Anulare act administrativ. Sentința nr. 1865/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1865/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 24-06-2015 în dosarul nr. 7162/2/2014
ROMÂNIA
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A-VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA NR.1865
Ședința publică de la 24 iunie 2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - I. C. G.
GREFIER - I. P.
Pe rol soluționarea acțiunii formulată de reclamantul C. V. în contradictoriu cu pârâții M. A. NAȚIONALE și U.M._ B., având ca obiect „anulare act administrativ”
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 10.06.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta sentință, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 24.06.2015 când, în aceeași compunere, a dat următoarea sentință:
CURTEA,
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ din 01.12.2014, reclamantul Cirsbășan V. a chemat în judecată pe pârâții M. A. Naționale și U.M._ B. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:
- anularea deciziei de imputare nr. A 3700 emisa de parata la data de 19.11.2013 prin care i s-a imputat suma de 4020,37 lei - reprezentând diferența dintre valoarea efectiv plătită de către U.M._ B., prestatorului S.C. Media Class S.R.L. si valoarea prețului prestației serviciului de hrănire.
- anularea deciziilor administrativ - jurisdicționale nr.14/CJI 79/2014 si nr. 46/CJI 333/2014, emise de Comisia de jurisdicție a imputațiilor a Ministerului A. Naționale,
- suspendarea deciziei de imputare până la soluționarea acțiunii,
- acordarea cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a invocat următoarele motive:
1) din punct de vedere procedural susține că decizia a fost emisă tardiv,
2)cu privire la aspectele de fond contestă:
- stabilirea recuperării prejudiciului făcuta printr-un calcul al proporției cu venitul realizat, fără a fi evaluata măsura in care celelalte persoane au determinat producerea prejudiciului, consiliindu-l sub semnătura pe el, comandantul unității, despre legalitatea actului adițional,
- faptul ca in decizia finala nu au fost considerate toate persoanele care au participat la producerea prejudiciului
- stabilirea ca paguba a sumei ce i se imputa in valoare de 4020,37.
Reclamantul susține nelegalitatea și netemeinicia Deciziei de imputare nr. A-3700 din 19.11.2013, a procesului verbal de cercetare administrativa nr.A-3464 din 31.10.2013, documente emise de U.M._ B., a deciziilor administrativ - jurisdictionale nr.14/CJI 79/2014 si nr. 46/CJI 333/2014, emise de Comisia de jurisdicție a imputatiilor din M. A. Nationale,deoarece:
1. Emiterea acestor documente s-a făcut cu încălcarea flagranta a prevederilor Ordonanței nr. 121/1998 privind răspunderea materiala a militarilor si Ordinul ministrului M-5/1999.
Susține că potrivit prevederilor art. 23 al. 1 termenul de efectuare a cercetării administrative este de 60 de zile de la data constatării, termen ce poate fi cel mult prelungit cu 60 de zile pentru motive temeinic justificate. Deoarece prejudiciul a fost produs in perioada 21.02 - 31.08.2008 si constatat prin raportul AS-2019 din 01.09.2010, se considera ca de la aceasta data curgea termenul de cercetare administrativa, termen ce putea fi prelungit cu încă 60 de zile.
Evitarea modalității legale de preluare a cercetării de către eșalonul superior - U.M._ B., a determinat ieșirea din termen a cercetării administrative si imposibilitatea recuperării pagubei de la firma S.C. Media Class S.R.L., cea care si acum se bucura de venituri necuvenite.
2.Deși paguba a fost constatata in anul 2010, comisia de soluționare a contestațiilor afirmă ca ar fi fost respectat termenul de efectuare a cercetării administrative, invocand repunerea in termen prin Decizia administrativ-jurisdictionala nr. 98/CJ-489/2013, decizie nelegala, deoarece nu se incadreaza in prevederile art. 33 al. l si 2 din O.G.121/1998, respectiv pct. 115 din "Instrucțiunile privind răspunderea materiala a militarilor si salariaților civili din M..> 3.Comisia de jurisdicție a imputatiilor, prin Decizia administrativ jurisdictionala nr. CJ 316 din 21.03.2013, arata lipsa de temei legal a deciziilor de imputare emise de U.M._ B. nr. A - 1820 si A - 1821 din 27.09.2012. Astfel prin admiterea plângerilor formulate, comisia de jurisdicție anulează procesul verbal de cercetare administrativa si toate actele subsecvente acestuia. In aceasta situație termenul pentru cercetare administrativa este încheiat si conform cu punctual 98 din ordinal M -5/22.01.1999, pentru aplicarea O.G. nr. 121 din 28.08.1998, nerespectarea termenului de executare a cercetării administrative atrage pierderea dreptului de stabilire a răspunderii materiale în sarcina persoanelor pentru care aceasta a fost stabilită.
4.Este nelegala si netemeinica motivația adusa de către U.M._ B. prin care cererea de repunere in termen a fost formulata având la baza corespondenta cu Secția audit public nr. 5, aceasta din urma solicitând masuri pentru recuperarea prejudiciului. Aceasta in fapt reprezintă o întârziere a demersului de recuperare a prejudiciului de la firma S.C. Media Class S.R.L., si implicit reprezintă ieșire din termenul legal pentru executarea cercetării administrative. Conform art. 3 al. 2 din Legea nr. 672/2002, Secția audit public intern poate consilia in legătura cu managementul structurilor, dar nu își poate asuma responsabilități manageriale.
5.Solicită a se avea in vedere faptul ca in art. 24 al. 2 din O.G. 121/1998 se prevede imperativ faptul ca răspunderea materiala se va stabilii nu mai târziu de 3 ani, paguba producand-se in perioada 21.02._08.
6.In decizia de imputare i se aduce in mod fals acuzația prin care pentru elaborarea Notei de fundamentare si verificarea documentelor legale in vederea încheierii actului adițional l-ar fi numit numai pe șeful compartimentului achiziții - căpitanul R. L., fara a mai numii si pe celelate persoane responsabile. Pe timpul cercetării administrative a pus la dispoziția comisiei de cercetare administrativa a U.M._ B. datele si documentele din care rezulta ca au fost numite in timp oportun toate persoanele pentru verificarea legalității, necesitații, oportunității semnării actului adițional. In contestația la decizia de imputare a prezentat argumentat aceste date si fapte de care din nou U.M._ B. nu dorește sa tina seama, prin comisia numita pentru rezolvarea contestațiilor. Aceste date si fapte le-a prezentat cu argumente si prin Plângerea nr. A - 2317 din 04.12.2012 depusa la Comisia de jurisdicție a imputatiilor, date de care comisia evita sa tina seama in răspunsul formulat si sa răspundă.
7.In mod absolut eronat,in procesul verbal A - 3759 din 16.11.2012, U.M._ B. prin comisia de analizare a contestațiilor îi aduce acuzația referitoare la faptul ca ar fi trebuit sa solicite ca la concilierea care s-a incheiat intre U.M._ B. si S.C. Media Class S.R.L., sa fi participat si consilierul juridic. Acuzația este netemeinica deoarece in perioada de pregătire si desfășurare a acestei negocieri, el nu mai era in tara si deci nici la comanda unității, fiind in misiune internaționala. Acest fapt a fost cunoscut de U.M._, datele fiind puse la dispoziție pe timpul cercetării administrative.
8.Recuperarea pagubei nu a fost stabilita prin implicarea tuturor persoanelor responsabile de producerea acesteia. Pentru aceasta arată faptul ca paguba efectiv s-a produs ca urmare a derulării procesului de hrănire o data cu plata facturilor emise de S.C. Media Class. Comisia de cercetare administrativa a U.M._ B. nu dorește sa aibe in atenție toate persoanele care au verificat legalitatea, necesitatea, oportunitatea acestor facturi si prin aceasta inacțiune in loc sa le oprească de la plata, prin semnătura lor le-au înaintat spre aprobarea efectuării plaților.
9.Împotriva deciziei de imputare nr. A - 3700/19.11.2013, U.M._ admite in parte contestația pe care a depus-o prin procesul verbal de soluționare a contestațiilor nr. A - 304/17._. Astfel, desi se dispune menținerea acestei decizii, U.M._ precizează " admiterea in parte a contestației formulate de colonel C. V. si modificarea procesului verbal de cercetare administrativa si a Deciziei de imputare nr. A - 3700/2013 in sensul radierii următorului paragraf (ce face referire la domnul colonel C. V.) - nu si-a indeplinit atribuțiile funcționale prevăzute in fisa postului, punctul 1, lit. d, coloana I, al. 4". Rezulta in acest sens ca a respectat atribuțiile ce îi revin prin care " urmărește respectarea dispozițiilor legale privind folosirea eficienta a fondurilor bănești".
10.Contest stabilirea ca paguba a sumei ce mi se imputa in valoare de 4020,37.
Valoarea declarata ca paguba de către U.M._ B. ar reprezenta depășirea cu l (unu) leu a cheltuielii ce revine pentru norma de hrana nr. 12 B, pentru 1 (unu) militar, pe zi. Este foarte bine cunoscut faptul ca valoarea financiara care este alocata pentru achiziția normei de hrana nr. 12 B, nu poate realiza o achiziție de produse care sa asigure valoarea calorica ceruta de aceasta norma. Din acest motiv, in toata aceasta perioada începând cu anul 2008 si pana in prezent, pentru achiziția normei de hrana nr. 12 B s-a cheltuit pentru achiziționarea produselor, in medie cu 0,80 - 2,00 lei mai mult decât valoarea financiara alocata si aceasta in majoritatea unităților militare din armata României. Aceasta se face pentru a se putea asigura valoarea calorica si este determinata de preturile cu care operatorii economici vând aceste produse, achiziția facandu-se de regula la preturile cele mai mici de pe piața. In aceasta situație se poate observa ca in fapt in majoritatea unităților militare din armata României ar trebui sa fi fost constatata o paguba prin sumele cheltuite, sume care sunt mai mari decât cele legal prevăzute. Cunoscând aceasta situație, misiunile auditului intern, recunosc demersul mai sus menționat si nu declara sumele plătite in plus fata de valoarea financiara alocata, ca fiind paguba. Exista precizări ale eșaloanelor superioare care de asemenea cer acest lucru.
Pe cale de consecința, solicită a se avea in vedere ca cheltuirea sumei de 1 (unu) leu, peste valoarea financiara alocata normei de hrana 12 B pentru care a fost stabilita o paguba la U.M._ B. si au fost stabilite sume de recuperat in consecința, este egala sau mai mica decât valoarea cu care in mod curent se face achiziția de produse pentru norma 12 B si pentru care nu se stabilește paguba - fiind necesara asigurarea valorii calorice prin calitatea produselor achiziționate.
Chiar daca la U.M._ B. paguba a fost determinata de plata in plus fata de contractul cu firma S.C. Media Class S.R.L. a valorii de 1 (unu) leu, pentru 1 (unu) militar, pe zi, solicită să se aibă în vedere ca atat la alte unități militare din tara cat si la U.M._ B. la achiziția directa de către unitate a produselor aferente normei nr. 12 B, se cheltuie in medie mai mult cu 0,80 - 2,00 lei, pentru 1 (unu) militar, pe zi. Aceasta situație din urma, desi ar putea conduce la pagube probabil duble, nu sunt evaluate ca pagube de către misiunile de audit intern si deci nesesizate spre recuperare.
In contextul celor prezentate mai sus la punctul 10 solicită sa se dispună anularea ca paguba a sumei ce i se imputa, si deducerea acesteia din evidenta unității.
11. Repunerea in termen solicitata si obținută de U.M._ B. duce la Decizia de imputare nr. A 3700/19.11.2013. Aceasta solicitare de repunere in termen a fost admisă de Comisia de jurisdicție a imputatiilor a Ministerului A. Naționale prin Decizia nr. 98/CJ 489/05.06.2013 în mod nelegal, împotriva dispozițiilor art. 33 din O.G. nr. 121/1998 si a Instrucțiunilor privind răspunderea materială a militarilor aprobate prin Ordinul nr. M5 din 22.01.1999. Nelegalitatea acestei repuneri în termen rezulta si din faptul că anterior, au fost si alte repuneri în termen admise, au continuat cercetările administrative, au fost emise succesiv mai multe decizii de imputare cu diverse sume, dar esențial este că anterior, la data de 23.01.2013, aceeași Comisie de jurisdicție a imputatiilor din cadrul M.A.N. a emis Decizia nr. 174/CJ1042 prin care a admis plângerea formulată de el si de celelalte persoane, a anulat procesul verbal de cercetare administrativă si toate actele subsecvente. Aceasta decizie este supusă căilor de atac prevăzute de art. 43 din O.G. nr. 121/1998 și de pct. 120 si 121 din Instrucțiunile aprobate prin Ordin nr M 5/1999. Emiterea unei noi decizii poate fi efectuata doar cu respectarea termenelor de emitere si nu prin abuz de drept, prin forțarea unei „repuneri in termen".
Prin întâmpinarea formulată de pârâtul M. A. naționale a fost invocată excepția lipsei capacității procesuale de exercițiu a Unității Militare_ B., iar, pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea acțiunii reclamantei, ca neîntemeiată.
În cuprinsul întâmpinării, pârâtul arată că unitățile din cadrul M. nu au personalitate juridică, fiind reprezentate în instanță de către M. prin Direcția pentru Relația cu parlamentul și Asistență Juridică, aspecte ce rezultă din dispozițiile art. 3 alin. 1 din legea 346/2006 și art. 64 alin. 1 și 3 din OMAN nr. M75/14.07.2009, astfel că nu îndeplinesc cerințele art. 57 alin. 2 din Codul de procedură civilă.
Cu privire la fondul cauzei, pârâtul invocă următoarele:
Primele două cercetări administrative au fost efectuate de U.M._ B. (unitatea militară păgubită) iar ultimele două de către U.M._ B. (eșalonul superior al unității militare păgubite). Fiecare cercetare administrativă a presupus:numirea unei comisii de cercetare administrativă; întocmirea, în termen, a procesului verbal de cercetare administrativă (după finalizarea j cercetării); întocmirea deciziilor de imputare și aducerea acestora la cunoștința celor vizați; formularea contestațiilor la deciziile de imputare; analizarea contestațiilor și formularea unor hotărâri cu privire la contestații (de către comandanții ce au emis deciziile de imputare); formularea de plângeri împotriva hotărârilor emise; soluționarea plângerilor de către Comisia de jurisdicție a imputațiilor din M. A. |Naționale.
Nu toate persoanele au uzat de dreptul de a ataca deciziile de imputare emise. În cazul ultimei cercetări administrative, maiorul Z. A. nu a exercitat calea de atac (contestație) împotriva deciziei de imputare.
Primele trei cercetări administrative s-au finalizat cu soluții de anulare a cercetărilor efectuate (prin decizii administrativ jurisdicționale emise de Comisia de jurisdicție a imputațiilor). După fiecare decizie de anulare, unitatea militară interesată a formulat cerere de repunere în termenul de efectuare a cercetării administrative.
Este foarte important de menționat că Deciziile Comisiei de jurisdicție a imputațiilor, prin care au fost anulate primele trei cercetări administrative, deși sunt definitive nu au valoare de lucru judecat cu privire la fondul cauzei deoarece anularea cercetărilor administrative s-a făcut pentru nereguli procedurale si nu pe baza unor apărări de fond.
Este de asemenea important să se observe că în cazul primei cercetări administrative (efectuată de U.M._ B.) s-a stabilit răspundere materială pentru semnatarii actului adițional ce a generat paguba, mai puțin pentru reclamant (acesta având calitatea de comandant al unității). Nestabilirea răspunderii materiale pentru toți semnatarii actului adițional (și anexei la acesta) a constituit motiv de contestare a acelei cercetări administrative.
După fiecare anulare a unei cercetări administrative (referirea fiind la primele trei), problema de fond subzista (respectiv clarificare existenței pagubei) unitatea militară interesată având obligația de a solicita repunerea în termenul de efectuare a cercetării administrative. În plus, potrivit dispozițiilor art. 2528, alin.(l) din Codul civil „prescripția dreptului la acțiune în repararea unei pagube care a fost cauzată printr-o faptă ilicita începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât si pe cel care răspunde de ea" (la fel se menționa la art.8 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă), așadar la formularea solicitărilor de repunere în termen s-a ținut cont și de faptul că nu a intervenit prescripția. Cunoașterea întinderii pagubei și a persoanelor vinovate de producerea pagubei se produce la finalizarea cercetării administrative și rămânerea definitivă a acesteia (în cazul de față, primele cercetări administrative fiind anulate, cunoașterea pagubei și a vinovaților rezulta numai din ultima cercetare administrativă efectuată).
Primele două cercetări administrative au fost efectuate de U.M_ B. (unitatea în care s-a produs paguba) și nu de U.M._ B. deoarece s-a apreciat ca nefiind îndeplinite condițiile cumulative de efectuare a cercetării administrative de către eșalonul superior (condițiile sunt date de dispozițiile pct.53 din Instrucțiunile privind răspunderea materială aprobate prin Ordinul ministrului de stat, ministrul apărării naționale nr.M.5/1999, acestea fiind: pagube care au valori deosebit de mari, cauze complexe sau care se referă la sustrageri sau pierderi de armament, muniții, explozivi și au făcut obiectul raportării ca evenimente grave). S-a apreciat că și în situația în care se va stabili vinovăția comandantului U.M._ B. se va putea proceda conform dispozițiilor art.25 alin. (3) din OG nr. 121/1998.
Ultima cerere de repunere în termen formulată de U.M._ B. a fost respinsă, Comisia de jurisdicție a imputațiilor, prezumând lipsa imparțialității în efectuarea cercetării administrative de către o comisie a unității al cărei comandant a semnat actul adițional prin care s-a produs paguba si dispunând ca cercetarea să fie făcută de U.M ._ B. (eșalonul superior al U.M._). Reclamantul impută unității neatacarea la instanța de judecată a deciziei administrativ jurisdicționale prin care s-a anulat cercetarea administrativă făcută în unitate. U.M._ B. nu putea să atace la instanța de judecată decizia menționată deoarece, conform art.43 din OG nr. 121/1998 și pct.120 și 121 din Instrucțiunile aprobate prin Ordinul nr.M.5/1999, nu se afla în situația prevăzută de norma legală, (nu era persoană obligată la repararea prejudiciului în condițiile OG nr. 121 /1998).
Decizia de imputare nr. A 3700/19.11.2013 nu a fost emisă tardiv; după primirea deciziei de repunere în termen unitatea a respectat termenul de efectuare a cercetării administrative, termenul de emitere a deciziei de imputare precum și termenele de soluționare a contestației și comunicare a hotărârii asupra contestației.
In ceea ce privește referirea la adresa Direcției pentru relația cu Parlamentul și asistență juridică în care se arată că în litigiul dintre M. A. Naționale și prestatorul . la acțiune era prescris pentru paguba produsă în perioada februarie-iunie 2008, trebuie menționat că obligațiile pârâtilor la care s-a făcut referire aveau un izvor contractual (acordul cadru de servicii și contractul subsecvent) iar termenul de prescripție aplicabil era cel general (de trei ani), situație diferită de cea în care se află reclamantul (în care se aplică termenul de prescripție prevăzut pentru repararea unei pagube cauzată printr-o faptă ilicită).
Reclamantul, în calitate de comandant al U.M._ B., a semnat atât actul adițional ce a generat paguba cât și „Nota privind prestările de servicii pe norme de hrană începând cu data de 21.02.2008", care a stat la baza întocmirii actului adițional (fiind și anexă a acestuia), nerespectând clauzele prevăzute la punctul 7 din acordul cadru și punctul 16 din contractele subsecvente.
Actul adițional reprezintă baza legală pentru emiterea facturilor (adică angajamentul legal), deci semnatarii lui răspund în solidar pentru achitarea sumelor înscrise în facturi. Angajamentul legal este fază în procesul execuției bugetare, fiind orice act juridic din care rezultă sau ar putea rezulta o obligație pe seama fondurilor publice.
Este adevărat că paguba nu s-a produs odată cu semnarea actului adițional, ci a fost consecința semnării actului adițional (producându-se prin plățile succesive ale sumelor înscrise în facturi) însă încercarea de a extinde numărul persoanelor responsabile material nu este justificată deoarece pentru cei care au executat plățile consecutive (în baza facturilor emise) actul adițional semnat de ordonatorul de credite se bucura de prezumția de legalitate, îndeplinind cerințele formale (semnat și ștampilat atât de reprezentanții autorității contractante cât și ai prestatorului).
În concluzie, persoanele care au angajat cheltuieli în baza actului adițional încheiat nu aveau atribuții privind verificarea post factum a acestuia ci de a respecta dispozițiile sale.
Este adevărat că în calitatea deținută (comandant), reclamantul trebuia să beneficieze de sprijinul unor specialiști (contabil șef, consilier juridic, șef al compartimentului achiziții publice, șef al logisticii) însă cu suficientă diligentă, prin compararea Ordinului ministrului apărării nr. M-173/2007 cu Ordinul ministrului apărării nr. M-218/2007 ar fi putut să observe că valorile normelor de hrană 112B, 12C și 12D erau identice.
De asemenea, dacă ar fi solicitat acordul cadru de hrănire sau contractul subsecvent ar fi avut posibilitatea de a observa că formula de actualizare a prețurilor prevăzută în aceste documente nu a fost utilizată.
Se critică "stabilirea recuperării prejudiciului făcută printr-un raport al proporției cu venitul realizat". Comisia de cercetare administrativă nu a putut determina în ce măsură a contribuit fiecare persoană responsabilă la producerea pagubei, motiv pentru care stabilirea răspunderii materiale s-a făcut cu aplicarea dispozițiilor art.15, alin.(2) din Ordonanța Guvernului României nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor.
Se mai afirmă că „întârzierile, ieșirile din termen în executarea cercetării administrative, au condus la faptul de a nu se mai putea recupera prejudiciul de la firma S.C. Media Class S.R.L." însă cauza imposibilității recuperării prejudiciului de la S.C. Media Class S.R.L, a reprezentat-o încheierea Procesului verbal nr.2710/11.11.2010 între reprezentanții unității și reprezentanta firmei. Acesta este motivul pentru care nici eșalonul superior (U.M._ B.) nu a putut recupera paguba de la S.C. Media Class S.R.L. ci a stabilit răspundere materiala, conform legislației speciale - OG nr. 121/1998 în sarcina celor care au întocmit actele generatoare ale prejudiciului. În mod surprinzător, în documentele atașate acțiunii, reclamantul a inclus un extras din ordinul de zi nr.47/2010 din care rezultă că a numit un „grup conciliere" din care făcea parte și consilierul juridic de la eșalonul superior însă de care consilierul juridic a luat cunoștință la primirea acestei acțiuni (după mai mult de 4 ani ). |Cu toate că a fost numit un „grup conciliere" (patru cadre militare), unitatea (prin persoana care a îndeplinit atribuțiile funcției de comandant - reclamantul fiind în misiune externă) a trimis două cadre militare la conciliere.
U.M._ B. nu și-a întemeiat cererea de repunere în termen formulată către Comisia de jurisdicție a imputațiilor pe răspunsul primit de la Secția audit public intern nr.5 B., ci pe considerentul că existența sau nu a unei pagube la unitatea militară subordonată (U.M._ B.) trebuia clarificată. Deoarece constatarea disfuncției la U.M._ B. s-a făcut de organele de audit public intern, era firesc ca acestea să fie informate cu privire la stadiul celor întreprinse și să se cunoască opinia auditului privind posibilitățile de recuperare a pagubei. U.M._ B. a considerat că are obligația de a informa organele de audit deoarece simpla constatare a unor disfuncții, fără clarificarea situațiilor, nu ar corespunde scopului auditului (corectarea deficiențelor constatate).
Se mai face referire la „evitarea modalității legale de preluare a cercetării de către eșalonul superior". Din analiza dispozițiilor art.22, alin.(2) din OG nr. 121/1998 rezultă competenta alternativă de efectuare a cercetării administrative de comisia de cercetare administrativă din unitatea în care s-a produs paguba sau de la eșaloanele superioare ori de organele de control specializate. Odată începută cercetarea administrativă de către comisia de cercetare din unitatea în care s-a produs paguba era exclusă efectuarea în paralel a unei alte cercetări administrative de către eșalonul superior. Chiar reclamantul arată că la 03.09.2010 a dispus, prin ordin de zi, efectuarea cercetării administrative.
Reclamantul invocă nerespectarea termenului de efectuare a cercetării administrative, neînțelegând că, în cazul repunerii în termen, acesta se calculează de la înștiințare (luarea la cunoștință despre repunerea în termen).
Alineatul (2) al art.24 din OG nr. 121/1998 se referă la restituirea „sumelor încasate fără drept" și a „contravalorii bunurilor ori serviciilor nedatorate" situații care nu se regăsesc în cercetarea administrativă efectuată așa încât criticile respective nu sunt aplicabile.
Se consideră că „în mod fals" reclamantul a fost acuzat că pentru elaborarea Notei de fundamentare 1-a numit numai pe cpt. R. L.. Când s-a menționat în procesul verbal de cercetare administrativă și în decizia de imputare că a nominalizat ca persoană responsabilă pentru elaborarea Notei de fundamentare și verificarea documentelor legale în vederea încheierii actului adițional nr. 1 la contractul subsecvent nr. 2, referirea s-a făcut prin raportare la dispozițiile art. 14, alin. (2) din Normele metodologice specifice privind organizarea și exercitarea controlului financiar preventiv propriu în M. A. Naționale aprobate prin Ordinul nr. M. 123/2003, respectiv s-a avut în vedere Nota privind valoarea prestării de servicii pe norme de hrană începând cu data de 21.02.2008. Aceasta notă poartă numai două semnături, a persoanei care a întocmit-o (R. L.) și a persoanei care a semnat-o (C. V.), deși art. 14, alin.(2) din Normele metodologice specifice privind organizarea și exercitarea controlului financiar preventiv propriu în M. A. Naționale impuneau avizarea (ceea ce presupunea și verificarea), în prealabil, pentru control financiar preventiv; astfel se constată că s-a încercat prezentarea inexactă a acuzației adusă deoarece aceasta privea de fapt neîndeplinirea de către persoanele abilitate a funcției de verificare a documentului (în special lipsa controlului financiar preventiv). Probabil că reclamantul are în vedere, în apărarea sa, numirea „comisiei de negociere a contractelor" așa cum a mai argumentat în precedentele căi de atac. Numirea comisiei de negociere a contractelor este nerelevantă deoarece nu era nimic de negociat pur și simplu trebuiau respectate clauzele acordului cadru (și contractelor subsecvente) privind actualizarea prețului iar acele clauze nu prevedeau posibilitatea negocierii noilor prețuri.
Referirea la procesul verbal nr. A 3759/16.11.2012 este irelevantă deoarece cercetarea la care se referă a fost anulată de Comisia de jurisdicție a imputațiilor.
Concluzia petentului că prin admiterea în parte a contestației ar rezulta îndeplinirea de către dumnealui a atribuțiilor funcționale nu este corectă, comisia a constatat criticile (cu privire la fișa postului) aduse de petent prin contestație ca admisibile pentru argumentele invocate însă aceeași comisie a făcut referire la atribuții legale (art.22, alin.(2), lit. e) din Legea nr.500/2002 respectiv OG nr. l19/2007) ce nu au fost respectate.
Faptul că la achiziția directă a produselor necesare asigurării normei de hrană 12 B prețurile variază nu are nicio relevanță în speță. Cercetarea administrativă se referă la o perioadă în care hrănirea se asigura externalizat, prin agent economic, la preturile obținute ca urmare a unei proceduri de achiziții publice. Prețurile erau ferme și nu se puteau modifica decât în circumstanțele prevăzute în acordul cadru și contractele subsecvente.
După respingerea, prin decizie, de către Comisia de jurisdicție a imputațiilor, a plângerii împotriva deciziei de imputare nr. A 3700/2013, s-a mai formulat către aceeași Comisie o cerere de revizuire. Cererea a fost respinsă prin DAJ 46/CJI 333/2014 deoarece nu s-a făcut dovada prezentării unor acte sau fapte noi.
Față de considerentele expuse, precum și de normele legale incidente în cauză, solicită respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată.
La dosarul cauzei au fost depuse înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată și reține următoarele:
Prin Decizia de imputare nr. A3700 din 19.11.2013 emisă de M. A. Naționale – Unitatea Militară nr._ B. s-a dispus angajarea răspunderii materiale a reclamantului C. V. și a altor patru persoane considerate culpabile de producerea unei pagube de 14.551,30 lei reprezentând diferența dintre valoarea efectiv plătită de către U.M._ B. prestatorului . și valoarea corectă (produsă prin creșterea, în mod eronat, a prețului prestației serviciului de hrănire pe normele de hrană 12B, 12C și 12D, prin act adițional, fără a se ține cont de avantajul obținut la licitație). Cuantumul răspunderii materiale stabilite în sarcina reclamantului a fost de 4020,37 lei.
Din cuprinsul deciziei rezultă că reclamantul a fost considerat vinovat de producerea prejudiciului de mai sus întrucât, în calitatea sa de comandant a U.M. 0119 B., a semnat respectivul act adițional (A-954/21.02.2008) fără respectarea prevederilor pct. 7 din acordul cadru și ale pct. 16 din contractul subsecvent nr. 2, a desemnat doar o singură persoană să elaboreze Nota de fundamentare și certificarea documentelor legale, nu a acordat contabilului șef, respectiv consilierului juridic timpul necesar pentru executarea controlului financiar preventiv, respectiv acordarea avizului juridic, nu și-a îndeplinit atribuțiile prev. de pct. 1 lit. d, coloana I, a 4 din fișa postului. S-a reținut și nerespectarea dispozițiilor art. 22 alin. 2 lit. c din Legea finanțelor publice nr. 500/2002, art. 9 alin. 1 din OG nr. 119/1999, art. 3 și 4 alin. 2 și 3 din OG nr. 119/1998, art. 24 alin. 1 din Legea 500/2002, pct. 1 lit. a din OMFP nr. 1792/2002 și art. 6 alin. 2 din Legea contabilității nr. 82/1991.
Ca temei legal al angajării răspunderii materiale au fost invocate prevederile art. 2, art. 12 lit. d, art. 15 alin. 2 din OG nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor și pct. 3 alin. 2 lit. k din Instrucțiunile aprobate prin Ordinului ministrului apărării naționale nr. M-5/1999.
Împotriva Deciziei de imputare nr. A3700 din 19.11.2013, reclamantul a formulat contestație la conducătorul U.M._ B., care prin Hotărârea nr. A305/17.01.2014 a admis în parte contestația reclamantului doar în ceea ce privește paragraful din decizia de imputare care face referire la neîndeplinirea de către reclamant a atribuțiilor prev. de pct. 1 lit. d, coloana I, a 4 din fișa postului, menținând în rest decizia de imputare.
Reclamantul a formulat ulterior plângere împotriva deciziei de imputare, plângere ce a fost respinsă prin Decizia administrativ-jurisdicțională nr. 14/CJI 79/2014 din data de 12.03.2014 emisă de M. A. Naționale – Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor.
Împotriva acestei decizii a Comisiei de jurisdicție a imputațiilor, reclamantul a formulat cerere de revizuire, însă și această cerere a fost respinsă prin Decizia administrativ-jurisdicțională nr. 46/CJI 333/2014 din data de 30.07.2014 emisă de M. A. Naționale – Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor.
În ceea ce privește excepția lipsei capacității procesuale de exercițiu a pârâtei U.M._ B., Curtea urmează să o respingă ca nefondată având în vedere că această unitate militară, deși nu are personalitate juridică, are capacitate de drept administrativ, fiind emitentul deciziei de imputare contestată, astfel că poate sta în judecată în baza prevederilor art. 56 alin. 2 din codul de procedură civilă și ale art. 1 alin. 1 din Legea 554/2004.
Referitor la motivele invocate de reclamant privind nelegalitatea actelor administrative contestate, Curtea le apreciază ca neîntemeiate pentru următoarele considerente:
Reclamantul consideră că decizia a fost emisă tardiv întrucât nu a fost respectat termenul de 60 de zile pentru efectuarea cercetării administrative prev. de art. 23 alin. 1 din OG nr. 121/1998 și termenul de 3 ani de decădere a răspunderii materiale prevăzut de art. 24 alin. 2 din OG nr. 121/1998.
Potrivit art. 23 alin. 1 și 2 din OG nr. 121/1998:
„1) Termenul pentru efectuarea cercetării administrative și înregistrarea actului de cercetare este de cel mult 60 de zile de la data când comandantul sau șeful unității a constatat sau a luat cunoștință de producerea pagubei.
(2)Pentru motive temeinic justificate, la cerere, comandantul sau șeful eșalonului superior poate prelungi acest termen cu cel mult 60 de zile, prin ordin scris”.
Însă OG nr. 121/1998 mai prevede în art. 33 următoarele:
„(1) Atunci când, din motive temeinice, nu s-a efectuat cercetarea administrativă sau nu s-a emis decizia de imputare în termenele prevăzute la art. 23 alin. (1), (2) și la art. 25 alin. (4), precum și în cazul în care decizia de imputare s-a emis împotriva altei persoane decât cea care a produs paguba ori pentru o pagubă mai mică decât cea reală, comandantul sau șeful unității competent poate cere comisiei de jurisdicție a imputațiilor repunerea în termen. Cererea se face în cel mult 15 zile de la încetarea cauzei care a împiedicat efectuarea cercetării administrative sau emiterea deciziei de imputare ori de la data când comandantul sau șeful unității competent a luat cunoștință că decizia de imputare s-a emis împotriva altei persoane decât cea care a produs paguba sau pentru o pagubă mai mică decât cea reală.
(2) Comisia de jurisdicție a imputațiilor, judecând cererea de repunere în termen, o admite sau o respinge prin hotărâre, care este definitivă. Hotărârea se comunică în cel mult 15 zile de la pronunțare comandantului sau șefului unității care a solicitat repunerea în termen.
(3) Când s-a admis cererea de repunere în termen, termenele prevăzute la art. 23 alin. (1) și (2) și la art. 25 alin. (4) curg de la data înregistrării hotărârii la unitatea în cauză”.
În cauza de față a fost admisă o astfel de cerere de repunere în termen prin Decizia administrativ-jurisdicțională nr. 98/CJ 489/2013 din data de 05.06.2013 emisă de Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul M..
Având în vedere această decizie, Curtea reține că potrivit prevederilor art. 33 alin. 3 din OG nr. 121/1998, termenul de 60 de zile pentru efectuarea cercetării administrative reglementat de art. 23 alin. (1) din același act normativ, a cărui nerespectare o invocă reclamantul, curge de la data înregistrării hotărârii la unitatea în cauză, și anume de la data de 16.09.2013, când a fost înregistrată Decizia administrativ-jurisdicțională nr. 98/CJ 489/2013 la UM_ B., astfel cum rezultă din mențiunile de pe adresa de comunicare a deciziei (fila 128 din dosar).
Cercetarea administrativă a fost finalizată prin Procesul verbal înregistrat la UM_ B. sub nr. A-3464 din 31.10.2013, fiind astfel respectat termenul de 60 de zile prev. de art. 23 alin. (1) din OG nr. 121/1998.
Ulterior, în baza procesului verbal de cercetare administrativă a fost emisă decizia de imputare nr. A3700 din 19.11.2013, fiind respectat și termenul prev. de art. 25 alin. 4 din OG nr. 121/1998 potrivit căruia „Decizia de imputare se emite în termen de cel mult 30 de zile de la data înregistrării procesului-verbal de cercetare administrativă la organul competent s-o emită(…)”.
În cuprinsul acțiunii, reclamantul, deși nu formulează un capăt de cerere expres în acest sens, invocă și nelegalitatea Deciziei administrativ-jurisdicțională nr. 98/CJ 489/2013 din data de 05.06.2013 emisă de Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul M. prin care a fost admisă cererea UM_ B. de repunere în termenul de efectuare a cercetării administrative.
Curtea reține că, în esență, motivul invocat de Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor pentru admiterea cererii de repunere în termenul pentru efectuarea cercetării administrative l-a reprezentat faptul că nu se poate imputa UM_ B. pasivitatea în realizarea cercetării administrative și că efectul anulării deciziilor de impunere anterioare pentru vicii de procedură îl reprezintă refacerea actului de procedură anulat.
Din dispozițiile art. 33 alin. 1 ale OG nr. 121/1998, rezultă că repunerea în termenul de realizare a cercetării administrative se dispune „când, din motive temeinice, nu s-a efectuat cercetarea administrativă” în termenul prevăzut de art. 23 alin. 1 și 2 din OG nr. 121/1998.
În cazul de față, chiar dacă a trecut un termen foarte mare de la data la care comandantul unității a luat cunoștință de producerea pagubei, totuși nu se poate imputa organelor competente că au rămas în pasivitate, întrucât nefinalizarea situației prin emiterea unei decizii definitive s-a datorat anulării primelor trei cercetări administrative efectuate, anularea fiind dispusă pentru nereguli procedurale care nu au constat în nerespectarea vreunor termene și fără a fi analizat aspectul de fond privind răspunderea materială pentru prejudiciul constatat. Astfel, prima cercetare a fost anulată întrucât comisia de cercetare din cadrul UM_ B. s-a îndreptat împotriva doar a unora dintre persoanele semnatare ale actului adițional care a determinat producerea prejudiciului, cea de-a doua, realizată tot de către o comisie de cercetare din cadrul UM_ B., nu a fost avizată de comandantul unității superioare - UM_ B. - iar Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor a reținut în cadrul soluționării unei cereri a comandantului UM_ că din datele dosarului rezultă implicarea acestuia în apariția prejudiciului astfel că o eventuală cercetare efectuată de o comisie din cadrul acestei unități ar fi anulabilă pe motiv de existență a prezumției de imparțialitate, iar cea de-a treia, realizată de o comise de cercetare din cadrul UM_ B., întrucât nu au fost lămurite toate aspectele relevante și au fost invocate alte temeiuri de drept decât cele aplicabile.
Prin urmare, Curtea reține că derularea procedurilor anterioare anulate pentru nereguli procedurale, reprezintă motive temeinice pentru care cercetarea administrativă nu s-a finalizat în termenul prev. de art. 23 alin. 1 din OG nr. 121/1998, astfel că sunt incidente prevederile art. 33 alin. 1 din OG nr. 121/1998, Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor dispunând în mod temeinic și legal admiterea cererii de repunere în termenul de efectuare a cercetării administrative.
Reclamantul a mai invocat întârzierea demersului de recuperare a prejudiciului de la . prin corespondența purtată cu Secția de audit public nr. 5 care nu are responsabilități manageriale, ceea ce ar reprezenta implicit o ieșire din termenul legal pentru executarea cercetării administrative.
Critica este neîntemeiată întrucât solicitarea adresată de comandantul UM_ B. către Secția de audit public intern nr. 5 B. nu a avut drept scop tergiversarea efectuării cercetării administrative, ci tocmai obținerea unui punct de vedere chiar de la unitatea care sesizase neregula cu privire la calea legală de urmat în situația creată prin anularea celei de-a treia cercetare administrativă dispusă prin Decizia administrativ – jurisdicțională nr. 174/CJ 1042/2012 din 23.01.2013 și comunicată UM_ la data de 26.03.2013.
De asemenea, nu are relevanță faptul că UM_ nu a contestat Decizia administrativ – jurisdicțională nr. 174/CJ 1042/2012 din 23.01.2013 prin care fusese admisă plângerea reclamantului și a altor persoane împotriva deciziei de imputare anterioară, întrucât anularea acestei decizii nu a fost dispusă pentru motivul că nu ar fi fost îndeplinite condițiile atragerii răspunderii materiale a reclamantului, ci din contră Comisia a apreciat că „este exclusă exonerarea de răspundere materială a col. C. V. deoarece acesta a semnat Actul adițional nr. A954 din 21.02.2008, document care a determinat ulterior efectuarea de cheltuieli nelegale și neeconomicoase”. Din cele de mai sus rezultă că prin Decizia nr. 174/CJ 1042/2012 din 23.01.2013 nu s-a dispus exonerarea reclamantului de răspundere, ci dimpotrivă Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor a apreciat implicit că se impune refacerea cercetării administrative care să lămurească aspectele menționate în decizie și analizarea dispozițiilor legale reținute ca fiind aplicabile în cauză.
În susținerea tardivității emiterii deciziei, reclamantul a mai invocat și nerespectarea termenului prev. de art. 24 alin. 2 din OG nr. 121/1998.
Potrivit acestei dispoziții legale „Obligarea la restituirea sumelor încasate fără drept, a contravalorii bunurilor ori serviciilor nedatorate, se poate face numai în cazurile în care paguba a fost constatată în cel mult un an de la data primirii sumelor sau bunurilor ori de când au beneficiat de serviciile nedatorate. În cazul constatării pagubei după un an de la data primirii sumelor sau bunurilor ori a beneficierii de serviciile nedatorate, dar nu mai târziu de 3 ani de la această dată, răspunderea materială se va stabili în sarcina celor din vina cărora s-a produs paguba”.
Textul invocat de reclamant nu are aplicabilitate în cauză întrucât suma de 4020,37 lei nu a fost imputată reclamantului pentru că ar fi fost încasată fără drept, ci ca urmare a atragerii răspunderii materiale, fiind aplicabil termenul prev. de art. 24 alin. 1 din OG nr. 121/1998 care impune ca paguba să fie constatată în termen de cel mult 3 ani de la data producerii ei.
În cauza de față paguba a fost produsă în perioada 21.02.2008 – 31.08.2008 iar constatarea ei s-a realizat prin Raportul de audit intern nr. A/S 2019 din luna septembrie 2010, astfel că nu s-a împlinit termenul de decădere prev. de art. 24 alin. 1 din OG nr. 121/1998.
În ceea ce privește criticile reclamantului privind aspectele de fond ale răspunderii materiale reținute prin decizia contestată, Curtea le apreciază ca neîntemeiate întrucât reclamantul este răspunzător de paguba produsă în condițiile în care este persoana care a semnat actul adițional nr. A-954/21.02.2008 în calitate de comandant al UM_ B., deși acesta nu respecta condițiile prevăzute la punctul 7 din Acordul cadru și la art. 16 din contractul de servicii în care putea fi ajustat prețul prestației.
Obligațiile pe care reclamantul le avea în calitate de comandant al unității militare nu se rezumau doar la a verifica dacă exista avizul persoanelor subordonate specializate în logistică, contabilitate și domeniul juridic, ci din contră el trebuia să se asigure că aceștia au avut timpul necesar și au verificat efectiv legalitatea clauzelor actului adițional, precum și să verifice personal legalitatea actului pe care l-a semnat având în vedere că reclamantul era cel care avea calitatea de ordonator de credite ce atrage obligația realizării unei bune gestiuni financiare prin asigurarea legalității, regularității, economicității, eficacității și eficienței în utilizarea fondurilor publice (art. 22 alin. 2 lit. c și art. 5 alin. 1 din OG 119/1999), răspunderea sa pentru angajarea, lichidarea și ordonanțarea cheltuielilor fiind prevăzută expres de OMFP nr. 1792/2002.
S-a invocat de reclamant faptul că i-a fost admisă în parte contestația și s-a dispus radierea paragrafului referitor la neîndeplinirea atribuției prevăzută în fișa postului, la punctul 1, lit. d, coloana I, al. 4, însă acest aspect nu atrage înlăturarea răspunderii sale materiale, față de nerespectarea atribuțiilor legale pe care le avea în calitate de ordonator de credite.
Curtea apreciază că este neîntemeiată și critica reclamantului privind existența și a unor alte persoane vinovate de producerea prejudiciului, și anume a celor implicate în plata facturilor, întrucât acestea au respectat prevederile actului adițional și nu au vreo culpă pentru producerea prejudiciului, care s-a datorat doar persoanelor implicate în încheierea actului adițional și care au fost toate trase la răspundere prin decizia de imputare contestată.
Reclamantul mai susține că suma imputată nu reprezintă pagubă întrucât valoarea alocată pentru norma de hrană 12 B nu putea asigura valoarea calorică cerută de această normă, motiv pentru care în majoritatea unităților din țară cheltuielile sunt mai mari decât cele legal prevăzute.
Susținerea este neîntemeiată în condițiile în care unitatea militară avea un contract ferm cu furnizorul . în baza căruia acesta din urmă era obligat să asigure norma de hrană cu respectarea prețului stabilit în contract, iar ajustarea acestui preț se putea realiza doar în situația în care valoarea financiară a normei de hrană se modifica prin ordin al ministrului apărării.
O altă critică invocată de reclamant se referă la utilizarea calculului proporției pentru stabilirea prejudiciului, fără a se determina măsura în care celelalte persoane au determinat producerea prejudiciului.
Și această critică este nefondată întrucât în mod corect s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 15 alin. 2 din OG nr. 121/1998 potrivit căruia „când nu se poate determina în ce măsură a contribuit fiecare la producerea pagubei, răspunderea materială a militarilor implicați se stabilește proporțional cu solda netă de la data constatării pagubei”.
Față de toate considerentele de mai sus, Curtea va respinge acțiunea reclamantului, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția lipsei capacității procesuale de exercițiu a pârâtei U.M._ B..
Respinge acțiunea formulată de reclamantul C. V., domiciliat în B., ., . în contradictoriu cu pârâții M. A. NAȚIONALE, cu sediul în București, ., sector 5 și U.M._ B., cu sediul în B., .. 1-3, jud. B., ca nefondată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 24.06.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER
I. C. G. I. P.
Red. ICG
| ← Constatare calitate lucrător/colaborator securitate. OUG... | Pretentii. Decizia nr. 1805/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
