Pretentii. Decizia nr. 145/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 145/2016 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 18-01-2016 în dosarul nr. 145/2016
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 145
Ședința publică de la 18.01.2016
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - D. M. D.
JUDECĂTOR - R. M. C.
JUDECĂTOR - C. P.
GREFIER - M. G.
Pe rol fiind recursul formulat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA SECTOR 1 A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, reprezentată prin DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI împotriva sentinței nr. 5172/10.07.2015 pronunțate de Tribunalul București-Secția a II-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant M. G., și cu intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, în cauza având ca obiect având ca obiect refuz restituire taxă pe poluare.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că, la data de 08.12.2015, respectiv la 14.12.2015, prin serviciul registratură, numita S. G. a depus la dosar o copie certificată pentru conformitate cu originalul a contractului de vânzare drepturi litigioase încheiat între aceasta, în calitate de cumpărător, și intimatul-reclamant M. G., în calitate de vânzător, solicitând în acest sens introducerea sa în cauză, în calitate de intimată, ca urmare a transmiterii calității procesuale pasive; precum și o cerere prin care a solicitat judecata în lipsă, conform art. 411 din Codul de procedură civilă, după care:
Curtea constată că în cauză operează o transmitere convențională a calității procesuale pasive în baza contractului de vânzare a drepturilor litigioase încheiate între intimatul-reclamant M. G. și dna S. G., acesta din urmă urmând a fi introdusă în cauză în calitate de succesor cu titlu particular a intimatului-reclamant, sens în care se va rectifica citativul.
Nefiind cereri prealabile formulate, excepții invocate sau probe de administrat, Curtea constată cererea de recurs în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul M. G., în contradictoriu cu pârâtele Administratia Finantelor Publice Sector 1 și chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu, a solicitat restituirea sumei de 8454 lei reprezentând disponibil din taxe pentru emisii poluante și obligarea pârâtei la plata dobânzii legale de la data plății până la restituirea efectivă. S-au solicitat cheltuielile de judecată.
Prin Sentința civilă nr. 5172 din 10.07.2015, Tribunalul București a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Sector 1 a Finanțelor Publice, a admis acțiunea a obligat pârâta Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice la plata către reclamant a sumei de 8454 lei cu titlu de taxă poluare reactualizată cu dobânda legală de la data de 12.12.2008 reprezentând data plății pana la data restituirii efective, a admis cererea de chemare în garanție formulată de Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice, a obligat chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu, să achite pârâtei Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice suma de 8454 lei la plata căreia a fost obligată pârâta Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice către reclamant, reactualizată cu dobânda legală de la data de 12.12.2008 reprezentând data plății pana la data restituirii efective și a obligat pârâta la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxa de timbru.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice București, în reprezentarea pârâtei Administrației Sector 1 a Finanțelor Publice.
În motivare, recxurenta a arătat că hotărârea prin care a fost admisă cererea reclamantului este netemeinică și nelegală fiind dată cu incalcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material (art. 488 pct. 8 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila)
A susținut că, din interpretarea dispozițiilor art.5 alin 4 din OUG 50/2008, rezultă fără dubiu că prin plata taxei pe poluare, de către reclamant, se naște un raport juridic direct între plătitorul taxei și Administrația F. pentru Mediu, și nu între acesta și Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice, nici această instituție și nici bugetul general consolidat al statului nefiind titular al contului deschis la Trezoreria Statului.
De asemenea, HG nr.686/2008, actul normativ în baza căruia a fost achitată taxa de poluare de către petent, arata și expune pe larg, în cadrul art.3 alin.5-8, modalitatea în care se transfera suma incasata cu titlu de taxa de poluare de către Trezoreria Statului către destinatarul acestei taxe de poluare - Administrația F. Pentru Mediu.
Pentru considerentele expuse mai sus, a solicitat sa se constatate nelegalitatea Sentinței civile nr. 5172/ 10.07.2015 și pe cale de consecința sa se modifice sentința atacată, în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a Administrației Sector 1 a Finanțelor Publice.
În ceea ce privește fondul cauzei, recurenta a arătat ca O.U.G. nr. 50/2008 stabilește, potrivit dispozițiilor art. 1, cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, iar potrivit dispozițiilor art. 4, obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România.
Apreciază că în speță nu sunt încălcate dispozițiile art. 110 din Tratatul de instituire a Comunităților Europene.
Astfel, potrivit dispozițiilor enunțate anterior, nici un stat membru nu supune, direct sau indirect, produsele altor țări membre ale Comunității unor impozite interne de orice natură, superioare celor care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Taxa de poluare a intrat în vigoare incepand cu data de 1 iulie 2008, prin O.U.G. nr.50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, la data intrării ei în vigoare abrogandu-se art.214A1- 214A3 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.
În condițiile desființării frontierelor vamale cu statele membre ale Uniunii Europene, metodologia de calcul a accizelor devenea inaplicabila, fapt ce a condus la reașezarea acestei metodologii și introducerea ei în Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, prin art. I pct. 202 din Legea nr. 343/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003.
Odată cu reașezarea metodologiei de calcul s-a avut în vedere și eliminarea reglementarilor privind inmatricularea autoturismelor potrivit cărora pana la 31 decembrie 2006 nu se înmatriculau în România autoturismele a căror vechime depășea 8 ani și care aveau o norma de poluare inferioara normei EURO 3. În aceasta situație a fost necesar a se intreprinde unele masuri pentru evitarea introducerii în România a unui număr exagerat de autoturisme vechi cu grad ridicat de poluare. Neluarea unor masuri corespunzătoare în acest sens, ar fi avut drept consecința transformarea în deșeuri a autovehiculelor second-hand la scurt timp de la introducerea acestora în România, tara urmând sa suporte costurile aferente reciclărilor, în locul tarilor de unde au fost achiziționate autovehiculele respective.
Recurenta a arătat ca legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului, insa autoritățile naționale au competenta de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte.
Apreciază că nu sunt incidente în cauza prevederile art. 110 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, intrucat taxa de poluare urmează a fi plătită, conform art. 4 din OUG nr.50/2008, cu modificările și completările ulterioare, cu ocazia primei inmatriculari a unui autovehicul în România și la repunerea în circulație a unui autovehicul dupa incetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire la art. 3 și art. 9.
Totodată, în speța de fata, intimatul-reclamant nu se încadrează nici în situațiile de excepție prevăzute de art.3 alin. 2 din OUG nr.50/2008, și, ca atare, obligația de plata a taxei de poluare ii revine ca fiind legal datorata.
Prin urmare, dispozițiile art. 90 din Tratatul privind instituirea Comunității Europene devenit art.110 dupa consolidarea tratatului au în vedere reglementarea unor limitări ale drepturilor statelor de a introduce pentru produse comunitare impozite mai mari decât pentru produsele interne.
În același sens, a menționat ca potrivit jurisprudentei Comunității Europene, art. 110 din Tratatul privind instituirea Comunității Europene la care se face referire, este incalcat atunci cand taxa aplicata produselor importate și taxa aplicata produselor naționale similare sunt calculate pe baza unor criterii diferite. Astfel, atat tratatul menționat mai sus, cat și alte acte adoptate de instituții și organe ale Uniunii Europene, cum ar fi Directiva a șasea (Directiva 77/388/CE) nu interzic perceperea unei taxe precum taxa speciala pentru autoturisme și autovehicule, ci doar nasc discuții cu privire la modul de calcul al acestei taxe.
De asemenea, a precizat ca principiul "poluatorul plătește", pe care se bazează și instituirea taxei de poluare, este un principiu acceptat la nivelul Uniunii Europene.
Potrivit recurentei, de esența taxelor cu efect echivalent taxelor vamale este discriminarea sau nu a unor mărfuri naționale sau străine pentru ca acestea trec o frontiera, în cazul taxei speciale pentru prima inmatriculare a autovehiculului în România aceasta discriminare nefiind fundamentata prin nici un argument de către reclamanta.
Așadar, taxa se aplica tuturor autovehiculelor care nu au mai fost înmatriculate în România, fie romanești, fie străine. Prin modificările aduse Codului fiscal de către Legea nr. 343/2006 s-a respectat principiul neretroactiovitatii legii, întrucât aceste acte normative nu puteau dispune referitor la autovehiculele anterior înmatriculate în România. În acest caz, legislația arătata se aplica, iar taxa este perceputa, pentru o prima înregistrare a autovehiculului în tara și pentru utilizarea pe teritoriul statului și nu pentru ca acesta tranzitează o frontiera.
În aceeași ordine de idei, a învederat instanței ca la data de 26.06.2009, Comisia Europeana a emis o scrisoare de punere în întârziere prin care insista ca România sa modifice aceste prevederi controversate.
La data de 28.09.2009, autoritățile romane au răspuns printr-o scrisoare în care isi exprimau poziția fata de chestiunea în discuții și, la data de 12.01.2010, au informat comisia cu privire la existenta OUG nr. 117/2009 de abrogare, cu începere de la 01.01.2010, a scutirii acordate în temeiul OUG nr. 218/2008.
În acest context, departamentul responsabil al Comisiei Europene este de parare ca autoritățile romane au luat masurile necesare pentru a asigura respectarea legislației comunitare și, în momentul de fata, legislația romana privind taxa de inmatriculare a autovehiculelor este conforma cu art. 110 din TFUE.
Acesta a fost motivul pentru care, departamentul responsabil va propune comisiei clasarea cazului, ceea ce s-a publicat în Jurnalul Oficial al U.E. nr. C29/8 din 05.02.2010.
Prin urmare, existenta unei taxe de poluare nu este contrara dispozițiilor comunitare, nefiind deci motive temeinice pentru a dispune restituirea sumei reprezentând taxa de poluare.
În ceea ce privește capătul de cerere prin care se solicita restituirea sumei reprezentând taxa de poluare, a susținut că din interpretarea prevederilor art. 8 și art.9 din OUG nr.50/2008, pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, cu modificările și completările ulterioare, rezulta fara dubii ca intimatul- reclamant nu se regăsește în niciuna din aceste ipoteze, motiv pentru care taxa de poluare achitata de reclamant este legal datorata, cu consecința respingerii acțiunii ca neîntemeiata.
Referitor la obligarea paratei AFP Sector 1 la plata dobânzii fiscale, recurenta a arătat că potrivit art. 124 alin. 1 din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu completările și modificările ulterioare, "Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobânda din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art.117 alin.2 sau la art. 70, dupa caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor". Astfel, nici una dintre condiții nu este îndeplinita în cauza, respectiv cererea nu a fost adresata organului fiscal, ci direct instanței de judecata, iar instanța nu s-a pronunțat pe capătul de cerere principal, neexistand nici titlul de creanța. Prin urmare, solicitarea de acordare a dobânzii fiscale pe calea prezentei acțiuni este inadmisibila.
De asemenea a arătat ca, solicitarea de dobânzi fiind un capăt de cerere accesoriu primului capăt se impune respingerea lui ca neîntemeiat și, în plus, se poate observa ca în mod greșit a fost solicitata obligarea paratelor la plata accesoriilor atat timp cat reclamanta, nu a făcut dovada producerii unui prejudiciu, aceasta taxa de poluare fiind plătită, în baza unui temei legal.
Cu privire la cheltuielile de judecată în suma de 300 lei, recurenta a învederat faptul ca, în conformitate cu dispozițiile art. 453 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila, partea care a pierdut procesul poate fi obligata sa suporte cheltuielile ocazionate de proces, insa, prin aceasta, trebuie ca partea care a pierdut procesul sa se afle în culpa procesuala, sau, prin atitudinea sa în cursul derulării procesului, sa fi determinat aceste cheltuieli.
O alta condiție care trebuie indeplinita pentru a se acorda cheltuielile de judecata, este ca partea care le solicita sa fi câștigat în mod irevocabil procesul, ori în situația de fata nu se incadrează în aceasta categorie.
De asemenea, nici aspecte privind reaua credința, comportarea neglijenta sau exercitarea abuziva a drepturilor procesuale nu pot fi reținute în sarcina sa pentru a fi obligată la plata cheltuielilor de judecata.
În ceea ce privește obligația plații cheltuielilor de judecata reprezentând taxa de timbru și timbru judiciar, a arătat că nu poate fi indeplinita intrucat potrivit art. 45 alin.(1) lit.f) din O.U.G. nr. 80/2013, "sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie, dupa caz, integral, parțial sau proporțional, la cererea petiționarului, în următoarele situații: când contestația la executare a fost admisa, iar hotărârea a rămas definitiva.."
În cazul în care instituția noastră nu ar formula prezentul recurs și s-ar conforma hotărârii instanței de fond, reclamantul, dupa rămânerea irevocabila a hotărârii pronunțate, ar beneficia, la cerere și de restituirea taxei de timbru, imbogatindu-se fără just temei.
Dupa obținerea sumei restituita de către DITL Sector 1, reclamantul s-ar putea îndrepta și împotriva instituției prin punerea în executare silita a hotărârii instanței de fond și astfel ar obține inca o data aceeași suma, imbogatindu-se fara justa cauza.
În drept, recurenta a ionvocat dispozițiile O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala, cu modificările și completările ulterioare, pe Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, privind Contenciosul administrativ, Legea nr. 571/2003 cu modificările și completările ulterioare privind Codul fiscal, OUG nr. 50/2008, Tratatul CE, Tratatul CEEA Tratatul de aderare . României și Bulgariei.
Examinând recursul declarat, pe baza motivelor invocate și în conformitate cu dispozițiile art. 488 C.pr.civ., Curtea reține că acesta este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în cele ce urmează:
În ce privește faptul că recurenta a fost obligată la restituirea taxei deși aceasta se face venit la bugetul F. pentru mediu gestionat de Administrația F. pentru Mediu, Curtea reține că raportul juridic dedus judecății constă în pretenția intimatului-reclamant de a i se restitui taxa pe poluare încasată de AFP sector 1, organ căruia i s-a adresat anterior sesizării instanței cu o cerere de restituire formulată în temeiul art. 117 alin. 1 C.pr.fiscală, cerere respinsă de recurenta-pârâtă.
Având în vedere obiectul litigiului, precum și dispozițiile potrivit cărorastabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de către contribuabili, se realizează de către autoritatea fiscală competentă, potrivit prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Curtea reține că există identitate între persoana pârâtei și cel obligat în raportul juridic dedus judecății, AFP sector 1 fiind cea care nu doar a stabilit, ci a și încasat, prin unitățile Trezoreriei Statului, taxa a cărei restituire se solicită. Împrejurarea că, potrivit art. 1 alin. 1 din OUG nr. 50/2008, după colectare, taxa în discuție se face venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, nu poate conduce la concluzia că autoritățile fiscale care calculează și impun plata taxei pe poluare nu pot fi obligate la restituirea acesteia, reclamantului neputând să-i fie opusă relația subsecventă dintre recurentă și Administrația F. pentru Mediu, întrucât contribuabilul are un raport juridic cu instituția care i-a impus taxa pe poluare, care a încasat-o și, ulterior, i-a refuzat restituirea acesteia, independent de destinația bugetară a sumelor colectate cu acest titlu.
Prin urmare, soluția instanței de fond de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a AFP sector 1 este legală și temeinică.
Pe fond, Curtea constată că problema controversată în speță o reprezintă compatibilitatea reglementării taxei pe poluare instituită prin OUG nr. 50/2008 cu dreptul european, mai exact cu prevederile art. 110 TFUE (90 TCE).
Sub acest aspect, se constată că problema compatibilității reglementării taxei pe poluare prevăzută de OUG nr. 50/2008 cu dreptul european a făcut obiectul sesizării Curții de Justiție a Uniunii Europene, în procedura trimiterii preliminare, instanțele române cerând Curții să stabilească dacă articolul 90 TCE se opune unui regim de impozitare precum cel instituit prin OUG nr. 50/2008.
CJUE s-a pronunțat în cauza T., având în vedere doar varianta inițială a OUG nr. 50/2008, și ulterior în cauza N., asupra variantelor ulterioare ale ordonanței, statuând că „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Din considerentele hotărârilor CJUE rezultă raționamentul ce trebuie aplicat pentru a se stabili compatibilitatea reglementării interne cu prevederile art. 110 TFUE (90 TCE).
CJUE a stabilit că o taxă precum cea pe poluare instituită prin OUG nr. 50/2008 constituie un impozit intern ce intră sub incidența art. 110 TFUE și a reamintit scopul acestui articol, acela de asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre, garantând astfel neutralitatea deplină a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import.
În acest sens, un impozit intern poate fi nu doar direct discriminatoriu, ci și indirect discriminatoriu, prin efectele pe care le produce. Faptul că taxa pe poluare se aplică tuturor autoturismelor la momentul înmatriculării în România, indiferent de proveniență sau de vechime, demonstrează doar că regimul de impozitare instituit prin OUG nr. 50/2008 nu este direct discriminatoriu, rămânând de verificat dacă taxa în discuție creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național.
Spre deosebire de jurisprudența sa anterioară în materia impozitelor pe vehicule, în cauzele T. și N. CJUE a aplicat testul neutralității taxei nu doar în raport cu vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008, ci și în raport cu vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008, reținând că ambele categorii de vehicule reprezintă produse similare vehiculelor de ocazie importate dintr-un alt stat membru.
Astfel, Curtea a procedat la o analiză a măsurii în doi pași, sau din două perspective: deprecierea vehiculului și valoarea taxei.
Într-o primă fază(pct. 38-47 din considerentele hotărârii T.), Curtea aplică testul comparației cu valoarea reziduală a taxei încorporate în vehiculul național similar. Produsul național similar cu care se face comparația îl reprezintă vehiculele de ocazie importate anterior, dar înmatriculate tot în perioada de aplicare a OUG 50/2008, și deci supuse aceluiași regim de taxare. Rezultatul acestei analize este că, în sine, din punct de vedere al criteriilor pe care este bazat, menite să stabilească deprecierea, regimul de impozitare instituit prin OUG 50/2008 este legal din perspectiva art. 110 TFUE.
Curtea nu se oprește însă aici, ci trece la o a doua fază(pct. 48-61), în care produsul național similar cu care continuă comparația îl reprezintă vehiculele de ocazie importate anterior și înmatriculate înainte de aplicarea OUG 50/2008, adică înainte de 01.07.2008, deci nesupuse taxei instituite de aceasta. În mod evident testul nu mai poate fi cel al comparației cu valoarea reziduală. Curtea aplică criteriul efectului descurajant al taxei asupra importurilor. Rezultatul acestei analize este că taxa este indirect discriminatorie și deci nelegală din perspectiva art. 110 TFUE, dacă prin valoarea sa descurajează importurile fără a descuraja și cumpărarea de vehicule naționale similare.
Având în vedere raționamentul CJUE, se constată că împrejurarea că la calcularea valorii taxei pe poluare se ia în considerare deprecierea autoturismului nu este relevantă decât din perspectiva verificării neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate anterior pe teritoriul național și supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008.
Acest criteriu nu mai poate fi însă aplicat în cazul vehiculelor similare înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008, care nu au fost supuse cu ocazia înmatriculării, și nici ulterior, unei taxe echivalente, astfel că în valoarea lor de piață nu este încorporată valoarea reziduală a unei asemenea taxe.
CJUE a statuat că, deși articolul 110 TFUE nu urmărește să împiedice un stat membru să introducă impozite noi sau să modifice cota ori baza impozabilă a impozitelor existente, competența statelor membre de a stabili noi taxe nu este nelimitată, iar interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale.
În cauzele T. și N., CJUE a reținut că OUG nr. 50/2008, în toate versiunile sale, instituie un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr‑o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală, stabilind totodată că obiectivul protecției mediului nu poate fi invocat pentru a justifica o asemenea reglementare, întrucât acest obiectiv ar putea fi realizat mai complet și mai coerent prin aplicarea unei taxe anuale rutiere tuturor vehiculelor puse în circulație în România, care nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește (pct. 60 din considerentele hotărârii T., 27-28 din considerentele hotărârii N.).
Rezultă așadar că reglementarea taxei pe poluare instituită prin OUG nr. 50/2008 are caracter indirect discriminatoriu, favorizând piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul celor importate, și contravine din acest motiv, art. 110 TFUE.
În opinia Curții, odată reținut faptul că norma internă care reglementează taxa pentru emisii poluante este contrară Tratatului, se impune ca judecătorul național să o înlăture în totalitate de la aplicare, cu consecința restituirii integrale a taxei percepute în temeiul acesteia.
Recurenta nu a invocat argumente care să conducă la o concluzie diferită sub acest aspect, iar susținerile din cuprinsul motivelor de recurs nu pot fi primite, în condițiile în care, în aplicarea principiului supremației dreptului comunitar, nu doar instanțele naționale, ci și celelalte autorități ale statelor membre sunt obligate să asigure prevalența dreptului european și să înlăture de la aplicare norma internă incompatibilă cu acesta, lăsând-o neaplicată.
Pentru toate aceste considerente, Curtea constată că în mod corect prima instanță a reținut că taxa pe poluare achitată de intimat contravine dreptului european, fiind percepută în mod nelegal, astfel că se impune restituirea sa.
Recurenta-pârâtă a criticat și obligația accesorie instituită în sarcina sa, de plată a dobânzii legale aferente taxei prelevate cu încălcarea dreptului european, susținând că în cauză se aplică dispozițiile art. 124 alin. 1 teza finală C.pr.fiscală, potrivit cărora acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.
Sub acest aspect, Curtea reține că, întrucât în speță recurenta-pârâtă a refuzat restituirea taxei, refuz contestat de intimatul-reclamant în contencios administrativ, solicitarea de obligare a organului fiscal la plata dobânzilor aferente debitului principal, cu titlul de despăgubire pentru prejudiciul cauzat, este admisibilă în raport de dispozițiile art. 18 alin. 3 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora „instanța va hotărî și asupra despăgubirilor pentru daunele materiale și morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru”, chiar dacă cererea a fost adresată direct instanței, criticile recurentei-pârâte în acest sens fiind neîntemeiate.
În același sens, Curtea reține că, prin hotărârea din 18.04.2013 pronunțată în cauza C-565/11 I., CJUE a statuat, cu referire la dispozițiile art. 124 alin. 1 C.pr.fiscală, că „Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe”, stabilind că pentru sumele prelevate cu încălcarea dreptului european statul datorează dobânzi din momentul încasării.
Prin urmare, faptul generator de prejudiciu îl constituie chiar prelevarea taxei pe poluare cu încălcarea dreptului Uniunii, iar nu refuzul organului fiscal de restituire a taxei la solicitarea contribuabilului, interpretarea CJUE impunându-se ca un argument al admisibilității solicitării de acordare a dobânzii legale.
În ceea ce privește critica referitoare la obligarea recurentei-pârâte de către instanța de fond la plata cheltuielilor de judecată, Curtea constată că este neîntemeiată, întrucât, soluția este legală și temeinică, în raport de dispozițiile art. 453 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora partea care pierde procesul va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
Se impune precizarea că singura condiție care trebuie îndeplinită pentru obligarea la plata cheltuielilor de judecată este aceea de a fi pierdut procesul, neavând relevanță aspectele învederate de recurentă cu privire la reaua-credință, comportarea neglijentă sau exercitare abuzivă a drepturilor procesuale.
Având în vedere că, în faza judecății de fond, recurenta-pârâtă a căzut în pretenții, în mod legal și temeinic, Tribunalul a obligat-o la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă, obligația de a suporta cheltuielile de judecată avansate de reclamantă revenind părții care a pierdut procesul și fiind întemeiată exclusiv pe culpa procesuală.
Dispozițiile art. 45 din OUG nr. 80/2013 invocate de recurentă nu au aplicabilitate în cazul de față, întrucât se referă la o altă ipoteză decât cea în care obligația de restituire este grefată pe culpa procesuală, așa cum se întâmplă în cauza dedusă judecății.
Pentru toate aceste considerente, sentința recurată fiind legală și temeinică, în baza art. 496 C.pr.civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA SECTOR 1 A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, reprezentată prin DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, cu sediul în București, Speranței, nr. 40, sector 2, împotriva sentinței nr. 5172/10.07.2015 pronunțate de Tribunalul București-Secția a II-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-reclamanți M. G., cu sediul în București, Faurei, nr. 1, ., ., sector 1, și S. G. (în calitate de succesor cu titlu particular a intimatului-reclamant), cu sediul în București, ., ., ., sector 2, și cu intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 294, corp A, sector 6, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 18 ianuarie 2016.
Președinte Judecător Judecător
D. M. DrăghiciRaluca M. CîrjanCorina P.
Grefier
M. G.
Red/thred. jud. PC/6 ex/ 2015.
Jud. fond: C. A. B.-Tribunalul București-Secția a II-a contencios administrativ și fiscal.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 317/2016.... | Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 120/2016. Curtea... → |
|---|
