Pretentii. Decizia nr. 456/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 456/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 14-02-2014 în dosarul nr. 1336/119/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr. 456/R Dosar nr._
Ședința publică din data de 14 februarie 2014
Completul constituit din:
Președinte: M.-I. M.
Judecător: M. C.
Judecător: M. F.
Grefier: E. Bernád
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice S. G. împotriva sentinței civile nr. 2193 din 3 iulie 2013 pronunțată de Tribunalul C. – Secția civilă, în dosarul nr._, având ca obiect „pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța constată că intimatul reclamant G. F. a depus la dosar înscrisurile solicitate la termenul de judecată anterior.
Având în vedere că s-a solicitat judecarea în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 223 noul cod de procedură civilă, instanța, față de actele și lucrările dosarului, rămâne în pronunțare.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 2193/03.07.2013 pronunțată de Tribunalul C. - Secția civilă a fost admisă în parte acțiunea în contencios administrativ introdusă de reclamantul G. F. în contradictoriu cu pârâtele Administrației Finanțelor Publice Sf. G. și Administrației F. pentru Mediu, a fost admisă cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu formulată de pârâta Administrației Finanțelor Publice Sf. G. și în consecință, pârâta a fost obligată să restituie reclamantului suma de 2333 lei cu titlu taxă de poluare plătită potrivit chitanței nr._/24.07.2008, a dobânzii legale aferente începând cu data de 23.01.2013, suma de 5032 lei cu titlu taxă de poluare plătită potrivit chitanței nr._/09.12.2008, a dobânzii legale aferente începând cu data de 23.01.2013, precum și suma de 39,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Totodată, a fost obligată chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu să remită pârâtei Administrației Finanțelor Publice Sf. G. suma de 2333 lei cu titlu taxă de poluare plătită potrivit chitanței nr._/24.07.2008, a dobânzii legale aferente începând cu data de 23.01.2013 și suma de 5032 lei cu titlu taxă de poluare plătită potrivit chitanței nr._/09.12.2008, a dobânzii legale aferente începând cu data de 23.01.2013, precum și suma de 39,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs recurenta Administrației Finanțelor Publice SF. G., hotărârea fiind criticată sub aspectul nelegalității și netemeiniciei solicitându-se admiterea căii de atac și modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.
Recurenta a susținut că OUG nr. 50/2008 stabilește în mod clar cadrul legal al taxei pe poluare și anume taxa de poluare ține cont de norma de poluare, emisiile de dioxid de carbon și vechimea autovehiculului, iar, în cazul în care unele soluții legislative nu au în vedere dispozițiile comunitare, neasigurând compatibilitatea cu acestea, autoritățile competente pot avea inițiative legislative pentru modificarea sau completarea actelor normative interne ale căror dispoziții nu sunt concordante cu tratatele la care România este parte.
Nu se poate admite că prevederile OUG nr. 50/2008 ar încălca dispozițiile comunitare, întrucât legislația română prevede plata, în cazul în care este vorba despre aceleași specificații tehnice, a unei taxe de poluare în același cuantum, indiferent dacă se aplică la autoturismele/ autovehiculele din producția internă sau din cele produse în spațiul comunitar.
A mai invocat de asemenea că legislația europeană nu interzice instituirea taxei, ci doar prevede că nivelul acesteia sa nu fie mai mare decât al taxelor care se aplica, direct sau indirect, produselor interne similare.
În drept a fost invocată aplicarea art. 488 pct. 8 c.pr.civ.
Cererea de recurs este scutită de obligația de plată a taxei judiciare de timbru conform art. 17 din Legea nr. 146/1997, modificată.
Intimatul – reclamant și intimata chemată în garanție nu au formulat întâmpinare în condițiile art. XV alin. 3 coroborat cu art. XVII alin. 3 din Legea nr. 2/2013.
Părțile nu au mai solicitat administrarea altor probe noi în recurs, dar instanța de recurs, în temeiul art. 254 alin. 5 c.pr.civ. a dispus completarea probatoriului de către intimatul reclamant cu înscrisuri referitoare la proveniența comunitară a celor două vehicule.
La termenul din data de 17.01.2014, în baza art. 38 NCPC coroborat cu art. 11 din OUG nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității Agenției Naționale de Administrare Fiscală, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, a art. 23 din HG nr. 520/2013 și a Ordinului 2211/2013, acestea din urmă fiind emise în aplicare ordonanței de urgență, Curtea a constatat transmisă calitatea procesuală activă de la recurenta pârâtă Administrația Finanțelor Publice S. G. la Administrația Județeană a Finanțelor Publice C..
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor art. 488 cod procedură civilă, Curtea constată următoarele:
Motivele de recurs referitoare la inaplicabilitatea dreptului comunitar, iar, subsecvent acestei apărări, la compatibilitatea normei ce instituie această taxă cu normele comunitare, se încadrează în dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 8 c.pr.civ., dar nu sunt fondate.
Astfel, preeminența dreptului comunitar este consacrată prin Constituție, iar punerea în aplicare a obligațiilor ce decurg din dreptul comunitar se reflectă atât în obligația de cooperare loială cât și în autonomia instituțională și procedurală a statelor membre. Această autonomie are la bază principiul efectivității care vizează împiedicarea ca o dispoziție procedurală națională să facă imposibilă sau excesiv de dificilă aplicarea dreptului comunitar.
În acest context se impune a se mai preciza ca TFUE se bucură de aplicabilitate directă în dreptul intern al unui stat membru, astfel că judecătorul național este obligat să îl aplice cu prioritate față de reglementări naționale contrare indiferent de caracterul acestora general sau special.
Cu privire la compatibilitatea normei cu dreptul comunitar, Curtea reține că potrivit art. 110 din TFUE (fostul art. 90 TCE) „Niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. De asemenea, niciun stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție.”
Curtea mai reține că prin soluția pronunțată în cauza C-402/09, fiind sesizată în legătură cu interpretarea art. 110 din TFUE prin raportare la dispozițiile OUG nr. 50/2008, în forma inițială (aplicabilă prezentei cauze), CJUE a stabilit că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Față de cele stabilite de CJUE prin această decizie, Curtea constatată că prin instituirea dispozițiilor prevăzute de art. 4 din OUG nr. 50/2008 se introduce un regim fiscal discriminatoriu, atâta vreme cât taxa de poluare, prin valoarea sa și prin faptul că nu este percepută în cazul reînmatriculării unui autovehicul deja înmatriculat în România este astfel stabilită încât descurajează punerea în circulație, în România, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Deși Cauza C-402/09 vizează OUG nr. 50/2008 într-o formă în vigoare înainte ca reclamanta să fi achitat taxa de poluare, Curtea constatată că motivele care au determinat CJUE să pronunțe soluția în cauza T. subzistă, deoarece taxa de poluare, prin valoarea ei ridicată, descurajează cumpărarea unor vehicule de ocazie cu aceeași vechime și uzură ca și cele aflate deja pe piața națională, această opinie fiind confirmată și de soluția pronunțată de CJUE în Cauza C-263/2010 (N.), prin care s-a constatat că nu sunt conforme dreptului comunitar nici modificările ulterioare ale OUG nr. 50/2008.
Totodată, este important de menționat faptul că s-a respins cererea Statului Român de limitare a efectelor în timp a hotărârii Curții, ceea ce înseamnă că hotărârea N. (ca de altfel și hotărârea T.) se aplică retroactiv și lipsesc de temei juridic prelevarea taxei de poluare.
Potrivit concluziei CJUE din această cauză, articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Tot în această hotărâre, CJUE a mai reținut că, subsecvent pronunțării hotărârii în afacerea T., Guvernul român nu a susținut că ar exista o diferență relevantă între varianta inițială a taxei de poluare reglementate de OUG nr. 50/2008 și variantele ulterioare (par. 27) și că această concluzie contrazice pozițiile iraționale constant exprimate de Guvern, de ministrul mediului, de șeful Fiscului și de toate administrațiile fiscale din România, în contradicție chiar și cu avertismentele legale ale Ministerului de Justiție, care la nivel național pretindeau și pretind în continuare faptul că variantele ulterioare datei de 15 decembrie 2008 sunt conforme cu dreptul european.
Pe de altă parte, în par. 28 al hotărârii, Curtea a reiterat faptul că taxa de poluare nu este compatibilă cu principiul „poluatorul plătește” și a sugerat din nou Guvernului român că taxa percepută cu ocazia primei înmatriculări trebuie eliminată, ea putând fi eventual înlocuită cu o taxă anuală de poluare, aplicabilă tuturor autoturismelor care circulă pe teritoriul național.
În legătură cu daunele interese este de remarcat că tribunalul a acordat dobânda legală, întrucât, fiind vorba despre taxe nedatorate, reclamantul are dreptul la repararea prejudiciului suferit, în condițiile art. 1082 raportat la art. 1084 cod civil (anterior, aplicabil conform art. 3 din legea nr. 71/2011, raportul juridic fiind determinat de momentul plății taxe lor a căror restituire se solicită). Cu privire la condiția culpei, aceasta rezultă din încasarea unei taxe care, așa cum s-a arătat mai sus, încalcă normele de drept comunitare. Chiar dacă instituția recurentă a procedat la încasarea acestei taxe în temeiul unui act normativ intern, răspunderea sa intervine în calitate de reprezentantă a Statului Român, calitate în care a și emis deciziile de calcul a taxelor de poluare și le-a încasat.
În ceea ce privește data acordării dobânzii, față de hotărârea pronunțată de CJUE în cauza C-565/11 (M. I.) din data de 18.04.2013, prin care s-a stabilit că „dreptul uniunii trebuie interpretat în sensul că, în cazul perceperii de către un stat membru a unei taxe incompatibile cu dreptul Uniunii, în speță articolul 110 TFUE, acest stat este obligat să restituie cuantumul acestei taxe și să plătească dobânzile aferente cuantumului acesteia începând de la data plății sale de către contribuabil”, Curtea reține că dobânda este datorată de pârâtă chiar de la data încasării taxei, însă față de principiul disponibilității ce guvernează procesul civil, în mod corect a fosta acordată numai de la data cererii de restituire, astfel cum reclamantul a solicitat prin acțiune.
Raportat acestor considerente rezultă că soluția primei instanțe de admitere a acțiunii și obligare a pârâtei la restituirea taxelor de poluare este întemeiată, astfel încât în baza art. 496 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul formulat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice C. (fosta Administrația Finanțelor Publice S. G.) împotriva sentinței civile nr. 2193/03.07.2013 pronunțată de Tribunalul C. - Secția civilă, menținându-se ca temeinice și legale dispozițiile instanței de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice C. (fosta Administrația Finanțelor Publice S. G.) împotriva sentinței civile nr. 2193/03.07.2013 pronunțată de Tribunalul C. - Secția civilă pe care o menține.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 14.02.2014.
Președinte Judecător Judecător
M.-I. M. M. C. M. F.
Grefier,
E. Bernád
Red. MIM/14.02.2014
Tehnored.EB/19.02.2014-2 ex
Jud. fond. C.A.
| ← Pretentii. Decizia nr. 1537/2014. Curtea de Apel BRAŞOV | Pretentii. Decizia nr. 389/2014. Curtea de Apel BRAŞOV → |
|---|
