiind avute în vedere și cu privire la efectele Leg. 84/12, prezentate cu ocazia analizei Dispoziției nr. 130/08.02.2011.

Având în vedere soluția ce a fost pronunțată cu privire la cererea principală, cererea de intervenție accesorie formulată de U. C. în folosul pârâtului a fost admisă de tribunal, în temeiul art. 49 alin. 3 și urm. Cod Procedură Civilă.

Împotriva acestei hotărâri, reclamantul S. S. a declarat recurs, în termenul legal, prin care a solicitat modificarea în tot a sentinței, în sensul admiterii în totalitate a acțiunii.

În motivare, a arătat că prima instanță a motivat soluția de admitere în parte a cererii de chemare în judecată pe efectul pozitiv al lucrului judecat ce se impune într-un al doilea proces care are legătură cu o chestiune litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis. Or, recurentul arată că, pentru respectarea principiului contradictorialității și a dreptului la apărare, excepția autorității de lucru judecat trebuia pusă în discuție. În plus, a mai susținut că nu există tripla identitate prevăzută de art. 1201 c.civ. sub aspectul obiectului, părților și cauzei.

Recurentul a mai arătat că prima instanță a soluționat greșit, cu aplicarea greșită a legii, incidența Legii nr. 84/2012, deoarece, deși a fost investită cu o cerere de constatare a aplicării acestui act normativ, nu a soluționat-o.

Recurentul a arătat că dispozițiile emise de către pârâtă și care au fost contestate în cadrul prezentei acțiuni nu au fost executate.

Recurentul a mai arătat că, în soluțiile cu privire la cererea de anulare a actelor Camerei de Conturi, s-a apreciat că Legea nr. 84/2012 este incidentă în faza de executare a actelor emise de această instituție, or, în prezenta cauză, actele contestate sunt emise chiar în această fază de executare, iar, în cazul în care acestea nu vor fi anulate, efectele acestora vor subzista, contrar dispozițiilor Legii nr. 84/2012.

În drept a fost invocată aplicarea art. 299, 304 ind. 1 c.pr.civ.

Cererea de recurs este scutită de obligația de plată a taxei judiciare de timbru conform art. 15 lit. a) din Legea nr. 146/1997, modificată.

Intimatul pârât P. M. C., nu a formulat întâmpinare, în condițiile art. 308 alin. 2 c.pr.civ., dar prin concluziile scrise depuse la dosar a solicitat admiterea recursului declarat de reclamant.

În susținerea acestei poziții procesuale a arătat că nu au fost executate încă dispozițiile de primar pe care recurentul le contestă și că se impune ca instanța de recurs să dea eficiență dispozițiilor Legii nr. 84/2012.

Intimata intervenientă U. municipiul C., deși legal citată, nu a formulat întâmpinare, în condițiile art. 308 alin. 2 c.pr.civ.

Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma dispozițiilor art. 304 ind. 1 c.pr.civ., a art. 304 c.pr.civ. și recursul declarat de reclamantul S. S., curtea constată că acesta este întemeiat.

Primul motiv de recurs, referitor la nerespectarea principiului contradictorialității și a dreptului la apărare de către prima instanță, motivat de faptul că nu a pus în discuție excepția autorității de lucru judecat, se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 5 c.pr.civ., dar nu este fondat.

Astfel, soluționarea cauzei de către prima instanță nu a avut loc ca efect al excepției procesuale a autorității de lucru judecat, în condițiile art. 137 c.pr.civ., așa cum susține recurentul, ci, prin prisma efectului pozitiv al lucrului judecat, sub manifestarea sa procesuală, pe plan probator, de prezumție.

Altfel spus, hotărârile judecătorești pronunțate cu privire la legalitatea actelor Curții de Conturi, acte care au determinat emiterea dispozițiilor contestate în prezenta cauză, stabilesc, cu titlu de prezumție, nelegalitatea plății în anii 2008 și 2009, în baza contractelor colective de muncă, a sporurilor: ajutor de sărbători, o masă gratuită pe zi lucrătoare în valoare de 13 lei/zi, contravaloarea unei ținute pe an reprezentând contravaloarea unu salariu mediu brut, ajutoare de naștere și deces în limita a trei salarii medii brute, respectiv, neaplicarea măsurii de reducere a cheltuielilor de personal cu 9,81% în luna noiembrie 2009, respectiv cu 15,5% în luna decembrie 2009.

Prima instanță a constatat că cele reținute prin aceste hotărâri judecătorești nu mai pot fi contrazise, astfel că actele administrative contestate – dispozițiile de primar emise în executarea actelor Curții de Conturi și în baza art. 84, 85 din Legea nr. 188/1999, prin care se dispune recuperarea acestor sume plătite nelegal – sunt legale numai în măsura stabilită de aceste hotărâri.

Față de această situație, este evident că reținerea efectului pozitiv al lucrului judecat a fost o etapă a valorificării probatoriului administrat în cauză, probatoriu administrat la solicitarea părților, iar valorificarea și aprecierea probatoriului nu putea avea loc decât la momentul deliberării asupra cauzei, în condițiile art. 256 c.pr.civ., astfel cum prima instanță a și procedat.

Curtea mai reține că reclamantul avea cunoștință de aceste înscrisuri – hotărâri judecătorești, deoarece chiar acesta a solicitat suspendarea prezentului litigiu, în condițiile art. 244 pct. 1 c.pr.civ., până la soluționarea irevocabilă a dosarelor în care acestea au fost pronunțate (fila 1).

Cel de-al doilea motiv de recurs, referitor la aplicarea greșită a Legii nr. 84/2012 de către prima instanță, deoarece, deși a fost investită cu o cerere de constatare a aplicării acestui act normativ, nu a soluționat-o favorabil, se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 8 c.pr.civ. și este fondat, dar numai cu privire la Dispoziția nr. 52/01.02.2011.

Astfel, legalitatea și temeinicia unui act administrativ se analizează în funcție de cadrul legal existent la momentul emiterii acestuia, așa cum este regula generală în materia nulităților, deoarece nulitatea este o sancțiune care intervine pentru nerespectarea unor dispoziții legale la momentul emiterii actului. Împrejurarea că, ulterior emiterii actului administrativ intervine o modificare a cadrului legal, nu este de natură să atragă nulitatea lui, ci doar să modifice efectele pe care le produce respectivul act.

În consecință, în mod corect, Tribunalul a reținut că apariția Legii nr. 84/2012 nu poate constitui motiv de nelegalitate a Dispozițiilor nr. 52/01.02.2011 și nr. 130/08.02.2011.

Însă, Legea nr. 84/2012, intrată în vigoare la data de 18.06.2012, influențează, în mod evident, efectele pe care aceste acte administrative le produc, deoarece la art. 2 alin. 1 s-a stabilit că „se aprobă exonerarea de la plată pentru sumele reprezentând venituri de natură salarială stabilite în condițiile art. 1 pe care personalul din sectorul bugetar trebuie să le restituie ca urmare a deciziilor de impunere emise de angajatori drept consecință a constatării de către Curtea de Conturi a unor prejudicii”.

Or, la art. 1 alin. 1 din acest act normativ se stabilește că legea se aplică personalului din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului ale cărui venituri de natură salarială au fost stabilite până la . Legii-cadru nr. 284/2010 (01.01.2011) privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, în baza:

a) contractelor sau acordurilor colective de muncă încheiate, înregistrate la Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale sau, după caz, la inspectoratele teritoriale de muncă și necontestate la instanțele judecătorești competente;

b) hotărârilor consiliilor locale și județene;

c) contractelor de muncă/convențiilor civile încheiate în cadrul proiectelor finanțate din fonduri europene, conform Ghidului de finanțare, în care Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului sau unitățile și instituțiile aflate în subordine/coordonare au calitatea de beneficiar/partener”

Efectele acestei legi pot fi valorificate în condițiile aplicării principiului disponibilității ce guvernează procesul civil, respectiv dacă există o cerere în acest sens.

În cauză, în fața instanței de fond, prin cererea de repunere pe rol, reclamantul a solicitat expres primei instanțe să constate exonerarea sa de la plata sumelor reprezentând drepturi salariale acordate în temeiul contractelor colective de muncă și a unor acte administrative, sume stabilite prin dispozițiile de primar contestate. Cu privire la această cerere instanța de fond s-a pronunțat în sensul respingerii și motivarea acestei soluții a fost în sensul că apariția legii nr. 84/2012 nu duce la anularea actului administrativ respectiv, ci numai la neexecutarea lui și numai în măsura în care acesta nu a fost executat, conform art. 2 alin. 2.

Această soluție, deși pleacă de la premisa corectă că apariția Legii nr. 84/2012 nu atrage anularea chiar a actului administrativ emis anterior, este însă greșită, deoarece nu dă eficiență dispozițiilor art. 2, deși reclamantul a solicitat expres aceasta.

Este adevărat că cererea reclamantului nu s-a constituit, strict formal, într-un petit formulat distinct, în condițiile art. 82 c.pr.civ., deși partea a fost asistată de avocat, dar acest aspect trebuia lămurit de către prima instanță în condițiile art. 129 c.pr.civ.

Curtea mai reține că pârâtul P. M. C. nu s-a opus acestei cereri, chiar formulată peste termenul legal, prin adresa nr._/07.11.2013 depusă în fața primei instanțe exprimându-și acordul ca instanța să facă aplicarea Legii nr. 84/2012 la prezentul litigiu.

Astfel, cererea recurentului reclamant de constatare a exonerării sale de la plata sumelor stabilite în sarcina sa prin dispozițiile contestate este admisibilă și întemeiată numai cu privire la Dispoziția nr. 52/01.02.2011 emisă de P. Mun. C., deoarece numai aceasta are ca obiect drepturi salariale plătite în anii 2008 și 2009, în baza contractelor colective de muncă, respectiv ajutor de sărbători, o masă gratuită pe zi lucrătoare în valoare de 13 lei/zi, contravaloarea unei ținute pe an reprezentând contravaloarea unu salariu mediu brut, ajutoare de naștere și deces în limita a trei salarii medii brute, în condițiile art. 1 lit. a din Legea nr. 84/2012.

Curtea mai reține că, în recurs, atât recurentul, cât și intimatul pârât P. Mun. C. au recunoscut că dispozițiile de primar contestate nu au fost, în fapt, executate până la momentul soluționării prezentului recurs, în aplicarea art. 85 alin. 2 ind. 1 din Legea nr. 188/1999.

Dispoziția nr. 130/08.02.2011 emisă de P. Mun. C., constatată a fi nelegală numai cu privire la cuantumul sumelor stabilite prin art. 1 și 2, cuantumul corect al acestora fiind de 9,81% în luna noiembrie 2009, respectiv 15,5% în luna decembrie 2009, conform deciziei nr. 5005/R/2012 a Curții de Apel B. (dosar nr._/62/2010*) nu intră sub incidența Legii nr. 84/2012, deoarece sumele stabilite prin aceasta vizează neaplicarea măsurii de reducere a cheltuielilor de personal cu 9,81% în luna noiembrie 2009, respectiv cu 15,5% în luna decembrie 2009 și nu se încadrează în nici una din ipotezele art. 1 lit. a-c din Legea nr. 84/2012, astfel că nu se poate aplica art. 2 din acest act normativ.

Față de aceste considerente, în baza art. 312 alin. 3 și 4 c.pr.civ., curtea va admite recursul formulat de reclamantul S. S. împotriva sentinței civile nr. 6431/CA/16.12.2013 pronunțată de Tribunalul B. - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pe care o va modifica numai în parte, în sensul că va constata că în baza art. 2 alin. 1 din Legea nr. 84/2012 sumele prevăzute în dispoziția nr. 52/01.02.2011 emisă de către P. M. C. nu se mai recuperează.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul formulat de reclamantul S. S. împotriva sentinței civile nr. 6431/CA/16.12.2013 pronunțată de Tribunalul B. - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pe care o modifică în parte și, în consecință:

Constată că în baza art. 2 alin. 1 din Legea nr. 84/2012 sumele prevăzute în dispoziția nr. 52/01.02.2011 emisă de către P. M. C. nu se mai recuperează.

Menține restul dispozițiilor sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 28.03.2014.

Președinte, Judecător, Judecător,

M. C. M. F. M. I. M.

Grefier,

E. Bernád

Red. MIM/28.03.2014

Tehnored.EB/04.04.2014-2 ex

Jud. fond. I.B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act administrativ. Hotărâre din 28-03-2014, Curtea de Apel BRAŞOV