Pretentii. Decizia nr. 156/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 156/2016 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 20-01-2016 în dosarul nr. 156/2016
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 156
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 20.01.2016
CURTEA CONSTITUITĂ DIN :
PREȘEDINTE: A. M.
JUDECĂTOR: M. M. P.
JUDECĂTOR: M. D.
GREFIER: R. B.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurenta – reclamantă S.C. V. C. S.R.L., în contradictoriu cu intimata – pârâtă Direcția de I. și Taxe Locale Sector 3, împotriva Sentinței civile nr. 1574 din data 04.03.2015 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a (fosta Secție a IX-a) C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică, la strigarea cauzei, la ordine, se prezintă recurenta – reclamantă S.C. V. C. S.R.L., prin avocat Jirloianu D., cu împuternicire avocațială ._/2015 din 19.05.2015 la fila 14 din dosar, lipsă fiind intimata – pârâtă Direcția de I. și Taxe Locale Sector 3.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Recurenta – reclamantă S.C. V. C. S.R.L., prin avocat, arată că nu are cereri prealabile de formulat sau probe de administrat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cererea în stare de judecată și acordă cuvântul recurentei – reclamante pe recurs.
Recurenta – reclamantă S.C. V. C. S.R.L., prin avocat, solicită să se admită recursul, așa cum a fost formulat. Apreciază că instanța de fond, în mod greșit, și-a întemeiat sentința doar făcând aplicarea dispozițiilor Legii privind monumentele istorice. Consideră că aceste dispoziții ale Legii privind monumentele istorice ar fi trebuit coroborate și cu prevederile din Codul fiscal, unde nu se face distincție între monumentele istorice și se prevede faptul că toate beneficiază de scutirea impozitelor, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
Curtea rămâne în pronunțare pe cererea de recurs.
După reținerea cererii spre soluționare se prezintă domnul A. M., consilier juridic al intimatei - pârâte.
CURTEA,
Deliberând asupra cererii de recurs de față, reține următoarele :
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București- Secția a II-a (fosta Secție a IX-a) C. Administrativ și Fiscal sub nr._, reclamanta ..(V. C.) in contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA DE I. SI TAXE LOCALE SECTOR 3 BUCUREȘTI a solicitat instanței anularea Deciziei de soluționare nr. 8656 /25.03.2013 a contestației depuse de către V. C. împotriva Raportului privind inspecția fiscala Nr._ /02.07.2012 emis de Direcția I. si Taxe Locale Sector 3 (DITL S3), decizie comunicata către V. in data de 08.04.2013; restituirea sumelor plătite de V. C. in contul DITL S3, in perioada 2007-_, cu titlu de impozit /taxa pe clădire, in cuantum de 614 456,70 lei actualizata cu dobânda legala; precum și cheltuieli de judecata reprezentând taxa de timbru si onorariu avocat.
In drept, își întemeiază prezenta pe dispozițiile Legii nr.554/2004 a contenciosului
administrativ(art.8,art.11alin.1).
Pârâta DIRECȚIA DE I. SI TAXE LOCALE SECTOR 3 BUCUREȘTI a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației formulata de . ca neîntemeiata.
Reclamanta ..(V. C.) a depus la dosarul cauzei răspuns la întâmpinarea depusa de Direcția de I. si Taxe Locale sector 3 București, prin care a solicitat respingerea susținerilor pârâtei.
Prin sentința civilă nr. 1574 din data 04.03.2015 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a (fosta Secție a IX-a) C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ , a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantă.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta V. C. SRL, prin care a solicitat casarea hotărârii, pentru următoarele motive:
Instanța de fond a apreciat greșit materialul probator si a făcut aplicarea greșita a normelor de drept (art 488 alin 1 pct 8 NCPC). Astfel, instanța de judecata in mod greșit a respins cererea întemeindu-si soluția doar pe dispozițiile legii nr.422/2001 (legea speciala) privind protejarea monumentelor istorice. Pentru aspectele pe care nu le reglementează, norma speciala se completează cu normele generale in materie, iar norma generala in materie in cazul nostru este Codul fiscal.
Textul legii nr.422/2001 nu prevede nicăieri ca aceasta categorie a ansamblurilor de arhitectura nu este scutita de la plata impozitelor, ci prevede doar ce se întâmpla in cazul monumentelor istorice definite potrivit art 3 lit a), dar nu spune ce se întâmpla cu restul. Atâta timp cat legea nr.422/2001 nu prevede nimic in cazul ansamblurilor de arhitectura, nu înțelegem cum a ajuns instanța la concluzia ca ansamblurile de arhitectura nu ar fi scutite si a respins cererea doar pe acest considerent, fără a analiza întregul material probator si fără a observa si prevederile Codului fiscal.
Daca legea nu prevede nimic, instanța de judecata trebuie sa verifice daca nu cumva cererii întemeiate pe dispozițiile art. 250 alin. 1 pct. 2 din Codul Fiscal i s-ar aplica chiar textul de lege al codului fiscal. Potrivit prevederilor art. 250 alin. 1 pct. 2 din Codul Fiscal, "clădirile pentru care nu se datorează impozit sunt clădirile care, potrivit legii, sunt clasate ca monumente istorice de arhitectura.”
Mai mult decât atât, nici Normele metodologice de aplicare a legii nr. 571 /2003 privind Codul fiscal nu vin cu vreo precizare suplimentara, in sensul ca doar anumite categorii de monumente istorice scutesc pe proprietarii lor de la plata impozitului, iar alte categorii nu scutesc, nefăcând nici o distincție intre categoriile de monumente istorice.
Instanța de judecata a analizat greșit înscrisurile de la dosarul cauzei. Astfel, instanța de judecata a reținut in mod greșit faptul ca imobilul pentru care se impune scutirea de la plata impozitului nu este înscris in lista monumentelor istorice, deoarece așa ar rezulta din adresa nr. 1559 /2012 emisa de către Ministerul Culturii si Patrimoniului Cultural. Potrivit adresei nr. 1559/2012, pe care instanța își întemeiază hotărârea, imobilul din Halelor nr.5, sector 3, București, nu este înscris pe lista monumentelor Istorice aprobata prin Ordinul Ministrului Culturii si cultelor nr.2314/2004.
Recurenta a arătat că acest imobil este înscris pe aceasta lista a monumentelor istorice cu același cod de care se face vorbire si in adresa de mai sus. Aceeași instituție, Ministerul Culturii si Cultelor, in diferite perioade de timp, oferă informații contradictorii. Astfel, in anii 2005 prin adresele nr. 1475 /02.11.2005 si nr. 4772 /01.11.2005, Ministerul Culturii considera ca acest imobil este monument istoric si chiar își manifeste intenția de achiziționare si nu face nici o precizare cu privire la faptul ca imobilul nu are regim de monument istoric sau ca ar fi inclus in categoria ansamblu de arhitectura.
Mai mult decât atât, in Legea nr. 422 /2011 privind protejarea monumentelor istorice, lege in baza căreia este întocmita lista monumentelor istorice, nu se face vreo deosebire intre proprietarii de monumente istorice si cei de ansambluri, aceștia, având aceleași drepturi si obligații cu privire la construcțiile deținute, iar toate imobilele care sunt monumente istorice se înscriu pe aceeași lista.
Instanța de judecata in mod greșit a avut in vedere doar dispozițiile legii 422/2001, câtă vreme recurenta a solicitat restituirea impozitului nedatorat in temeiul dispozițiilor legii nr.571/2003 privind Codul Fiscal, iar instanța trebuia sa aibă in vedere dispozițiile Codului fiscal. Atâta timp cat Codul fiscal vine si completează după categoria monumentelor istorice si categoria monumentelor de arhitectura, nici nu era necesar a se discuta ce tip de monument istoric este imobilul in cauza, interesa doar încadrarea in categoria monumentelor istorice, iar acest aspect a fost dovedit de către reclamanta.
Recurenta solicita restituirea unui impozit achitat si nedatorat in temeiul dispozițiilor Codului Fiscal, iar instanța trebuie sa verifice temeinicia cererii cu observarea prevederilor Codului fiscal.
Instanța de judecata in mod greșit susține ca potrivit art. 41 din legea 422/2001, proprietarii imobilelor monumente istorice, definite potrivit art. 3 lit. a) sunt scutiți in totalitate de plata impozitului pe clădiri, cu excepția spatiilor in care se desfășoară activități economice sau comerciale si ca in cauza imobilului nu i se aplica aceste dispoziții legale.
Textul legii nr.422/2001 nu prevede ce se întâmpla cu celelalte categorii de monumente istorice. . la art. 3 lit. a) sunt scutite de la impozitare, dar legea nu prevede nicăieri ca ansamblurile de arhitectura nu ar fi scutite ( nu se face nici o pomenire in acest sens). Atâta timp cat Legea 422/2001 nu spune ca celelalte categorii datorează, nu precizează ce se întâmpla cu celelalte categorii, pentru a vedea ce dispoziții legale se aplica celorlalte categorii trebuie sa mergem sa vedem in completare ceea ce stabilește Codul
Fiscal, iar Codul fiscal stabilește foarte clar prin art. 250 alin. 1 pct. 2 ca si ansamblurile de arhitectura sunt scutite, iar recurenta a depus cererea de rambursare având in vedere dispozițiile codului fiscal, iar nu dispozițiile Legii nr._. Apreciază ca instanța de judecata a interpretat greșit textul de lege si in mod eronat a considerat categoria ansamblurilor de arhitectura ca nu ar fi scutita de la plata impozitelor. Atât timp cat textul legii nr.422 /2001 nu prevede ce se întâmpla cu categoria ansamblurilor de arhitectura, nu trebuie sa considere ca aceasta categorie nu ar fi scutita de la plata impozitelor. Recurenta a achitat impozitele potrivit dispozițiilor Codului fiscal, nu potrivit dispozițiilor Legii nr._ si, acum, tot in temeiul dispozițiilor Codului fiscal, a solicitat restituirea sumelor plătite cu titlu de impozit pe clădiri.
Instanța de judecata in mod greșit a considerat ca si temei al cererii prevederile Legii nr._, deși recurenta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile legii nr. 422/2001. Instanța trebuia sa analizeze cererea doar raportându-se la dispozițiile Codului fiscal, iar potrivit acestor dispoziții cererea noastră era întemeiata.
In drept, au fost invocate prev. art. 488 alin. 1 pct. 8 din Noul Cod de Procedură Civilă.
Cererea de recurs a fost timbrată cu 100 lei conform prev. art. 24 din Ordonanța de Urgență nr. 80/2013.
Intimata-pârâtă Direcția I. si Taxe Locale Sector 3 a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele:
Considera intimata că sentința pronunțata este legala si instanța de fond a apreciat si administrat in mod corect probele de la dosar aplicând prevederile legale atât in materia contenciosului administrativ Legea nr.554/2004, cit si in materie fiscala (OG 92/2003 privind Codul de procedura fiscala).
Reclamanta nu beneficiază de prevederile art. 41 din Legea nr. 422/2001 privind scutirea de la plata impozitului pe clădiri, deoarece imobilul situat la adresa ., sector 3 nu este înscris in Lista Monumentelor Istorice aprobata prin Ordinul Ministrului Culturii si Cultelor, nr. 2314/2004 cu modificările ulterioare, nu are regimul juridic de imobil clasat monument istoric si nu se înscrie in categoria de monument așa cum este definita la art. 3, lit. a din Legea nr.422/2001.
Sunt eronate aprecierile recurentei la faptul ca art.250 alin. l, pct.2 din Codul fiscal prevede scutirea de la plata impozitului pe clădiri a ansamblurilor de arhitectura. Din articolul de mai sus se înțelege in mod clar ca nu datorează impozit prin efectul legii monumentele istorice, monumentele de arhitectura si monumentele arheologice. Menționează intimata ca din adresele Ministerului Culturii si Patrimoniului N. reiese ca imobilul respectiv nu se înscrie in categoria de monument.
Pe rolul Curții Constituționale a României in dosarul 282D/2015 s-a judecat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.41 din Legea nr.422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, iar soluția curții a fost ele respingere ca neîntemeiata a excepției (Decizia nr. 505 /30 iunie 2015 a CCR). Se arată că recurenta datorează impozitul pe clădiri iar cererea de restituire a impozitelor achitate este neîntemeiata .
Intimata a solicitat judecarea cauzei conform prevederilor art. 223 alin. 3 Cod Procedura Civila.
Analizând cauza de față prin prisma motivelor de recurs invocate de recurentă, a apărărilor intimatei și a prev. art. 488 alin. 1 pct. 8 din Noul Cod de Procedură Civilă, Curtea constată următoarele:
Deși recurenta a invocat ca și temei al recursului dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 8 din Noul Cod de Procedură Civilă, aceasta face și referiri legate de greșita interpretare a materialului probator, în sensul că prima instanță ar fi analizat în mod greșit înscrisurile de la dosarul cauzei și a reținut în mod greșit că imobilul pentru care se impune scutirea de la plata impozitului nu este înscris in lista monumentelor istorice.
Curtea constată că, deși afirmația recurentei referitoare la greșita interpretare a materialului probator nu se încadrează în motivul de casare prev. de art. 488 alin. 1 pct. 8 din Noul Cod de Procedură Civilă, reținerea în sine a existenței sau nu a obligației de plată a impozitului se încadrează în motivul de casare legat de greșita interpretare a legii, astfel că va fi analizat de Curte.
Din adresa nr. 1559 /2012 emisa de către Ministerul Culturii si Patrimoniului Cultural - Direcția pentru Cultură și Patrimoniu Național a Municipiului București, rezultă că imobilul situat în ., sector 3, București nu este înscris în Lista Monumentelor Istorice aprobată prin Ordinul Ministrului Culturii și Cultelor nr. 2314/ 2004 privind aprobarea Listei monumentelor istorice actualizată publicată în Monitorul Oficial nr. 646 bis din 16 iulie 2004, dar nici în Lista Monumentelor Istorice aprobată prin Ordinul Ministrului Culturii și Patrimoniului Național nr. 2361/ 2010 privind modificarea anexei nr, 1 la Ordinul Ministrului Culturii și Cultelor nr. 2314/ 2004, publicat în Monitorul Oficial nr. 670 bis din 1 octombrie 2010.
Imobilul în litigiu nu are regim juridic de imobil clasat monument istoric și nu se înscrie în categoria de monument, astfel cum aceasta este definită la art. 3 lit. a.
Imobilul se află în ansamblul de arhitectură „. cum această categorie de monumente istorice este definită de art. 3 lit. b din Legea nr. 422/ 2001 privind protejarea monumentelor istorice, în forma în vigoare la data de 10.04.2006: „ansamblu - grup coerent din punct de vedere cultural, istoric, arhitectural, urbanistic ori muzeistic de construcții urbane sau rurale care împreună cu terenul aferent formează o unitate delimitată topografic ce constituie o mărturie cultural-istorică semnificativă din punct de vedere arhitectural, urbanistic, arheologic, istoric, artistic, etnografic, religios, social, științific sau tehnic.”
Conform prev. art. 42 alin. 1 din aceeași lege, în forma în vigoare la data achiziționării de către recurenta-reclamantă a imobilului, „proprietarii de monumente istorice sunt scutiți în totalitate de plata impozitului pe clădirile care sunt monumente istorice, cu excepția spațiilor în care se desfășoară activități economice sau comerciale, potrivit legii.”
Curtea constată că în mod corect a reținut prima instanță faptul că imobilul nu se califică potrivit legii ca fiind monument istoric, deoarece în cuprinsul adresei nr. 4772/2005 se stipulează în mod expres că este vorba despre o eroare, Primăria făcând confuzie între două imobile învecinate, iar în cuprinsul adresei nr. 1475/ 2.11.2005, se arată că ministerul nu își rezervă dreptul de preemțiune la înstrăinarea imobilului respectiv. Chiar dacă în mod eronat a fost urmată procedura de respectare a dreptului de preempțiune al statului, procedură ce se aplica numai monumentelor istorice, aceasta nu determină automat caracterul de monument istoric al imobilului.
Prin adresa nr.1559/31.10.2012 emisă de Ministerul Culturii și Cultelor, necontestată de recurenta-reclamantă, se certifică faptul că imobilul ce face obiectul dosarului de față nu este înscris în lista monumentelor istorice aprobată prin Ordinul Ministrului Culturii și Cultelor nr.2314/2004, actualizată și nici în lista monumentelor istorice actualizată prin Ordinul nr. 2361/2010. De asemenea, respectivul minister comunică faptul că imobilul în cauză nu are regim de imobil clasat monument istoric și nu se înscrie în categoria de monument astfel cum aceasta este definită la art.3 lit.a din Lg.422/2001, ci se înscrie în categoria definită de art.3 lit.b din același act normativ, categorie care nu este scutită de la plata impozitelor.
Prin urmare, această susținere din recurs legată de greșita calificare a imobilului ca nefiind monument istoric, este nefondată.
În ceea ce privește susținerea legată de greșita interpretare a normelor de drept, recurenta a invocat faptul că instanța în mod greșit s-a întemeiat doar pe dispozițiile Legii nr. 422/ 2001, deși în caz de tăcere a legii speciale, trebuia să aibă în vedere norma generală cuprinsă în art. 250 alin. 1 pct. 2 din Codul Fiscal.
Prin urmare, recurenta nu contestă faptul că Legea nr. 422/ 2001 scutește doar proprietarii de monumente istorice, iar nu și pe cei de ansambluri de arhitectură; simpla afirmație în sensul că legea ar privi în mod similar proprietarii de monumente istorice si pe cei de ansambluri, aceștia având aceleași drepturi si obligații cu privire la construcțiile deținute, nefiind suficientă. Orice scutire de la plata unui impozit este de strictă interpretare și aplicare, ca excepție de la regula stabilită de prev. art. 249 alin. 1 din Codul fiscal, în sensul că „orice persoană care are în proprietate o clădire situată în România datorează anual impozit pentru acea clădire, exceptând cazul în care în prezentul titlu se prevede diferit.”
Conform prev. art. 250 alin. 1 pct. 2 din Codul fiscal, în forma în vigoare la data de 10.04.2006, „(1) Impozitul pe clădiri nu se datorează pentru: (…) 2.clădirile care, potrivit legislației în vigoare, sunt considerate monumente istorice, de arhitectură sau arheologice, muzee ori case memoriale, cu excepția incintelor care sunt folosite pentru activități economice.”
Recurenta face confuzie între noțiunea de monument de arhitectură și cea de ansamblu de arhitectură.
Curtea arată că, potrivit Ordinului nr. 2682 din 13 iunie 2003privind aprobarea Normelor metodologice de clasare și evidență a monumentelor istorice, a Listei monumentelor istorice, a Fișei analitice de evidență a monumentelor istorice și a Fișei minimale de evidență a monumentelor istoric emis de Ministerul Culturii și Cultelor în temeiul prevederilor art. 11 alin. (3) din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice și ale art. 11 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 28/2001 privind organizarea și funcționarea Ministerului Culturii și Cultelor, cu modificările și completările ulterioare,Lista monumentelor istorice este structurată pe județe, iar în cadrul acestora, pe 6 categorii, în funcție de natura lor: I. Arheologie; II. Arhitectură; III. Monumente de for public; IV. Monumente memoriale/funerare.
Or, din această clasificare făcută de legiuitor, rezultă că monumentele istorice sunt de 4 subcategorii (monumente de arheologie, monumente de arhitectură, monumente de for public si monumente memoriale / funerare); monumentul de arhitectură este, deci, o subcategorie a monumentului istoric, fiind distinct de ansamblul de arhitectură, conform definițiilor de la art. 3 lit. a și b din Legea nr. 422/ 2001 (art. 3 lit. a: „monument - construcție sau parte de construcție, împreună cu instalațiile, componentele artistice, elementele de mobilare interioară sau exterioară care fac parte integrantă din acestea, precum și lucrări artistice comemorative, funerare, de for public, împreună cu terenul aferent delimitat topografic, care constituie mărturii cultural-istorice semnificative din punct de vedere arhitectural, arheologic, istoric, artistic, etnografic, religios, social, științific sau tehnic”; art. 3 lit. b: „ansamblu - grup coerent din punct de vedere cultural, istoric, arhitectural, urbanistic ori muzeistic de construcții urbane sau rurale care împreună cu terenul aferent formează o unitate delimitată topografic ce constituie o mărturie cultural-istorică semnificativă din punct de vedere arhitectural, urbanistic, arheologic, istoric, artistic, etnografic, religios, social, științific sau tehnic.”)
Astfel, din vreme ce prev. art. 250 alin. 1 pct. 2 din Codul fiscal, în forma în vigoare la data de 10.04.2006, stabilesc că impozitul pe clădiri nu se datorează pentru clădirile care, potrivit legislației în vigoare, sunt considerate monumente istorice, de arhitectură sau arheologice, muzee ori case memoriale, cu excepția incintelor care sunt folosite pentru activități economice, fără să se refere și la ansamblurile de arhitectură, rezultă că imobilul în litigiu nu se încadrează în scutire.
Curtea are în vedere ca și argument subsidiar considerentele Deciziei nr. 505/ 2015 pronunțate de Curtea Constituțională, pronunțate ca urmare a sesizării în cauza de față, prin care Curtea Constituțională a statuat că autoarea excepției pornește de la o ipoteză eronată, neținând cont de scopul Legii nr. 422/2001 care constă în identificarea și prezervarea monumentelor istorice. Având în vedere acest scop al legii, în mod justificat, textul art. 3 din Legea nr. 422/2001 enunță mai multe categorii de monumente istorice (monumentul, ansamblul și situl). Această enumerare are drept scop, așadar, stabilirea unor categorii de monumente istorice dintre care unele vor beneficia de protecție, în condițiile legii, adică în urma clasării lor în categoria monumentelor istorice protejate. În cadrul acestor categorii se regăsește și aceea a monumentului, înțeles ca o construcție sau parte dintr-o construcție, cu alte cuvinte, ca bun imobil individual. Prevederile art. 41 alin. (1) din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice care trimit la definiția monumentelor prevăzută de art. 3 lit. a) din lege reprezintă, în realitate, o aplicare a dispozițiilor art. 250 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal în ceea ce privește scutirea de la plata impozitului pentru monumentele istorice. Aceste prevederi din Codul fiscal se referă la monumentele istorice deja clasate ca atare, potrivit legii, vizând clădiri luate individual, singular, similar cu dispoziția inserată în art. 41 alin. (1) din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice. Legiuitorul a scutit de la plata impozitului numai pe proprietarii construcțiilor care intră în această categorie, opțiune care nu contravine dispozițiilor constituționale invocate de autoarea excepției de neconstituționalitate.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 496 raportat la art. 488 alin. 1 pct. 8 din Noul Cod de Procedură Civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta – reclamantă S.C. V. C. S.R.L., cu sediul procesual ales la SCA Testa, P. & Asociații, cu sediul profesional în sector 1, București, .. 42, ., în contradictoriu cu intimata – pârâtă Direcția de I. și Taxe Locale Sector 3, cu sediul în sector 3, București, .. 36, împotriva Sentinței civile nr. 1574 din data 04.03.2015 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a (fosta Secție a IX-a) C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ , ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 20.01.2016.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
A. M. M. M. P. M. D.
GREFIER
R. B.
Red./Tehnored. A.M./4 ex.
Data redactării: 15.02.2016
Sentința civilă nr. 1574 din data 04.03.2015 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a (fosta Secție a IX-a) C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._
Judecător fond: C. M. V.
lucrat 2 comunicări la data de .
semnătură grefier.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 202/2016.... | Pretentii. Decizia nr. 455/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
