Pretentii. Decizia nr. 2725/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2725/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 05-12-2014 în dosarul nr. 330/62/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr. 2725/R Dosar nr._
Ședința publică din data de 05 Decembrie 2014
Completul constituit din:
Președinte: M. F. - judecător
M. C. - judecător
M. I. M. - judecător
C. R. - grefier
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. împotriva sentinței civile nr. 1690/CA/11.06.2014 pronunțată de Tribunalul B. – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, având ca obiect „pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare îndeplinită.
Recursul formulat de recurenta pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. este declarat și motivat în termenele și în condițiile prevăzute de art.485 - 487 N.C.pr.civ. raportat la dispozițiile art. 20 din Legea nr.554/2004, este scutit de la plata taxei judiciare de timbru, potrivit dispozițiilor art. 30 din OUG 80/2013 și a fost declarat prin consilier juridic E. A., cu delegație la fila 39 în dosar, astfel cum prevăd dispozițiile art. 13 alin.2 N.C.pr.civ., art. 84 alin.2 N.C.pr.civ. și art. 486 N.C.pr.civ.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că s-a depus prin compartimentul registratură al instanței note scrise formulate de intimatul reclamant . prin care solicită judecarea cauzei și în lipsă, potrivit art. 411 alin.2 N.C.pr.civ., după care:
Față de actele și lucrările dosarului, având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 223 alin. 3 raportat la art. 411 alin. 1 pct. 2 teza a II-a din Noul Cod de procedură civilă, instanța rămâne în pronunțare asupra recursului declarat.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată:
P. sentința civilă nr. 1690/CA/11.06.2014 pronunțată de Tribunalul B. - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta . în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE B. și, în consecință, a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 4834 lei achitată cu titlu de taxă de emisii poluante, dobânda legală aferentă începând cu data de 17.12.2013 și până la data restituirii efective,precum și cheltuieli de judecată în cuantum de 800 lei,restul pretențiilor fiind respinse. Totodată a fost admisă cererea de chemare în garanție formulată de pârâta AJFP B., în contradictoriu cu ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU și, în consecință, a fost obligată chemata în garanție să plătească pârâtei suma de 4834 lei și dobânda legală aferentă,fiind respinsă cererea pârâtei pentru obligarea chematei în garanție la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B., hotărârea fiind criticată sub aspectul nelegalității, solicitându-se admiterea căii de atac și modificarea în totalitate a sentinței în sensul respingerii acțiunii.
În motivare a arătat că pentru a avea posibilitatea înmatriculării autoturismului achiziționat, reclamanta avea obligația achitării taxei de emisii poluante în România, potrivit dispozițiilor Legii nr. 9/2012, act normativ în vigoare la data înmatriculării și care nu a fost declarat neconstituțional, fiind adoptat în baza Regulamentelor și directivelor Parlamentului și ale Consiliului European.
Recurenta a mai arătat că taxa de emisii poluante instituită prin Legea nr. 9/2012, are la bază criterii obiective, luându-se în calcul și deprecierea autoturismului, conform coeficienților descriși la anexa 4 din lege, cuantumul taxei fiind același, indiferent dacă este vorba de un vehicul care se înmatriculează pentru prima dată în România sau dacă a fost înmatriculat anterior, fără plata taxei speciale sau a taxei de poluare și se transcrie dreptul de proprietate.
Cu privire la dobânda acordată și cheltuielile de judecată, recurenta a arătat că soluția instanței de fond este greșită deoarece taxa a fost încasată în baza unor acte normative cu putere de lege, în vigoare, plata efectuată fiind una benevolă și fără o culpă a organului fiscal.
Cererea de recurs este scutită de obligația de plată a taxei judiciare de timbru conform art.30 din OUG 80/2013.
Intimata-reclamantă u a depus întâmpinare conform art. XVII alin 3 din Legea 2/2013 prin care a solicitat respingerea recursului.
Părțile nu au mai solicitat administrarea altor probe noi în recurs.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor art. 488 pct.8 cod procedură civilă, Curtea constată următoarele:
Reclamanta a solicitat Administrației Județene a Finanțelor Publice B. restituirea unei sume reprezentând contravaloarea unei taxe emisii poluante achitată la data de 14.06.2012 în temeiul Legii nr. 9/2012, în vederea înmatriculării unui autoturism second-hand înmatriculat anterior într-un stat membru UE, cerere formulată în condițiile art. 1 și 8 din Legea nr. 554/2004, tribunalul, ca instanță de contencios administrativ, fiind învestit cu analiza caracterului justificat sau nu al refuzului de restituire a sumei solicitate.
Reclamanta nu a înțeles să critice, pe calea unei plângeri prealabile, modul de calcul al taxelor de poluare, ci și-a exprimat poziția de a solicita restituirea unei sume apreciată drept nelegală și neconformă cu dreptul comunitar.
În acest context acțiunea este admisibilă, iar criticile privind acest aspect nefondate.
Obiectul acțiunii în contencios administrativ îl constituie analiza caracterului justificat sau nu al refuzului de restituire a unei taxe pe care reclamantul consideră contrară dreptului comunitar, iar o asemenea acțiune este admisibilă, încadrându-se în dispozițiile art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 2 lit. i din același act normativ.
Recurenta a invocat ca motive de recurs, pe de o parte, inaplicabilitatea dreptului comunitar, iar, subsecvent acestei apărări, compatibilitatea acestei taxe cu normele comunitare, dar aceste susțineri nu sunt fondate.
Astfel, preeminența dreptului comunitar este consacrată prin Constituție, iar punerea în aplicare a obligațiilor ce decurg din dreptul comunitar se reflectă atât în obligația de cooperare loială cât și în autonomia instituțională și procedurală a statelor membre. Această autonomie are la bază principiul efectivității care vizează împiedicarea ca o dispoziție procedurală națională să facă imposibilă sau excesiv de dificilă aplicarea dreptului comunitar.
În acest context se impune a se mai preciza ca TFUE se bucură de aplicabilitate directă în dreptul intern al unui stat membru, astfel că judecătorul național este obligat să îl aplice cu prioritate față de reglementări naționale contrare indiferent de caracterul acestora general sau special.
Referitor la compatibilitatea taxei de emisii poluante instituită de Legea nr. 9/2012, modificată, în forma în vigoare la data de 14.06.2012 – data achitării taxei (aceasta fiind aplicabilă raportului juridic dedus judecății), Curtea constată că în mod corect prima instanță a reținut că aceasta nu este compatibilă cu dispozițiile art. 110 TFUE.
Astfel, Legea nr. 9/2012 care a instituit obligația de plată a taxei pentru emisii poluante a abrogat OUG nr. 50/2008 care reglementa taxa de poluare. Cu privire la acest ultim act normativ – OUG nr. 50/2008 instanța de recurs reține că prin Hotărârea CJUE pronunțată în cauza C-402/09 (T.), s-a reținut că această taxă de poluare nu este compatibilă cu art. 110 TFUE.
Art. 110 TFUE are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, fapt ce vizează eliminarea oricărei forme de protecție care poate să decurgă din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre, deoarece, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale și, ca urmare, pe baza principiilor rezultate din jurisprudența sa, CJUE a analizat neutralitatea acestei taxe.
Astfel, referitor la această neutralitate în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate anterior pe teritoriul național și supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, aceleiași taxe, s-a concluzionat că un sistem precum cel instituit de OUG nr. 50/2008, care ia în considerare, la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea autovehiculului prin utilizarea unor sisteme forfetare, detaliate și fundamentate din punct de vedere statistic, bazate pe elemente referitoare la vechimea și la rulajul mediul anual real ale acestui vehicul, la care se poate adăuga, la cererea contribuabilului și pe cheltuiala acestuia, realizarea unei expertize cu privire la starea generală a vehiculului menționat și a dotărilor sale, asigură că această taxă, atunci când este aplicată vehiculelor de ocazie importate, nu depășește valoarea reziduală a taxei menționate încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și care au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008.
Cu toate acestea, în privința autovehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate deja pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate, referitor la neutralitatea taxei, s-a reținut că art. 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul, astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
În acest sens, CJUE a reținut, fără echivoc, că OUG nr. 50/2008, cu modificările ulterioare, are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, reținând că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
După pronunțarea acestei hotărârilor în cauzele C-402/09 și C-263/10 a fost adoptată Legea nr. 9/2012 (în vigoare la data de 13.01.2013) care la art. 4 al. 2 a instituit obligația de plată a taxei pentru emisiile poluante și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal sau taxa de poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.
P. urmare, în mod corect tribunalul a reținut că prin dispozițiile art. 4 al. 2 din Legea nr. 9/2012, introducându-se obligația de plată a taxei de emisii poluante și pentru vehiculele deja înmatriculate în România și pentru care nu s-a achitat taxa specială reglementată de Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal (în perioada 01.01._08) sau taxa de poluare pentru autovehicule (01.07._12) s-a eliminat regimului fiscal discriminatoriu constatat de CJUE prin soluțiile pronunțate în cauzele menționate.
De asemenea, în mod legal s-a reținut de către instanța de fond că prin suspendarea dispozițiilor art. 4 al. 2, respectiv prin dispoziția de restituire integrală a sumelor deja achitate cu titlu de taxe de emisii poluante în intervalul 13.01._12, măsuri adoptate prin art. 1 și 2 din OUG nr. 1/2012 s-a revenit practic la regimul fiscal discriminatoriu între autovehiculele deja înmatriculate în România și care nu au fost supuse unei taxe cu ocazia primei lor înmatriculări și cele de ocazie cumpărate din alte state membre, fiind descurajată punerea în circulație, în România, a acestora din urmă.
Nu poate fi reținut motivul de recurs referitor la rațiunea adoptării OUG nr. 1/2012 – înlăturarea unor dificultăți de ordin tehnic care să permită aplicarea corectă a taxei pentru emisii poluante, prevenirea riscului întârzierii în procesul de stabilire exactă a cuantumului acesteia și reevaluare impactului măsurilor adoptate prin Legea nr. 9/2012 – deoarece toate aceste aspecte sunt subordonate obligației principale a Statului Român de a respecta legislația comunitară, inclusiv art. 110 TFUE.
Curtea nu poate reține incidența prevederilor art. 12 din Legea nr. 9/2012 conform cărora taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 iulie 2008 – 12 ianuarie 2012, cu titlu de taxă de poluare și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a Legii nr. 9/2012, deoarece taxa ce face obiectul prezentei cauze este o taxă de emisii poluante, iar nu o taxă de poluare achitată în baza OUG nr. 50/2008.
Pentru toate aceste considerente, criticile privind neaplicarea în cauză a dispozițiilor art. 110 TFUE și, ca urmare, a conformității taxei de emisii poluante instituită prin Legea nr. 9/2012, astfel cum a fost suspendată prin OUG nr. 1/2012, cu acestea, vor fi respinse.
Curtea constată că această opinie a sa este confirmată în prezent de pct. 30 și 31 din Ordonanța CJUE din data de 03.02.2014 pronunțată în cauzele conexe C-97/13 și C-214/13 în care se reține că „Legea nr. 9/2012 prezentă o diferență esențială în raport cu OUG nr._, în măsura în care această lege prevedea, la articolul 4 alineatul (2), că
taxa pe poluare era datorată începând din acel moment și cu ocazia primei vânzări
pe piața națională a unor autovehicule de ocazie deja înmatriculate în România și
cărora nu li se aplicase încă această taxă” și că „trebuie să se constate, însă, că OUG nr. 1/2012 a privat articolul 4 alineatul (2) menționat de efectele sale până la 1 ianuarie 2013. Rezultă că regimul de impozitare în vigoare la data faptelor aflate la originea litigiilor principale (ianuarie 2012, respectiv mai 2012) avea, asemenea celui instituit prin OUG nr. 50/2008, un efect descurajator în ceea ce privește înmatricularea unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre decât România și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu erau în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală”.
Se impune a se mai preciza că prima instanță a acordat dobânda legală de la data formulării cererii de restituire, reținând că, fiind vorba despre o taxă nedatorată, reclamanta are dreptul la repararea prejudiciului suferit, în condițiile art. 1521 c.civ. (nou, în vigoare la 01.10.2011, raportul juridic fiind determinat de momentul plății taxei a cărei restituire se solicită).
Cu privire la condiția culpei, aceasta rezultă din încasarea unei taxe care, așa cum s-a arătat mai sus, încalcă normele de drept comunitare. Chiar dacă instituția recurentă a procedat la încasarea acestei taxe în temeiul unui act normativ intern, răspunderea sa intervine în calitate de reprezentantă a Statului Român, calitate în care a și emis decizia de calcul a taxei de emisii poluante și a încasat taxa.
În ceea ce privește data acordării dobânzii, față de hotărârea pronunțată de CJUE în cauza C-565/11 (M. I.) din data de 18.04.2013, prin care s-a stabilit că „dreptul uniunii trebuie interpretat în sensul că, în cazul perceperii de către un stat membru a unei taxe incompatibile cu dreptul Uniunii, în speță articolul 110 TFUE, acest stat este obligat să restituie cuantumul acestei taxe și să plătească dobânzile aferente cuantumului acesteia începând de la data plății sale de către contribuabil”, Curtea reține că dobânda este datorată de pârâtă chiar de la data încasării taxei,însă în mod corect instanța a acordat taxa numai de la data cererii de restituire,respectând astfel principiul disponibilității.
Cu privire la cheltuielile de judecată, Curtea constată că acestea au fost legal stabilite în sarcina părții care are culpă procesuală – pârâta, conform art. 451 c.pr.civ., aceasta refuzând nejustificat restituirea taxei pe cale administrativă, astfel cum reclamanta i-a solicitat anterior promovării cererii de chemare în judecată, în condițiile în care caracterul contrar dreptului comunitar al acestor taxe de emisii poluante a fost stabilit prin nenumărate hotărâri judecătorești, iar, ulterior, în sarcina chematei în garanție, care a fost beneficiara efectivă a sumelor încasate de către pârâtă, astfel cum s-a detaliat în considerentele sentinței recurate.
În ceea ce privește cuantumul cheltuielilor de judecată,acestea sunt formate din taxă de timbru și onorariu de avocat.
Instanța de recurs consideră criticile formulate de pârâtă ca nefiind întemeiate. În calitate de parte căzută în pretenții,recurenta datorează taxa de timbru în cuantum de 300 lei,iar în ceea ce privește onorariul de avocat,Curtea apreciază că nu este exagerat un cuantum de 500 lei, acesta nefiind cu mult mai mare decât nivelul onorariului stabilit prin art. 3 pct. 3 din Protocolul nr._/2008 încheiat între Ministerul Justiției și Uniunea Națională a Barourilor din România pentru stabilirea onorariilor avocaților pentru furnizarea serviciilor de asistență juridică în materie penală,pentru prestarea,în cadrul sistemului de ajutor public judiciar,a serviciilor de asistență juridică și/sau reprezentare ori de asistență extrajudiciară,care prevede pentru procesele și cererile în materia contenciosului administrativ un onorariu de 300 lei.
Raportat la aceste considerente, în baza art. 496 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul formulat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. împotriva sentinței civile nr.1690/CA/11.06.2014 pronunțată de Tribunalul B. - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. împotriva sentinței civile nr. 1690/CA/11.06.2014 pronunțată de Tribunalul B. - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pe care o menține.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 05.12.2014.
Președinte Judecător Judecător
M. F. M. C. M. I. M.
Grefier
C. R.
Red./M.C./ 05.12.2014
Tehnored/CR/05.12.2014/5 ex.
Jud. fond. D.U.
comunicat 3 exemplare părților,
conform citativ fila 32 ds.
| ← Suspendare executare act administrativ. Decizia nr. 1396/2014.... | Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 923/2014. Curtea... → |
|---|
