Obligare emitere act administrativ. Sentința nr. 1503/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1503/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 26-05-2015 în dosarul nr. 960/2/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1503
Ședința publică din 26.05.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: A. Ș.
GREFIER: ANIȘOARA N.
Pe rol se află soluționarea cererii de chemare în judecată formulate de reclamantul D. N., în contradictoriu cu pârâții G. R., M. SĂNĂTĂȚII și C. NAȚIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE, având ca obiect obligare emitere act administrativ.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 19.05.2015 și au fost consemnate în cuprinsul încheierii de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de azi, 26.05.2015, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
CURTEA,
Deliberând, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 16.02.2015, sub nr._, reclamantul D. N. a chemat în judecată pe pârâții G. R., M. Sănătății și C. Naționala de Asigurări de Sănătate, solicitând obligarea pârâtelor să includă medicamentul COMETRIQ |DCI - CABOZANTINIB) în lista de medicamente compensate 100% (fără contribuție proprie), și pe cale de consecința să emită o Hotărâre de Guvern de aprobare a Listei cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații in sistemul de asigurări sociale de sănătate, in forma supusa dezbaterii publice in luna februarie 2014, astfel cum a fost postata pe site-ul Ministerului Sănătății.
În fapt, reclamantul a arătat că se afla în evidența oncologica a Centrului de Oncologie Sfanțul Nectarie C. din aprilie 2014, când s-a transferat, împreună cu medicul curant Dr. Michael Schenker de la Centrul de Oncologie C., ., in evidentele căruia s-a aflat din anul 2012 pana in martie 2014, cu diagnosticul C. tiroidian medular.
Pentru tratarea acestei boli, astfel cum rezulta din referatul medical din data de 24.07.2013 semnat de către dr. primar in oncologie medicala - Dr. Michael Schenker, reclamantul nu beneficiază de o alta varianta de tratament cu eficienta demonstrata, care sa fie inclusa in protocoalele terapeutice naționale sau internaționale, decât a produsului farmaceutic COMETRIQ (DCI -CABOZANTINIB) in doza de 140 mg/zi, zilnic, continuu.
După ce produsul farmaceutic a fost înregistrat de către EMEA in UE, reclamantul s-a adresat Ministerului Sănătății pentru a-i asigura acest tratament în mod gratuit, însă fără niciun rezultat, deși au trecut mai bine de sase luni; reprezentanții ministerului nici măcar nu au binevoit a-i comunica un răspuns pozitiv/negativ nici pana la data redactării prezentei, referitoare la obligația de a-i asigura medicamentația gratuit (100% compensat) având în vedere și diagnosticul pacientului, pentru care, teoretic, conform legislației in vigoare, statul asigura medicamentația necesară gratuit.
Directiva 89/105/CEE din 21 decembrie 1988 privind transparența măsurilor care reglementează stabilirea prețurilor medicamentelor de uz uman și includerea acestora în domeniul de aplicare al sistemelor naționale de asigurări de sănătate care prevede un termen de 90 de zile, ce poate fi prelungit în anumite condiții cu încă 90 de zile, în care trebuie luată și comunicată solicitanților o decizie privind includerea unui produs medical în lista produselor cuprinse în sistemul de asigurări de sănătate, pe baza unor criterii obiective și verificabile, inclusiv dacă este cazul, orice aviz sau recomandare a unui expert care stă la baza deciziei.
Conform jurisprudenței CJUE în cauzele C-245/03 Merck, Sharp și Dohme c. Belgia, C-296/03 Glaxosmithkline c. Belgia și C-424/99 Commission c. Austria, în care s-a reținut că termenul limită prevăzut de Directiva 89/105/CEE este un termen obligatoriu pe care autoritățile naționale nu au dreptul de a-1 depăși si că solicitanții au dreptul de a se adresa cu o plângere către organe judiciare autentice.
Arată că Ordinul Ministrului Sănătății nr. 724/2013, care prevedea că Lista medicamentelor de care beneficiază asiguratul se actualizează bianual prin hotărâre de guvern, a fost abrogat expres prin Ordinul 519/2014 tocmai pentru că nu asigura transpunerea în mod corect a Directivei de mai sus, însă nu a mai fost înlocuit până în prezent cu un alt ordin, astfel că Directiva nu mai este transpusă prin nici un act normativ.
Ori, având în vedere ca acest medicament pe lângă faptul că este foarte scump si este evident ca nu poate fi suportat din resursele financiare ale reclamantului (aproximativ 50.000 de euro doza) potrivit legislației in vigoare reclamantul în calitatea sa de pacient era îndreptățit să primească „în mod prioritar și gratuit îngrijiri medicale și medicamente”, dreptul la viata, fiind un drept fundamental recunoscut atât de Constituție, cât și de Convenția Drepturilor Omului.
În realitate, deși, boala cu care a fost diagnosticat reclamantul este foarte rară, si exista foarte putini pacienți în toata tara - aproximativ vreo șapte -, care ar trebui sa beneficieze de tratament gratuit, Ministrul Sănătății preferă să rămână în pasivitate pana când, probabil, oricum va fi prea târziu pentru a le acorda compensările necesare.
Boala de care suferă reclamantul nu suporta niciun minut de întârzieri și bâlbâieli din partea autorităților competente in asigurarea medicamentației, întrucât aceasta avansează foarte repede si iremediabil; practic, fiecare minut este vital si decisiv pentru viata reclamantului.
Tocmai pe aceste considerente - a carenței autoritarilor romane au fost sancționate deja de Curtea Europeană a Drepturilor Omului care, în cauza P. c. R., a constatat violarea art. 2 din Convenția europeană, reținând că autoritățile statului român nu și-au îndeplinit obligația pozitivă de a proteja dreptul la viață a reclamantului prin a-i asigura, în mod gratuit, medicamentația anticanceroasă specifică de care acesta avea nevoie.
Magistrații de la CEDO au accentuat principiul conform căruia statele nu pot invoca lipsa fondurilor drept pretext pentru a nu executa o obligație ce rezulta dintr-o decizie judecătoreasca si ca au obligația de a proteja viata unei persoane "efectiv si eficace".
În drept, reclamantul a invocat dispozițiile Directivei nr. 89/105/CEE din 21 decembrie 1988 privind transparența măsurilor care reglementează stabilirea prețurilor medicamentelor de uz uman, art. II din OUG nr. 23/2014.
Pârâtul G. R. a formulat întâmpinare la data de 19.03.2015, prin care a invocat excepția lipsei plângerii administrative prealabile iar, pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În ce privește excepția lipsei plângerii administrative prealabile, având în vedere prevederile art. 193 Cod proc.civ., a solicitat instanței să verifice îndeplinirea procedurii prealabile, condiție de admisibilitate a acțiunii în contencios administrativ, astfel cum prevăd dispozițiile imperative ale art.7 din Legea nr.554/2004.
În conformitate cu prevederile art.7 din Legea nr.554/2004, cel care se consideră vătămat în drepturile sau interesele sale legitime printr-un act administrativ, înainte de a se adresa instanței competente, trebuie să solicite autorității publice emitente, revocarea acestuia, respectiv, în speță, să solicite emiterea unui act administrativ.
Numai după parcurgerea acestei etape, care este o condiție de admisibilitate a acțiunii în contencios administrativ, petentul, dacă se consideră în continuare nemulțumit sau dacă autoritatea căreia i s-a adresat în prealabil refuză să răspundă, poate formula acțiune în contencios administrativ.
În aceste condiții dreptul la acțiune în contencios administrativ, în sens material, se naște după ce autoritatea emitentă răspunde la reclamația administrativă sau după expirarea termenului legal de soluționare a cererii.
Totodată, partea reclamantă este obligată să facă dovada îndeplinirii procedurii administrative prealabile și, potrivit art.12 din Legea nr.554/2004, va depune la dosarul cauzei copia cererii, certificată prin numărul și data înregistrării la autoritatea publică. De asemenea, această obligație este expres prevăzută și în art.193 Cod proc.civ., în care se menționează că sesizarea instanței se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, dacă legea prevede în mod expres aceasta, urmând ca dovada îndeplinirii procedurii prealabile să fie anexată la cererea de chemare în judecată.
Pe de altă parte, potrivit art.60 din Regulamentul privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum și a altor documente, în vederea adoptării/aprobării, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.561/2009, reclamația administrativă formulată, în condițiile prevederilor legii contenciosului administrativ, cu privire la un act administrativ al Guvernului, deci cu privire la o hotărâre de Guvern, se adresează Guvernului R. și se înregistrează la Secretariatul General al Guvernului.
În speță, atât timp cât reclamantul solicită, în contradictoriu cu G. R., obligarea acestuia la emiterea unui act administrativ este necesară, ca și condiție de admisibilitate a acțiunii în contencios administrativ, îndeplinirea procedurii prealabile față de această autoritate.
În susținerea celor arătate, respectiv în ceea ce privește necesitatea îndeplinirii procedurii prealabile în cazul în care se solicită emiterea unui act administrativ și, respectiv, necesitatea îndeplinirii acesteia cu autoritatea abilitată de lege să emită respectivul act, invocăm practica instanțelor de judecată: Decizia civilă nr.1233/2009, pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr._, precum și Decizia civilă nr.39/2011, pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr._ .
Astfel, în considerentele Deciziei nr.1233/2009, Instanța Supremă a reținut faptul că „În materia contenciosului administrativ, în mod expres fart. 7 alin. (1)J legiuitorul condiționează declanșarea procedurii judiciare/sesizarea instanței/de solicitarea, în prealabil, a autorității administrative de a-și revoca actul pretins vătămător sau de a emite actul la care este obligată din punct de vedere legal.
Fiind vorba, deci, de o condiție de exercițiu a acțiunii, în mod corect și în temeiul legii judecătorul fondului a admis excepția inadmisibilității motivată de lipsa plângerii administrativ prealabile”.
Astfel, întrucât nu se face dovada îndeplinirii procedurii prealabile cu pârâtul G. R., solicită respingerea acțiunii ca inadmisibilă.
Pârâta C. NAȚIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE a formulat întâmpinare la data de 25.03.2015, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a sa, excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată iar, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.
Pârâtul M. SĂNĂTĂȚII a formulat întâmpinare la data de 01.04.2015, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
Reclamantul D. N. a depus răspuns la întâmpinările depuse de pârâtele din cauză, prin care a solicitat respingerea excepțiile invocate de către CNAS și G. R..
Cu privire la excepțiile lipsei calității procesuale pasive și a inadmisibilității cererii, invocate de CNAS a arătat că excepția lipsei calității procesuale pasive invocata este neîntemeiata si se impune a fi respinsa ca atare, având în vedere că parata CNAS împreuna eu M. Sănătății sunt implicate in procesul de elaborare a listei cu medicamente de care beneficiază asigurații în sistemul de asigurări sociale de sănătate.
Astfel, potrivit art. 232 alin. 1 din Legea nr. 95/2006, privind reforma in domeniul sănătății „lista cu medicamente de care beneficiază asigurații cu sau fără contribuție personala se elaborează de către M. Sănătății Publice și CNAS, eu consultarea CFR, si se aproba prin hotărâre a Guvernului”.
Mai mult, CNAS este autoritatea care gestionează sistemul de asigurări de sănătate, astfel ea, chiar dacă acestei autorități nu i s-ar putea retine o culpă pentru neincluderea respectivelor medicamente în linia de care beneficiază asigurații, aceasta autoritate este cea căreia ii revine obligația de a aduce la îndeplinire solicitarea reclamanților din acțiune de a li se asigura tratamentul necesar fără contribuție personala.
Excepția inadmisibilității cererii se impune a fi respinsa ca neîntemeiata, întrucât potrivit art. 2 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 „dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile Codului civil si cu cele ale Codului de procedura civila, în măsura in care nu suni incompatibile cu specificul raporturilor de putere dintre autoritățile publice, pe de o parte, și persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime, pe de altă parte”.
În cuprinsul Legii nr. 554/2004 nu se regăsesc dispoziții care să interzică introducerea unei astfel de acțiuni, în situația în care sunt întrunite condițiile cu privire la introducerea unei acțiuni prevăzute de Codul de procedura civila.
Referitor la excepția lipsei plângerii prealabile invocate de G. R., solicită acesteia ca neîntemeiata, având în vedere că procedura prealabila este impusa de lege numai în cazul acțiunilor în anularea unui act administrativ, nu și în cazul celor întemeiate pe tăcerea autorității publice sau pe refuzul nejustificat al autorităților de a răspunde, Întrucât, în astfel de situații, procedura se dovedește a fi vădit inutila, iar persoana fizica, in speța, reclamantul nu mai trebuie supus încă odată unui refuz, mai ales în cazul de față când reclamantul este într-o cursă cu chiar dreptul său la viață, care nu poate aștepta la infinit parcurgerea de procedură prealabilă la care nu va primi niciodată un răspuns (ÎCCJ, s. cont. adm. și fisc, dec. Nr. 3940 din 14 noiembrie 2006, în Jurisprudența 2006 II, p. 52-54).
În aceste situații, reclamantul se poale adresa cu acțiune direct instanței de contencios (ICCJ, s. cont. adm. si fisc, dec. nr. 780 din 8 februarie 2007, în Jurisprudența 2007 I, p. 269-271).
Statul Român prin autoritățile parate cu atribuții in domeniul organizării sistemului de sănătate publica tiu au luai masuri in transpunerea obligației prevăzute in art. 6 din Directiva 89/105/CEE din 21 decembrie 1988 privind transparența măsurilor care reglementează stabilirea prețurilor medicamentelor de uz uman și includerea acestora in domeniul de aplicare al sistemelor naționale de asigurări de sănătate care prevede un termen de 90 de zile, ce poate fi prelungit in anumite condiții cu încă 90 de zile, în care trebuie luată și comunicată solicitanților o decizie privind includerea unui produs medical în lista produselor cuprinse în sistemul de asigurări de sănătate, pe baza unor criterii obiective și verificabile, inclusiv dacă este cazul, orice aviz sau recomandare a unui expert care stă la baza deciziei.
Conform jurisprudenței CJUE în cauzele C-245/03 Merck, Sharp si Dohme c. Belgia, C-296/03 Glaxosmithldine c. Belgia si C-424/99 Commission c. Austria, în care s-a reținut că termenul limită prevăzut de Directiva 89/ 105/CEE este un termen obligatoriu pe care autoritățile naționale nu au dreptul de a-l depăși, termen după care persoanele interesate, în speță, și reclamantul, au dreptul a se adresa cu o plângere instanțelor judecătorești pentru aducerea la îndeplinire a prevederilor Directivei. Prin faptul că pârâtele nu sunt în măsură să indice actul prin caic s-a transpus Directiva mai SUS menționata, deși, prin referatul ce a stat la baza emiterii Ordinului Ministerului Sănătății nr. 319/2014 care a abrogat ordinul anterior nr. 734/2013 (ordin care prevedea criteriile de includere a medicamentelor in Lista) se precis că motivul abrogării îl constituie tocmai ca ordinul nu transpunea în mod direct Directiva 89/105/CEE. Ori, în condițiile în care ordinul de abrogare nu a fost urmat de emiterea unui nou ordin care să înlocuiască ordinul anterior, este evident că și pârâtele acceptă ca până în prezent Directiva nu este transpusă corespunzător.
Analizând actele depuse la dosar, susținerile părților și dispozițiile legale aplicabile în materie, Curtea reține următoarele:
Conform art. 2 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, „Se asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal”.
Conform art. 1 alin. 1 coroborat cu art. 8 alin. 1 teza a doua și cu art. 18 din Legea nr. 554/2004, refuzul autorității de soluționare a unei cereri este un act administrativ asimilat, care poate fi cenzurat pe calea contenciosului administrativ, instanța putând dispune obligarea autorității la soluționarea cererii/emiterea unui act/efectuarea unei operațiuni administrative și repararea prejudiciului.
În speță, reclamantul nu a făcut dovada faptului că a adresat autorităților pârâte, prealabil sesizării instanței, o cerere de includere a medicamentului Cometriq în lista de medicamente compensate.
La dosar s-a depus doar dovada unei corespondențe electronice a fiicei reclamantului referitoare la „programarea unei audiențe în vederea susținerii financiare a tratamentului cu Cometriq pentru tatăl său (fila 19).
Astfel, acțiunea nu privește cenzurarea unui act administrativ, tipic sau asimilat, ci constatarea pe cale judiciară a dreptului și obligarea la emiterea actului administrativ, în condițiile în care cererea privind includerea unui medicament în lista de medicamente compensate 100%, respectiv cea de emitere a unei Hotărâri de Guvern de aprobare a Listei vizează competențe și atribuții legale aparținând autorităților din administrația publică.
În răspunsul la întâmpinare reclamantul a solicitat respingerea excepției lipsei procedurii prealabile cu motivarea că cererea sa vizează contestarea tăcerii sau refuzului nejustificat al autorității publice.
Apărările reclamantului sunt corecte, recursul administrativ prealabil reglementat de art. 7 din Legea nr. 554/2004 vizează doar actul administrativ tipic, supus acțiunii în anulare, cu privire la care autoritatea își exercită dreptul de revocare, la cererea persoanei care se consideră vătămată prin emiterea actului („plângere prealabilă - cererea prin care se solicită autorității publice emitente sau celei ierarhic superioare, după caz, reexaminarea unui act administrativ cu caracter individual sau normativ, în sensul revocării sau modificării acestuia”- art. 2 lit. j din Legea nr. 554/2004).
Însă, astfel cum s-a reținut mai sus, existența unui act administrativ asimilat presupune formularea unei cereri de către persoana care se consideră îndreptățită, adresată autorității, care să nu fie soluționată de aceasta în termenul legal sau care este respinsă de autoritatea publică care are competența legală de a o soluționa.
Având în vedere aceste considerente, va respinge acțiunea ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea formulată de reclamantul D. N., cu domiciliul ales în București, ., ., ., în contradictoriu cu pârâții G. R., cu sediul în București, Piața Victoriei, nr. 1, sector 1, M. SĂNĂTĂȚII, cu sediul în București, ., nr. 1-3, sector 1, și C. NAȚIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE, cu sediul în București, .. 248, ., ca inadmisibilă.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Recursul se depune la Curtea de Apel București.
Pronunțată în ședință publică azi, 26.05.2015.
PREȘEDINTE GREFIER,
Red. A.Ș./A.N.
6 ex./23.07.2015
| ← Pretentii. Decizia nr. 1805/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Alte cereri. Sentința nr. 62/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
