Anulare act administrativ. Sentința nr. 131/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Sentința nr. 131/2016 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 21-01-2016 în dosarul nr. 131/2016

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A - C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ NR. 131

Ședința publică de la 21 ianuarie 2016

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE - M. D.

GREFIER - E. S.

Pe rol soluționarea acțiunii în contencios administrativ promovată de reclamanta A. DE S. ECONOMICE DIN BUCURESTI în contradictoriu cu pârâtul O. I. PROGRAMUL OPERAȚIONAL SECTORIAL DEZVOLTAREA RESURSELOR UMANE-MINISTERUL EDUCAȚIEI ȘI CERCETĂRII ȘTIINȚIFICE, având ca obiect anulare act administrativ - notă constatare nr. OI/2446/SJCSN/13.03.2015.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reclamanta prin consilier juridic N. V., în baza delegației de reprezentare aflată la fila 80 din dosarul cauzei, lipsind pârâtul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că reclamanta a depus prin serviciul registratură, în data de 19.01.2016, un set de înscrisuri reprezentând fișa de date a achiziției, acordul cadru și actul subsecvent al acestuia, astfel cum i s-a pus în vedere la termenul anterior, după care:

Nefiind cereri prealabile de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri asupra fondului.

Reclamanta prin reprezentat solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, anularea notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. OI/2446/SJCSN/13.03.2015 și a deciziei nr. 01/812/ES/18.05.2015 având în vedere motivele expuse pe larg în cuprinsul contestației.

Învederează faptul că, pe de o parte, într-o speță similară, față de același acord cadru și aceeași neregulă în sensul că certificatul de atestare fiscală ar fi fost expirat, s-a demonstrat că acesta mai era valabil încă 30 de zile, conform art. 3 din ordinul OM nr. 752/2006 actualizat în 2009, potrivit căruia certificatul de atestare fiscală pentru persoane juridice poate fi utilizat pe o perioadă de 30 de zile de la data eliberării, OIRPOSDRU a admis contestația, dând astfel o soluție contrară.

La interpelarea instanței în sensul că în soluționarea contestației autoritatea pârâtă a susținut că certificatul de atestare fiscală nu ar fi fost emis de administrația localității unde societatea își avea sediul sau punctele de lucru la momentul respectiv, reclamanta prin reprezentant apreciază că certificatul respectiv a fost emis în mod corect de către Serviciul Public de Impozite, Taxe și alte Venituri ale Bugetului Local al Consiliului Local al Municipiului C., precum și faptul că acesta era în termenul de valabilitate.

Mai mult, arată că toată procedura de achiziție a fost prin licitație deschisă, desfășurându-se prin intermediul SEAP, a fost monitorizată de ANRMAP, iar la ședința de deschide a ofertelor a participat un reprezentant al UCVAP. De asemenea, au fost depuse 6-7 seturi de clarificări la care s-a răspuns și au fost respectate prevederile naționale în materie de achiziții publice. Cu cheltuieli de judecată.

Curtea declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 25.06.2015 sub nr._, reclamanta A. de S. Economice a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul O. I. Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane - Ministerul Educației Și Cercetării Științifice, anularea notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. OI/2446/SJCSN/13.03.2015 și a deciziei nr. 01/812/ES/18.05.2015 privind soluționarea contestației depuse.

În motivare, reclamanta a arătat că, prin nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. OI/2446/SJCSN/13.03.2015, în sarcina sa, beneficiar al proiectului Performanță și excelență în cercetarea postdoctorală în domeniul științelor economice din România" - contract POSDRU/1.5/S/_, un debit în valoare 24.823,07 lei, sumă rezultată din aplicarea corecției de 25% din valoarea cheltuielilor cu serviciile de voiaje-ticketing prestate de . SRL solicitate la rambursare și plătite, în speță, OIPOSDRU-MECS a constatat „nerespectarea prevederilor legale în domeniul achizițiilor publice la atribuirea prin procedura de licitație deschisă pe loturi a acordului cadru de prestare de servicii de voiaje-ticketing către un ofertant ce a depus o ofertă inacceptabilă".

Reclamanta a arătat că în certificatul de atestare fiscală prezentat de S.C. Dagecom Travel Services S.R.L. se specifica, în mod clar, că la data de 22.02.2010 (respectiv cu 8 zile înainte de data depunerii ofertelor) nu avea datorii față de bugetul local, a fost eliberat în luna anterioară lunii în care a avut loc depunerea ofertelor, fiind valabil până la finalul lunii de emitere. Fișa de date a achiziției, elaborată de Autoritatea contractantă, nu prevede la subcap. IV.2) Capacitatea de exercitare a activității profesionale (înregistrare) - pct. 4 obligativitatea prezentării, de către ofertanți, a unor certificate de atestare fiscală privind îndeplinirea obligațiilor exigibile de plată a impozitelor și taxelor de stat, inclusiv cele locale care să fie în termen de valabilitate la data limită de primire / depunere a ofertelor, această cerință fiind cu adevărat restrictivă pentru operatorii economici, oricare ar fi procedura de atribuire aplicată.

În acest context, reclamanta a făcut referire la link-ul http://www.anrmap.ro/sites/default/files/documente/documente-946,pdf.

Din această perspectivă și, în lipsa oricărei alte mențiuni suplimentare privind un termen de valabilitate impus, care să fi fost formulat în fișa de date și având în vedere recomandările ANRMAP, nu există suspiciunea inacceptabilității certificatului constatator prezentat de . SRL. Pe cale de consecință, este excesivă măsura de excludere a unui operator economic pentru singurul motiv că a prezentat, la data ședinței de deschidere a ofertelor, un certificat fiscal expirat, care confirmă însă faptul că respectivul operator nu figurează cu debite față de buget, cu atât mai mult cu cât, având în vedere perioada relativ scurtă de valabilitate a certificatelor de atestare fiscală, este posibil ca și ceilalți operatori economici să se afle, înainte de finalizarea procedurii, într-o situație similară din punct de vedere al valabilității certificatelor depuse.

În conformitate cu dispozițiile legale, Serviciul Public de Impozite, Taxe și alte Venituri ale Bugetului Local al Consiliului Local al Municipiului C. a procedat la emiterea certificatului de atestare fiscala, având la bază existența unei proprietăți a S.C. Dagecom Travel Services S.R.L. în municipiul C., la momentul desfășurării procedurii de atribuire, fără ca respectiva proprietate să fie legată de desfășurarea activității în cadrul unei entități organizatorice subordonate societății ofertantului (filială/sucursală/punct de lucru) pe raza orașului C.. Dovada o constituie contractul de vânzare-cumpărare autentificat la notariat cu „încheiere de rectificare", înregistrat sub nr. general 5921 / 03.07.2008, prezentat de unul din administratorii societății . SRL alături de o declarație pe propria răspundere privind existența respectivei proprietăți în patrimoniul societății și privind nedeținerea de filiale / sucursale / puncte de lucru în municipiul C. la momentul derulării procedurii de atribuire. Sediul central din municipiul București precum și locațiile punctelor de lucru de pe raza municipiului București ale . SRL funcționau, la momentul depunerii ofertelor, în spații închiriate sau în regim de comodat, neexistând un act de proprietate al operatorului economic asupra acestora.

În plus, s-a arătat că că nici OIPOSDRU-MEN nu are o soluție unitară pentru aceeași speță, în condițiile în care, cu referire la exact același acord cadru, nr. 422/21.05.2010, având ca obiect servicii de voiaje-ticketing, încheiat cu . SRL, la aceeași problemă sesizată - „nerespectarea prevederilor naționale în materie în materie de achiziții publice, prin procedura de licitație deschisă, pentru atribuirea acordului cadru de prestare de servicii de voiaje-ticketing pe destinații interne, nr. 422/21.05.2010, încheiat cu . SRL, respectiv atribuirea către un ofertant cu ofertă inacceptabilă.", pârâtul a emis, în urma contestației Academiei de S. Economice din București, decizia nr. 01/1016/ES/02.12.2013 prin care a admis contestația cu privire la această „neregularitate", admițând faptul că certificatul de atestare fiscală eliberat la data de 22.02.2010 este valabil.

În drept, au fost invocate dispozițiile O.U.G nr. 66/2011, Legii nr. 554/2004, O.U.G. nr. 34/2006, H.G. nr. 925/2006 și ale Codului de procedură civilă.

În dovedire, reclamanta a depus la dosar un set de înscrisuri, în copie.

Pârâtul O. I. Pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane - Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice nu a formulat întâmpinare, dar a depus la dosar note scrise prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Astfel, în fișa de date a achiziției s-a solicitat la punctul IV.2) A - Capacitatea de exercitare a activității profesionale - 4. „Certificate constatatoare privind îndeplinirea obligațiilor exigibile de plată a impozitelor și taxelor de stat, inclusiv cele locale, pentru sediul central și pentru filiale, sucursale sau puncte de lucru, respectiv: • Certificate privind plata obligațiilor la bugetul de stat și a contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale: asigurări sociale de stat; șomaj; asigurări de sănătate -original sau copie legalizată; • Certificat privind plata impozitelor și taxelor locale - original sau copie legalizată."

În vederea demonstrării acestui criteriu de calificare, operatorul economic desemnat câștigător, . SRL, a prezentat un certificat de atestare fiscală ce nu era valabil la data deschiderii ofertelor și era emis într-o altă localitate decât cele în care societatea își avea sediul sau punctele de lucru la momentul respectiv, așa cum erau acestea individualizate în certificatul constatator emis de Registrul Comerțului.

Astfel, deși la data de 19.02.2010, conform certificatului constatator nr._/19.02.2010 . SRL avea atât sediul social cât și punctele de lucru pe raza municipiului București, sectorul 2, societatea a prezentat certificatul privind plata impozitelor și taxelor locale nr._/22.02.2010 emis de către Serviciul public de impozite și taxe C.. Acest certificat a expirat în data de 28.02.2010, iar operatorul economic a depus oferta în data 02.03.2010, deschiderea ofertelor făcându-se în data de 03.03.2010.

În Certificatul constatator ce a fost eliberat în 19.02.2010 de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București se precizează la punctul 7 că nu există sucursale/subunități/filiale iar la punctul 8 nu figurează punctul de lucru din C., fiind menționate doar puncte de lucru din municipiul București. Deși exista clădirea din municipiul C. în proprietatea firmei . SRL, aceasta nu era înregistrată legal la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București, fapt ce impunea ca Certificatul de atestare fiscală pentru persoane juridice privind impozitele și taxele locale și alte venituri ale bugetului local să fie eliberat de Consiliul Local al Municipiului București.

Analizând acte dosarului, Curtea reține următoarele:

În fapt, prin nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. OI/2446/SJCSN/13.03.2015 a fost stabilită în sarcina reclamantei o creanță bugetară în cuantum de 24.823,07 lei, reținându-se că nu au fost respectate prevederile legale în domeniul achizițiilor publice la atribuirea prin procedura de licitație deschisă pe loturi a acordului cadru de prestare servicii de voiaje-ticketing către un ofertant care a depus o ofertă inacceptabilă. În acest sens, s-a arătat că . SRL a prezentat certificatul privind plata impozitelor și taxelor locale nr._/22.02.2010 emis de Serviciul public de impozite și taxe C., deși la data de 19.02.2010, conform certificatului constatator nr._/19.02.2010, această societate avea atât sediul social, cât și punctele de lucru în București, sector 2. De asemenea, s-a reținut că . Services SRL a depus oferta la data de 02.03.2010, iar certificatul privind plata taxelor și impozitelor expirase în data de 28.02.2010 (f. 81-88).

Contestația administrativă formulată de către reclamantă împotriva acestei note de constatare a fost respinsă ca neîntemeiată prin decizia nr. 01/812/ES/18.05.2015 (f. 16-22).

În drept, Curtea reține că potrivit art. 31 alin. 1 lit. c) și alin. 4 din OG nr. 92/2003 „Domiciliul fiscal - (1) În cazul creanțelor fiscale administrate de Ministerul Economiei și Finanțelor prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin domiciliu fiscal se înțelege: (…) c) pentru persoanele juridice, sediul social sau locul unde se exercită gestiunea administrativă și conducerea efectivă a afacerilor, în cazul în care acestea nu se realizează la sediul social declarat; (…) (4) În cazul celorlalte creanțe fiscale ale bugetului general consolidat, prin domiciliu fiscal se înțelege domiciliul reglementat potrivit dreptului comun sau sediul social înregistrat potrivit legii.”.

Art. 33 alin. 1 din OG nr. 92/2003 stabilește „Competența teritorială - (1) Pentru administrarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat, competența revine acelui organ fiscal, județean, local sau al municipiului București, stabilit prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al contribuabilului sau al plătitorului de venit, în cazul impozitelor și contribuțiilor realizate prin stopaj la sursă, în condițiile legii.”, art. 34 prevede „Competența în cazul sediilor secundare - În cazul în care contribuabilul are, potrivit legii, obligații de plată la sedii secundare, competența teritorială pentru administrarea acestora revine organului fiscal în a cărui rază teritorială acestea se află situate.”, iar art. 35 reglementează „Competența teritorială a compartimentelor de specialitate ale autorităților administrației publice locale - Compartimentele de specialitate ale autorităților administrației publice locale sunt competente pentru administrarea impozitelor, taxelor și a altor sume datorate bugetelor locale ale unităților administrativ-teritoriale.”

De asemenea, Curtea reține dispozițiile art. 112 din OG nr. 92/2003 potrivit cărora „Certificatul de atestare fiscală - (1) Certificatul de atestare fiscală se emite de organul fiscal competent la solicitarea contribuabililor. Certificatul se emite și din oficiu sau la solicitarea altor autorități publice, în cazurile și în condițiile prevăzute de reglementările legale în vigoare. Prevederile art. 11 se aplică în mod corespunzător.

(2) Certificatul de atestare fiscală se eliberează pe baza datelor cuprinse în evidența pe plătitor a organului fiscal competent și cuprinde creanțele fiscale exigibile, existente în sold în ultima zi a lunii anterioare depunerii cererii, denumită lună de referință, și neachitate până la data eliberării acestuia.

(3) În situația în care se emit certificate de atestare fiscală în primele 5 zile lucrătoare ale lunii, acestea vor cuprinde creanțele fiscale exigibile, existente în sold la sfârșitul lunii anterioare lunii de referință și neachitate până la data eliberării acestora.

(4) Certificatul de atestare fiscală se emite în termen de 5 zile lucrătoare de la data depunerii cererii și poate fi utilizat de persoana interesată pe o perioadă de până la 30 de zile de la data eliberării. În cazul persoanelor fizice, perioada în care poate fi utilizat este de până la 90 de zile de la data eliberării. Pe perioada de utilizare, certificatul poate fi prezentat de contribuabil, în original sau în copie legalizată, oricărui solicitant.

(5) În certificatul de atestare fiscală vor fi cuprinse orice alte mențiuni cu privire la situația fiscală a contribuabilului, prevăzute prin ordin al ministrului finanțelor publice.”, precum și dispozițiile art. 113 din OG nr. 92/2003 care prevăd că „Certificatul de atestare fiscală emis de autoritățile administrației publice locale – (1) Certificatul de atestare fiscală se emite de organul fiscal competent al autorității administrației publice locale, la solicitarea contribuabilului.

(2) Certificatul de atestare fiscală se eliberează pe baza datelor cuprinse în evidența pe plătitor a organului fiscal competent și cuprinde creanțele fiscale exigibile, existente în sold în prima zi a lunii următoare depunerii cererii, denumită lună de referință.

(3) În certificatul de atestare fiscală se menționează creanțele fiscale exigibile, cu termene de plată expirate până la data de întâi a lunii următoare emiterii acestuia.

(4) Certificatul de atestare fiscală se emite în termen de cel mult două zile lucrătoare de la data depunerii cererii de către contribuabil și poate fi utilizat de contribuabil pe toată perioada lunii în care se emite. Certificatul de atestare fiscală emis în intervalul 25 a lunii - finele lunii este valabil pe toată perioada lunii următoare emiterii. Pe perioada de utilizare, certificatul poate fi prezentat de contribuabil, în original sau în copie legalizată, oricărui solicitant.

(5) Pentru înstrăinarea dreptului de proprietate asupra clădirilor, terenurilor și a mijloacelor de transport, contribuabilii trebuie să prezinte certificate de atestare fiscală prin care să se ateste achitarea tuturor obligațiilor fiscale locale datorate autorității administrației publice locale pe a cărei rază se află înregistrat fiscal bunul ce se înstrăinează. Actele prin care se înstrăinează clădiri, terenuri, respectiv mijloace de transport, cu încălcarea prevederilor prezentului alineat, sunt nule de drept.

(5^1) Prevederile alin. (5), precum și ale art. 254 alin. (7), art. 259 alin. (6^1) și art. 264 alin. (5) din Legea nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, nu sunt aplicabile în cazul procedurii de executare silită, procedurii insolvenței și procedurilor de lichidare.

(6) În situația în care, în conformitate cu art. 116 alin. (3), există cereri de compensare aflate în termenul legal de soluționare, certificatul fiscal se eliberează cu mențiunea "Cerere de compensare în curs de soluționare pentru suma de ...".

În cauza de față, Curtea reține că în cadrul fișei de date a achiziției derulate de reclamantă în vederea atribuirii acordului –cadru de servicii de voiaje – ticketing, la capitolul IV. Criterii de calificare și selecție, pct. 2) Capacitatea de exercitare a activității profesionale (înregistrare) lit. A, s-a prevăzut obligația ca ofertanții să depună, între altele, certificat constatator emis de Oficiul Registrului Comerțului, eliberat cu cel mult 30 de zile până la data deschiderii ofertelor inclusiv – valabil în original sau în copie legalizată, precum și certificate constatatoare privind îndeplinirea obligațiilor exigibile de plată a impozitelor și taxelor de stat, inclusiv cele locale, pentru sediul central și pentru filiale, sucursale sau puncte de lucru, respectiv certificate privind plata obligațiilor la bugetul de stat și a contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale: asigurări sociale de stat, șomaj, asigurări de sănătate – original sau copie legalizată, și certificat privind plata impozitelor și taxelor locale – original sau copie legalizată (verso fila 111- fila 112).

Conform certificatului constatator nr._/19.02.2010 emis de Oficiul Registrului Comerțului, . SRL are sediul social, precum și punctele de lucru în municipiul București, sector 2 (f. 46-53), iar certificatul de atestare fiscală nr. S31606/22.02.2010, depus de această societate în cadrul procedurii de achiziție desfășurată de reclamantă, a fost emis de către Consiliul Local al municipiului C. – Serviciul public de impozite, taxe și alte venituri ale bugetului local (f. 58).

În raport de dispozițiile legale anterior menționate, precum și de împrejurarea că . SRL avea sediul social în municipiul București, sector 2, Curtea observă că în mod corect a reținut pârâtul că acest ofertant avea obligația de a depune certificat de atestare fiscală emis de către organul fiscal competent de la domiciliul său fiscal, situat în București, sector 2. De asemenea, Curtea reține că depunerea certificatului fiscal emis de Consiliul Local al municipiului C. – Serviciul public de impozite, taxe și alte venituri ale bugetului local în virtutea existenței unei proprietăți a societății situate pe raza municipiului C. nu este de natură a înlătura obligația depunerii unui certificat de atestare fiscală emis de Direcția Impozite și Taxe Locale Sector 2 București.

Mai departe, Curtea observă că art. 181 din OUG nr. 34/2006 reglementează dreptul autorității contractantă de a exclude dintr-o procedură pentru atribuirea contractului de achiziție publică orice ofertant/candidat care, între altele, nu și-a îndeplinit obligațiile de plată a impozitelor, taxelor și contribuțiilor de asigurări sociale către bugetele componente ale bugetului general consolidat, în conformitate cu prevederile legale în vigoare în România sau în țara în care este stabilit (lit. c) din cadrul acestui articol).

De asemenea, potrivit art. 36 alin. 1 lit. b) din HG nr. 925/2006 „(1) Oferta este considerată inacceptabilă în următoarele situații: (…) b) a fost depusă de un ofertant care nu îndeplinește una sau mai multe dintre cerințele de calificare stabilite în documentația de atribuire sau nu a prezentat, conform prevederilor art. 11 alin. (4) - (5), documente relevante în acest sens;”, art. 37 prevede că „(1) Ofertele care nu se încadrează în niciuna dintre situațiile prevăzute la art. 36 sunt singurele oferte care pot fi considerate admisibile. (2) Oferta câștigătoare se stabilește numai dintre ofertele admisibile și numai pe baza criteriului de atribuire precizat în anunțul de participare și în documentația de atribuire.”, iar art. 81 prevede: „Comisia de evaluare are obligația de a respinge ofertele inacceptabile și ofertele neconforme.”

În condițiile în care ofertantul declarat câștigător nu a prezentat certificat de atestare fiscală privind îndeplinirea obligațiilor exigibile de plată a impozitelor și taxelor de stat, inclusiv cele locale, pentru sediul central și pentru filiale, sucursale sau puncte de lucru, respectiv privind plata obligațiilor la bugetul de stat și a contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale: asigurări sociale de stat, șomaj, asigurări de sănătate, și certificat privind plata impozitelor și taxelor locale eliberate de către organul fiscal competent, Curtea observă că în mod corect a concluzionat pârâtul că au fost încălcate prevederile art. 36 alin. 1, art. 37 și art. 81 din HG nr. 925/2006, reclamanta desemnând câștigător un ofertant care a depus o ofertă inacceptabilă.

Pentru aceste considerente, Curtea apreciază că cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă este neîntemeiată, urmând a o respinge ca atare.

În ceea ce privește cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, observând soluția ce urmează a fi pronunțată în cauză, reținând culpa procesuală a reclamantei, care este partea ce va pierde litigiu, în temeiul art. 453 C.pr.civ. Curtea va respinge această cerere ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge acțiunea formulată de reclamanta A. DE S. ECONOMICE DIN BUCUREȘTI, cu sediul în București, Piața R. nr. 6, sector 1, în contradictoriu cu pârâtul O. I. PROGRAMUL OPERAȚIONAL SECTORIAL DEZVOLTAREA RESURSELOR UMANE-MINISTERUL EDUCAȚIEI ȘI CERCETĂRII ȘTIINȚIFICE, cu sediul în București, .. 39, sector 1, ca neîntemeiată.

Respinge cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cererea pentru exercitarea căii de atac urmând a fi depusă la Curtea de Apel București - Secția a VIII-a C. administrativ și fiscal.

Pronunțată în ședință publică azi, 21 ianuarie 2016.

PREȘEDINTE, GREFIER

M. D. E. S.

Red./thred. MD

4 ex./ 22.02.2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act administrativ. Sentința nr. 131/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI