Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 4/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4/2016 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 11-01-2016 în dosarul nr. 4/2016
DOSAR NR._
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 4
Ședința publică din data de 11 ianuarie 2016
Curtea constituită din:
Președinte C. P.
Judecător I. C. G.
Judecător C. M. F.
Grefier C. M.
Pe rol soluționarea recursurilor formulate de reclamanta M. M. și de pârâta C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR împotriva sentinței civile nr. 1302/23.02.2015 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta – reclamantă M. M., personal și asistată de avocat M. I. M., cu împuternicire avocațială la fila 50 dosar, lipsind recurenta – pârâtă C. Națională pentru Compensarea Imobilelor.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recurenta – pârâtă a depus la data de 8.01.2016, prin serviciul „registratură”, întâmpinare la cererea reclamantei de renunțare la acțiune în ceea ce privește pretențiile emise în legătură cu suprafața de 8027 mp, care au făcut obiectul dosarului administrativ nr._/CC.
Recurenta – reclamantă se legitimează cu carte de identitate . nr._ eliberată de SPCEP S4 biroul nr. 3 și arată că este de acord cu cererea de renunțare la judecată în ceea ce privește pretențiile emise în legătură cu suprafața de teren de 8027 mp, care au făcut obiectul dosarul administrativ nr._/CC.
Recurenta – reclamantă, prin avocat, solicită termen pentru a lua la cunoștință de conținutul întâmpinării și a formula răspuns la apărările noi invocate de recurenta – pârâtă, față de data depunerii acesteia.
Curtea constată că susținerile pentru dosarul nr._/CC sunt identice cu cele din întâmpinarea depusă de recurenta – pârâtă la data de 6.11.2015. Nemaifiind alte cereri, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recursurile formulate.
Recurenta – reclamantă, prin avocat, solicită admiterea în parte a recursului urmând să se ia act de renunțarea la judecată în ceea ce privește pretențiile emise în legătură cu suprafața de teren de 8027 mp care au făcut obiectul dosarului nr._/CC. În ceea ce privește suprafața de 489 mp, ce face obiectul dosarului nr._/CC, solicită admiterea recursului. Arată că dosarul administrativ a fost constituit cu mult timp înainte, iar toate înscrisurile au fost depuse la dosar de la început. Are calitatea de persoană îndreptățită, prin hotărâre judecătorească de mai bine de 4 ani de zile, astfel încât urmează să se stabilească doar modul în care poate fi despăgubită. În măsura în care se constată că nu se poate restitui în natură urmează să se constate că are dreptul să beneficieze de despăgubiri, conform dispozițiilor legale. În ceea ce privește recursul formulat de recurenta – pârâtă C. Națională pentru Compensare Imobilelor solicită respingerea acestuia ca neîntemeiat. Față de susținerile recurentei – pârâte arată că nu e vorba de soluționare cu prioritate, ci în termen legal. A avut la dispoziție mai mulți ani, a solicitat de mai multe ori aceleași acte, ceea ce face evidentă tergiversarea dosarului. Consideră că îi sunt încălcate dreptul de proprietate și dreptul la o reală despăgubire. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 1302 din 23.02.2015 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr._ a fost admisă, în parte, acțiunea formulată de reclamanta M. M. în contradictoriu cu pârâta C. Națională pentru Compensarea Imobilelor și a fost obligată pârâta să verifice existența dreptului de proprietate asupra imobilului revendicat, să aprecieze cu privire la întinderea acestuia și să evalueze despăgubirile cuvenite în cazul în care, după examinarea dosarului, pârâta ajunge la concluzia că reclamanta este titularul dreptului de proprietate, precum și să emită decizia de compensare în puncte a acestora, în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.
În motivarea sentinței, tribunalul a reținut următoarele:
Prin Dispoziția Primarului General al Mun. București nr._/30.04.2010 s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul teren intravilan, în suprafață de 8027 mp, situat în Mun. București, . fostă Mărțișor nr. 10, dosarul fiind înaintat la CCSD în vederea emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire. Avînd în vedere că se întârzia emiterea acestui titlu de despăgubire, reclamanta a introdus acțiunea de față, pentru obligarea pârâtei la finalizarea procedurii de despăgubire. Dupa introducerea actiunii, la 20.05.2013, au intrat în vigoare dispozițiile legii nr.165/2013.
Noua procedură a emiterii deciziilor de compensare este fundamental diferită față de cea de emitere a titlurilor de despăgubire prevăzute de vechea lege nr.247/2005.
Art.16 din legea nr.247/2005 prevedea obligația Secretariatului Comisiei Centrale de a proceda la centralizarea dosarelor în care cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care le trimitea evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare, iar după întocmirea raportul de evaluare, C. C. proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare.
Aceste dispoziții au fost abrogate prin art.50 alin.1 lit.c din legea nr.165/2013. În prezent, conform art.21 din legea nr.165/2013, evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a acestei legi de către Secretariatul Comisiei Naționale și se exprimă în puncte, ulterior verificării și evaluării, la propunerea Secretariatului Comisiei Naționale, C. Națională validează sau invalidează decizia entității învestite de lege și, după caz, aprobă punctajul stabilit, iar în cazul validării deciziei entității învestite de lege, C. Națională emite decizia de compensare prin puncte a imobilului preluat în mod abuziv.
Prin decizia nr.269/2014 a CCR au fost analizate aspectele privind acțiunile introduse înainte de . legii noi. S-a reținut de CCR ipoteza în care instanța de contencios administrativ este sesizată în condițiile art.20 alin.1 din legea nr.247/2005 de persoana îndreptățită, nemulțumită de nesoluționarea de către C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor a dosarului transmis de entitatea deținătoare, nesoluționare asimilată, potrivit art.2 alin.2 din legea nr.554/2004, unui refuz nejustificat, susceptibil de a fi contestat în fața instanței de contencios administrativ competente. S-a constatat că aplicarea în cauzele aflate pe rolul instanțelor judecătorești a termenelor instituite prin prevederile art.34 alin.1 din legea nr.165/2013 are ca efect respingerea ca "devenite premature" a acțiunilor introduse de persoanele îndreptățite la obținerea de despăgubiri, fiind anihilate, practic, demersurile judiciare întreprinse de acestea în scopul reconstituirii dreptului de proprietate, consecutiv cu obligarea acestora la parcurgerea procedurii administrative, reglementată în prezent prin dispozițiile aceluiași text de lege. În acest context, Curtea a observat că, deși desfășurarea și finalizarea procesului fuseseră prefigurate și anticipate de reclamant, într-un anumit cadru normativ, existent la momentul inițierii acestuia, cursul procesului este alterat ca urmare a intervenirii unei norme noi, care modifică regulile pe care ar fi trebuit să le aibă în vedere instanța în soluționarea acestuia. Or, interpretarea prevederilor art.34 alin.1 din legea nr.165/2013 în sensul că ar fi aplicabile și cauzelor pendinte le conferă caracter neconstituțional, întrucât determină modificarea cursului procesului chiar în timpul judecării sale, creând doar pentru una dintre părțile aflate în proces o situație mai favorabilă ce profită unei instituții a statului, care este pârâtă într-un proces.
În aceeași hotărâre se arată că, pentru a contracara riscul menționat al apariției unui dezechilibru procesual și pentru a conferi, în același timp, eficacitate măsurilor de finalizare a procesului de restituire a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, instanța de contencios administrativ sesizată anterior intrării în vigoare a legii nr.165/2013 va trebui să pronunțe, în acord cu dispozițiile art.18 alin.1 din legea nr.554/2004, o hotărâre prin care să instituie în sarcina Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor obligația de a verifica existența dreptului de proprietate asupra imobilului revendicat, de a aprecia cu privire la întinderea acestuia și de a evalua despăgubirile cuvenite în cazul în care, după examinarea dosarului, aceasta ajunge la concluzia că solicitantul este titularul dreptului de proprietate, precum și de a emite decizia de compensare în puncte a acestora. Ulterior, decizia Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor poate fi atacată, potrivit art.35 alin.1 din legea nr.165/2013, la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării.
Prin urmare, constatând că cererea de acordare a despăgubirilor către reclamanta nu a fost soluționată într-un termen rezonabil, potrivit art.2 alin.1 lit.h din legea nr.554/2004, în acord cu considerentele CCR, tribunalul a admis acțiunea astfel cum a fost precizata și a obligat pârâta CNCI( CCSD), sa verifice existența dreptului de proprietate asupra imobilelor revendicate, sa aprecieze cu privire la întinderea acestuia și sa evalueze despăgubirile cuvenite în cazul în care, după examinarea dosarului, parata ajunge la concluzia că reclamanta este titularul dreptului de proprietate, precum și sa emita decizia de compensare în puncte a acestora, în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a prezentei hotărârii, iar în cazul în care actul administrativ emis va fi considerat vătămător de către reclamanta se va putea recurge la procedura de contestare a deciziei potrivit art.35 alin.1 din legea nr.165/2013.
Împotriva acestei sentințe au formulat recursuri atât reclamanta M. M., cât și pârâta C. Națională pentru Compensarea Imobilelor.
În cuprinsul recursului declarat de reclamanta M. M. se invocă încălcarea și aplicarea greșită a legii de către instanța de fond, fiind incidente prevederile art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă.
Recurenta susține că instanța de fond nu a făcut aplicarea prevederilor art. 16 și 5 din Legea 165/2013 din care rezultă că există posibilitatea restituirii în natură a imobilelor, astfel că instanța de fond trebuia să oblige pârâta să evalueze despăgubirile și să emită decizia de compensare prin puncte numai în situația în care s-ar stabili de către pârâtă că este imposibilă restituirea în natură.
Prin recursul declarat de pârâta Comisa Națională pentru Compensarea Imobilelor, aceasta critică soluția instanței de fond referitoare la obligarea pârâtei la analizarea și dosarului de despăgubire nr._/CC, deși acest dosar a fost returnat Primăriei Municipiului București, la solicitarea acesteia, încă din anul 2012.
Recurenta a mai invocat faptul că prin obligarea la soluționarea dosarelor reclamantei se încalcă principiul constituțional al egalității de șanse și tratament față de dosarele a cărora tratare cu prioritate fusese aprobată anterior potrivit principiilor stabilite prin Decizia nr._/14.11.2012.
În acest sens, recurenta arată că dosarele reclamantei vor fi analizate de către CNCI cu respectarea ordinii înregistrării dosarelor existente în propria categorie, pentru a nu se ajunge la o discriminare pozitivă și la încălcarea principiilor constituționale ale egalității de șanse și tratament care presupun ca aplicarea lor nu trebuie făcută discreționar și doar în favoarea acelor persoane care recurg la promovarea unor acțiuni în instanță.
Recurenta mai critică și termenul de 30 de zile stabilit de instanță pentru soluționarea dosarelor de despăgubire care nu ține cont de dispozițiile art. 32 din Legea 165/2013 care obligă CNCI să acorde un termen de 120 de zile persoanelor ce se consideră îndreptățite a completa dosarul de despăgubire, astfel că executarea hotărârii judecătorești nu poate fi făcută în termenul general de 30 de zile, decât în condițiile în care termenele prev. de art. 32 nu sunt respectate.
La termenul de judecată din 09.11.2015, recurenta-reclamantă a depus cerere de renunțare la judecata acțiunii în ceea ce privește dosarul administrativ nr._/CC.
Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată, atât prin prisma motivelor de recurs invocate cât și în limitele prevăzute de art. 3041 C.pr.civ., Curtea reține următoarele:
În ceea ce privește recursul declarat de recurenta-reclamantă M. M., Curtea apreciază că este nefondat întrucât instanța de fond nu putea obliga pârâta C. Națională pentru Compensarea Imobilelor să dispună restituirea în natură a imobilului în condițiile în care această autoritate nu are competența de a dispune restituirea în natură a imobilelor, competență ce aparține entității învestite cu soluționarea notificărilor de restituire.
Astfel, potrivit art. 16 din Legea 165/2013, invocat de recurentă, „cererile de restituire care nu pot fi soluționate prin restituire în natură la nivelul entităților învestite de lege se soluționează prin acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte, care se determină potrivit art. 21 alin. (6) și (7)”.
Textul de mai sus se referă la entitățile care au competența de a dispune restituirea în natură, ci nu la CNCI care doar validează/invalidează deciziile emise de entitățile învestite de lege ce conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii și dispune emiterea deciziilor de compensare a imobilelor, astfel cum rezultă din art. 17 alin. 1 din Legea 165/2013.
Mai mult, chiar articolele la care face trimite recurenta, și anume art. 5 și urm. din Legea 165/2013 se referă la alte autorități (în special la Comisiile de fond funciar), ci nu la C. Națională pentru Compensarea Imobilelor.
De altfel, obligațiile stabilite de instanța de fond în sarcina CNCI sunt chiar cele menționate de legiuitor în cuprinsul art. 21 din Legea 165/2013 care reglementează aspectele principale ale procedurii de soluționare a dosarelor de despăgubiri de către CNCI.
În ceea ce privește recursul declarat de recurenta-pârâta CNCI, Curtea reține următoarele:
Referitor la dosarul de despăgubiri nr._/CC, Curtea apreciază că este nefondată critica recurentei-pârâte privind încălcarea principiului constituțional al egalității de șanse și tratament întrucât instanța de fond nu a dispus ca dosarul reclamantei să fie soluționat cu prioritate față de dosarele înregistrate anterior, ci a analizat doar situația concretă a acestui dosar, reținând corect că dosarul reclamantei nu a fost soluționat într-un termen rezonabil, în condițiile în care acesta a fost înregistrat la pârâtă încă din anul 2010.
De altfel, chiar Curtea Constituțională, în Decizia nr. 269/07.05.2014, publicată în M. Of. nr. 513/09.07.2014, a constatat că prevederile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 (care instituiau noi termene pentru soluționarea dosarelor și la aplicarea cărora s-ar ajunge dacă am admite raționamentul recurentei-pârâte) sunt constituționale în măsura în care termenele prevăzute la art. 34 alin. (1) din aceeași lege nu se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii.
În motivarea Deciziei, Curtea Constituțională a reținut că pentru a contracara riscul apariției unui „dezechilibru procesual și pentru a conferi, în același timp, eficacitate măsurilor de finalizare a procesului de restituire a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, instanța de contencios administrativ sesizată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 va trebui să pronunțe - în acord cu dispozițiile art. 18 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 care precizează soluțiile pe care le poate da instanța - o hotărâre prin care să instituie în sarcina Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor obligația de a verifica existența dreptului de proprietate asupra imobilului revendicat, de a aprecia cu privire la întinderea acestuia și de a evalua despăgubirile cuvenite în cazul în care, după examinarea dosarului, aceasta ajunge la concluzia că solicitantul este titularul dreptului de proprietate, precum și de a emite decizia de compensare în puncte a acestora”.
Având în vedere cele arătate mai sus precum și faptul că dosarul de despăgubiri nr._/CC este înregistrat încă din anul 2010 iar până în prezent nu a fost soluționat, Curtea apreciază ca fiind legală și temeinică soluția instanței de fond de obligare a pârâtei la soluționarea dosarului de despăgubiri al reclamantei.
În schimb, Curtea apreciază ca întemeiată critica recurentei pârâte privind termenul de 30 zile stabilit de instanța de fond în care pârâta trebuie să soluționeze dosarul de despăgubiri al reclamantei, întrucât acest termen scurt nu ține cont de procedurile ce trebuie derulate potrivit Legii 165/2013 ce se finalizează fie prin emiterea deciziei de compensare fie prin decizia de invalidare, și care, în mod obiectiv nu pot fi realizate într-un termen de doar 30 zile.
Astfel, procedura reglementată de Legea 165/2013 presupune o verificare a dosarelor din punctul de vedere al existenței dreptului persoanei care se consideră îndreptățită la măsuri reparatorii, cu posibilitatea de a se solicita completarea dosarelor și cu acordarea unui termen pentru a se completa dosarele, urmată apoi de evaluarea imobilului prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Având în vedere aceste proceduri ce trebuie desfășurate de pârâtă, precum și numărul mare de cauze aflate pe rolul acesteia, Curtea va stabili un termen de nouă luni de la data pronunțării prezentei decizii, în care pârâta să-și execute obligația stabilită de instanța de fond.
Față de considerentele de mai sus, în baza art. 312 alin. 1-3 coroborat cu art. 304 pct. 9 și art. 3041 din Codul de procedură civilă, Curtea va admite recursul formulat de CNCI și va modifica, în parte sentința recurată, în sensul că obligațiile stabilite prin dispozitivul sentinței recurate vor fi executate în termen de 9 (nouă) luni de la data pronunțării prezentei decizii, în ceea ce privește dosarul administrativ nr._/CC.
În ceea ce privește dosarul administrativ nr._/CC, având în vedere manifestarea de voință exprimată de recurenta-reclamantă în sensul renunțării la judecată, Curtea urmează să ia act de această manifestare de voință.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta – reclamantă M. M. împotriva sentinței civile nr. 1302/23.02.2015 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ .
Admite recursul formulat de recurenta – pârâtă C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR împotriva sentinței civile nr. 1302/23.02.2015 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal.
Modifică în parte sentința recurată în sensul că obligațiile stabilite prin dispozitivul sentinței recurate vor fi executate în termen de 9 (nouă) luni de la data pronunțării prezentei decizii, în ceea ce privește dosarul administrativ nr._/CC.
Ia act de renunțarea reclamantei la judecarea capătului de cerere privind dosarul administrativ nr._/CC.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11.01.2016.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. P. I. C. G. C. M. F.
GREFIER,
C. M.
Red./Dact. GIC – 2 ex.
Jud.fond C. A. B.
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 132/2016. Curtea de... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 451/2016.... → |
|---|
