Cetăţenie. Decizia nr. 5830/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5830/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 16-12-2013 în dosarul nr. 5984/2/2012*
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 5830
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 16.12.2013
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE - H. P.
JUDECĂTOR - M. M. P.
JUDECĂTOR - C. M.-SPERANȚA
GREFIER - A. M. C.
Pe rol soluționarea recursului promovat de recurentul reclamant B. S., împotriva Sentinței civile nr. 7119/13.12.2012 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă A. NAȚIONALĂ PENTRU CETĂȚENIE, având ca obiect cetățenie.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din data de 09.12.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de astăzi, 16.12.2013, când în aceeași compunere a pronunțat următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 7119/13.12.2012 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._ 2011 a fost respinsă excepția inadmisibilității invocată de pârâtă ca neîntemeiată, iar pe fond respinsă acțiunea formulată de reclamantul B. S. în contradictoriu cu pârâții A. Națională pentru Cetățenie ca neîntemeiată.
Asupra excepției inadmisibilității invocate de către pârât prin întâmpinare, prima instanță a reținut următoarele:
Pârâtul solicită respingerea ca inadmisibilă a cererii de constatare a îndeplinirii condițiilor legale pentru acordarea cetățeniei române și obligarea la emiterea ordinului de acordare a cetățeniei române întrucât potrivit art. 16-18 din Legea cetățeniei române Comisia pentru cetățenie verifică îndeplinirea condițiilor necesare redobândirii cetățeniei, întocmind un raport motivat pe care îl înaintează Președintelui ANC, iar conform art. 1 Președintele ANC constată îndeplinirea/neîndeplinirea condițiilor prevăzute de lege, emițând ordin de aprobare/respingere a cererii de acordare sau de redobândire a cetățeniei.
Or, în speță, reclamantul contestă ordinul de respingere a cererii de redobândire a cetățeniei române și, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 21/1991, dar și în temeiul Legii nr. 554/2004, considerându-se persoană vătămată prin acest act administrativ, solicită anularea acestuia și obligarea la emiterea unui ordin de aprobare a cererii. Cererea este pe deplin justificată din punctul de vedere al reclamantului care consideră că îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru a deveni cetățean român, dar și din punctul de vedere al soluțiilor pe care le poate pronunța instanța de contencios administrativ, conform disp. art. 1, art. 8 și art. 18 din Legea nr. 554/2004. De altfel, soluția este legitimă și în raport de dreptul oricărei persoane care se consideră vătămată într-un drept sau interes legitim de acces la o instanță și respectiv la un proces echitabil.
Pe de altă parte, dacă s-ar primi interpretarea pârâtei în sensul că doar autoritatea administrativă poate admite cererea de redobândire/acordare a cetățeniei române, s-ar crea cel puțin teoretic situația de a se tergiversa pe o perioadă nedeterminată soluționarea unei astfel de cereri prin respingerea în mod repetat a solicitărilor unei persoane, o astfel de atitudine neputând fi cenzurată de către instanță. O astfel de interpretare este evident contrară plenitudinii de jurisdicție a instanței și dreptului părților la un proces echitabil într-un termen rezonabil.
Mai mult, trebuie avute în vedere dispozițiile art. 18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 în conformitate cu care „Instanța, soluționând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă”.
Având în vedere aceste considerente, instanța a respins excepția inadmisibilității ca neîntemeiată.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că cererea reclamantului de redobândire a cetățeniei române a fost înregistrată la Secretariatul Comisiei pentru cetățenie sub nr. 90474A/2011/ 23.11.2011, dispunându-se prin rezoluție, în conformitate cu art. 15 alin. 2 din Legea nr.21/1991, solicitarea de relații instituțiilor abilitate cu privire la îndeplinirea de către reclamant a condițiilor legale pentru redobândirea cetățeniei române. Cererea a fost avizată negativ de către Comisia pentru cetățenie.
Prin Ordinul nr. 621/P/25.06.2012 a fost respinsă cererea de redobândire a cetățeniei române formulată de reclamantul B. S. pentru neîntrunirea în mod cumulativ a condițiilor prevăzute de art. 8 alin. 1 lit. b) și e) din Legea cetățeniei române nr. 21/1991, reținându-se că acesta figurează în cazierul judiciar cu sancțiune administrativă în cuantum de 200 lei aplicată prin Ordonanța nr. 7322/P/21.12.2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara pentru art. 279 alin. 1 C.pen. și art. 138 din Legea nr. 295/2005, precum și în raport de informațiile comunicate prin adresa nr._/CJ/S1/GC/26.01.2012 a Inspectoratului General al Poliției Române.
În drept, potrivit art. 5 din Constituția României, „Cetățenia română se dobândește, se păstrează sau se pierde în condițiile prevăzute de legea organică”.
Legea nr. 21/1991 – legea cetățeniei române, reglementează condițiile pentru acordarea, redobândirea, retragerea și renunțarea la cetățenia română, precum și procedura soluționării acestor cereri. Astfel, conform art. 8 din acest act normativ „(1) Cetățenia română se poate acorda, la cerere, persoanei fără cetățenie sau cetățeanului străin, dacă îndeplinește următoarele condiții: a) s-a născut și domiciliază, la data cererii, pe teritoriul României sau, deși nu s-a născut pe acest teritoriu, domiciliază în condițiile legii pe teritoriul statului român de cel puțin 8 ani sau, în cazul în care este căsătorit și conviețuiește cu un cetățean român, de cel puțin 5 ani de la data căsătoriei; b) dovedește, prin comportament, acțiuni și atitudine, loialitate față de statul român, nu întreprinde sau sprijină acțiuni împotriva ordinii de drept sau a securității naționale și declară că nici în trecut nu a întreprins asemenea acțiuni; c) a împlinit vârsta de 18 ani; d) are asigurate în România mijloace legale pentru o existență decentă, în condițiile stabilite de legislația privind regimul străinilor; e) este cunoscut cu o bună comportare și nu a fost condamnat în țară sau în străinătate pentru o infracțiune care îl face nedemn de a fi cetățean român; f) cunoaște limba română și posedă noțiuni elementare de cultură și civilizație românească, în măsură suficientă pentru a se integra în viața socială; g) cunoaște prevederile Constituției României și imnul național. (2) Termenele prevăzute la alin. (1) lit. a) pot fi reduse până la jumătate în următoarele situații: a) solicitantul este o personalitate recunoscută pe plan internațional; b) solicitantul este cetățeanul unui stat membru al Uniunii Europene; c) solicitantul a dobândit statut de refugiat potrivit prevederilor legale în vigoare; d) solicitantul a investit în România sume care depășesc 1.000.000 de euro. (3) Dacă cetățeanul străin sau persoana fără cetățenie care a solicitat să i se acorde cetățenia română se află în afara teritoriului statului român o perioadă mai mare de 6 luni în cursul unui an, anul respectiv nu se ia în calcul la stabilirea perioadei prevăzute la alin. (1) lit. a).”
De asemenea, potrivit art. 10 alin. 1 din același act normativ „Cetățenia română se poate acorda și persoanelor care au pierdut această cetățenie, precum și descendenților acestora până la gradul II inclusiv și care cer redobândirea ei, cu păstrarea cetățeniei străine și stabilirea domiciliului în țară sau cu menținerea acestuia în străinătate”, dacă îndeplinesc condițiile prevăzute de art.8 alin.1 lit. b-e.
Din modul de redactare a textului de lege rezultă că îndeplinirea condițiilor trebuie să se facă în mod cumulativ. În speță însă, s-a constatat că reclamantul nu a făcut dovada că a îndeplinit condițiile prevăzută de art. 8 alin. 1 lit. b) și e).
Față de informațiile comunicate cu adresa nr._/ANC/05.11.2012 a ANC la C. de Informații Clasificate al instanței (f. 55), înscrisuri cu caracter „strict secret”, prima instanță a apreciat că acțiunea reclamantului este neîntemeiată, acesta neîndeplinind condițiile de a fi cunoscut cu o bună comportare și de a nu fi fost condamnat în țară sau în străinătate pentru o infracțiune care îl face nedemn de a fi cetățean român.
Aceste informații cu caracter strict secret, în raport de care a fost soluționată cererea de acordare a cetățeniei române și care au fost comunicate în urma demersurilor întreprinse de pârât, au fost apreciate ca suficiente, în opinia instanței, pentru a justifica o soluție precum cea pronunțată în speță, de neacordare a cetățeniei române, acțiunile cu care reclamantul este cunoscut justificând pe deplin soluția pronunțată în dosarul său administrativ cu atât mai mult cu cât în baza dispozițiilor Legii nr. 21/1991 are o vocație, iar nu un drept la obținerea cetățeniei statului român.
Împrejurarea că respectivele relații nu au fost menționate expres se explică în raport de dispozițiile Legii nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate. Potrivit art. 1 teza I din acest act normativ: „Scopul prezentei legi este protecția informațiilor clasificate și a surselor confidențiale ce asigură acest tip de informații”. Conform art. 16 „Protecția informațiilor secrete de stat este o obligație ce revine persoanelor autorizate care le emit, le gestionează sau care intră în posesia acestora”. De asemenea, potrivit art. 36 alin. 1 „Persoanele fizice cărora le-au fost încredințate informații clasificate sunt obligate să asigure protecția acestora, potrivit legii, și să respecte prevederile programelor de prevenire a scurgerii de informații clasificate”.
În ce privește împrejurarea că prin prisma caracterului secret al informațiilor în baza cărora i-a fost soluționată cererea, reclamantul nu are cunoștință de acestea și prin urmare este privat de posibilitatea de a dovedi lipsa lor de temeinicie, instanța a apreciat că niciun drept ori interes legitim al reclamantului nu este nerespectat.
Prin măsura dispusă în cauză nu se produce încălcarea art. 8 din Convenția E.D.O., întrucât chiar dacă măsura constituie o ingerință în viața privată și de familie, această ingerință este prevăzută de lege, urmărește un scop legitim și este necesară într-o societate democratică. Astfel, măsura este prevăzută de dispozițiile Legii nr. 21/1991, act normativ publicat în Monitorul Oficial, fiind îndeplinită în acest fel cerința accesibilității textului de lege.
În plus, Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate nu a fost declarată neconstituțională și nu a fost invocată nicio eventuală excepție de nelegalitate în ce privește actele administrative de punere în executare a menționatului act normativ.
În ce privește susținerile reclamantului în sensul că a depus la dosar cazierul iranian din care rezultă că nu figurează cu mențiuni, instanța apreciază că acestea sunt lipsite de relevanță în contextul în care art. 8 alin. 1 lit. b) și e) nu instituie exclusiv condiția ca persoana să nu fi fost condamnată în țară sau în străinătate pentru o infracțiune care îl face nedemn de a fi cetățean român, ci și condiția ca respectiva persoană să fie cunoscută cu o bună comportare.
În acest context, instanța a reținut că din adresa nr._/CJ/S1/GC/26.01.2012 emisă de MAI – Direcția cazier Judiciar, S. și evidențe Operative, document care a stat la baza raportului din 03.04.2012 a Comisiei pentru Cetățenie și a ordinului contestat, reiese că reclamantul a fost sancționat administrativ cu 500 lei prin ordonanța nr. 7322/P/21.12.2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara pt. art. 279 alin. 1 C. pen. și art. 138 din Legea nr. 295/2005, iar în evidența operativă figurează cu o condamnare la 2 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei cf. art. 81 C. pen. pt. art. 178 C.pen. și art. 38 alin. 1 din Decretul nr. 328/1966 prin sentința penală nr. 1343/19.04.1995 a Judecătoriei Timișoara, împrejurare din care decurge neîndeplinirea condiției prevăzute de art. 8 lit. b) și lit. e) teza I. În acest context, instanța a reamintit că trebuie făcută o distincție între condiția prevăzută la lit. b) și cea prevăzută la lit. e) teza II, neprezentând importanță sub aspectul neîndeplinirii primei condiții faptul că până la momentul soluționării cererii de redobândire a cetățeniei române a intervenit reabilitarea de drept.
Pentru aceste considerente, apreciind că ordinul contestat este legal și temeinic întocmit, că nu există niciun motiv pentru admiterea acțiunii, reținând și legătura pe care o presupune conceptul de cetățenie între o persoană și statul de care aceasta aparține, dar și împrejurarea că acordarea cetățeniei nu constituie o obligație, ci o posibilitate condiționată de îndeplinirea anumitor cerințe anume prevăzute de lege, fapt ce se deduce din disp. art. 8 în conformitate cu care „cetățenia română se poate acorda”, dar și prev. art. 17 alin. 2 prin care se instituie posibilitatea pentru reclamant de a depune o nouă cerere de acordare a cetățeniei române după 6 luni de la respingerea cererii anterioare, a fost respinsă acțiunea ca fiind neîntemeiată.
Aceeași soluție, de respingere ca neîntemeiată, s-a dispus și în ce privește cererea reclamantului de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată, aceasta față de caracterul accesoriu al pretenției care trebuie să primească aceeași soluție, precum cea dispusă asupra capătului principal de cerere, dar și în temeiul disp. art. 274 C.pr.civ., dispoziție legală în raport de care reclamantului îi incumbă culpa procesuală în prezenta cauză.
Împotriva acestei hotărâri a formulat în termen legal recurs reclamantul B. S., înregistrat tot pe rolul acestei instanțe, ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013, prin care a învederat următoarele:
În fapt, deși nu i-a fost posibila aducerea la cunoștința a motivelor emise de către autoritățile romane, în special de către SRI, pentru care i se respinge cererea de acordare a cetățeniei romane, consideră că a dat dovada de un comportament corespunzător și este integrat în viata publica și sociala din România. Este cunoscut în societate cu un bun comportament, a ajutat cetățenii romani din comunitatea locala, considerându-se la fel de roman ca și ei, participă în mod activ la viata economica și sociala a comunității unde locuiește, este membru activ al Organizației pentru Apărarea Drepturilor Omului - sediul central Timișoara, iar România o consideră ca fiind tara sa natala, datorita legăturilor puternice create de-a lungul anilor petrecuți aici.
De asemenea, a răspuns întotdeauna afirmativ și prompt tuturor solicitărilor de colaborare venite din partea Oficiului R. pentru Imigrări și al Inspectoratului Politiei de Frontiera, pentru asistenta, translații sau orice alte clarificări referitoare la cetățenii străini ale căror cereri trebuiau soluționate de instituțiile menționate mai sus.
În cazul în care ar fi fost așa, cu siguranța ca Statul R. ar fi procedat la scoaterea sa din tara, și nicidecum la prelungirea dreptului său de ședere temporara.
Din aceste motive, consideră ca sentința recurata este netemeinica și nelegala și i se aduce atingere vieții private, imaginii și respectului, prin menținerea soluției. O descriere mai ampla a situației mele o va depune pana la primul termen de judecata, când va primi și motivarea instanței de fond.
Consideră ca magistrații vor analiza cu imparțialitate documentele secrete care au stat la baza refuzului acordării dreptului de a susține interviul pentru acordarea cetățeniei romane și vor proceda la modificarea sentinței recurate și pe fond, admiterea contestației.
Consideră ca este nedreptățit prin respingerea acestei cereri, întrucât este cea de-a treia cerere de acordare a cetățeniei romane care îi este respinsa. În aceste condiții, daca membrii Comisiei pentru Cetățenie vor analiza de fiecare data aceleași fapte care exista în trecutul său, indiferent de faptul că a intervenit reabilitarea, înseamnă ca acesta nu va reuși niciodată sa susțină interviul pentru dovedirea cunoștințelor despre istorie, civilizație și limba romana.
În concluzie, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței recurate, iar pe fondul cauzei, admiterea acțiunii, anularea ordinului nr. 621/P/2012 de respingere a cererii de acordare a cetățeniei romane, cu consecința repunerii părților în situația anterioara și acordarea posibilității de susținere a interviului privind demonstrarea cunoașterii limbii romane și a noțiunilor elementare necesare pentru integrarea în viața sociala.
În drept, au fost invocate prevederile art. 304 C pr civ, art. 8 și următoarele din Legea nr. 21/1991, republicata, art. 1 alin 1) și următoarele din Legea nr. 554/2004, art.6 pct. 1 din Convenție, art.10 din Declarația universală a drepturilor omului, art.14 pct. 1 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice.
A mai solicitat recurentul reclamant și cheltuieli de judecata constând în taxa de timbru, timbru judiciar și onorariu avocațial.
Conform disp. art. 242 alin 2 C.pr.civ., recurentul reclamant a solicitat judecarea cauzei și în lipsa părților legal citate.
La data de 30.10.2013 intimata pârâtă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat pentru următoarele considerente:
Singura critică adusă sentinței civile recurate este următoarea: „Nu mi-a fost posibilă aducerea la cunoștință a motivelor emise de către autoritățile române, în special de către SRI, pentru care mi se respinge cererea de cordare a cetățeniei române.”
Suplimentar recurentul precizează că „a răspuns întotdeauna prompt și afirmativ tuturor solicitărilor de colaborare venite din partea Oficiului Român de Imigrări...”
În ceea ce privește susținerea recurentului - reclamant cu privire la „necunoașterea motivelor de fapt” care au stat la baza soluției administrative contestate, consideră intimata că ordinul este motivat în drept iar în ceea ce privește motivarea în fapt, ținând seama de specificul procedurii reglementate de Legea nr. 21/1991, republicată, s-a solicitat să se aibă în vedere următoarele aspecte:
- a) specificul procedurii reglementate de Legea nr. 21/1991, lucrările Comisiei pentru cetățenie nefiind publice (art. 14 alin. 4), mai mult decât atât, legiuitorul prevăzând posibilitatea președintelui comisiei de a solicita „relații de la orice autorități”, fără a prestabili care sunt aceste autorități, situația de fapt putând fi diferită de la un caz la altul;
- b) informațiile referitoare la motivele de fapt, așa cum rezultă din interpretarea sistematică a legii speciale nr. 21/1991, precum și a celorlalte acte normative ce reglementează standardele naționale de protecție a informațiilor clasificate, pot fi limitate în scopul protejării securității naționale, apărării siguranței publice ori pentru prevenirea, investigarea și urmărirea penală a infracțiunilor etc.
- c) în cuprinsul ordinului se face trimitere la Raportul întocmit în temeiul art. 17 alin. 1 din Lege și în mod explicit la toate lucrările dosarului administrativ;
- d) posibilitatea contestării ordinului este prevăzută de legiuitor în termen de 15 zile de la comunicare, fără ca accesul liber la justiție să fie în vreun fel alterat (condiționat) prin necomunicarea motivelor de fapt ce au fundamentat soluția autorității publice învestită de legiuitor cu competențe exclusive în materie de „cetățenie”, recurentul - reclamant având posibilitatea de a formula prezenta contestație și ulterior, în cadrul procesual, de a solicita probatorii contrare celor prezentate de pârâtă.
Prin urmare, s-a solicitat instanței să constate, și sub acest aspect, având în vedere particularitățile și complexitatea procedurii legale reglementate de Legea cetățeniei române, că Ordinul ministrului justiției, răspunde rigorilor impuse de legislația națională, dându-se întru totul eficiență „dreptului la bună administrare” prevăzut în art. 41 al Chartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.
În fapt, cererea recurentului - reclamant de acordare a cetățeniei române a fost înregistrată la secretariatul Comisiei pentru Cetățenie sub nr._/A/2011.
Președintele Comisiei pentru cetățenie a dispus, în conformitate cu prevederile art. 16 din Legea cetățeniei române nr. 21/1991, solicitarea de relații cu privire la îndeplinirea de către petent a condițiilor legale pentru acordarea cetățeniei române.
În urma primirii relațiilor solicitate de la autoritățile competente, la data de 03.04.2012, Comisia pentru cetățenie a avizat negativ cererea recurentului-reclamant, întocmind și înaintând președintelui Autorității Naționale pentru Cetățenie, raportul motivat prin care propunea respingerea cererii de acordare a cetățeniei române formulate de către petent, constatând că acesta nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 8 lit. b) și e) din Legea nr. 21/1991, republicată, având în vedere relațiile solicitate Serviciului Român de Informații în temeiul art. 15 alin. 2 din lege, ce urmează a fi gestionate în conformitate cu dispozițiile H.G. nr. 585/2002 pentru aprobarea standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate în România.
Totodată, Comisia a reținut în motivarea soluției de respingere următoarele: „petentul B. S. figurează înscris în cazierul judiciar sancționat cu amendă administrativă de 500 ron prin Ordonanța nr. 7322/P din 21.12.2010 a Parchetului de pe lângă judecătoria Timișoara, amendă pentru art. 279 alin. 1 Cp. și art. 138, din Legea 295/2005 și în evidența operativă condamnat la 2 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei conf. Art. 81 Cod penal pentru art. 178 C. penal și art. 38 alin. 1 din Decretul 328/1996 prin sentința penală 1224/17.04.2000 a Judecătoriei Timișoara.”
Ulterior, a fost emis și comunicat Ordinul președintelui Autorității Naționale pentru Cetățenie, privind respingerea cererii de acordare a cetățeniei române nr. 621/P din data de 25.06.2012.
Potrivit art. 5 din Constituția României „cetățenia română se dobândește, se păstrează sau se pierde în condițiile prevăzute de legea organică”. Așadar, prin Legea cetățeniei române nr. 21/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sunt reglementate condițiile pentru acordarea, redobândirea, retragerea și renunțarea la cetățenia română, precum și procedura soluționării acestor cereri.
Prin urmare, acordarea cetățeniei române, reprezintă o vocație a solicitantului ce poate fi valorificată în măsura îndeplinirii condițiilor legale la data solicitării și nu o obligație pentru statul român, reprezentat în cadrul procedurii legale de acordare sau redobândire a cetățeniei române de autoritatea abilitată în acest sens.
Acesta este motivul pentru care Legea 21/1991, republicată, prin dispozițiile art. 15 alin 2, prevede posibilitatea Președintelui Comisiei pentru cetățenie, „de a solicita relații de la orice autorități cu privire la îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 8 alin. 1 Ut. b) și e).”
Chiar posibilitatea contestării Ordinului de respingere, prevăzută de legiuitor prin dispozițiile art. 19 alin. 4, în termen de 15 zile de la data comunicării, vizează exclusiv verificarea legalității acestuia.
Or, în cauza dedusă judecății, așa cum rezultă din raportul motivat al Comisiei pentru cetățenie, din data de 03-04-2012, recurentul-reclamant B. S. nu a îndeplinit condițiile prevăzute de art. 8 lit. b) și e ) din Legea cetățeniei române.
Această constatare a Comisiei pentru cetățenie, asumată și de președintele Autorității Naționale pentru Cetățenie, s-a întemeiat pe relațiile, „solicitate de la orice autorități cu privire la îndeplinirea condițiilor legale”, la care face referire art. 15 alin 2 din lege.
Informația care a stat la baza respingerii cererii recurentului - reclamant acordare a cetățeniei române constituie informație clasificată gestionată în conformitate cu dispozițiile Hotărârii de Guvern nr. 585 din 13 iunie 2002 pentru aprobarea standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate în România.
Având în vedere necesitatea cunoașterii de către instanța de judecată, în condițiile Hotărârii de Guvern nr. 585 din 13 iunie 2002 pentru aprobarea standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate în România, a conținutului acestor documente, s-a solicitat acordarea unui termen înăuntrul căruia să fie îndeplinite formalitățile necesare comunicării acestora la dispoziția instanței de judecată.
S-a subliniat faptul că recurentul reclamant nu a făcut dovada contrară celor reținute în înscrisurile avute în vedere de Comisia pentru Cetățenie, deoarece nu poate fi făcută dovada unui fapt negativ, respectiv că nu are legătură cu faptele reținute prin respectivele înscrisuri.
Totodată, art. 8 lit. b) și e) din Legea 21/1991, republicată, nu face vreo distincție, cu privire la eventuala reabilitare, atunci când impune condițiile ca petentul să dovedească prin comportament, acțiuni și atitudine, loialitate față de statul român, să nu întreprindă sau să sprijine acțiuni împotriva ordinii de drept sau a securității naționale și declară că nici în trecut nu a întreprins asemenea acțiuni respectiv„să nu fi fost condamnat în țară sau străinătate pentru o infracțiune care îl face nedemn de a fi cetățean român.”
Așadar, legiuitorul a impus, dincolo de ipoteza specifică a existenței unei condamnări, chiar necesitatea ca solicitantul să „dovedească prin comportament, acțiuni și atitudine, loialitate...” și mai mult decât atât să fie „cunoscut cu o bună comportare” (art. 8 lit. e) teza I). Or, în speță își găsește neîndoielnic eficiență principiul de drept „qui potest plus, potest minus”.
Chiar dacă recurentul reclamant reclamantul nu ar fi fost condamnat pentru nicio infracțiune nici în țara de origine, nici în România, acest fapt nu ar fi de natură a demonstra îndeplinirea condiției prevăzute la art. 8 lit. b din Legea 21/1991, ci eventual pe cea de la lit. e teza a II - a.
Pe de altă parte, fiind vorba de condiții distinct prevăzute de legiuitor, apare evident faptul că, chiar dacă nu ar fi de natură penală, pot fi reținute de către Comisia pentru Cetățenie, în motivarea propunerii de respingere a unei cereri, acte, fapte ori împrejurări de natură a dovedi lipsa de loialitate față de statul român ori că ar sprijini acțiuni împotriva securității naționale.
Mai mult decât atât, recurentul reclamant a anexat la cererea sa de acordare o declarație autentificată prin care pretindea că … nu întreprinde și nu sprijină acțiuni împotriva ordinii de drept ori a siguranței naționale a României și nici în trecut nu am desfășurat asemenea activități.
Prin urmare, fie și numai această declarație neconformă cu adevărul, având în vedere finalitatea demersului său, aceea de a deveni cetățean român, ar fi fost suficientă pentru a fundamenta soluția de respingere a cererii sale de acordare a cetățeniei române, prin nerespectarea cerințelor impuse de art. 8 lit. b din Legea nr. 21/1991, republicată, anterior evocate.
Pentru toate aceste considerente, s-a solicitat respingerea ca nefondat a recursului.
În drept, au fost invocate Legea nr. 21/1991, republicată, Codul de procedură civilă, OUG nr. 5/2010.
Prin înscris depus la dosar la data de 06.12.2013 intitulat întâmpinare recurentul reclamant a arătat că:
În anul 1991 a plecat din tara sa, Iran, din cauza unei presiuni imense asupra etniei curde din partea statului Iranian.
Cu speranța de a avea o viata liniștita a intrat legal prin punctul de frontiera în România. În anul 2000 m-am căsătorit cu o cetățeancă romana și în urma căsătoriei au doi copii.
În acest timp, a creat o afacere și a plătit taxe și impozite fără o zi de întârziere.
Din anul 2004 a depus pana în anul 2012 de nenumărate ori documentele necesare pentru a obține cetățenia romana. De fiecare data i s-au primit documentele de cetățenie fără sa fie anunțat ca exista o problema la dosar.
A fost chemat de nenumărate ori la comisie făcând drumul Timișoara - București și astfel pierzând bani și timp ca la sfârșit sa primească răspunsul conform articolului 8 ca nu poate beneficia de cetățenia romana.
Acuzațiile adresate de A. R. pentru Cetățenie sunt nefondate și nelegitime.
Daca exista un dosar din care sa rezulte ca a comis vreo infracțiune, a solicitat recurentul reclamant desecretizarea documentelor pentru a i se aduce și la cunoștință faptele pe care le-ar fi comis pentru a povesti și familiei sale.
A solicitat recurentul reclamant ca instanța sa precizeze motivele pentru care nu poate sa primească cetățenia romana după 22 de ani de când este în România.
A solicitat să i se facă dreptate conform legii și sa îi fie respectat dreptul de a beneficia de cetățenia romana și de toate beneficiile acestui drept garantat de Constituție.
În faza procesuală a recursului a fost încuviințată și respectiv administrată proba cu înscrisuri noi, acte depuse la C. Informații Clasificate al instanței (f. 16 și 33), dat fiind regimul special al informațiilor cuprinse în acestea.
Analizând actele dosarului, în raport de motivele de recurs formulate și în conformitate cu prevederile art. 3041 din Codul de procedură civilă, Curtea apreciază că recursul declarat este nefondat, urmând să-l respingă și să mențină sentința recurată ca fiind legală și temeinică.
Astfel, referitor la critica privind necunoașterea motivelor pentru care i-a fost respinsă cererea de acordare a cetățeniei, Curtea constată incidența dispozițiilor Legii nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate și a HG nr. 585/2002 pentru aprobarea Standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate în România.
În raport de acestea, Curtea observă legala motivare în fapt și în drept atât în ce privește actele administrative emise de intimată pârâtă și contestate pe calea prezentului demers judiciar, cât și în ce privește sentința civilă recurată.
Prin urmare, împrejurarea că recurentul reclamant nu are acces la informațiile cu caracter secret furnizate de autoritățile statului român în ce îl privește și care au fost avute în vedere la soluționarea cererii sale de acordare a cetățeniei române nu constituie un motiv temeinic pentru admiterea recursului și modificarea sentinței, aceasta fiind pronunțată cu corecta aplicare a dispozițiilor legale în vigoare.
Nu pot fi reținute susținerile recurentului reclamant în sensul că acuzațiile adresate de A. R. pentru Cetățenie ar fi nefondate și nelegitime, de moment ce respectivele relații au fost aduse la cunoștință de autorități competente, potrivit disp. art. 15 alin. 2 și art. 16 alin. 2 lit. a din Legea cetățeniei române nr. 21/1991.
De altfel, prezenta instanță s-a adresat unei alte instituții publice decât instituția pârâtă din speță pentru comunicarea de informații suplimentare cu privire la situația recurentului reclamant, sens în care pentru ultimul termen de judecată SRI – UM 0198 București a depus la C. Informații Clasificate al Curții de Apel București înscrisuri cu caracter „strict secret” (f. 33).
Situația de fapt reținută prin urmare de intimata pârâtă este dovedită.
Mai solicită deopotrivă recurentul reclamant ca în eventualitatea în care ar exista un dosar din care sa rezulte ca a comis vreo infracțiune, să se procedeze la desecretizarea documentelor pentru a i se aduce la cunoștință faptele pe care le-ar fi comis pentru a povesti și familiei sale.
Aceste aspecte nu sunt în căderea instanței de contencios administrativ, competentă a soluționa recursul declarat de recurentul reclamant. Procedura este una distinctă și reclamă anumite demersuri de îndeplinit de petent, ceea ce nu este cazul în speță.
În plus, solicitarea este și lipsită de relevanță din perspectiva disp. art. 8 din Legea nr. 21/1991, de moment ce solicitarea de acordare a cetățeniei române poate fi respinsă și în ipoteza în care străinul nu a săvârșit o infracțiune.
Astfel, din interpretarea per a contrario a disp. art. 8 lit. b, cererea de acordare/redobândire poate fi respinsă dacă nu este îndeplinită următoarea condiție:
„dovedește, prin comportament, acțiuni și atitudine, loialitate față de statul român, nu întreprinde sau sprijină acțiuni împotriva ordinii de drept sau a securității naționale și declară că nici în trecut nu a întreprins asemenea acțiuni”.
De asemenea, cererea de acordare/redobândire poate fi respinsă și dacă străinul nu este cunoscut cu o bună comportare, potrivit art. 8 lit. e teza I.
Or, în ordinul contestat s-a reținut că reclamantul nu dovedește loialitate față de statul român și respectiv că nu este cunoscut cu o bună comportare sau că a fost condamnat pentru o infracțiune care îl face nedemn de a fi cetățean român.
În ceea ce privește motivul de recurs potrivit căruia recurentul reclamant este integrat pe deplin în societate, că are o familie și locuiește de mult timp în România, astfel că ar resimți o afinitate deosebită față de stat și de poporul român, Curtea apreciază că aceste elemente deși necesare nu sunt suficiente pentru admiterea cererii sale de acordare a cetățeniei române.
Curtea constată că în cazul recurentului reclamant s-a constat că acesta nu îndeplinește condițiile prev. de art. 8 lit. b și e din Legea nr. 21/1991 și, vizionând informațiile cu caracter secret depuse la C. Informații Clasificate pentru soluționarea dosarului (f. 16, 33), apreciază soluția ca fiind legală, fiind vădit neîntemeiate pretențiile reclamantului.
Reținând deci amploarea informațiilor comunicate cu privire la recurentul reclamant, în raport de conținutul acestora și de perioadele de timp/datele de asemenea indicate, precum și consecințele deosebit de importante ale admiterii cererii de acordare/redobândire a cetățeniei române atât în plan intern cât și în plan internațional, inclusiv față de angajamentele asumate de România, Curtea apreciază corecte statuările primei instanțe în sensul că aceste informații cu caracter strict secret, în raport de care a fost soluționată cererea de acordare a cetățeniei române, au fost considerate ca suficiente pentru a justifica o soluție precum cea pronunțată în speță, de neacordare a cetățeniei române, acțiunile cu care reclamantul este cunoscut justificând pe deplin soluția pronunțată în dosarul său administrativ.
Tot față de aceste relații, Curtea apreciază ca irelevantă împrejurarea că recurentul reclamant locuiește de 22 de ani în România ori că până în prezent i-a mai fost respinsă cererea de acordare a cetățeniei de două ori.
Parcurgând dispozițiile Legii nr. 21/1991, Curtea reamintește recurentului reclamant că acesta are doar vocația la cetățenia statului, iar nu și un drept în acest sens, astfel că nu poate fi reținută eventuala sa susținere în sensul că i-ar fi fost lezat vreun drept sau interes legitim ori că intimata pârâtă ar fi încălcat vreo normă de drept intern sau internațional (la care România ar fi aderat, norma devenind astfel drept intern).
Referitor la considerațiile pentru care străinul și-a părăsit statul de origine, acestea sunt de asemenea lipsite de relevanță în prezenta speță, putând fi eventual invocate într-o cerere de acordare a statului de refugiat ori a unei alte forme de protecție din partea statului, desigur, tot în condițiile legii.
În sfârșit, împrejurarea că dacă s-ar fi impus, statul ar fi procedat la scoaterea sa din țară, iar nu la prelungirea dreptului său de ședere temporară, aceasta nu va fi reținută în soluționarea favorabilă a acțiunii reclamantului.
Pe de o parte, condițiile ce trebuie îndeplinite pentru fiecare dintre cele două instituții sunt distincte, astfel că o împrejurare deși nu justifică respingerea cererii de prelungire a dreptului de ședere temporară, poate justifica o soluție de respingere a cererii de acordare a cetățeniei române. De observat că implicațiile juridice sunt fundamental diferite.
Pe de altă parte, trebuie observat că recurentului reclamant, potrivit propriilor susțineri, i-a fost prelungit dreptul de ședere temporară, iar nu dreptul de ședere pe termen lung.
În sfârșit, așa cum s-a arătat deja, România nu are obligația de a admite orice cerere de acordare/redobândire a cetățeniei române, iar aceasta cu atât mai mult cu cât refuzul de soluționare favorabilă a cererii este unul justificat, astfel cum s-a reținut deja în speță.
Prin urmare, este legală și temeinică sentința civilă recurată, neconstatându-se niciun motiv de casare sau de modificare, dintre cele prev. de art. 304 coroborat cu art. 3041 C.pr.civ., astfel că, întrucât recursul reclamantului este nefondat, în temeiul art. 312 C.pr.civ. acesta va fi respins ca atare, menținându-se hotărârea atacată ca fiind legală și temeinică.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul promovat de recurentul reclamant B. S.cu domiciliul în Dumbrăvița, Dali nr. 22, jud. T., împotriva Sentinței civile nr. 7119/13.12.2012 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă A. NAȚIONALĂ PENTRU CETĂȚENIE cu sediul în București, ., sector 3, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 16.12.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
H. P. M. M. P. C. M.-Speranța
GREFIER
A. M. C.
Red./Tehnored. M.M.P./2 ex./13.01.2014
C.A.B. S.8 – jud. fond M. D.
| ← Obligaţia de a face. Sentința nr. 1617/2013. Curtea de Apel... | Litigiu privind regimul străinilor. Sentința nr. 778/2013.... → |
|---|
