Pretentii. Decizia nr. 1805/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1805/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 26-03-2015 în dosarul nr. 1926/87/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII –A C. ADMINISTRATIV ȘI F.
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1805
Ședința publică din data de 26 martie 2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: M. N.
JUDECĂTOR: B. L. PATRAȘ
JUDECĂTOR: E. C. V.
GREFIER: F. E. B.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurentul-pârât S. F. MUNICIPAL ROȘIORII DE VEDE reprezentat de ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE TELEORMAN, prin reprezentant legal șef administrație F. M., împotriva sentinței civile nr. 703/8.10.2014 pronunțată de Tribunalul Teleorman, Secția conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ și fiscal, Completul specializat pentru contencios administrativ fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant P. M. și intimata-pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect „pretenții-restituire taxă de poluare”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele:
- stadiul procesual: cauza se află la primul termen de judecată, în recurs;
- procedura de citare este legal îndeplinită;
- în cauză s-a solicitat judecarea în lipsă conform prevederilor legale.
Curtea, constatând că nu sunt motive de amânare, apreciază cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra recursului, luând act că se solicită judecata cauzei în lipsă.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 703/8.10.2014, Tribunalul Teleorman, Secția conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ și fiscal, Completul specializat pentru contencios administrativ fiscal a admis cererea formulată de reclamantul P. M. împotriva pârâtilor S. F. MUNICIPAL ROȘIORI DE VEDE și A. F. PENTRU MEDIU BUCURESTI, obligând pârâtii să plătească reclamantului suma de 2639 lei, actualizata cu dobânda legala, pâna la data plații efective, reprezentând taxa de poluare pentru autovehicule, achitată conform chitanței . 7 nr_/29.03.2011 și cheltuieli de judecata ocazionate de soluționarea cauzei, în suma de 263 lei, reprezentând taxa judiciara de timbru.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul S. F. MUNICIPAL ROȘIORII DE VEDE prin ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE TELEORMAN, solicitând casarea sentinței recurate și rejudecând, respingerea cererii de chemare în judecată.
Sunt invocate motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. 1 pct. 4 și 8 C.pr.civ. (2010).
Astfel, se arată că hotărârea atacată este dată cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, eventuala nelegalitate a dispozițiilor din legea națională care a instituit obligația de plată a taxei de poluare neputând face obiectul controlului exercitat de o instanță judecătorească în cadrul unei acțiuni având ca obiect restituirea taxei de poluare. Prin admiterea cererii, instanța de fond s-a substituit autorității cu atribuții în elaborarea actelor normative, în condițiile în care atributul exclusiv al instanțelor judecătorești este aplicarea legislației specifice actului dedus judecății.
Taxa a fost achitată conform legii naționale care instituie obligația de plată cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România și nu erau îndeplinite condițiile prevăzute de art. 117 Cod de procedură fiscală pentru restituirea taxei.
Cât privește acordarea cheltuielilor de judecată, s-a reținut greșit ca fiind dovedită culpa procesuală a pârâtei deoarece aceasta nu a făcut decât să aplice legislația în vigoare.
Intimatul-reclamant nu au formulat întâmpinare la cererea de recurs.
În vederea soluționării recursului, Curtea a pus în vedere intimatului-reclamant să facă dovada înmatriculării anterioare în spațiul Uniunii Europene a autovehiculului pentru care s-a plătit taxa a cărei restituire se solicită. Intimatul-reclamant, citat cu mențiunea prezentării dovezilor anterior menționate, nu s-a conformat obligației procesuale de a depune înscrisurile solicitate.
Analizând recursul, prin prisma criticilor invocate și raportat la probatoriul administrat în cauză, Curtea constată următoarele:
Este nefondat primul motiv de recurs invocat, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. 1 pc. 4 C.pr.civ. întrucât instanțele naționale trebuie să aplice cu prioritate normele dreptului european, lăsând neaplicată legislația națională contrară acestora (cauza C-106/77, Simmenthal, punctele 21-24).
Este fondat însă motivul de recurs referitor la aplicarea greșită a prevederilor art. 117 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură fiscală, întrucât prima instanță s-a pronunțat în sensul obligării pârâtei la restituirea contravalorii taxei pentru emisii poluante achitată de reclamant luând în considerare o împrejurare nedovedită prin probatoriul administrat și anume aceea că autovehiculul pentru care s-a achitat taxa a cărei restituire se solicită a fost înmatriculat anterior într-un alt stat membru al Uniunii Europene.
Or, reclamantul nu a dovedit prin probatorul administrat în fond și nici în recurs, la citarea expresă a Curții, că autovehiculul la care se referă cererea introductivă a fost înmatriculat anterior într-un stat membru al Uniunii Europene.
În cauza C-263/10, N., hotărârea din 7 iulie 2011, CJUE arată următoarele: „(26) (…) o reglementare precum O.U.G. nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre. (27). Aceleași considerații se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de O.U.G. nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/2008, O.U.G. nr. 7/2009 și, respectiv, O.U.G. nr. 117/2009. Astfel, din dosarul cauzei rezultă că toate versiunile de modificare a OUG nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr‑o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală. Pe de altă parte, cu ocazia ședinței, care a avut loc după pronunțarea Hotărârii T., citată anterior, guvernul român nu a susținut că ar exista o diferență relevantă, în scopul examinării compatibilității cu articolul 110 TFUE a unei taxe precum cea reglementată de OUG nr. 50/2008, între versiunea inițială a OUG nr. 50/2008 și versiunile ulterioare ale acesteia. (28) În sfârșit, trebuie amintit că obiectivul protecției mediului, care se materializează în faptul, pe de o parte, de a împiedica, prin aplicarea unei taxe disuasive, circulația în România a unor vehicule deosebit de poluante, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare, și, pe de altă parte, de a folosi veniturile generate de această taxă pentru finanțarea unor proiecte de mediu, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulație în România. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește”.
În cauza C-402/09, T., hotărârea din 7 aprilie 2011, CJUE arată următoarele: „(34)(…) articolul 110 TFUE are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență. Aceasta vizează eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre. (35) (…) primul paragraf al articolului 110 TFUE interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare”.
Se mai impune a fi amintită Ordonanța Curții din 6 decembrie 2010, pronunțată în cauza C-337/10, A. B., potrivit căreia „(…) articolul 110 TFUE nu este aplicabil decât mărfurilor importate din celelalte state membre și, dacă este cazul, mărfurilor originare din state terțe care se află în liberă circulație în statele membre. Respectivul articol este, prin urmare, inaplicabil produselor importate direct din state terțe”.
Totodată, disp. art. 28 TFUE (fostul articol 23 TCE) prevăd că „(1) Uniunea este alcătuită dintr-o uniune vamală care reglementează ansamblul schimburilor de mărfuri și care implică interzicerea, între statele membre, a taxelor vamale la import și la export și a oricăror taxe cu efect echivalent, precum și adoptarea unui tarif vamal comun în relațiile cu țări terțe. (2) Dispozițiile articolului 30 și cele ale capitolului 3 din prezentul titlu se aplică produselor originare din statele membre, precum și produselor care provin din țări terțe care se află în liberă circulație în statele membre”, iar potrivit art. 29 TFUE (fostul articol 24 TCE) „Se consideră că se află în liberă circulație într-un stat membru produsele care provin din țări terțe, pentru care au fost îndeplinite formalitățile de import și pentru care au fost percepute în statul membru respectiv taxele vamale și taxele cu efect echivalent exigibile și care nu au beneficiat de o restituire totală sau parțială a acestor taxe și impuneri”.
Curtea constată că, în cauza de față, partea reclamantă nu a dovedit că bunul litigios – autovehiculul supus taxei pe poluare - intră sub incidența art. 110 TFUE (fostul art. 90 TCE). Astfel, reclamantul nu a administrat probe din al căror conținut să rezulte faptul că acest autovehicul ar fi fost un produs originar al unui alt stat membru ori că, deși provenit dintr-o țară terță, se afla în liberă circulație în statele membre. Incumba părții reclamante, în cond. art. 129 alin. 1 C.pr.civ., obligația de a-și dovedi afirmațiile potrivit cărora autoturismul ar fi fost importat dintr-un alt stat membru UE, probă ce se putea administra prin atașarea la dosar a înscrisului reprezentat de certificatul de înmatriculare eliberat de autoritățile competente ale celuilalt stat membru și care atesta în mod indubitabil apartenența bunului la spațiul UE. Simplul fapt că se emite o factură fiscală de o persoană juridică ce își are sediul într-un alt stat membru nu implică în mod necesar și concluzia că acel bun intră sub incidența art. 110 TFUE (fostul art. 90 TCE), câtă vreme acel înscris nu apare ca emanând de la producător, partea reclamantă susținând prin acțiune că a cumpărat un bun de ocazie, și nu se probează nici faptul că bunul provenea efectiv din acel stat membru, existând posibilitatea de a fi importat dintr-un stat terț.
Pe cale de consecință, nerezultând incidența normei de drept comunitar în raport de bunul mobil litigios - căci partea reclamantă nu a dovedit că autovehicul respectiv era un produs originar al unui alt stat membru ori că, deși provenit dintr-o țară terță, se afla în liberă circulație în statele membre -, nu devine activ principiul aplicării prioritare instituit de art. 148 din Constituția României revizuită, motiv pentru care dispozițiile Legii nr. 9/2012 nu sunt înlăturate ca fiind contrare dreptului comunitar, ci produc efecte juridice în sensul celor dispuse prin decizia de calcul al taxei. Astfel, disp. art. 117 alin. 1 lit. (d) din Codul de procedură fiscală - „Se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: … d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale; …” – nu produc niciun efect în cauza de față, nerezultând vreo aplicare eronată a dispozițiilor Legii nr. 9/2012 la perceperea taxei în discuție.
Față de cele arătate în precedent, Curtea, în temeiul art. 496 raportat la art. 488 alin. 1 pc. 8 C.pr.civ., va admite recursul, va casa sentința recurată și, rejudecând, va respinge acțiunea, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurentul-pârât S. F. MUNICIPAL ROȘIORII DE VEDE prin ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE TELEORMAN, cu sediul în A., ., jud. Teleorman, Cod fiscal R4469035, cont curent RO67TREZ__ deschis la Trezoreria A., împotriva sentinței civile nr. 703/8.10.2014 pronunțată de Tribunalul Teleorman, Secția conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ și fiscal, Completul specializat pentru contencios administrativ fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant P. M., cu domiciliul în Roșiorii de Vede, .. 214, ap. 4, . și intimata-pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței Corp A, nr. 294, sector 6, având ca obiect „pretenții-restituire taxă de poluare”.
Casează sentința și, rejudecând, respinge acțiunea ca nefondată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 26 martie 2015.
PREȘEDINTE | JUDECĂTOR | JUDECĂTOR |
M. N. | B. L. PATRAȘ | E. C. V. |
GREFIER |
F. E. B. |
Red. V.E.C./Tehnored. B.A.I./5 ex.
Jud. fond T. I.
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 1865/2015. Curtea de... | Obligare emitere act administrativ. Sentința nr. 1503/2015.... → |
|---|
