Pretentii. Decizia nr. 2539/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2539/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 06-11-2014 în dosarul nr. 611/62/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA Nr. 2539/R
Ședința publică de la 06 Noiembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE O. M. B.
Judecător D. M. S.
Judecător A.-G. S.
Grefier M. D.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. împotriva sentinței civile nr. 1752/CA din 18.06.2014 pronunțată de Tribunalul B. – secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._, având ca obiect „pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța constată că în prezenta cauză a fost efectuată procedura prealabilă prevăzută de art. 194 – 201 din NCPCIV.
De asemenea, constată că recursul promovat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. este declarat și motivat în termen legal prevăzut de dispozițiile art. art. 485-487 din NCPCIV și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar dispozițiilor art. 30 din OUG nr.80/2013. Totodată constată că recursul a fost declarat prin consilier juridic (delegația la fila 5 dosar) astfel cum prevăd dispozițiile art. 13 alin.2 raportat la art. 84 alin.2 din NCPC.
Se constată că intimatul reclamant C. G. C. a depus la dosar întâmpinare la data de 1.09.2014, la care nu s-a formulat răspuns.
Se constată că intimata chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu nu a formulat la dosar întâmpinare.
Față de actele și lucrările dosarului, având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă (filele 5 și 22), în conformitate cu dispozițiile art. 411 alin. 1 pct. 2 teza a –II-a din NCPCIV, instanța rămâne în pronunțare.
În deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului dedus judecății, constată:
Prin sentința civilă nr.1752/CA/18.06.2014, Tribunalul B.-secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal: a admis acțiunea formulată de reclamantul C. G.-C. în contradictoriu cu pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. și Administrația F. pentru Mediu și, în consecință, a obligat pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. să plătească reclamantului suma de 2719 lei, reprezentând taxă de emisii poluante și dobânda fiscală calculată la această sumă de la data de 05.06.2012 și până la data plății, cu cheltuieli de judecată; a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. împotriva chematei în garanție Administrația F. pentru Mediu și, în consecință, a obligat chemata în garanție la plata către pârâtă a sumelor pe care aceasta a fost obligată să le plătească reclamantului cu titlu de restituire taxă pentru emisii poluante și dobândă legală.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B., prin care a solicitat ca, în condițiile în care nu se impune casarea, să se modifice în parte sentința atacată în sensul respingerii acțiunii introductive de instanță cu privire la restituirea taxei pentru emisiile poluante, dobânda legală și cheltuielile de judecată.
În motivarea recursului, recurenta-pârâtă a arătat, în esență, că: nu se poate proceda la restituirea sumei, întrucât a intervenit prescripția dreptului material la acțiune întemeiată în baza art.11 alin.1 din Legea nr.554/2004, reclamantul adresându-se instanței de judecată după termenul de 6 luni de la data comunicării răspunsului la cererea de restituire a taxei pe emisiile poluante provenite de la autovehicule și nici nu s-a dispus și anularea actului administrativ fiscal care a stat la baza calculului acesteia; taxa pe poluare a fost plătită de reclamant în temeiul unor dispoziții legale în vigoare și care nu au fost declarate neconstituționale; taxa pentru emisiile poluante este conformă cu principiile dreptului Uniunii Europene, întrucât la determinarea acesteia se ține cont de norma de poluare așa cum este stabilită de legislația Uniunii Europene, iar încasarea taxei de la reclamant a fost făcută în temeiul unei legislații în vigoare, astfel că refuzul restituirii taxei nu este unul nejustificat; dobânda fiscală nu poate fi datorată de organul fiscal, întrucât cuantumul acesteia este mai mare decât al dobânzii legale, iar reclamantul a făcut plata taxei în mod benevol; nu poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, în lipsa culpei sale procesuale, cuantumul cheltuielilor acordate fiind exagerat de mare.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru, conform art.30 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.80/2013.
Analizând actele si lucrările dosarului, sentința atacată, față de motivele invocate, Curtea reține următoarele:
În ceea ce privește susținerea recurentei, privind depunerea acțiunii după expirarea termenului de 6 luni prevăzut de art.11 alin.(1), lit.b) din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004, Curtea constată că intimatul-reclamant a primit adresa de comunicare a refuzului de restituire a taxei nr._/30.07.2013 în data de 13 august 2013, conform ștampilei de pe plicul de corespondență (f.11 dosar fond), iar acțiunea a fost înregistrată la instanța de contencios administrativ în data de 10 februarie 2014 (f.2 dosar fond), ci respectarea termenului de 6 luni.
Prin urmare, această susținere a recurentei este vădit nefondată
Analizând restul susținerilor recurentei, Curtea reține că, în fapt, reclamantul a achiziționat un autovehicul care a fost anterior înmatriculat în alt stat membru al Uniunii Europene, pentru care a plătit taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, în vederea înmatriculării sale în România.
În drept, problema care se ridică este aceea de a stabili dacă legislația internă – în temeiul căreia s-a condiționat înmatricularea autovehiculului achiziționat de reclamant dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene de plata unei taxe - este compatibilă cu prevederile legislației comunitare.
Art. 90 (actual art.110) par. l din Tratatul de instituire a Comunității Europene (în continuare Tratatul) prevede: ”Niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor sate membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor naționale similare”.
Scopul instituirii art. 90 (110) din Tratat este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor în spațiul comunitar, iar domeniul său de aplicare vizează impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne.
Obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România.
Deși Curtea de Justiție a Uniunii Europene a constatat, în mai multe rânduri caracterul contrar normelor dreptului Uniunii al prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr.50/2008, legiuitorul român, prin Legea nr.9/2012, a menținut regimul fiscal discriminatoriu, întrucât noua taxă se aplică: cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare; la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri; la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei.
După cum se poate constata, taxa pentru emisiile poluante poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu și pentru cele aflate deja în circulație – dacă au fost înmatriculate în țară.
Se ivește, astfel, o aparentă discriminare între categoria vehiculelor second-hand achiziționate din țară și categoria vehiculelor second-hand achiziționate din afara țării – inclusiv din spațiul comunitar.
Se constată astfel că, deși scopul declarat al legii îl constituie punerea în operă a principiului „poluatorul plătește”, în realitate, s-a urmărit, ca efect imediat, descurajarea introducerii în România a unor autoturisme second-hand înmatriculate deja într-un alt stat membru.
Era normal ca un astfel de act normativ – având drept scop (declarat) protecția mediului - să se aplice tuturor autovehiculelor aflate în circulație pe teritoriul României, care nu se încadrează în limitele de poluare statuate, nicidecum doar acelora care se înmatriculează pentru prima dată în țară.
Toate cele de mai sus conduc la concluzia că taxa pentru emisiile poluante aplicată autovehiculelor second-hand achiziționate din spațiul comunitar contravine prevederilor art. 110 din Tratat, în condițiile în care o astfel de taxă nu este percepută pentru autovehicule identice – achiziționate de pe teritoriul României. Or, actualul articol 110 al TFUE se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Potrivit art. 148 din Constituția României, ca urmare a aderării la Uniunea Europeană, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin. 2). Parlamentul, Președintele României, Guvernul si autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării si din prevederile alineatului 2 (alin. 4).
Aceste obligații au fost reafirmate și prin Legea nr. 157/2005 - de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană
Reglementată în acest mod, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule diminuează, sau este destinată să diminueze, introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru, cumpărătorii fiind orientați - din punct de vedere fiscal - să achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România.
Prin Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauza C‑402/09, privind pe I. T. împotriva României, având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu (România), pronunțată la 7 aprilie 2011, s-a stabilit că: articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Taxa pentru emisiile poluante solicitată de autoritățile române reclamantei – pentru înmatricularea în circulație, pe teritoriul României, a autovehiculului achiziționat de către acesta din spațiul comunitar - contravine prevederilor art. 110 din Tratat, aspect constatat și de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în considerentele Ordonanței pronunțate în data de 3 februarie 2014 în cauzele conexate C‑97/13 și C‑214/13 (paragraful 31).
În consecință, Curtea apreciază că prima instanță în mod corect a constatat neconformitatea taxei plătite de reclamantă cu dreptul Uniunii Europene.
În ceea ce privește obligarea la plata dobânzii, instanța de fond, în mod corect, a constatat că aceasta este datorată. Potrivit Hotărârii pronunțate la data de 18 aprilie 2013 de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în cauza C‑565/11 (M. I. împotriva Administrației Finanțelor Publice Sibiu și Administrației F. pentru Mediu), aplicarea principiului efectivității impune, în cazul restituirii unei taxe percepute de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii, ca normele naționale care privesc în special calculul dobânzilor eventual datorate să nu aibă ca efect privarea persoanei impozabile de o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită prin plata nedatorată a taxei, pierdere ce depinde în special de durata indisponibilizării sumei plătite fără temei cu încălcarea dreptului Uniunii și survine astfel, în principiu, în perioada cuprinsă între data plății fără temei a taxei în cauză și data restituirii acesteia.
Așadar, în lumina acestei jurisprudențe recente a Curții de Justiție a Uniunii Europene și ținând seama de principiul priorității dreptului Uniunii Europene, instanța apreciază că reclamantul are dreptul la plata dobânzilor. Întrucât suma plătită nedatorat de către intimatul-reclamant are natură fiscală, dobânda datorată de către organul fiscal este, în mod evident, cea fiscală, reglementată de art.124 alin.(1) comb. cu art.117 alin.(1) lit.d) din Codul de procedură fiscală adoptat prin Ordonanța Guvernului nr.92/2003.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, Curtea apreciază că obligația de plată a acestora către reclamant revine pârâtei, ca urmare a căderii acesteia în pretenții, în temeiul art.453, alin.(1) din Codul de procedură civilă, iar cuantumul acestora, fiind reprezentat exclusiv de taxa judiciară de timbru achitată de reclamant, nu poate fi micșorat.
Prin urmare, criticile aduse prin recursul declarat de pârâtă sunt în totalitate nefondate.
Față de considerentele ce preced, Curtea, făcând aplicarea dispozițiilor art.496, alin.(1) din Legea nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă, va respinge recursul declarat în cauză și va menține sentința atacată, ca legală și temeinică. Fără cheltuieli de judecată în recurs, nefiind solicitate de intimați.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. împotriva sentinței civile nr.1752/CA/18.06.2014, pronunțată de Tribunalul B. – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pe care o menține.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de azi, data de 06 noiembrie 2014.
Președinte, O. M. B. | Judecător, D. M. S. | Judecător, A.-G. S. |
Grefier, M. D. |
Red: DMS/2.12.2014
Dact¨MD/2.12.2014 - 5 ex.
Jud.fond:M.Z.
M.D. 06 Noiembrie 2014
| ← Pretentii. Decizia nr. 389/2014. Curtea de Apel BRAŞOV | Pretentii. Decizia nr. 1087/2014. Curtea de Apel BRAŞOV → |
|---|
