Pretentii. Decizia nr. 2494/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2494/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 29-10-2014 în dosarul nr. 6216/62/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
Secția C. administrativ și fiscal
DECIZIA NR. 2494/R DOSAR NR._
Ședința publică din 29 octombrie 2014
Completul constituit din:
Președinte - L. P. - judecător
- M. R. - judecător
- A. G. S. - judecător
- M. C. - grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. împotriva sentinței civile nr. 1626/CA din 03 iunie 2014, pronunțată de Tribunalul B.- Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, având ca obiect „pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, s-a constatat lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 22 octombrie 2014, potrivit încheierii de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru data de 29 octombrie 2014.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Constată că prin sentința civilă cu nr. 1626/CA/03.06.2014 pronunțată de Tribunalul B.- secția a ii-a civilă, de contencios administrativ și Fiscal s-a admis acțiunea formulată de reclamantul O. în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B.; a fost obligată pârâta să plătească reclamantului sumele de 2970 lei și respectiv, de 1087 lei, ambele achitate cu titlu de taxă de poluare, conform chitanțelor . nr._/19.03.2009 și . nr._/26.02.2009, și suma de 405,7 lei cu titlu de cheltuieli de judecată; s-a admis cererea de chemare în garanție formulată de către pârâtă, față de chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu; a fost obligată chemata în garanție să plătească pârâtei suma de 4057 lei achitată de reclamant, precum și suma de 405,7 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B., prin consilier juridic, conform art. 84 alin. 2 din Legea nr 134/2010 privind Codul de procedură civilă, hotărârea fiind criticată sub aspectul nelegalității, solicitându-se admiterea căii de atac și modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.
În dezvoltarea motivelor de recurs, a arătat în esență că instanța interpretează greșit dispozițiile OUG nr. 50/2008 și ale art. 110 par.1 din Tratatul Comunității Europene. Nua fost anulată decizia de calcul a taxei și nu există baza legală pentru restituirea sumei iar din art. 117 OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală rezultă care sunt situațiile în care se restituie la cerere sume, situația din speța de față neîncadrându-se în acest text. Organele fiscale au încasat taxa în baza legii și nu datorează dobânzi legale și cheltuieli de judecată.
Examinând hotărârea atacată, motivele de recurs invocate și prevăzute de art. 488 pct 8 NCPC, probele administrate în cauză, se constată următoarele:
Reclamantul a achiziționat din Germania, stat membru UE, două autoturisme Opel, înmatriculate pentru prima dată în acea țară și a făcut dovada plății taxei de poluare, la 26.02.2009 și 19.03.2009, cu ocazia înmatriculării acestora în România.
Organele fiscale au procedat conform legii naționale atunci când au stabilit și încasat taxa de poluare. Ele nu fac interpretări cu privire la aplicarea sau nu a dreptului UE și, în realitate, este imputabil legiuitorului faptul că nu pune de acord legislația internă cu dreptul UE.
Instanța este sesizată să observe dacă în speță se încalcă dreptul UE și constată se pune în discuție însăși norma de drept național aplicată de organele fiscale, fiind învestită cu examinarea conformității ei cu dreptul UE.
Dreptul UE se aplică direct și nu depinde de îndeplinirea unor proceduri interne prevăzute de legea națională. Principiul supremației dreptului UE este reglementat în însăși legea fundamentală a statului – Constituția. Instanțele naționale trebuie să asigure eficiența practică a acestuia.
Instanța de recurs constată faptul că Curtea Europeană de Justiție a dezvoltat constant conceptul de „efectivitate a dreptului comunitar”, respectiv a dreptului UE, ca principiu de drept și a accentuat principiul protecției judiciare efective ca drept fundamental, având ca temei juridic Convenția europeană a drepturilor omului și a libertăților fundamentale. De altfel, Curtea a introdus și principiul răspunderii statului de a plăti despăgubiri pentru încălcarea dreptului UE.
Cauza de față este o cauză tipică de recuperare a unei taxe imputate cu încălcarea dreptului UE. Instanța a analizat condițiile efectivității și echivalenței și a decis că norma de drept națională în cazul taxei de poluare subminează exercitarea unui drept UE. Prevederea națională care guvernează aplicarea acestei taxe se examinează ținând seamă de circumstanțele specifice, de scopul ei real.
Conform art.4 lit. a din OUG nr. 50/2008 obligația de plată a taxei intervine cu ocazia înmatriculării a unui autovehicul în România fără ca textul să facă distincția între autoturismele produse în România și cele în afara ei sau pentru autoturismele noi și cele second hand. Taxa de poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România nu și pentru cele aflate deja în circulație.
Scopul legii astfel cum este prezentat și în expunerea de motive ce o însoțește este de a diminua introducerea în România a unor autoturisme second hand deja înmatriculate într-un alt stat membru. Pentru autoturisme produse în România sau în alte state membre UE nu se percepe taxă de poluare la prima înmatriculare sau la o nouă înmatriculare dacă anterior a fost înmatriculată tot în România.
Se constată că în speța de față legea națională conduce la o discriminare indirectă, care nu poate fi înlăturată decât prin aplicarea directă a dreptului UE.
Curtea constată că tribunalul nu și-a depășit atribuțiile date prin lege, ci a aplicat conform legea, incidente în cauză fiind dispozițiile art.148 din Constituția României și art 110 art 1 din Tratatul de funcționare a Uniunii europene (fost art 90 alin1 din TCE), care stabilește că „Niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. De asemenea, niciun stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție”.
Aceste dispoziții se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne. De asemenea, scopul general al normei de drept este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor.
În jurisprudența referitoare la art. 90 din Tratatul CE, Curtea de Justiție Europeană a explicat care sunt condițiile în care se poate reține aplicarea acestui text: trebuie să existe o discriminare între produsele naționale și produsele importate; trebuie să existe o similitudine sau un „raport de concurență” între produsele importate vizate de taxă și produsele interne favorizate; prelevarea fiscală națională trebuie să diminueze sau să fie susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.
În concluzie, atunci când produsele interne și produsele importate se află într-un raport de concurență, iar prin efectul unei norme fiscale naționale se creează o discriminare, chiar și indirectă, între acestea, astfel încât consumatorii sunt descurajați să aleagă produsele importate, art. 90 este aplicabil, iar norma fiscală națională contrară art. 90 trebuie înlăturată de la aplicare
Faptul că se protejează producția internă reiese explicit și din OUG nr 50/2008 și actele juridice ulterioare ce o modifică.
O.U.G. nr. 50/2008 este contrară art. 90 din Tratatul CE (în prezent art. 110 din Tratatul de funcționare al UE), întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru, precum cel pentru care s-a achitat taxa de poluare în acest litigiu, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand înmatriculate în România și, mai recent, vânzarea autoturismelor noi produse în România.
Pentru acest motiv, dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008 sunt incompatibile cu art. 110 din Tratatul de funcționare al UE, astfel încât încasarea taxei de poluare apare ca fiind lipsită de temei legal (deoarece o dispoziție fiscală națională incompatibilă cu o dispoziție de drept UE nu poate produce niciun fel de efecte juridice, de la data edictării ei).
În expunerea de motive a OUG nr. 50/2008 rezultă că scopul legii este asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului ceea ce implică instituirea unei taxe de poluare pentru toate autoturismele aflate în trafic potrivit principiului „ poluatorul plătește”.
Principiul „poluatorul plătește” este un principiu de drept comunitar ce trebuie aplicat corect și cu prioritate față de o reglementare națională contrară.
Deși este evident că toate autoturismele și autovehiculele aflate în parcul auto din România poluează, doar autoturismele înmatriculate în România după data de 1.07.2008 plătesc o taxă considerată de legiuitor drept o taxă de mediu. În această situație, este evident faptul că se instituie o discriminare, care nu poate fi justificată în mod rezonabil și obiectiv, între două categorii de persoane: deținătorii de autoturisme înmatriculate în România înainte de 1.07.2008, care poluează și nu plătesc taxă de poluare și deținătorii de autoturisme înmatriculate după data de 1.07.2008, care poluează în egală măsură și plătesc taxă de poluare.
Curtea Europeană de Justiție a observat că dreptul UE nu restrânge libertatea fiecărui stat membru de a construi un sistem fiscal care face diferențieri între anumite produse, chiar dacă este vorba de produse similare în sensul art. 90 par.1 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană (în prezent art. 110 din Tratatul de funcționare al UE), pe baza unor criterii obiective. Totuși, o asemenea diferențiere este compatibilă cu dreptul UE numai dacă urmărește obiective care sunt ele însele compatibile cu cerințele Tratatului și ale legislației comunitare secundare și dacă regulile în cauză sunt de natură să evite orice formă de discriminare, directă sau indirectă, îndreptată împotriva importurilor din alte state membre sau orice altă formă de protecție a produselor naționale concurente.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în cauzele C 402/2009 – T. și C263/2010 - N., conchizând că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Instanța constată deci că aplicarea acestei taxe trebuie să se conformeze dreptului UE, iar, în cazul în care aceasta încalcă dispozițiile de drept UE, este înlăturată de drept.
Restituirea taxei încasate nelegal se realizează ca urmare a aplicării art.117 alin.1 lit d din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală întrucât nu exista temei juridic pentru încasarea ei, față de considerentele expuse.
În ce privește dobânda legală aceasta s-a acordat în mod legal și temeinic de instanța de fond în temeiul OG nr 13/2011 și al Hotărârii CJUE C‑565/11 conform căreia atunci când un stat membru a încasat taxe cu încălcarea normelor dreptului Uniunii, justițiabilii au dreptul la restituirea nu numai a taxei percepute fără temei, ci și a sumelor plătite acestui stat sau reținute de acesta în legătură directă cu taxa respectivă. Aceasta cuprinde și pierderile reprezentate de indisponibilizarea sumelor ca urmare a exigibilității premature a taxei (a se vedea Hotărârea din 8 martie 2001, Metallgesellschaft și alții, C‑397/98 și C‑410/98, R.., p. I‑1727, punctele 87-89, Hotărârea din 12 decembrie 2006, Test Claimants in the FII Group Litigation, C‑446/04, R.., p. I‑_, punctul 205, Hotărârea Littlewoods Retail și alții, citată anterior, punctul 25, precum și Hotărârea din 27 septembrie 2012, Zuckerfabrik Jülich și alții, C‑113/10, C‑147/10 și C‑234/10, punctul 65). În consecință, principiul obligării statelor membre să restituie cu dobândă taxele percepute cu încălcarea dreptului Uniunii decurge din acest din urmă drept (Hotărârile citate anterior Littlewoods Retail și alții, punctul 26, precum și Hotărârea Zuckerfabrik Jülich și alții, punctul 66).
Cheltuielile de judecată sunt datorate conform art 451 și 453 alin 1 Legea nr 134/2010 privind Codul de procedură civilă, la cererea părții, în funcție de dovezile administrate, în urma reținerii culpei procesuale a pârâtei.
Recursul se constată a fi nefondat, pentru aceste considerente, și urmează a fi respins conform art 496 alin 1 din Legea nr 134/2010 privind Codul de procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. împotriva sentinței civile nr. 1626/CA/3.06.2014 pronunțată de Tribunalul B..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 29.10.2014
Președinte, Judecător, Judecător,
L. P. M. R. A. G. S.
Grefier,
M. C.
Red. M.R../18.11.2014
Tehnored.: M. C./18.11.2014 - 5 ex.
Jud fond: S. Ș. M.
| ← Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 1050/2014.... | Pretentii. Decizia nr. 2514/2014. Curtea de Apel BRAŞOV → |
|---|
