Refuz soluţionare cerere. Sentința nr. 1221/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii de contencios administrativ și fiscal / 2014

Sentința nr. 1221/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 14-04-2014 în dosarul nr. 6304/2/2013

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1221

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 14.04.2014

CURTEA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE :S. O.

GREFIER: F. V. M.

Pe rol se află soluționarea cauzei privind acțiunea formulată de reclamanta . SRL în contradictoriu cu pârâții AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ- DIRECȚIA GENERALĂ DE ADMINISTRARE A MARILOR CONTRIBUABILI și AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ- DIRECȚIA GENERALĂ DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, având ca obiect „refuz soluționare cerere ”.

Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică de la 31.03.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta sentință civilă când, Curtea având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la 14.04.2014, când a dispus următoarele:

CURTEA,

Deliberând, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 18.09.2013 sub nr. de dosar_ reclamanta . SRL a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ- DIRECȚIA GENERALĂ DE ADMINISTRARE A MARILOR CONTRIBUABILI și AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ- DIRECȚIA GENERALĂ DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, ca prin sentința ce o va pronunța să dispună

-obligarea ANAF să soluționeze Contestația fiscală, în termen de 10 de zile de la pronunțarea hotărârii, în temeiul art. 18 alin. 6 din Legea nr. 554/2004

-obligarea ANAF, în temeiul art. 18 alin. (1) și alin. (5) din Legea nr. 554/2004, la plata de penalități către Reclamantă în cuantum de 10.000 lei pentru fiecare zi de întârziere, în situația neîndeplinirii în termen a obligațiilor stabilite de instanță în urma admiterii capătului de mai sus

-obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor ocazionate de prezenta cauza.

În motivarea cererii reclamanta a arătat că L. este o societate cu răspundere limitată, înființată potrivit legislației române, având ca asociat unic pe L. S. GMBH, companie germană, cu sediul în Germania, SULINGEN, HANS HERMANN MEYER, Nr. 1; Cod poștal:

Îndeplinirea condițiilor legale privind scutirea de la plata impozitului pe dividendele achitate companiei nerezidente. Formularea Cererii de restituire

Având în vedere că, în data de 24.08.2011, pe lângă celelalte condiții prevăzute art. 117 lit. h Cod fiscal care erau îndeplinite de L. GMBH pentru a beneficia de scutirea de la plata impozitului pe dividende, expirase și termenul legal de 2 ani în interiorul căruia L. GMBH era obligată să dețină o participație de minim 10 % din capitalul social al societății, iar compania germană era asociatul unic al acesteia din urmă, reclamanta a formulat cererea de restituire, prin care solicita ANAF rambursarea efectivă a impozitului pe dividende în valoare de 1.334.515 lei achitat la bugetul de stat.

Mai precis, reclamanta solicita ANAF să constate că, în speță, sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de art. 117 lit. h Cod fiscal și, în consecință, să dispună restituirea sumei de 1.334.515 lei, reprezentând impozit pe dividende achitate unei persoane juridice nerezidente.

Soluționarea Cererii de restituire. Emiterea Deciziei de soluționare

În soluționarea Cererii de restituire, ANAF a emis Decizia de soluționare, prin care a respins solicitarea Societății cu motivarea că, „reclamantăa nu face dovada achitării dividendelor” (pag. 1, pct. 1 para. 2 din Decizia de soluționare), „întrucât compensarea reprezintă o operațiune nemonetară” (pag. 2, pct. 3 din Decizia de soluționare), astfel încât în speță nu ar fi incidente dispozițiile art. 117 lit. h din Codul fiscal și, ca atare, Reclamantăa nu este îndreptățită să solicite contravaloarea impozitului pe dividende în valoare de 1.334.515 lei.

Formularea Contestației fiscale. Expirarea termenului legal de soluționare a contestației

Dată fiind soluția ANAF, la data de 25.06.2013, împotriva Deciziei de soluționare, reclamanta a formulat contestația fiscală prin care solicita organului de soluționare să constate caracterul vădit nelegal și contradictoriu al raționamentului ANAF în respingerea Cererii de restituire, fiind evident că noțiunea de „dividende plătite” din cuprinsul art. 117 lit. h Cod fiscal nu echivalează cu un „transfer monetar” ci, astfel cum rezultă în mod evident din prevederile exprese ale Codului fiscal, ale Normelor metodologe și ale Codului Civil, aceasta implică operațiunea de stingere a unei obligații de plată a dividendelor prin oricare dintre modalitățile prevăzute de lege.

D. urmare, reclamanta solicita organului de soluționare să dispună Anularea în tot a Deciziei de soluționare și pe, cale de consecință, admiterea Cererii de restituire, și restituirea efectivă a sumei de 1.334.515,12 lei către Reclamantă.

Având în vedere că, termenul de legal de soluționare a Contestației fiscale a expirat în data de 12.08.2013 (i.e. 45 de zile calculate de la data de 25.06.2013), iar ANAF nu a soluționat nici până la data prezentei plângerea prealabilă formulată de Reclamantă, L. a decis formularea prezentei acțiuni.

Dreptul Societății de a formula prezenta cerere de chemare în judecată.

Potrivit art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ,

„Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competenta, pentru a solicita anularea in tot sau in parte a actului, repararea pagubei cauzate si, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ si cel care se considera vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum si prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.”

Potrivit art. 11 alin. 1 lit. c din Legea nr. 554/2004,

„Cererile prin care se solicita anularea unui act administrativ individual sau recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la: b) data expirării termenului legal de soluționare a plângerii prealabile”

Potrivit art. 70 alin. 1 Cod Procedură Fiscală,

„Cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare”

D. urmare, date fiind dispozițiile legale incidente, a reiterat faptul că reclamanta a formulat Contestația fiscală la data de 25.06.2013. În pofida faptului că termenul legal prevăzut pentru soluționarea Contestației fiscale a expirat la data de 12.08.2013, reclamanta nu a primit nici un răspuns la aceasta contestație nici până la data introducerii cererii.

În consecință, în temeiul art. 8 coroborat cu art. 11 lit. c din Legea nr. 554/2004, reclamanta a apreciat că este îndreptățită să formuleze acțiunea în justiție împotriva nesoluționării de către ANAF în termen legal a Contestației fiscale, fiind în mod evident vătămată în drepturile sale prin tăcerea ilicită și pasivitatea nejustificată a organului fiscal.

În susținerea argumentelor reclamanta s-a înscris și practica Înaltei Curți de Casație si Justiție care arată că „este evident refuzul paratei în nesoluționarea contestației administrative ceea ce a dus la vătămarea reclamantei și la dreptul de sesizare al instanței in ipoteza nesoluționării plângerii prealabile in termenul legal”^.

În egală măsură, prin Sentința nr. 6449/04.11.2011 pronunțată de Curtea de Apel București, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului ANAF de către curtea supremă, instanța a statuat că „având în vedere situația de fapt (…), dispozițiile legale citate și refuzul implicit de soluționare a contestației reclamantei, curtea contată întemeiată acțiunea reclamantei sub acest aspect, astfel că o va admite și în temeiul art. 18 alin. 6 din Legea nr. 554/2004, va obliga pârâta să soluționeze contestația formulată de reclamantă (…)” (s.n. D&B). Soluția este confirmată și de către Sentința nr. 4311/21.06.2011 pronunțată de Curtea de Apel București, rămasă irevocabilă în aceleași condiții, potrivit căreia „curtea apreciază că este întemeiată solicitarea reclamantei de obligare a pârâtei ANAF-DGSC să soluționeze contestația, având în vedere dispozițiile art. 70 alin. 1 din OG nr. 92/2003 potrivit cărora cererile depuse de către contribuabil se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare” și, ca atare, „în temeiul art. 18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, Curtea va obliga pârâta ANAF DGSC să soluționeze contestația fiscală (…)” (s.n. D&B).

Așa fiind, în cazul tăcerii organelor fiscale în soluționarea contestației fiscale, devin incidente normele generale cuprinse in art. 11 alin.1 lit. c din Legea 554/2004 care consacră implicit dreptul de sesizare al instanței, în ipoteza nesoluționării plângerii prealabile în termenul legal.

D. urmare, în considerarea practicii judiciare mai sus menționate, a solicitat respectuos să oblige cu celeritate organul fiscal să emită actul administrativ de soluționare a Contestației fiscale și de asemenea să sancționeze încă de la acest moment orice intenție viitoare de întârziere în executarea hotărârii judecătorești, prin aplicarea sancțiunilor solicitate de reclamantă prin petit.

Pentru toate aceste motive, a solicitat instanței să admită acțiunea astfel cum a fost formulată și să oblige pârâtele la plata cheltuielilor de judecată.

În drept a invocat prevederile art. 70 Cod procedură fiscală; art. 8, art. 11 Legea nr. 554/2004.

Pârâtul, legal citat, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată. A solicitat respingerea capătului de cerere privind obligarea pârâtei la emiterea deciziei ca rămas fără obiect, având în vedere că prin adresa nr._/15.10.2013 emisa de Directia Generala de Administrare a Marilor Contribuabili s-a răspuns societății în sensul ca DGAMC își menține punctul de vedere exprimat prin adresa nr._/25.03.2013.

La termenul de judecată din data de 17.02.2014, reclamanta a formulat cerere modificatoare, ca urmare a emiterii Deciziei nr._/15.10.2013 prin care ANAF a respins contestația fiscală nr. 993.541/25.06.2013 formulată de reclamantă împotriva deciziei nr._/25.03.2013 de respingere a cererii de restituire nr. 1336/25.07.2012 prin care reclamanta a solicitat restituirea sumei de 1.334.515,12 lei reprezentând contravaloarea impozitului pe dividendele plătite nerezidenților aferente anilor 2004-2008, achitat de către reclamantă la bugetul de stat.

Prin cererea modificatoare, reclamanta a solicitat

-anularea deciziei de soluționare și a deciziei de respingere;

-recunoașterea dreptului reclamantei la restituirea sumei de 1.334.515,12 lei și obligarea ANAF la restituirea acesteia;

-obligarea ANAF la plata cheltuielilor ocazionate de prezenta cauza.

Distribuirea dividendelor reclamantei aferente anilor 2004 - 2008. Compensarea obligațiilor reciproce dintre reclamantă și compania mamă

În motivarea cererii modificatoare, reclamanta a învederat că reclamanta este o societate cu răspundere limitată, înființată potrivit legislației române, având ca asociat unic pe L. S. GMBH, companie germană, cu sediul în Germania, SULINGEN, HANS HERMANN MEYER, Nr. 1; Cod poștal:_ („L. GMBH”, extrasul RECOM al Societății fiind atașat prezentei în Anexa 3).

În data de 26.10.2009, urmare a ședinței Adunării Generale a Asociaților L. (o copie a hotărârii adoptate în cadrul ședinței fiind atașată în Anexa 4, în continuare „Hotărârea A.”), asociații Societății au decis repartizarea profitului realizat în cursul anilor 2004-2008 în valoare de 26.690.302,34 lei, sub formă de dividende, și distribuirea dividendelor către asociatul unic al Societății – L. GMBH.

În acest sens, dat fiind că reclamanta avea de încasat de la L. GMBH debite aferente unor facturi scadente, companiile au decis compensarea contravalorii dividendelor datorate de către societate companiei germane cu valoarea facturilor neîncasate, motiv pentru care a fost încheiat Protocolul de compensare dividende aferente anilor 2004, 2005, 2006, 2007 și 2008 cu facturi neîncasate la data de 11.11.2009 („Protocolul”, atașat prezentei în Anexa 5).

Achitarea impozitului pe dividende la bugetul de stat

În luna noiembrie 2009, având în vedere distribuirea și compensarea dividendelor în valoare totală de 26.690.302,34 lei, în conformitate cu prevederile art. 116 și art. 118 Cod fiscal, precum și a dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 29 din 16 ianuarie 2002 privind ratificarea Convenției dintre România și Republica Federală Germania pentru evitarea dublei impuneri cu privire la impozitele pe venit și pe capital, semnată la Berlin la 4 iulie 2001, societatea a declarat impozitul pe dividendele distribuite și compensate în valoare de 1.334.515 lei, dispunând reținerea la sursă a acestuia în vederea virării acestuia la bugetul de stat (o copie a declarației fiscale fiind atașată prezentei în Anexa 6).

Reclamanta a achitat impozitul pe dividende la bugetul de stat, după cum urmează:

-Suma de 801.536 lei a fost achitată prin ordinul de plată nr. 668/12.11.2009;

-Suma de 124.882 lei a fost compensată cu contravaloarea impozitului pe dividend achitat suplimentar pentru dividendele de până în anul 2003; iar

-Suma de 408.15,87 lei a fost compensată cu TVA de recuperat.

Inițial, impozitul pe dividende a fost declarat și achitat de către reclamantă cu titlu de „impozit pe dividende distribuite persoanelor juridice”, iar nu cu titlu de „impozit pe veniturile obținute în România de nerezidenți – persoane juridice”. Cu toate acestea, în urma unei corespondențe purtate cu organele fiscale, reclamanta a formulat o cerere rectificativă iar stingerea obligației de plată a impozitului pe dividendele distribuite către L. GMBH a fost atestată de către organele fiscale prin emiterea Deciziei privind compensarea obligațiilor fiscale nr._/12.04.2012 .

Îndeplinirea condițiilor legale privind scutirea de la plata impozitului pe dividendele achitate companiei nerezidente. Formularea Cererii de restituire

Având în vedere că, în data de 24.08.2011, pe lângă celelalte condiții prevăzute art. 117 lit. h Cod fiscal care erau îndeplinite de L. GMBH pentru a beneficia de scutirea de la plata impozitului pe dividende, expirase și termenul legal de 2 ani în interiorul căruia L. GMBH era obligată să dețină o participație de minim 10 % din capitalul social al Societății, iar compania germană era asociatul unic al acesteia din urmă, Reclamantăa a formulat Cererea de restituire, prin care solicita Agenției Naționale de Administrare Fiscală – Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili (în continuare „ANAF”) rambursarea efectivă a impozitului pe dividende în valoare de 1.334.515 lei achitat la bugetul de stat.

Mai precis, reclamanta a solicita ANAF să constate că, în speță, sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de art. 117 lit. h Cod fiscal și, în consecință, să dispună restituirea sumei de 1.334.515 lei, reprezentând impozit pe dividende achitate unei persoane juridice nerezidente.

Soluționarea Cererii de restituire. Emiterea Deciziei de respingere

În soluționarea Cererii de restituire, ANAF a emis Decizia de respingere, prin care menționa că cererea de restituire se resping având în vedere faptul că reclamanta nu face dovada achitării dividendelor întrucât compensarea reprezintă o operațiune nemonetară, astfel încât în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 117 lit. h din Codul fiscal și, ca atare, reclamanta nu este îndreptățită să solicite contravaloarea impozitului pe dividende în valoare de 1.334.515 lei.

Formularea Contestației fiscale. Expirarea termenului legal de soluționare a contestației. Formularea acțiunii introductive

Dată fiind soluția ANAF, la data de 25.06.2013, împotriva Deciziei de respingere, reclamanta a formulat Contestația fiscală prin care solicita organului de soluționare să constate caracterul vădit nelegal și contradictoriu al raționamentului ANAF în respingerea Cererii de restituire, fiind evident că noțiunea de „dividende plătite” din cuprinsul art. 117 lit. h Cod fiscal nu se limitează doar la un „transfer monetar” ci, astfel cum rezultă în mod evident din prevederile exprese ale Codului fiscal, ale Normelor metodologice și ale Codului Civil, aceasta implică operațiunea de stingere a unei obligații de plată a dividendelor prin oricare dintre modalitățile prevăzute de lege.

D. urmare, reclamanta solicita ANAF să dispună anularea Deciziei de respingere și restituirea efectivă a sumei de 1.334.515,12 lei către societate.

Având în vedere că, termenul de legal de soluționare a Contestației fiscale a expirat în data de 12.08.2013 (i.e. 45 de zile calculate de la data de 25.06.2013), iar ANAF nu soluționase Contestația fiscală, L. a decis formularea acțiunii în obligare a ANAF să soluționeze plângerea prealabilă, care face obiectul prezentului dosar.

Soluționarea Contestației fiscale și emiterea Deciziei de soluționare. Modificarea acțiunii introductive

La data de 15.10.2013, ulterior sesizării instanței de judecată cu acțiunea în obligare, ANAF a emis Decizia de soluționare prin care înțelege, cel puțin aparent, să respingă Contestația fiscală dat fiind că „Decizia de respingere nu se regăsește printre actele administrativ fiscale reglementate expres de lege”, astfel încât „înscrisul în discuție nu ar putea formula obiectul unei contestații fiscale”

Totodată, ANAF preciza că „motivele respingerii cererii de restituire au fost argumentate în cuprinsul Deciziei de respingere” .

Având în vedere, pe de o parte, faptul soluționării Contestației fiscale și, pe de altă parte, caracterul nelegal al concluziilor ANAF din cuprinsul Deciziei de soluționare, reclamanta a hotărât modificarea acțiunii introductive în sensul solicitării anulării actelor administrativ fiscale prin care ANAF a respins dreptul Societății la restituirea sumei de 1.334.515,12 lei și obligării organelor fiscale la restituirea acesteia.

ARGUMENTE DE D.

În prealabil, a solicitat instanței să observe că, prin Decizia de soluționare, ANAF înțelege să respingă Contestația fiscală aparent ca inadmisibilă, apreciind în mod abuziv și nelegal că Decizia de respingere nu reprezintă un act administrativ fiscal și, în același timp, (ii) își însușește soluția respingerii pe fond cererii de restituire, arătând că motivele respingerii sunt cuprinse în Decizia de respingere.

Or, în opinia sa, o astfel de abordare a ANAF contravine atât normelor procedurale fiscale elementare care caracterizează raporturile de stabilire a drepturilor și obligațiilor fiscale, cât și principiilor fundamentale ale dreptului administrativ și fiscal care reglementează drepturile contribuabilului vătămat printr-un act emis de către autoritate publică, astfel cum vom arăta în cele ce urmează.

Aspecte de ordin procedural. Calitatea de act administrativ fiscal a Deciziei de respingere. Nelegalitatea soluției de respingere a Contestației fiscale ca nefiind îndreptată împotriva unui act administrativ fiscal

Astfel cum menționează și ANAF în cuprinsul Deciziei de soluționare, potrivit art. 205 alin. 1 Cod procedură fiscală, „Împotriva titlului de creanță, precum și împotriva alor acte administrativ fiscale se poate formula contestație, în condițiile legii”, iar în conformitate cu prevederile art. 41 Cod procedură fiscală, „În înțelesul prezentului cod, actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale”.

Totodată, în conformitate cu prevederile art. 8 alin. 2 teza II din Legea contenciosului administrativ, „se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri”

În consecință, pot forma obiectul unei contestații fiscale actele emise de către organele fiscale care vizează stabilirea, modificarea și stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale.

În privința procedurii de stabilire a drepturilor și obligațiilor fiscale, în doctrină s-a menționat că acesta reprezintă, pe de o parte, operațiunea de determinare concretă a sumei pe care contribuabilul o datorează cu titlu impozite, taxe și alte sume datorate bugetului de stat și, pe de altă parte, a sumei pe care contribuabilul o are de primit de la bugetul de stat.

Cu alte cuvinte, putem deduce că pot face obiectul unei contestații fiscale actele emise de autoritățile fiscale în legătură cu procedura de determinare a obligațiilor fiscale ale unui contribuabil sau a drepturilor acestuia față de bugetul de stat, după caz.

În speța dedusă judecății, solicită instanței să constate că reclamanta a învestit ANAF cu Cererea de restituire prin care îi solicita să stabilească dreptul L. de a a-i fi restituită suma de 1.334.515 lei reprezentând impozit pe dividende, în condițiile legii. Astfel, în urma soluționării acesteia, ANAF era îndreptățit să emită o decizie de restituire sau o decizie de respingere a cererii.

În continuare, în urma analizării îndeplinirii condițiilor legale cu privire la dreptului Societății de a beneficia de restituirea sumei de 1.334.515 lei, ANAF a emis Decizia de respingere prin care respingea Cererea de restituire a Societății, apreciind că L. nu ar îndeplini condițiile de fond și, ca atare, ANAF nu putea stabili dreptul Societății de a-i fi restituită contravaloarea impozitului pe dividende.

D. urmare, apreciază că Decizia de respingere reprezintă un veritabil act administrativ fiscal emis de ANAF în cadrul procedurii de stabilire a dreptului Societății de a-i fi restituită contravaloarea impozitului pe dividende anterior achitat la bugetul de stat, prin care organul fiscal a conchis că reclamanta nu ar avea acest drept.

În aceste condiții, chiar dacă ANAF nu a denumit actul de soluționare a Cererii de restituire „decizie”, ci a înțeles să o numească „adresă”, față de efectele pe care aceasta le produce, Decizia de respingere nu își pierde calitatea de act administrativ fiscal prin care a fost refuzat dreptul L. la restituire, cum în mod greșit sugerează ANAF .

De altfel, soluția de respingere este prefigurată și însușită chiar de către ANAF la momentul soluționării Contestației fiscale care, deși constată că „motivele de respingere a cererii sunt cuprinse în Decizia de respingere”, apreciază totuși, în mod abuziv că aceasta ar reprezenta „un înscris” care nu ar putea fi contestat în vreun fel de L..

Nu în ultimul rând, solicită instanței să observe că Decizia de respingere nu reprezintă altceva decât un caz clasic de „refuz nejustificat de soluționare a unei cereri” în sensul Legii contenciosului administrativ care poate face obiectul plângerii prealabile în condițiile art. 7 și, ulterior, obiectul unei acțiuni în contencios administrativ în condițiile art. 8 din același act normativ. În alte cuvinte, chiar dacă ar fi considerat că Decizia de respingere nu ar reprezenta un act administrativ fiscal, ci un simplu act administrativ, în temeiul art. 84 Cod procedură civilă raportat la art. 3 alin. 2 Cod procedură fiscală, ANAF era obligat să recalifice contestația fiscală într-o plângere prealabilă și să o soluționeze în aplicarea art. 7 din Legea contenciosului administrativ, iar în nici un caz să nu respingă contestația ca inadmisibilă.

În concluzie, prin perspectivă procedural-fiscală, solicită instanței să constate că Decizia de respingere reprezintă un act administrativ fiscal emis de ANAF în cadrul procedurii de stabilire a dreptului L. la restituirea sumei de 1.334.515 lei, astfel încât în mod nelegal și abuziv ANAF a emis Decizia de soluționare prin care a respins Contestația fiscală ca nefiind îndreptată împotriva unui act administrativ fiscal.

Aspecte de ordin substanțial. Nelegalitatea menținerii de către ANAF a soluției de respingere a Cererii de restituire ca neîntemeiată. Temeinicia dreptului Societății la restituire sumei de 1.334.515 lei

Astfel cum a arătat, pe lângă soluția procedurală profund nelegală de respingere a Contestației fiscale ca nefiind îndreptată împotriva unui act administrativ fiscal, în același timp, ANAF a menținut soluția inițială de respingere a Cererii de restituire, indicând că „motivele de respingere a cererii sunt cuprinse în Decizia de respingere”.

Astfel, organul de soluționare (același cu cel emitent al Deciziei de respingere) menține soluția sa inițială din cuprinsul Deciziei de respingere, potrivit căreia L. nu ar fi îndreptățită la restituirea sumei de 1.334.515 lei întrucât nu ar fi fost îndeplinite condițiile art. 117 lit. h Cod fiscal potrivit cărora pentru a beneficia de restituire, dividendele societății trebuiau plătite în baza unui transfer monetar, iar nu compensate cu alte creanțe ale L. GMBH față reclamantă.

Or, în lumina prevederilor Codului fiscal, ale Normelor metodologice și ale Codului Civil, „plata unor dividende” reprezintă o operațiune de stingere a unei obligații de plată a dividendelor prin oricare dintre modalitățile prevăzute de lege, iar nu „un transfer monetar” cum în mod greșit menționează ANAF, astfel încât reclamanta este îndreptățită la restituirea sumelor solicitate, după cum arătă în cele ce urmează.

Noțiunea de „dividende plătite”. Nelegalitatea asimilării de către ANAF a „plății” cu „operațiunii monetară”

Apreciază că nelegalitatea raționamentului ANAF de respingere a Cererii de restituire este determinată de lipsa oricărui temei legal, atât din raportare la dispozițiile Codului fiscal, cât și la prevederile Codului civil, pentru condiționarea restituirii de necesitatea plății dividendelor datorate de L. companiei mamă printr-o operațiune monetară.

Dimpotrivă, solicită instanței să observe că în lumina dispozițiilor exprese ale Codului fiscal, coroborate cu prevederile Codului civil, plata dividendelor – în sensul legii fiscale – vizează stingerea obligației de plată a dividendelor prin orice modalitate prevăzută de legea civilă (i.e. inclusiv compensarea), astfel cum rezultă din următoarele argumente.

Interpretarea noțiunii de „plată” potrivit Codului Fiscal

Potrivit art. 116 alin. 4 Cod fiscal – „Reținerea impozitului din veniturile impozabile obținute din România de nerezidenți”, „Impozitul se calculează, respectiv se reține în momentul plății venitului și se plătește la bugetul de stat (…). În cazul dividendelor distribuite, dar care nu au fost plătite acționarilor sau asociaților până la sfârșitul anului în care s-au aprobat situațiile financiare anuale, impozitul pe dividende se declară și se plătește până la data de 25 ianuarie a anului următor” iar în conformitate cu prevederile pct. 95 din Partea 136I^1 din Normele metodologice de aplicare a art. 116 Codul fiscal,

„c) Prin plată a unui venit se înțelege îndeplinirea obligației de a pune fonduri la dispoziția creditorului în maniera stabilită prin contract sau prin alte înțelegeri convenite între părți care conduc la stingerea obligațiilor contractuale.”

În continuare, conform dispozițiilor art. 117 lit. h Cod fiscal – „Scutiri de la impozitul prevăzut de prezentul capitol”, „Sunt scutite de la plata impozitului:

h) dividendele plătite de o întreprindere, care este persoană juridică română sau persoană juridică cu sediul social în România, înființată potrivit legislației europene, unei persoane juridice rezidente într-un alt stat membru al Uniunii Europene (…), sunt scutite de impozit, dacă persoana juridică străină beneficiară a dividendelor întrunește cumulativ următoarele condiții: (…)”

D. urmare, potrivit dispozițiilor exprese ale Codului fiscal și ale Normelor metodologice ale acestuia, situația premisă care trebuie îndeplinită pentru a fi în situația unei scutiri de la plata impozitului pe dividende, este reprezentată de faptul plății dividendelor, iar noțiunea de plată este definită de legiuitor ca reprezentând orice modalitate de stingere a unei obligații de plată contractuale, potrivit înțelegerii părților.

Interpretarea noțiunii de „plată” potrivit Codului Civil

În conformitate cu dispozițiile art. 1091 cod civil - „Despre stingerea obligațiilor”,

„Obligațiile se sting prin plată, prin novațiune, prin remitere voluntară, prin compensație, prin confuziune, prin pierderea lucrului, prin anulare sau resciziune, prin efectul condiției rezolutorii și prin prescripție.”

În legătură cu interpretarea termenilor juridici din cuprinsul legislației fiscale, în doctrina interbelică, s-a menționat că „organele fiscale înarmate numai cu norme fiscale stabilite pe calea liberei cercetări deci în absența unui text expres și categoric, sunt obligate să țină seama de normele dreptului comun, deci să respecte situațiile juridice respective așa cum sunt determinate și calificate de legea civilă”. Mai mult, autorul conchide că atunci „când însă legea fiscală este mută, reguli fiscale nu pot fi elaborate iar normele private nu contrazic în nici un fel nici spiritul nici scopul dreptului fiscal, fiscul nu mai are facultatea să se piardă în divagații, să facă elaborări, neîntemeiate pe texte ci (…) este obligat să respecte norma de drept privat”.

În acest sens, în doctrina contemporană s-a mai considerat că „interpretarea textelor fiscale prin utilizarea noțiunilor și categoriilor dreptului privat, în special cel ale dreptului comercial, constituie o necesitate și o soluție de primă importanță având în vedere că efectul fiscal depinde de configurația operațiunii comerciale, de corecta înțelegere a acesteia”.

D. urmare, din interpretarea textelor de lege mai sus arătate, se poate deduce că noțiunea de „dividende plătite” din cuprinsul art. 117 lit. h Cod fiscal semnifică orice modalitate de stingere a obligațiilor de plată a dividendelor datorate de o persoană afiliată companiei-mamă prin orice operațiune comercială agreată de părți, cu respectarea dispozițiilor dreptului comun (i.e. a prevederilor Codului civil ), iar nici Codul fiscal și nici Codul civil nu face referire la operațiuni monetare, când se referă la stingerea obligațiilor de plată a dividendelor.

În speță, cum modalitatea expresă de stingere a obligației de plată a dividendelor în valoare de 26.690.302,34 lei convenită de către Reclamantă și L. GMBH potrivit Hotărârii A. și a Protocolului a fost compensarea, iar în lumina prevederilor art. 1091 Cod civil, compensarea reprezintă una din modalitățile de stingere a obligațiilor, este evident că operațiunea de compensare a dividendelor distribuite de Reclamantă către L. GMBH se înscrie în noțiunea de „dividende plătite” la care fac referire dispozițiile art. 117 lit. h Cod fiscal.

Or, deși sesizează calitatea L. GMBH de creditor al obligației de plată a dividendelor distribuite de Reclamantă și, în același timp, calitatea Societății de creditor al obligației de plată a valorilor înscrise în facturile neîncasate de la L. GMBH, constatând intervenția compensării, în mod vădit nelegal și netemeinic ANAF conchide că dividendele distribuite de reclamantă nu ar fi fost achitate către compania mamă, astfel încât, reclamanta nu ar fi îndreptățită să solicite restituire impozitului pe dividende în valoare de 1.334.515,12 lei.

În al doilea rând, caracterul absurd al interpretării ANAF rezultă cu putere de evidență și din tratamentul fiscal inițial aplicat de ANAF operațiunii de compensare a dividendelor în valoare de 26.690.302,34 lei cu debitele datorate Societății de către L. GMBH.

Astfel, ANAF nu a contestat nici un moment împrejurarea că operațiunea de compensare a dividendelor este operațiune economică generatoare de venituri obținute din România de nerezidenți pentru care compania germană ar datora impozit pe dividende, apreciind că în mod corect și legal reclamanta a decis reținerea și virarea impozitului pe dividende în valoare de 1.334.515,12 lei la bugetul de stat.

Cu toate acestea, optica ANAF cu privire la conținutul economic al operațiunii de compensare se schimbă radical la momentul solicitării restituirii impozitului pe dividende achitat, organele fiscale înțelegând să conteste în acest caz încadrarea „compensării dividendelor” în noțiunea de „plată a dividendelor”.

Or, din moment ce ANAF a constatat legalitatea aplicării cotei impozitul pe dividende (i.e. 5%) asupra valorii compensate a dividendelor, 26.690.302,34, lei este absolut firesc și în deplină concordanță cu principiile elementare care reglementează simetria actelor juridice, că și restituirea impozitului pe dividende legal achitat, 1.334.515,12 lei, să fie realizată în aceleași condiții.

Noțiunea de „operațiune monetară”. Nelegalitatea condiționării de către ANAF a „plății dividendelor” cu „operațiunea monetară de plată a dividendelor” în lipsa unor dispoziții speciale exprese

A învederat instanței că noțiunile de „operațiune monetară”/”operațiune nemonetară” sunt specifice reglementărilor Băncii Naționale a României, fiind utilizate exclusiv în vederea raportării de date și informații statistice la Banca Națională a României .

Astfel, apreciază că, caracterul monetar/nemonetar al unei operațiuni economice nu are nicio legătură cu tratamentul fiscal al dividendelor achitate de persoanele juridice rezidente nerezidenților.

Mai mult, solicită instanța să observe că atunci când legiuitorul a intenționat să condiționeze aplicarea unui anumit tratament fiscal de efectuarea unei operațiuni monetare, acesta a prevăzut în mod expres această împrejurare în cuprinsul textului legal. În acest sens, menționăm cu titlu de exemplu prevederile art. 17 alin. 1 B lit. a din OUG nr. 17/2000 privind TVA, potrivit cărora,

„(1) În România se aplică următoarele cote:

B. C. zero pentru:

a)exportul de bunuri, transportul și prestările de servicii legate direct de exportul bunurilor, efectuate de contribuabili cu sediul în România, a căror contravaloare se încasează în valută în conturi bancare deschise la bănci autorizate de Banca Națională a României.” (s.n. D&B)

Or, prevederile art. 117 lit. h Cod fiscal, în baza cărora trebuia soluționată prezente cauză, nu condiționează în nici un fel realizarea plății dividendelor de efectuarea unei operațiuni monetare, astfel încât, apreciem că părțile au libertatea de a efectua plata prin oricare modalitate de stingere a obligației de plată a dividendelor, prevăzută de lege.

Pentru toate aceste motive, solicită instanței să constate că operațiunea de compensare a dividendelor în valoare de 26.690.302,34 lei se circumscrie noțiunii de „dividende plătite” din cuprinsul art. 117 alin. h Cod fiscal, astfel încât în mod vădit eronat, ANAF a hotărât emiterea Deciziei de respingere și a Deciziei de soluționare, prin care au dispus respingerea cererii de restituire, ca neîntemeiată.

În drept și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 41, art. 218 Cod procedură fiscală; art. 8, art. 11 Legea nr. 554/2004, art. 117 lit. h Cod fiscal.

Pârâta legal citată s-a prezentat în fața instanței și a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată.

În esență pârâta a arătat că prin adresa nr._/15.10.2013 emisă de ANAF- DGAMC având ca obiect soluționarea contestației formulată împotriva adresei nr._/25.03.2013 emisă de ANAF – DGAMC a procedat la respingerea cererii de restituire a sumei de 1.334.515,12 lei în condițiile art. 117 litera h din Codul fiscal întrucât reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii condiției privind plata efectivă de către aceasta a dividendelor către o persoană juridică rezidentă într-un alt stat membru al Uniunii Europene, respectiv L. S. BmbH din Germania ,ci a încheiat cu aceasta un protocol de compensare a acestor dividende cu facturi neîncasate de reclamanta din prezenta cauză de la L. S. BmbH din Germania.

Instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Analizând probele administrate în cauză curtea reține că cererea reclamantei este întemeiată în parte, urmând a fi admisă în aceste limite, în sensul că instanța va dispune anularea adresei nr._/15.10.2013 emisă de ANAF- DGAMC având ca obiect soluționarea contestației formulată împotriva adresei nr._/25.03.2013 emisă de ANAF - DGAMC de respingere a cererii de restituire a sumei de 1.334.515,12 lei în condițiile art. 117 litera h din Codul fiscal și va respinge ca neîntemeiat capătul de cerere având ca obiect recunoașterea dreptului reclamantei la restituirea sumei de 1.334.515,12 și obligarea pârâtei la restituirea acestei sume către reclamantă.

Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei curtea reține că reclamanta este o societate cu răspundere limitată, înființată potrivit legislației române, având ca asociat unic pe L. S. GMBH, companie germană, cu sediul în Germania, SULINGEN, HANS HERMANN MEYER, Nr. 1; Cod poștal:_.

Reclamanta a adresat autorității publice pârâte ANAF - DGAMC o cerere având ca obiect rambursarea efectivă a impozitului pe dividende în valoare de 1.334.515 lei achitat la bugetul de stat în condițiile art. 117 litera h din Codul fiscal, arătând faptul că, la data de 24.08.2011, pe lângă celelalte condiții prevăzute art. 117 lit. h Cod fiscal care erau îndeplinite de L. GMBH pentru a beneficia de scutirea de la plata impozitului pe dividende, expirase și termenul legal de 2 ani în interiorul căruia L. GMBH era obligată să dețină o participație de minim 10 % din capitalul social al societății, iar compania germană era asociatul unic al acesteia din urmă.

Prin adresa nr._/25.03.2013 emisă de ANAF – DGAMC autoritatea publică pârâtă a procedat la respingerea cererii de restituire a sumei de 1.334.515,12 lei în condițiile art. 117 litera h din Codul fiscal întrucât reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii condiției privind plata efectivă de către aceasta a dividendelor către o persoană juridică rezidentă într-un alt stat membru al Uniunii Europene, respectiv L. S. BmbH din Germania ,ci a încheiat cu aceasta un protocol de compensare a acestor dividende cu facturi neîncasate de reclamanta din prezenta cauză de la L. S. BmbH din Germania.

Prin adresa nr._/25.03.2013 emisă de ANAF – DGAMC autoritatea publică pârâtă a procedat la respingerea cererii de restituire a sumei de 1.334.515,12 lei în condițiile art. 117 litera h din Codul fiscal întrucât reclamanta nu făcut dovada achitării dividendelor către o persoană juridică rezidentă într-un alt stat membru al Uniunii Europene, respectiv L. S. BmbH din Germania ,ci a încheiat cu aceasta un protocol de compensare a acestor dividende cu facturi neîncasate de reclamanta din prezenta cauză de la L. S. BmbH din Germania.

Prin adresa nr._/25.03.2013 emisă de ANAF – DGAMC autoritatea publică pârâtă a procedat la respingerea cererii de restituire a sumei de 1.334.515,12 lei în condițiile art. 117 litera h din Codul fiscal întrucât compensarea reprezintă o operațiune nemonetară, astfel încât în speță nu ar fi incidente dispozițiile art. 117 lit. h din Codul fiscal și, ca atare, reclamanta nu este îndreptățită să solicite contravaloarea impozitului pe dividende în valoare de 1.334.515 lei.

Prin adresa nr._/15.10.2013 emisă de ANAF- DGAMC având ca obiect soluționarea contestației formulată împotriva adresei nr._/25.03.2013 emisă de ANAF – DGAMC autoritatea publică pârâtă a procedat la respingerea cererii de restituire a sumei de 1.334.515,12 lei în condițiile art. 117 litera h din Codul fiscal întrucât reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii condiției privind plata efectivă de către aceasta a dividendelor către o persoană juridică rezidentă într-un alt stat membru al Uniunii Europene, respectiv L. S. BmbH din Germania ,ci a încheiat cu aceasta un protocol de compensare a acestor dividende cu facturi neîncasate de reclamanta din prezenta cauză de la L. S. BmbH din Germania.

Dispoziții legale incidente

Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004

……

ART. 2 - Semnificația unor termeni

(1) În înțelesul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:

……

i) refuz nejustificat de a soluționa o cerere - exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane; este asimilată refuzului nejustificat și nepunerea în executare a actului administrativ emis ca urmare a soluționării favorabile a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile;

……

n) exces de putere - exercitarea dreptului de apreciere al autorităților publice prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor;

o) drept vătămat - orice drept prevăzut de Constituție, de lege sau de alt act normativ, căruia i se aduce o atingere printr-un act administrativ […].

Potrivit art 117 litera h din Codul fiscal sunt scutite de impozitul pe veniturile obținute din România de nerezidenți următoarele venituri:

h) dividendele plătite de o persoană juridică română sau persoană juridică cu sediul social în România, înființată potrivit legislației europene, unei persoane juridice rezidente într-un alt stat membru al Uniunii Europene ori unui sediu permanent al unei întreprinderi dintr-un stat membru al Uniunii Europene, situat într-un alt stat membru al Uniunii Europene, sunt scutite de impozit, dacă persoana juridică străină beneficiară a dividendelor întrunește cumulativ următoarele condiții:

1. persoana juridică rezidentă într-un stat membru al Uniunii Europene are una dintre formele de organizare prevăzute la art. 20^1 alin. (4);

2. în conformitate cu legislația fiscală a statului membru al Uniunii Europene, este considerată a fi rezidentă a statului respectiv și, în temeiul unei convenții privind evitarea dublei impuneri încheiate cu un stat terț, nu se consideră că este rezident în scopul impunerii în afara Uniunii Europene;

3. plătește, în conformitate cu legislația fiscală a unui stat membru al Uniunii Europene, impozit pe profit sau un impozit similar acestuia, fără posibilitatea unei opțiuni sau exceptări;

4. *) deține minimum 10% din capitalul social al întreprinderii persoană juridică română pe o perioadă neîntreruptă de cel puțin 1 an, care se încheie la data plății dividendului.

Dacă beneficiarul dividendelor este un sediu permanent al unei persoane juridice rezidente într-un stat membru al Uniunii Europene situat într-un alt stat membru al Uniunii Europene, pentru acordarea acestei scutiri persoana juridică străină pentru care sediul permanent își desfășoară activitatea trebuie să întrunească cumulativ condițiile prevăzute la pct. 1 - 4.

Pentru acordarea acestei scutiri, persoana juridică română care plătește dividendul trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:

1. este o societate înființată în baza legii române și are una dintre următoarele forme de organizare: "societate pe acțiuni", "societate în comandită pe acțiuni", "societate cu răspundere limitată";

2. plătește impozit pe profit, potrivit prevederilor titlului II, fără posibilitatea unei opțiuni sau exceptări.

Pentru acordarea acestei scutiri, persoana juridică cu sediul social în România, înființată potrivit legislației europene, care plătește dividendul, trebuie să plătească impozit pe profit, potrivit prevederilor titlului II, fără posibilitatea unei opțiuni sau exceptări.

Astfel, pentru a fi in prezenta unui refuz nejustificat, în acceptiunea data acestei sintagme de art. 2 alin. 1 lit. i) teza întâia din Legea nr. 554/2004, este necesara existenta unei comunicari exprese si adecvate a pozitiei autoritatii publice careia i s-a adresat cererea in sensul nerezolvarii acesteia, iar pe de alta parte, refuzul de a solutiona cererea trebuie sa se bazeze pe depasirea limitelor dreptului de apreciere, adica pe exces de putere, in acceptiunea data acestei sintagme de prevederile art. 2 alin. 1 lit. n) din Legea nr. 554/2004.

În cauza, adresa nr._/15.10.2013 emisă de ANAF- DGAMC având ca obiect soluționarea contestației formulată împotriva adresei nr._/25.03.2013 emisă de ANAF – DGAMC autoritatea publică pârâtă a procedat la respingerea cererii de restituire a sumei de 1.334.515,12 lei în condițiile art. 117 litera h din Codul fiscal încorporează voința expresă a autorității publice de respingere a cererii de restituire a sumei de 1.334.515,12 lei în condițiile art. 117 litera h din Codul fiscal întrucât reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii condiției privind plata efectivă de către aceasta a dividendelor către o persoană juridică rezidentă într-un alt stat membru al Uniunii Europene, respectiv L. S. BmbH din Germania ,ci a încheiat cu aceasta un protocol de compensare a acestor dividende cu facturi neîncasate de reclamanta din prezenta cauză de la L. S. BmbH din Germania.

În raport de conținutul și de efectele pe care le produce adresa nr._/15.10.2013 emisă de ANAF- DGAMC având ca obiect soluționarea contestației formulată împotriva adresei nr._/25.03.2013 emisă de ANAF – DGAMC curtea reține că adresa nr._/15.10.2013 emisă de ANAF- DGAMC reprezintă un act administrativ unilateral cu caracter individual în accepțiunea prevederilor art 2 alin 1 litera c din Legea 554/2004 potrivit cărora actul administrativ reprezintă actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.

Lipsa caracterului de act administrativ în accepțiunea prevederilor art 2 alin 1 litera c din Legea 554/2004 a adresei nr._/15.10.2013 emisă de ANAF- DGAMC având ca obiect soluționarea contestației formulată împotriva adresei nr._/25.03.2013 emisă de ANAF – DGAMC nu poate rezulta în mod formal doar din denumirea de “adresă” a acestui înscris, relevanță juridică prezintă efectele pe care le produce adresa în discuție,iar nu denumirea acesteia.

Caracterul de act administrativ al adresei nr._/15.10.2013 emisă de ANAF- DGAMC având ca obiect soluționarea contestației formulată împotriva adresei nr._/25.03.2013 emisă de ANAF – DGAMC rezultă din efectele pe care le produce acest înscris care încorporează voința juridică expresă a autorității publice, emisă în exercitarea prerogativelor recunoscute de lege și în regim de putere publică, de rambursare efectivă a impozitului pe dividende în valoare de 1.334.515 lei achitat la bugetul de stat în condițiile art. 117 litera h din Codul fiscal.

Curtea reține că adresa nr._/15.10.2013 emisă de ANAF- DGAMC având ca obiect soluționarea contestației formulată împotriva adresei nr._/25.03.2013 emisă de ANAF – DGAMC este un act administrativ emis cu exces de putere în accepțiunea prevederilor art 2 alin 1 litera c,i și n din Legea contenciosului administrativ nr 554/2004.

Astfel, prin adresa nr._/15.10.2013 emisă de ANAF- DGAMC având ca obiect soluționarea contestației formulată împotriva adresei nr._/25.03.2013 emisă de ANAF – DGAMC în mod nelegal, cu exces de putere, autoritatea publică pârâtă a reținut că reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii condiției privind plata efectivă de către aceasta a dividendelor către o persoană juridică rezidentă într-un alt stat membru al Uniunii Europene, respectiv L. S. BmbH din Germania ,ci a încheiat cu aceasta un protocol de compensare a acestor dividende cu facturi neîncasate de reclamanta din prezenta cauză de la L. S. BmbH din Germania.

Curtea reține că reclamanta este o societate cu răspundere limitată, înființată potrivit legislației române, având ca asociat unic pe L. S. GMBH, companie germană, cu sediul în Germania, SULINGEN, HANS HERMANN MEYER, Nr. 1; Cod poștal:_ .

Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei curtea reține că la data de 26.10.2009, ca urmare a ședinței Adunării Generale a Asociaților L., asociații societății reclamante au decis repartizarea profitului realizat în cursul anilor 2004-2008 în valoare de 26.690.302,34 lei, sub formă de dividende, și distribuirea dividendelor către asociatul unic al Societății – L. GMBH.

În acest sens, dat fiind că reclamanta avea de încasat de la L. GMBH debite aferente unor facturi scadente, cele două societăți au decis compensarea contravalorii dividendelor datorate de către societate companiei germane cu valoarea facturilor neîncasate, motiv pentru care a fost încheiat Protocolul de compensare dividende aferente anilor 2004, 2005, 2006, 2007 și 2008 cu facturi neîncasate la data de 11.11.2009.

În luna noiembrie 2009, având în vedere distribuirea și compensarea dividendelor în valoare totală de 26.690.302,34 lei, în conformitate cu prevederile art. 116 și art. 118 Cod fiscal, precum și a dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 29 din 16 ianuarie 2002 privind ratificarea Convenției dintre România și Republica Federală Germania pentru evitarea dublei impuneri cu privire la impozitele pe venit și pe capital, semnată la Berlin la 4 iulie 2001, reclamanta a declarat impozitul pe dividendele distribuite și compensate în valoare de 1.334.515 lei, dispunând reținerea la sursă a acestuia în vederea virării acestuia la bugetul de stat .

Reclamanta a achitat impozitul pe dividende la bugetul de stat, după cum urmează:

-suma de 801.536 lei a fost achitată prin ordinul de plată nr. 668/12.11.2009;

-suma de 124.882 lei a fost compensată cu contravaloarea impozitului pe dividend achitat suplimentar pentru dividendele de până în anul 2003; iar

-suma de 408.15,87 lei a fost compensată cu TVA de recuperat.

Inițial, impozitul pe dividende a fost declarat și achitat de către reclamantă cu titlu de „impozit pe dividende distribuite persoanelor juridice”, iar nu cu titlu de „impozit pe veniturile obținute în România de nerezidenți – persoane juridice”. Cu toate acestea, în urma unei corespondențe purtate cu organele fiscale, reclamanta a formulat o cerere rectificativă, iar stingerea obligației de plată a impozitului pe dividendele distribuite către L. GMBH a fost atestată de către organele fiscale prin emiterea Deciziei privind compensarea obligațiilor fiscale nr._/12.04.2012 .

În interpretarea prevederilor art 117 litera h din Codul Fiscal curtea reține că noțiunea de dividende plătite nu se limitează doar la un transfer monetar ci, astfel cum rezultă din prevederile exprese ale Codului fiscal, ale Normelor metodologice și ale Codului Civil, aceasta implică operațiunea de stingere a unei obligații de plată a dividendelor prin oricare dintre modalitățile prevăzute de lege.

Astfel, potrivit art. 116 alin. 4 Cod fiscal – „Reținerea impozitului din veniturile impozabile obținute din România de nerezidenți”, „Impozitul se calculează, respectiv se reține în momentul plății venitului și se plătește la bugetul de stat (…). În cazul dividendelor distribuite, dar care nu au fost plătite acționarilor sau asociaților până la sfârșitul anului în care s-au aprobat situațiile financiare anuale, impozitul pe dividende se declară și se plătește până la data de 25 ianuarie a anului următor”, iar în conformitate cu prevederile pct. 95 din Partea 136I^1 din Normele metodologice de aplicare a art. 116 Codul fiscal,

În continuare, conform dispozițiilor art. 117 lit. h Cod fiscal – „Scutiri de la impozitul prevăzut de prezentul capitol”, „Sunt scutite de la plata impozitului:

Potrivit art. 1091 Cod civil Obligațiile se sting prin plată, prin novațiune, prin remitere voluntară, prin compensație, prin confuziune, prin pierderea lucrului, prin anulare sau resciziune, prin efectul condiției rezolutorii și prin prescripție.”

Din interpretarea prevederilor legale menționate anterior curtea reține că noțiunea de dividende plătit din cuprinsul art. 117 lit. h Cod fiscal semnifică orice modalitate de stingere a obligațiilor de plată a dividendelor datorate de o persoană afiliată companiei-mamă prin orice operațiune comercială agreată de părți, cu respectarea dispozițiilor dreptului comun cuprinse în Codul civil, iar nici Codul fiscal și nici Codul civil nu fac referire la operațiuni monetare, când se referă la stingerea obligațiilor de plată a dividendelor.

În cauza dedusă judecății în prezenta cauză modalitatea expresă de stingere a obligației de plată a dividendelor în valoare de 26.690.302,34 lei convenită de către Reclamantă și L. GMBH potrivit Hotărârii A. și a Protocolului a fost compensarea, iar în lumina prevederilor art. 1091 Cod civil, compensarea reprezintă una din modalitățile de stingere a obligațiilor, este evident că operațiunea de compensare a dividendelor distribuite de reclamantă către L. GMBH se înscrie în noțiunea de dividende plătite la care fac referire dispozițiile art. 117 lit. h Cod fiscal.

Interpretarea nelegală a noțiunii de dividende plătite de către ANAF rezultă și din tratamentul fiscal inițial aplicat de ANAF operațiunii de compensare a dividendelor în valoare de 26.690.302,34 lei cu debitele datorate Societății de către L. GMBH.

Cu toate acestea, optica ANAF cu privire la conținutul economic al operațiunii de compensare s-a schimbat la momentul solicitării restituirii impozitului pe dividende achitat, organele fiscale înțelegând să conteste în acest caz încadrarea „compensării dividendelor” în noțiunea de „plată a dividendelor”.

Or, din moment ce ANAF a constatat legalitatea aplicării cotei impozitul pe dividende asupra valorii compensate a dividendelor, 26.690.302,34, lei, se impune ca ș restituirea impozitului pe dividende legal achitat, 1.334.515,12 lei, să fie realizată în aceleași condiții.

Curtea reține că noțiunile de „operațiune monetară”/”operațiune nemonetară” sunt specifice reglementărilor Băncii Naționale a României, fiind utilizate exclusiv în vederea raportării de date și informații statistice la Banca Națională a României,iar caracterul monetar/nemonetar al unei operațiuni economice nu are nicio legătură cu tratamentul fiscal al dividendelor achitate de persoanele juridice rezidente nerezidenților.

Curtea reține că atunci când legiuitorul a intenționat să condiționeze aplicarea unui anumit tratament fiscal de efectuarea unei operațiuni monetare, acesta a prevăzut în mod expres această împrejurare în cuprinsul textului legal ,or această situație de fapt și de nu se întâlnește în prezenta cauză.

În esență curtea reține că prevederile art. 117 lit. h Cod fiscal nu condiționează în niciun fel realizarea plății dividendelor de efectuarea unei operațiuni monetare, astfel încât, părțile au libertatea de a efectua plata prin oricare modalitate de stingere a obligației de plată a dividendelor, prevăzută de lege.

Curtea reține că în autoritate de lucru judecat intră dispozitivul hotărârii, precum și considerentele acesteia în măsura în care se reflectă în dispozitiv și îl explicitează.

Potrivit art 430 alin 1 și 2 din C.:

(1) Hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată.

(2) Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.

Prin adresa nr._/15.10.2013 emisă de ANAF- DGAMC având ca obiect soluționarea contestației formulată împotriva adresei nr._/25.03.2013 emisă de ANAF - DGAMC de respingere a cererii de restituire a sumei de 1.334.515,12 lei în condițiile art. 117 litera h din Codul fiscal autoritatea publică pârâtă a avut în vedere exclusiv neîndeplinirea de către reclamantă a condiției privind plata efectivă de către aceasta a dividendelor către o persoană juridică rezidentă într-un alt stat membru al Uniunii Europene, respectiv L. S. BmbH din Germania ,reținând faptul că a încheiat cu aceasta un protocol de compensare a acestor dividende cu facturi neîncasate de reclamanta din prezenta cauză de la L. S. BmbH din Germania.

Având în vedere că la soluționarea cererii reclamantului de restituire a impozitului plătit pe dividende în condițiile art. 117 litera h din Codul fiscal autoritatea publică pârâtă a avut în vedere doar neîndeplinirea de către reclamantă a condiției privind plata efectivă de către aceasta a dividendelor către o persoană juridică rezidentă într-un alt stat membru al Uniunii Europene ,lăsând neanalizate celalalte condiții prevăzute de art 117 litera h din Codul Fiscal și care trebuie îndeplinite în mod cumulativ, curtea reține că nu poate proceda în cadrul procesual de față la analiza îndeplinirii de către reclamantă a celorelate condiții prevăzute de art 117 litera h din Codul fiscal.

Curtea reține că analiza îndeplinirii de către reclamantă a celorlalte condiții prevăzute de art 117 litera h din Codul fiscal trebuie să fie făcută de către autoritatea publică pârâtă, acesteia îi revine competența funcțională exclusivă în ce privește verificarea îndeplinirii de către reclamantă în mod cumulativ a celorlalte condiții prevăzute de art 117 litera h din Codul fiscal .

Având în vedere prevederile art 430 alin 1 și 2 din C. și ținând cont de faptul că în autoritate de lucru judecat intră dispozitivul hotărârii, precum și considerentele acesteia în măsura în care se reflectă în dispozitiv și îl explicitează, curtea învederează că în cadrul verificării condițiilor prevăzute de art 117 litera h din Codul fiscal autoritatea publică pârâtă va porni de la premisa îndeplinirii de către reclamantă a condiției privind plata dividendelor către o persoană juridică rezidentă într-un alt stat membru al Uniunii Europene, respectiv L. S. BmbH din Germania.

Curtea reține că obligarea autorități publice pârâte la adoptarea unei anumite conduite de soluționare a cererii formulată de reclamantă având ca obiect restituirea sumei de 1.334.515,12 lei în condițiile art. 117 litera h din Codul fiscal excede competenței generale a instanței de judecată, care nu se poate substitui autorității publice în exprimarea deplină a dreptului de apreciere al autorității publice pârâte în ce privește îndeplinirea celorlalte condiții prevăzute de textul de lege menționat anterior.

Așadar, analizarea de către autoritatea publică pârâtă, cu respectarea considerentelor prezentei hotărâri, a cererii reclamantei de restituire a sumei de 1.334.515,12 lei în condițiile art. 117 litera h din Codul fiscal este atributul exclusiv al acesteia din urmă, instanței de contencios administrativ revenindu-i doar competența cenzurării actelor administrative pe care autoritatea administrativă le emite în limitele atribuțiilor conferite de lege.

Având în vedere că la soluționarea cererii reclamantei de restituire a impozitului plătit pe dividende în condițiile art. 117 litera h din Codul fiscal autoritatea publică pârâtă a avut în doar vedere neîndeplinirea de către reclamantă a condiției privind plata efectivă de către aceasta a dividendelor către o persoană juridică rezidentă într-un alt stat membru al Uniunii Europene ,lăsând neanalizate celalalte condiții prevăzute de art 117 litera h din Codul, instanța de judecată nu este ablitată să se pronunțe asupra fondului acestei cereri și nu are dreptul de a impune autorității publice să soluționeze cererea într-un anumit sens, astfel că autoritatea publică competentă rămâne liberă să admită sau să respingă cererea, în acest din urmă caz reclamantul având deschisă calea de acces în fața instanței de contencios administrativ pentru constatarea unui refuz nejustificat de soluționare a cererii acestuia în accepțiune prevederilor art 2 punctul 1 litera c, i și n din Legea 554/2004.

Instanța va face aplicarea prevederilor art 453 alin 2 din C. potrivit cărora când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părți poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată și va dispune obligarea pârâtei să plătească reclamantei suma de 2050 lei cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru și onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte cererea modificatoare formulată de reclamanta . SRL, cu sediul în .. 82, Valea Lui M., Bihor, în contradictoriu cu pârâții AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ- DIRECȚIA GENERALĂ DE ADMINISTRARE A MARILOR CONTRIBUABILI, cu sediul în bb, .. 88, sector 5 și AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ- DIRECȚIA GENERALĂ DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, cu sediul în bb, ., sector 5.

Dispune anularea adresei nr._/15.10.2013 emisă de ANAF- DGAMC având ca obiect soluționarea contestației formulată împotriva adresei nr._/25.03.2013 emisă de ANAF - DGAMC de respingere a cererii de restituire a sumei de 1.334.515,12 lei în condițiile art. 117 litera h din Codul fiscal.

Respinge ca neîntemeiat capătul de cerere având ca obiect recunoașterea dreptului reclamantei la restituirea sumei de 1.334.515,12 și obligarea pârâtei la restituirea acestei sume către reclamantă.

Dispune obligarea pârâtei să plătească reclamantei suma de 2050 lei cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru și onorariu de avocat.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțat în ședință publică, azi 14.04.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

S. OVIDIUFUIOREA V. M.

Red OS

← Pretentii. Sentința nr. 1144/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI		Anulare act administrativ. Decizia nr. 5082/2014. Curtea de Apel... →

Refuz soluţionare cerere. Sentința nr. 1221/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Refuz soluţionare cerere. Sentința nr. 1221/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI