Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2980/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2980/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 25-05-2015 în dosarul nr. 13499/3/2013
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA a VIII-a C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr.2980
Ședința publică de la 25 mai 2015
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE – I. C. G.
JUDECĂTOR – C. M. F.
JUDECĂTOR – C. P.
GREFIER - I. P.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta-pârâtă AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ împotriva sentinței civile nr.5643 din data de 22.09.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a II a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr_, în contradictoriu cu intimata-reclamantă ..
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 18.05.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 25.05.2015 când, în aceeași compunere, a dat următoarea decizie:
CURTEA,
Asupra recursului de fata;
Prin sentinta civila nr. 5643 din data de 22.09.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a II a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr_ s-a admis actiunea formulata de reclamanta . in contradictoriu cu parata AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ si s-a dispus anularea deciziei nr 400/28.09.2012 si decizia de impunere nr. F-MC-293/13.06.2012.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs parata solicitand admiterea recursului, casarea sentintei atacate si respingerea actiunii, ca neintemeiata.
A invocat faptul ca hotararea atacata este pronuntata cu incalcarea si aplicarea gresita a normelor de drept material fiind incidente dispozitiile art. 488 pct 8 cod procedura civila.
A invederat ca instanta de fond in mod gresit si-a insusit sustinerile reclamantei.
Dupa ce a citat prevederile art. 141 al. 2 lit k si al. 3 din codul fiscal si pct. 42 al. 3 si 44 din HG nr. 44/2004, recurenta a sustinut ca din aceste prevederi reiese că închirierea este o operațiune scutită prin efectul legii de taxa pe valoarea adăugată fără drept de deducere, iar în cazul în care se dorește taxarea acestei operațiuni prestatorul poate să opteze prin depunerea unei notificări la organul fiscal teritorial, taxarea aplicandu-se de la data înscrisă în notificare.
Așadar, in perioada 2005-2006 persoanele impozabile puteau opta pentru plata taxei pe valoarea adăugata in cazul operațiunilor de închiriere de la data inscrisa pe notificare.
Până la data aderării dreptul persoanelor impozabile de a exercita opțiunea de taxare în cazul închirierii de bunuri imobile nu era condiționat de data depunerii notificării, cu condiția ca până la data notificării să nu fi fost efectuat un control al organelor fiscale care să constate că societatea nu a depus notificări până la data inspecției fiscale.
In acest sens este punctul de vedere al Direcției de legislație în domeniul TVA din cadrul Ministerului Finanțelor Publice comunicat Direcției generale de soluționare a contestațiilor cu adresa nr._/06.11.2008, in care se arata ca în legislația din domeniul taxei pe valoarea adăugată aplicabilă pe perioada 01.03._06 se prevedea ca opțiunea pentru aplicarea regimului de taxare pentru închirierea de bunuri imobile se notifică organelor fiscale teritoriale și se aplică de la data înscrisă în notificare; astfel, până la data aderării, dreptul persoanelor impozabile de a exercita opțiunea de taxare în cazul închirierii de bunuri imobile nu era condiționat de data depunerii notificării, cu condiția ca până la data notificării să nu fi fost un control al organelor fiscale care să constate că societatea în cauză nu a depus notificare până la data controlului.
Recurenta a precizat ca in perioada 1.01._07 erau aplicabile dispozitiile art. 141 al. 2 lit e si al 3 din legea nr. 571/2003 pe care le-a citat alaturi de dispozitiile art. 38 al. 1, 3, 5 si 6 din HG nr. 44/2004.
A mentionat ca in notificare se impune, printre altele, completarea informațiilor referitoare la: "Bunurile imobile pentru care se aplică opțiunea (adresa completă, dacă opțiunea se referă la bunul imobil integral, sau dacă se referă la o parte din bunul imobil se va înscrie suprafața din bunul imobil...."
Având in vedere cele arătate mai sus, rezulta ca închirierea este o operațiune scutită de TVA, iar în cazul în care se optează pentru taxarea acestei operațiuni, persoanele impozabile respectiv prestatorii trebuie să depună o notificare în acest sens la organul fiscal teritorial, iar taxarea operațiunii se aplică, potrivit prevederilor legale în vigoare pentru anul 2007, de la data depunerii notificării sau de la o dată ulterioară înscrisă în notificare.
Regimul juridic al operațiunii de taxare pe bază de opțiune prin depunerea notificării este dat de norma legală în vigoare la data efectuării operațiunii și nu norma legală în vigoare la data la care se depune notificarea.
In același sens sunt și punctele de vedere exprimate de Direcția de legislație în domeniul TVA din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, prin adresa nr._/27.02.2008, in care s-a arătat ca trebuie să se țină seama de prevederile legale în vigoare la momentul efectuării operațiunilor de închiriere, întrucât dreptul de a opta prin notificare ia naștere subsecvent, din momentul efectuării operațiunii de închiriere.
Prin adresa nr._/06.11.2008 a Direcției de legislație în domeniul TVA din cadrul Ministerului Finanțelor Publice s-a arătat ca depunerea cu întârziere a notifcării prevăzută la art.141 alin.(3) din Codul fiscal, nu va anula dreptul presoanei impozabile de a aplica regimul de taxare, dar pentru anul 2007 organele fiscale trebuie să aplice legislația așa cum era, respectiv prevederile pct.38 alin.(1), alin.(3) și alin.(5) din H.G. nr.44/2004 care preciza expres că operațiunea de taxare se va exercita de la data depunerii notificării sau la o dată ulterioară înscrisă în notificare.
In continuare recurenta a citat prevederile pct. 40 din HG nr. 44/2004, art. 150 al. 3 dincodul fiscal.
Potrivit prevederilor pct.58 alin.(1) din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, aprobate prin H.G. nr.44/2004:
"în sensul art. 150 alin. (3) din Codul fiscal, orice persoană ce înscrie în mod eronat taxa într-o factură sau un alt document asimilat unei facturi, va plăti această taxă la bugetul statului, iar beneficiarul nu va avea dreptul să deducă această taxa. în acest caz, beneficiarul poate solicita furnizorului sau prestatorului corectarea facturii întocmite în mod eronat, prin emiterea unei facturi cu semnul minus și a unei facturi noi corecte."
Din analiza dispozițiilor legale citate anterior rezulta fara putința de tăgada ca scutirile de taxă în materie de TVA sunt obligatorii cu excepția operațiunilor pentru care legiuitorul a prevăzut posibilitatea taxării prin opțiune, dar nu in orice situație, ci cu respectarea condițiilor stabilite de lege, obligativitatea respectării condițiilor prevăzute de lege fiind valabilă pentru ambele părți - furnizor/prestator și beneficiar.
Potrivit art.126 alin. 9) lit.c) din Codul fiscal, beneficiarii nu au drept de deducere a taxei pentru operațiunile prevăzute la art.141 din Codul fiscal, printre care si operațiunile în cauză de închiriere de bunuri imobile prevăzute la art.141 alin.(2) lit.k) din Codul fiscal, modificat ulterior prin art.141 alin.(2) lit.e).
In situația in care s-ar da o alta interpretare dispozițiilor legale indicate mai sus ar însemna că persoanele impozabile ar putea stabili ele însele, prin simplul acord de voință, un alt regim fiscal pentru aceste operațiuni, ceea ce ar echivala cu înfrângerea voinței legiuitorului și nesocotirea principiului legalității care trebuie să guverneze raporturile juridice.
Prin urmare, in mod corect nu i s-a recunoscut S.C. SCHENKER R. S.A. dreptul de deducere a TVA aferentă operațiunilor de închiriere a spațiilor pentru perioada 01.01._07 deoarece nu a prezentat dovada că operațiunea este taxabilă la fiecare locator ce a emis factura cu TVA colectată pe denumirea S.C. SCHENKER R. S.A. în calitate de locatar.
F. de considerentele expuse anterior, rezulta ca este nelegala toata motivarea instanței de fond, care a decurs din insusirea unei susțineri neîntemeiate a S.C. SCHENKER R. S.A., in sensul ca pentru perioada supusa controlului, reclamanta nu avea obligația deținerii notificărilor intocmite de locatori pentru exercitarea opțiunii de taxare a operațiunii de închiriere imobiliara si, prin urmare, orice obiecție a paratei de recunoaștere a dreptului de deducere aferent acestor operațiuni fundamentata pe lipsa/nevalabilitatea/tardivitatea depunerii acestora nu poate fi primita, si ca reclamanta nu avea de unde sa stie daca furnizorii sai au depus sau nu notificările aferente, neexistand nicio prevedere legala pentru o astfel de verificare prealabila.
Organul de control si organul de soluționare a contestației nu au recunoscut dreptul de deducere TVA in prezenta cauza motivat de faptul ca, potrivit legii, acest drept de deducere este recunoscut de lege numai in anumite condiții, ce trebuie respectate atat de prestator, cat si de beneficiar, iar aceste condiții nu erau intrunite in speța.
A mai citat si prevederile art. 65 al. 1 din OG nr. 92/2003.
Recurenta a mai sustinut ca nu are relevanta in cauza jurisprudenta CJUE retinuta de instanta de fond in motivare si nici adresa nr._/8.01.2010 a MFP.
In drept, a invocat dispozitiile art. 488 alin.(1) pct. 8 C.proc.civ.; Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare; O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificările si completările ulterioare.
La 24.02.2015 a fost inregistrata adresa ICCJ prin care a fost inaintata intampinarea intimatei depusa din eroare la acea instanta.
La 25.02.2015 a fost inregistrata aceeasi intampinare si la aceasta instanta.
Intimata reclamanta a solicitat anularea recursului sau repingerea lui ca nefondat.
La 12.03.2015 recurenta a depus raspuns la intampinaare prin care a solicitat respingerea exceptiei invocate de intimata.
Referitor la exceptia nulitatii recursului analizata cu prioritate fata de dispozitiile art. 248 cod procedura civila se constata ca aceasta exceptie este neintemeiata urmand a fi respinsa deoarece nu are relevanta ca actele atacate de reclamanta au fost emise de catre directii din cadrul ANAF.
Directiile respective nu au compartimente juridice si mai mult decat atat potrivit art. 9 al. 1 din HG nr. 520/2013 si anexei 1 directiile invocate de reclamanta fac parte de structura aparatului propriu al recurentei.
Prin urmare recurenta, ANAF, are calitate procesuala in cauza astfel ca instanta va respinge exceptia nulitatii recursului invocata de intimata reclamanta.
Analizand actele si lucrarile dosarului, curtea constata ca recursul este nefondat pentru urmatoarele considerente.
Nu se poate retine sustinerea recurentei in sensul ca jurisprudenta CJUE invocata de instanta de fond nu are relevanta in cauza.
Jurisprudenta citata de instanta de fond se refera tocmai la dreptul de deducere al TVA, refuzat reclamantei, nu pentru ca aceasta nu ar fi respectat anumite dispozitii legale ci pentru faptul ca nu ar fi verificat daca cocontractantii sai ar fi indeplinit anumite formalitati pentru a putea incasa TVA pentru operatiuni scutite in principiu de TVA, dar care puteau fi taxate daca acea persoana juridica ar fi optat pentru acest lucru.
In mod corect instanta de fond a retinut ca o abordare contrara ar conduce la o incalcare a principiilor neutralitatii TVA, a proportionalitatii si a bunei credinte.
Un alt principiu, neinvocat de instanta de fond este si acela ar certitudinii impunerii.
Ori atata timp cat reclamanta a platit TVA, a i se refuza dreptul de deducere pe considerentul ca acea taxa i s-a perceput nelegal, pentru ca tertul emitent al facturii cu TVA nu isi inregistrase optiunea de a taxa acea operatiune nu reprezinta nici o certitudine a impunerii si nici nu este proportionala cu situatia existenta.
Buna credinta se prezuma, iar sustinerea recurentei in sensul ca persoanele impozabile ar putea stabili ele insele, prin acord de vointa un alt regim fiscal, si ca acest fapt ar echivala cu infrangerea vointei legiuitoruui si nesocotirea principiului legalitatii, nu poate fi retinuta, pe de o parte pentru ca reclamanta din cauza nu ar beneficia de niciun avantaj si prin urmare nu ar fi avut niciun interes sa eludeze legea, iar pe de alta parte nu s-a dovedit in niciun fel o vointa de fraudare in privinta obligatiilor fiscale.
Nici reclamanta si nici cocontractantul acesteia nu beneficiau de niciun fel de avantaj si nici statul nu se poate considera prejudiciat in acest caz.
Tot corect instanta de fond a retinut si practica ICCJ in materie de deducere TVA.
Astfel din motivarea deciziei civile nr. 7405/22.11.2013 a ICCJ Sectia de C. Administrativ si Fiscal se retine ca din jurisprudenta CJUE se desprinde faptul ca nu se poate refuza unei persoane impozabile dreptul de a deduce TVA pe motiv ca emitentul unei facturi a savarsit nereguli, fara ca autoritatea fiscala sa dovedeasca, avand in vedere elemente obiective, ca persoana impozabila respectiva stia, sau ar fi trebuit sa stie ca operatiunea invocata pentru a justifica dreptul de deducere era implicata . de emitentul facturii respective sau de un alt operator in amonte.
Nici in speta de fata recurenta nu a dovedit reaua credinta a reclamantei si o intelegere de fraudare intre aceasta si cocontractantii sai.
De asemenea se retine ca reclamanta nu avea stabilita in sarcina sa nicio obligatie legala de a verfica daca cocontractantii isi indeplinisera sau nu obligatiile de notificare si nici nu s-a prevazut o obligatie a acestora de a pune la dispozitia reclamantei documente privind indeplinirea conditiei pentru a supune taxarii operatiunea de inchiriere.
Prin urmare documentele invocate de recurenta in decizia atacata respectiv notificarile efecgtuate de concontractantii reclamantei nu aveau de ce sa fie in posesia acesteia.
De asemenea in mod corect instanta de fond a invocat si dispozitiile art. 145 al. 3 Cod fiscal in vigoare in peerioada initiala.
Recurenta a sustinut ca nu se poate retine motivarea instantei de fond in ceea ce priveste adresa MFP nr._/2010, ori o atare opinie nu poate fi retinuta deoarece adresa se refera tocmai la bneficiarii serviciilor in cauza (de inchiriere) si de buna credinta a acestora.
S-a retinut in mod corect ca intrepretarea MFP este o interpretare oficiala data de autoritatea administrativade resort in materie de fiscalitate.
Mai mult instanta considera ca pct. 58 al. 1 din HG nr. 44/2004, in baza carora recurenta refuza dreptul paratei de a deduce TVA, adauga nejustificat la prevederile art. 150 al. 3 din legea nr. 571/2003 nerespectand principiul ierarhiei actelor juridice prevazut de art. 4 al. 3 din legea nr. 24/2000.
Asa fiind se constata ca hotararea atacata a fost data cu aplicarea corecta a normelor comunitare si a celor de drept material.
In baza celor retinute mai sus si a dispozitiilor art. 483 si urmatoarele, 488 pct. 8 cod procedura civila va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția nulității recursului.
Respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, cu sediul în București, ., sector 5împotriva sentinței civile nr.5643 din data de 22.09.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a II a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr_, în contradictoriu cu intimata-reclamantă . cu sediul ales la SCA REFF ȘI ASOCIAȚII în sector 1, București, . America House, nr. 4-8, .
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 25.05.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
I. C. G. C. M. F. C. P.
GREFIER
I. P.
Red. C.P. /2 ex./
Jud. Fond. A. I. Gerghesanu
| ← Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 2377/2015.... | Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 4099/2015.... → |
|---|
