Pretentii. Decizia nr. 2037/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2037/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 09-09-2014 în dosarul nr. 7425/62/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA Nr. 2037/R
Ședința publică de la 09 Septembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE R. Grațiela M.
Judecător Lorența B.
Judecător S. P. G.
Grefier M. D.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. împotriva sentinței civile nr. 1222/CA din 15.04.2014 pronunțată de Tribunalul B. – secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._, având ca obiect „pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța constată că în prezenta cauză a fost efectuată procedura prealabilă prevăzută de art. 194 – 201 din NCPCIV.
De asemenea, constată că recursul promovat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. este declarat și motivat în termen legal prevăzut de dispozițiile art. art. 485-487 din NCPCIV și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar dispozițiilor art. 30 din OUG nr.80/2013. Totodată constată că recursul a fost declarat prin consilier juridic I. Poponeci a cărui delegație a fost depusă în cadrul procedurii de regularizare (delegația la fila 23 dosar) astfel cum prevăd dispozițiile art. 13 raportat la art. 83 din NCPC.
Se constată că intimatul reclamant D. I. și intimata chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu nu au depus la dosar întâmpinări.
Prin serviciul registratură la instanței intimatul reclamant D. I. a depus o notă de ședință însoțită de împuternicire avocațială și chitanța reprezentând onorariu avocațial.
Față de actele și lucrările dosarului, având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 411 alin. 1 pct. 2 teza a –II-a din NCPCIV, instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA,
Asupra cauzei de față,
Constată că prin sentința civilă nr. 1222/CA din 15.04.2014 Tribunalul B., a admis acțiunea formulată de reclamantul D. I., în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE B., și, în consecință: a fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 5.356 lei, achitată cu titlu de taxă de poluare conform chitanței . nr._/23.04.2010 și dobânda calculată conform art.124 C.pr.fiscală, începând cu data de 23.04.2010 și până la data plății efective; a fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată; a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta AJFP B., în contradictoriu cu ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU și, în consecință: a fost obligat chematul în garanție să plătească pârâtei AJFP B. suma de 5.356 lei, debit, dobânda calculată conform art.124 Cod procedură fiscală, începând cu data de 23.04.2010 până la data plății efective, și 600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. care a criticat-o sub aspectul nelegalității și netemeiniciei, solicitând admiterea căii de atac și modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii, invocând următoarele critici:
1.Recurenta nu poate proceda la restituirea sumei de 5.356 lei dobânda calculată conform art 124 cod procedură fiscală întrucât nu s-a dispus și anularea actului administrativ fiscal care a stat la baza calculului, respectiv decizia de stabilire a taxei de poluare.
Au fost reluate în acest sens, apărările formulate în fața primei instanțe.
2. În mod greșit instanța de fond a considerat că în cauză este vorba despre un refuz nejustificat la restituire.
3. Plata s-a efectuat în temeiul unui act normativ în vigoare la momentul plății.
Instanța de judecată nu poate dispune restituirea unei sume care se încasează în continuare în vederea înmatriculării autovehiculelor, în baza unui act normativ în vigoare achitarea taxei are caracter imperativ și în prezent, fiind una din condițiile impuse de legiuitor la înmatricularea autoturismelor.
In mod greșit a aplicat instanța de fond temeiul legal, considerând că taxa de prima înmatriculare este percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, nefiind aplicabilă pentru autoturismele înmatriculate deja sau pentru cele noi.
Taxa de primă înmatriculare, prevăzută atât de Codul Fiscal cât și de noile reglementari în vigoare - O.U.G. nr. 50/2008 -, se aplică atât autovehiculelor noi achiziționate din România, cât și celor achiziționate din alte state comunitare, taxa fiind percepută începând cu data de 01.01.2007 conform Codului fiscal, neputând fi aplicată retroactiv, si anume pentru autoturismele înmatriculate deja până la aceasta dată.
Nici o negociere a autorităților romanești cu cele ale Comunității Europene nu a condus la modificarea acestei taxe sau la anularea ei.
Comisia Europeană nu este împotriva perceperii unei taxe cu ocazia primei înmatriculări a autoturismelor ci doar a modului de determinare a taxei. Principiul"poluatorul plătește", pe care se bazează și instituirea taxei speciale pentru autovehicule este un principiu acceptat la nivelul Uniunii Europene. 16 state membre ale Uniunii Europene practica o taxa care se percepe cu ocazia înmatriculării autovehiculelor.
Obligația generică de armonizare a legislației interne cu cea europeană, instituită prin art. 148 alin. 2 din Constituție și cea specială, prevăzută de art. 90 paragraful I din Tratatul Comunității Europene, revine exclusiv Parlamentului, nu și instanțelor judecătorești.
Taxa a fost plătită benevol, la recomandarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative - serviciul respectiv de înmatriculări a vehiculelor, în baza unor norme imperative în vigoare la data plații și astfel nu poate fi reținută culpa procesuală a organului fiscal și obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.
Prin anularea acestei taxe s-ar anula implicit și înmatricularea autoturismului, aceasta fiind una din condițiile prevăzute de legiuitor la înmatricularea autovehiculelor.
În ceea ce privește invocarea dispozițiilor art. 90 din Tratatul Comunității Europene nu sunt incidente în cauză, întrucât taxa de înmatriculare auto se plătește de toți proprietarii unor autoturisme sau autovehicule, indiferent de proveniența acestora, la momentul primei înmatriculări în România
Dispozițiile art. 90 alin. 1 din Tratatul Comunității Europene au în vedere introducerea unor limitări ale drepturilor statelor de a introduce pentru produse comunitare impozite mai mari decât produsele interne.
4. În mod total neîntemeiat instanța de fond a înțeles să oblige pârâta la plata dobânzii fiscale deși reclamantul a solicitat obligarea la plata dobânzii legale.
Astfel, consideră că instanța de fond nu a avut în vedere faptul că nerestituirea taxei pe poluare nu îi este imputabilă instituției intimate, refuzul acesteia fiind întemeiat pe prevederile imperative instituite de acte normative în vigoare.
Mai mult, intimata a arătat instanței de fond ca, în practica, unele instanțe de judecată nu au înțeles să acorde dobânda legala sent. civ. nr. 410/CA/19.05.2008 în dos. nr._ al Trib. B..
5. În privința obligării pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, s-a arătat că suma solicitată cu acest titlu nu este datorată având în vedere faptul că reclamantul nu a fost lipsit în mod nelegal de suma achitată, întrucât aceasta este stabilită printr-un act normativ cu aplicare de la 01.07.2008 și reprezintă o condiție pentru prima înmatriculare a unui autoturism in România, acesta efectuând plata în mod benevol. Încasarea taxei de poluare s-a făcut în temeiul OUG nr 50/2008, în cauză neputând fi reținuta culpa procesuala a pârâtei. De asemenea, s-a criticat și cuantumul mare în care au fost acordate cheltuielile de judecată.
Analizând actele și lucrările dosarului raportat la motivele de recurs invocate de recurentă și față de dispozițiile art 498 al 2 NCPC, Curtea constată următoarele:
Astfel, la data de 13.05.2013, reclamantul D. I. a solicitat Administrației Finanțelor Publice a municipiului F., restituirea unei sume reprezentând contravaloarea unei taxe de poluare achitată în vederea înmatriculării unui autoturism second-hand achiziționat din Germania, stat comunitar unde a fost înmatriculat pentru prima dată.
Refuzul de restituire nu poate fi confundat cu refuzul de soluționare a unei cereri, și, în măsura în care reclamantul se afla în termenul de prescripție al solicitării unei sume apreciată de acesta ca nedatorată, era îndreptățită să procedeze în acest sens.
În primul rând, se impune a se analiza natura juridică a sumei achitată cu titlu de taxă pe poluare și solicitată a fi restituită.
Preeminența dreptului comunitar este consacrată prin Constituție, iar punerea în aplicare a obligațiilor ce decurg din dreptul comunitar se reflectă atât în obligația de cooperare loială cât și în autonomia instituțională și procedurală a statelor membre. Această autonomie are la bază principiul efectivității care vizează împiedicarea ca o dispoziție procedurală națională să facă imposibilă sau excesiv de dificilă aplicarea dreptului comunitar. În acest context se impune a se mai preciza ca Tratatul instituind Comunitatea Europeana se bucură de aplicabilitate directa in dreptul intern al unui stat membru, astfel că judecătorul național este obligat să îl aplice cu prioritate față de reglementări naționale contrare indiferent de caracterul acestora general sau special.
Dincolo de modul în care codul fiscal a fost modificat și de respectarea dispozițiilor legale ce reglementează maniera de modificare a acestei legi prin OUG nr 50/2008, noua taxa introdusa prin acest act normativ, denumită „ taxă de poluare ”, are o sferă de aplicabilitate restrânsă și taxează poluarea produsă de autoturismele înmatriculate în România după data de 1 iulie 2008, potrivit criteriilor alese pentru determinarea acestei taxe.
Această taxă de poluare are un caracter discriminatoriu, ea aplicându-se diferit unor situații juridice identice, fără a exista vreo justificare obiectiva pentru acest lucru. Astfel, în urma comparării situației juridice a unei persoane care deține un autoturism înmatriculat în România în anul 2006 și situația juridică a unei persoane care înmatriculează un autoturism identic în România după data de 1 iulie 2008, se constată că ambele autoturisme circulă în România și, este evident că, în principiu, având aceleași caracteristici, ambele poluează în egală măsură. Potrivit OUG nr. 50/2008 însă, principiul “poluatorul plătește” este aplicat doar în cazul autoturismului înmatriculat după 1 iulie 2008, al cărui proprietar datorează taxa de poluare. În schimb, deși autoturismul său poluează, proprietarul autoturismului înmatriculat în 2006 nu plătește nimic.
Această taxă de poluare este percepută cu ocazia primei înmatriculări a unui autoturism sau autovehicul pe teritoriul României și prezintă cu privire la autovehiculele sau autoturismele second hand provenind dintr-un alt stat membru, un caracter fiscal, aparținând regimului general de redevențe interne asupra mărfurilor. Ca urmare, această situație trebuie analizată prin prisma dispozițiilor art 90 din TCE care interzice impunerea asupra produselor din alte state membre, a unor taxe superioare celor care se aplică produselor naționale similare precum și a taxelor interne de natură să protejeze indirect alte produse.
Apărările recurentei pârâte privind modificările aduse în planul acestei taxe impusă ca o condiție a primei înmatriculări în România care vizează conformitatea cu dreptul comunitar nu au în vedere faptul că există în continuare situații similare ale autoturismelor sau autovehiculelor de proveniență diferită, respectiv România sau state membre UE, care primesc prin OUG nr 50/2008 regimuri juridice diferite sub aspectul obligării sau nu la plata taxei de poluare.
Astfel cum se arată în jurisprudența CEJ, articolul 90 TCE ( art 110 TFUE ) vizează asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre, în condiții concurențiale normale, prin eliminarea tuturor formelor de protecție, putând rezulta din aplicarea de impozitări interne discriminatorii produselor originare din alte state membre. S-a mai arătat că acest text trebuie, de asemenea, să garanteze neutralitatea perfectă a impozitărilor interne cu privire la concurența dintre produsele naționale și produsele importate.
Mai mult decât atât, prin instituirea acestei taxe s-a creat o situație discriminatorie între persoanele care își achiziționează autoturisme rulate aduse din import și persoanele care își achiziționează autoturisme rulate din România, în sensul că aceștia din urmă sunt scutiți de plata acestei taxe, beneficiind astfel de o situație avantajoasă.
În concluzie, raportat la ceea ce înseamnă „impunere internă de taxe” ca sintagmă folosită în cuprinsul art 90 TCE ( art 110 TFUE ), respectiv interzicerea în comerțul dintre statele membre, a tuturor taxelor vamale și a tuturor taxelor având efect echivalent, prin OUG nr 50/2008 se impune, în cazul autoturismelor și autovehicule second hand importate provenind sin state membre UE, o taxa care nu se aplică și produselor similare indigene, fapt ce conduce la modificarea prețurilor de cost ale primelor autoturisme și autovehicule și la producerea aceluiași efect restrictiv asupra liberei circulații a mărfurilor precum o taxă vamală.
Fiind vorba despre un autoturism sau autovehicul second hand, acesta a fost supus normelor prevăzute în țara de origine cu ocazia înmatriculării, astfel că, raportat si la rațiunea impunerii taxei de poluare bazată pe principiul „poluatorul plătește”, nu poate fi decât aplicarea unor taxe similare fără deosebire între cele de import și cele indigene, neputând fi primite apărările primului recurent privind jurisprudența CEJ ce vizează taxe percepute cu titlu de impozit.
Aceste considerente sunt susținute, din perspectiva neconformității taxei pe poluare instituită de OUG nr 50/2008, și de Hotărârea CJUE pronunțată în cauza C-402/09, T., prin care se reține că art 110 TFUE are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, fapt ce vizează eliminarea oricărei forme de protecție care poate să decurgă din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre.
Chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale.
Ca urmare, pe baza principiilor rezultate din jurisprudența sa, Curtea a analizat neutralitatea taxei. Astfel, referitor la această neutralitate în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate anterior pe teritoriul național și supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, aceleiași taxe, s-a concluzionat că un sistem precum cel instituit de OUG nr 50/2008, care ia în considerare, la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea autovehiculului prin utilizarea unor sisteme forfetare, detaliate și fundamentate din punct de vedere statistic, bazate pe elemente referitoare la vechimea și la rulajul mediul anual real ale acestui vehicul, la care se poate adăuga, la cererea contribuabilului și pe cheltuiala acestuia, realizarea unei expertize cu privire la starea generală a vehiculului menționat și a dotărilor sale, asigură că această taxă, atunci când este aplicată vehiculelor de ocazie importate, nu depășește valoarea reziduală a taxei menționate încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și care au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr 50/2008.
În privința autovehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate, referitor la neutralitatea taxei, s-a reținut că art 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul, astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare. În acest sens, Curții i-a rezultat fără echivoc că reglementarea menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
În cauza menționată, Curtea a stabilit că art 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură pe piața națională.
Hotărârilor C-402/09 T., C-29/11 Sfichi și C-30/11 I., i s-a alăturat cauza N. în care s-au pus în discuție variantele taxei de poluare aplicabile în perioada 15 decembrie 2008-31 decembrie 2010.
Totodată, este important de menționat faptul că s-a respins cererea Statului Român de limitare a efectelor în timp a hotărârii Curții, ceea ce înseamnă că hotărârea N. ( ca de altfel și hotărârea T. ) se aplică retroactiv și lipsesc de temei juridic prelevarea taxei de poluare în perioada 1 iulie 2008 – 31 decembrie 2010.
Potrivit concluziei CJUE din această cauză, articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Tot în această hotărâre, Curtea europeană a mai reținut că, subsecvent pronunțării hotărârii în afacerea T., Guvernul român nu a susținut că ar exista o diferență relevantă între varianta inițială a taxei de poluare reglementate de O.U.G. nr. 50/2008 și variantele ulterioare (par. 27) și că această concluzie contrazice pozițiile iraționale constant exprimate de Guvern, de ministrul mediului, de șeful Fiscului și de toate administrațiile fiscale din România, în contradicție chiar și cu avertismentele legale ale Ministerului de Justiție, care la nivel național pretindeau și pretind în continuare faptul că variantele ulterioare datei de 15 decembrie 2008 sunt conforme cu dreptul european.
Pe de altă parte, în par. 28 al hotărârii, Curtea a reiterat faptul că taxa de poluare nu este compatibilă cu principiul “poluatorul plătește” și a sugerat din nou Guvernului român că taxa percepută cu ocazia primei înmatriculări trebuie eliminată, ea putând fi eventual înlocuită cu o taxă anuală de poluare, aplicabilă tuturor autoturismelor care circulă pe teritoriul național.
Pentru toate aceste considerente, criticile privind neaplicarea în cauză a dispozițiilor art 110 TFUE și, ca urmare a conformității taxei de poluare instituită prin OUG nr 50/2008 cu acestea, vor fi respinse.
În consecință, în cauză este vorba despre o sumă încasată cu încălcarea normelor comunitare, fiind vorba despre o plată nedatorată, solicitată a fi restituită în condițiile art 117 lit d cod procedură fiscală. Conform OMFP nr 1899/2004, reclamanta s-a adresat organului fiscal cu o cerere de restituire și, în termenul de prescripție, s-a adresat instanței în vederea obligării organului fiscal la restituirea sumei.
Se impune a se mai preciza, față de motivele de recurs privind obligarea la plata dobânzii legale, că în cauză este aplicabilă procedura de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal prevăzută de Ordinul MFP nr 1899/2004 ( Cap 2 pct 1 ) și art 124 cod procedură fiscală. În acest sens, este elocventă decizia CJUE invocată în considerentele sentinței civile atacate.
Reclamantul a solicitat prin cererea introductivă dobânda legală, precizând prin notele de ședință de la filele 37-38 că este vorba despre cea prevăzută de art 124 cod procedură fiscală, și această dobândă fiind una prevăzută de lege și, ca urmare, legală.
În mod corect prima instanță de fond a constatat îndeplinite condițiile prevăzute de art 72 și 73 NCPC și față de dispozițiile art 1 al 2 din Legea nr 9/2012 privind titularul bugetului la care se face venit suma încasată cu titlu taxă pe poluare.
În cauză își găsesc aplicabilitatea dispozițiile art 452, 453 NCPC întrucât pârâta a căzut în pretenții prin admiterea acțiunii, fiind astfel în mod corect obligată la plata cheltuielilor de judecată, iar argumentele invocate în recurs nefiind în măsură să înlăture incidența prevederilor mai sus menționate.
În considerarea celor expuse mai sus, Curtea, în baza art 496 al 1 NCPC, va respinge recursul formulat.
Va face aplicarea art 453 NCPC.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. împotriva sentinței civile nr 1222/CA/15.04.2014 pronunțată de Tribunalul B.-Secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr_ .
Obligă recurenta la plata către intimatul D. I. a sumei de 200 lei cu titlu de cheluieli de judecată în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 09.09.2014.
Pt.Președinte, R. Grațiela M. aflată la seminar, semnează: Președinte instanță, N. Țînț | Judecător, Lorența B. | Judecător, S. P. G. |
Grefier, M. D. |
Red. LB/10.09.2014
Dact: MD/ 15.09.2014 - 5 ex.
Jud.fond: M.L.
M.D. 10 Septembrie 2014
| ← Pretentii. Decizia nr. 1467/2014. Curtea de Apel BRAŞOV | Pretentii. Decizia nr. 563/2014. Curtea de Apel BRAŞOV → |
|---|
