Pretentii. Decizia nr. 455/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Recurenta a susținut nelegalitatea sentinței, astfel:

-instanța de fond, deși nu a fost învestită, pe calea acțiunii principale sau reconvenționale, cu soluționarea unei cereri în constatarea încetării contractului de concesiune, conform art. 9 lit.e din contract, s-a pronunțat în acest sens;

-instanța de fond nu a motivat capătul de cerere invocat și admis din oficiu, referitor la presupusa încetare de drept a contractului, prin renunțare, încălcând disp. art. 425 alin.1 lit.b NCPC.

Astfel, instanța nu a menționat motivele obiective care au împiedicat pârâta să exploateze terenul și nici nu a precizat dacă această renunțare are valoarea unui pact comisoriu de gradul IV, pentru care nu era necesară intervenția instanței de judecată.

-în ceea ce privește celelalte constatări ale instanței, recurenta a arătat că obligația pârâtei de plată a redevenței rezulta din disp. art. 3 din contract, fiind menținute și susținerile cu privire la cuantumul penalităților.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe disp. art. 488 pct.6 și 8 NCPC, art. 498 NCPC, art. 66 din OUG 54/2006.

Intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În ceea ce privește primele două motive de recurs, intimata a arătat că instanța s-a pronunțat raportat la apărarea sa, privind încetarea contractului și că nu era necesară formularea unei cereri reconvenționale în acest sens, din moment ce contractul cuprinde o astfel de clauză, care a fost respectată.

De asemenea, a susținut că instanța a motivat soluția pronunțată, atât în ceea ce privește aplicarea art. 9 din contract cu privire la încetarea acestuia, cât și în ceea ce privește fondul cererii, respectiv lipsa dovezilor că obiectul contractului s-a aflat la dispoziția sa și reținerea lipsei documentelor financiar contabile, respectiv a facturilor.

A susținut intimata că reclamanta nu a pierdut niciodată posesia terenului, neexistând nicio împiedicare a acesteia de a inspecta terenul în 2008.

În subsidiar, pârâta a invocat excepția prescripției extinctive pentru sumele solicitate la plată, redevențe și penalități, ce au o vechime mai mare de 3 ani, respectiv pentru cele aferente anilor 2009-2012, în lumina Deciziei nr.1/2014, privind aplicarea Decretului 167/1958 și a naturii juridice a creanței, care nu este o creanță fiscală.

Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs formulate, Curtea reține următoarele:

În cadrul primului motiv de recurs, recurenta a susținut că instanța de fond s-a pronunțat asupra încetării contractului de concesiune, deși nu a fost învestită cu soluționarea unui astfel de capăt de cerere, motiv de recurs care poate fi încadrat în disp. art. 488 alin.1 pct.5 C.proc.civ.

Analizând acest motiv, Curtea reține netemeinicia lui, deoarece instanța de fond nu a încălcat normele de procedură, reținând ca încetat contractul de concesiune.

Astfel, reținem că instanța a fost învestită cu soluționarea cererii de reziliere a contractului de concesiune, iar apărările pârâtei au fost în sensul că nu se poate constata rezilierea, deci neîndeplinirea obligațiilor sale de plată a redevenței, cât timp contractul a încetat anterior.

Or, instanța de fond a analizat această apărare, potrivit disp. art. 22 alin.6 C.proc.civ. și a valorificat-o, reținând ca temei al respingerii cererii de reziliere și intervenirea anterioară a încetării contractului de concesiune în baza clauzelor contractuale.

Pentru valorificarea acestei apărări nu era necesară formularea unei cereri reconvenționale, încetarea anterioară a contractului și deci lipsa unui temei juridic pentru reziliere și pretenții având valoarea unei apărări, mențiunile din dispozitiv în sensul constatării încetării contractului neavând valoarea soluționării unui capăt de cerere ce nu a fost formulat în cauză, ci o lămurire a motivului de respingere a cererii.

Și al doilea motiv de recurs, întemeiat pe disp. art. 488 alin.1 pct.6 C.proc.civ., în sensul nemotivării soluției de constatare a încetării contractului de concesiune, este neîntemeiat.

Astfel, instanța de fond a motivat această soluție, apreciind că prin notificarea nr.6341/30.12.2008 pârâta a notificat încetarea contractului, fiind aplicabile disp. art. 9 lit.e din contract.

În ceea ce privește motivele de recurs întemeiate pe disp. art. 488 alin.1 pct.8 C.proc.civ., Curtea reține temeinicia acestora, astfel:

În primul rând, critica cu privire la aplicarea greșită a legii în ceea ce privește reținerea ca încetat a contractului de concesiune, este întemeiată.

Astfel, instanța de fond a reținut încetarea contractului conform art. 9 lit.e teza a II-a din contract, care prevedea încetarea contractului „în cazul imposibilității obiective a concesionarului de a-l exploata, prin renunțare, fără plata unei despăgubiri”.

Curtea reține că în mod greșit tribunalul a reținut că a existat o imposibilitate obiectivă a concesionarului, respectiv a pârâtei intimate, deoarece din notificarea nr. 6341/2008 rezultă doar comunicarea de către concesionar a intenției de renunțare, neexistând nicio justificare cu privire la imposibilitatea obiectivă care ar putea justifica ca această renunțare să se facă fără plata unei despăgubiri.

Pârâta intimată a menționat în cuprinsul notificării situația financiară și faptul că s-a confruntat în accesarea creditelor bancare cu dificultăți, însă aceste aspecte, ce țin de modul în care societatea pârâtă intimată și-a administrat veniturile, nu se încadrează în nici un caz în noțiunea de „imposibilitate obiectivă” care justifica încetarea contractului fără plata vreunei despăgubiri, reglementată contractual.

Așadar, Curtea reține că în mod nelegal instanța de fond a reținut ca fiind încetat contractul de concesiune.

În al doilea rând, sunt întemeiate și criticile recurentei cu privire la greșita aplicare a legii în ceea ce privește soluționarea cererii de reziliere a contractului, instanța de fond reținând două aspecte principale care au dus la respingerea acțiunii: faptul că nu există dovezi cu privire la executarea contractului, respectiv că obiectul contractului a fost predat pârâtei pentru exploatare și faptul că nu există dovezi-documente contabile, respectiv facturi emise din care să rezulte taxa de redevență.

În ceea ce privește predarea terenului ce a făcut obiectul contractului de concesiune, Curtea reține că în mod greșit instanța de fond a reținut lipsa predării terenului, în condițiile în care, din apărările pârâtei, rezultă în mod evident că o astfel de predare nu a fost contestată.

Astfel, prin chiar notificarea 6341/2008, sus-menționată, pârâta a invocat ca motiv de încetare a contractului neobținerea creditelor previzionate și prin urmare, schimbarea planurilor cu privire la investiții, și în niciun caz neîndeplinirea obligației de predare a terenului de către reclamantă.

În ceea ce privește emiterea facturilor, Curtea reține că și cu privire la acest aspect instanța de fond a făcut o greșită interpretare și aplicare a legii, deoarece redevența este datorată în baza temeiului contractual, respectiv a contractului de concesiune, facturile fiscale fiind doar documente justificative din punct de vedere contabil și nu temei al obligației de plată a redevenței.

În consecință, constatând întemeiat motivul de recurs întemeiat pe disp. art. 488 alin.1 pct.8 C.proc.civ. și rejudecând, Curtea reține că a intervenit rezilierea contractului pentru neexecutarea obligației de plată a redevențelor, conform art. 9 lit. d din contract.

Verificând sumele datorate cu titlu de redevență ca urmare a rezilierii, Curtea va da valoare apărării intimatei pârâte cu privire la prescripția dreptului material la acțiune pentru redevența aferentă anilor 2009-2012, reținând, raportat la momentul la care a început să curgă termenul, aplicabilitatea Decretului nr. 167/1958.

În ceea ce privește termenul de prescripție, Curtea reține că acesta este termenul de 3 ani, nedând valoare susținerilor reclamantei din fața instanței de fond în sensul că termenul aplicabil ar fi cel de 5 ani, pentru creanțele fiscale.

Astfel, prin încheierea contractului, recurenta nu a intrat . drept fiscal cu autoritatea locala. Actul încheiat nu este deci unul unilateral, ci bilateral, sinalagmatic, de vreme ce sunt stabilite drepturi si obligații reciproce, prețul precum si celelalte obligații care nu pot fi considerate impozite sau taxe, in speța nefiind vorba de o creanță fiscala ci, de sume rezultând din contractele încheiate cu reclamanta, obligație contractuala supusa normelor de drept privat. In cazul creanțelor fiscale, obligația concreta de plata se naște dintr-un act care se numește generic titlu de creanța, ori in speța obligația de plata a s-a născut din contract.

Titlul de creanța fiscala este un act de impunere si are natura juridica a unui act unilateral de drept financiar public, ori in cauza de fata actul nu este nicidecum unilateral, ci este o convenție.

În concluzie, rejudecând, Curtea va admite excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile aferente anilor 2009-2012 inclusiv și va respinge pretențiile aferente acestei perioade ca fiind prescrise, urmând a admite cererea în rest și a obliga pârâta să plătească reclamantei suma de 19. 442 lei, reprezentând 13. 938 lei redevență aferentă anilor 2013-2015 inclusiv și 5504 lei penalități de întârziere aferente, așa cum rezultă din contract și fișele de calcul atașate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul formulat de recurenta U. A.- TERITORIALĂ . în Grădiștea, .. 132, împotriva sentinței civile nr. 617/08.07.2015 pronunțată de Tribunalul Călărași în dosarul nr. _ , în contradictoriu cu intimata S.C. B. R. S.R.L., cu sediul în .> Casează în tot sentința recurată.

Rejudecând,

Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile aferente anilor 2009-2012 inclusiv.

Respinge cererea având ca obiect pretenții pentru anii 2009-2012, ca prescrisă.

Admite în parte cererea.

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 19. 442 lei, reprezentând 13. 938 lei redevență aferentă anilor 2013-2015 inclusiv și 5504 lei penalități de întârziere aferente.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 01.02.2016.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

A. G. Țambulea A. P. M. C. I.

GREFIER

A. G.

Red.AGȚ/17.02.2016

Judecător fond-N.M. T./Tb. Călărași