Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 202/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 202/2016 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 21-01-2016 în dosarul nr. 202/2016
Acesta nu este document finalizat
Cod ECLI ECLI:RO:CABUC:2016:024._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
Decizia civilă nr. 202
Ședința publică de la 21.01.2016
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: M. E. G.
JUDECĂTOR: G. D.
JUDECĂTOR: E. A. P.
GREFIER: C. O.
Pe rol se află soluționarea recursurilor formulate de recurentele – pârâte DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI și DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. PRIN ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE V. împotriva sentinței civile nr. 7611/19.11.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția aII-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata – reclamantă U. L..
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimata reprezentată prin avocat B. C. care depune delegație de substituire la dosar, lipsă fiind recurentele.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nefiind cereri de formulat sau probe noi de administrat Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul intimatei pentru susținerea apărărilor pe cererile de recurs.
Intimata, prin avocat, solicită respingerea celor două recursuri, arătând că reiterează apărările formulate în întâmpinare. Solicită să se constate că recurentele nu contestă situația de fapt dar invocă, alte aspecte. Referitor la situația executării silite arată că nu este cazul în speță. Solicită să se constate că în ce privește verificarea aceasta s-a făcut prin acte paralele care nu fac referire la actele prin care s-au stabilit obligațiile inițiale de plată și, prin urmare, acestea ar fi produs efecte, și ar fi creat probleme de ordin fiscal, respectiv faptul că existau documente contradictorii. Referitor la cheltuielile de judecată, arată că se invocă faptul că autoritățile nu ar fi fost în culpă întrucât ar fi remediat situația privind restituirea TVA, solicită să se aibă în vedere că această clarificare a situației a avut loc după o perioadă mare de timp și doar parțial până la pronunțarea instanței de fond, poziția inițială a organului fiscal fiind de respingere. Intimata solicită să se aibă în vedere că a fost nevoie de administrare de probe și de alte operațiuni pentru admiterea cererii, motiv pentru care se impunea acordarea cheltuielilor de judecată.
Pentru aceste motive arată că solicită respingerea celor două recursuri formulate de organele fiscale, cu acordarea cheltuielilor de judecată în a căror dovedire depune înscrisuri.
Curtea reține recursurile spre soluționare.
CURTEA ,
Prin sentința civilă nr. 7611/19.11.2014 pronunțată de Tribunalul București s-a dispus admiterea acțiunii formulate de reclamanta U. L., în contradictoriu cu pârâtele DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI și DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. PRIN ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE V. și pe cale de consecință anularea Deciziei nr. 75/23.04.2013 emisă de DGFP a Județului V. și a Deciziei nr. 5128D/15.11.2011 privind rambursarea TVA. Totodată instanța a obligat pârâtele la rambursarea către reclamantă a sumei de 130.571,63 reprezentând TVA și la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă, în cuantum de 2713,45 lei (2213 onorariu avocat și taxă timbru).
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs ambele pârâte criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.
1.Recurenta Direcția G. Regionala a Finanțelor Publice Bucureștia susținut că hotărârea este nelegala fiind data cu incalcarea și aplicarea greșita a normelor de drept material (art. 488 altn.8 Cod procedura civila) pentru următoarele considerente:
Societatea U. L. a depus la a depus la D.G.R.F.P.B. un număr de 3 cereri conform prevederilor art. 147A2 alin. (1), lit.a din Codul Fiscal", și pct 49 din Hotărârea Guvernului nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, după cum urmează:
1)- cererea nr._/30.09.2014, număr de referința LT_1, pentru perioada 01.07._10 pentru suma de 62.400,46 lei;
2)- cererea nr._/30.09.2014, număr de referința LT_9, pentru perioada 01.04._10 pentru suma de 40.426,78 lei;
3)- cererea nr._/30.09.2014, număr de referința LT_8, pentru perioada 01.01._10 pentru suma de 28.243,53 lei;
Total TVA solicitata == 131.143,85 lei
Face mențiunea ca pentru aceste 3 cereri persoana impozabila nerezidenta U. L. a beneficiat de prevederile art.1, lit.D, pct. 12 și art.II Titlul VI "Taxa pe valoarea adăugata " din H.G. nr. 77/05.02.2014 pentru modificarea și completarea Normelor Metodologice aprobate prin H.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, prin care a fost introdus pct. 33A1, care permite depunerea unei noi cereri de rambursare TVA pentru operațiunile cuprinse în facturile emise în perioada 1 ianuarie 2009 - 31 decembrie 2013, "fără a mai fi necesara dovada achitării facturii".
Toate cererile de rambursare mai sus menționate au fost soluționate, fiind emise următoarele decizii:
1)-decizia nr._ D/13.11.2014, suma aprobata la rambursare fiind de 62.369,44 lei;
2)- decizia nr. 22725D/13.11.2014, suma aprobata la rambursare fiind de 40.426,78 lei;
3)-decizia nr. 22726D/12.01.2015, suma aprobata la rambursare fiind de 27.775,41 lei;
Total TVA aprobata la rambursare = 130.571.63 lei
Aceasta suma a fost rambursata societății nerezidente U. L. în contul bancar al împuternicitului menționat în cererile de rambursare, respectiv societatea TRANSPASS B.V. din Olanda.
Anexează, în copie, deciziile de rambursare mai sus menționate prin care s-au soluționat cererile de rambursare, precum și dovada achitării către contribuabilul nerezident a sumelor aprobate prin aceste decizii.
În mod nelegal, instanța de fond a obligat parata Direcția G. Regionala a Finanțelor Publice București, în solidar cu cealaltă pârâtă, să plătească reclamantei suma de 2713,45 lei cheltuieli de judecata.
Potrivit dispozițiilor art. 451 alin.2 C.proc.civ, «Judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat. »
Raportând dispozițiile legale de mai sus la prezenta cauza, instanța de fond în mod nejustificat a dispus obligarea instituției la plata cheltuielilor de judecata, având în vedere faptul ca, cheltuielile de judecata urmează a fi acordate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real efectuate, în limita unui cuantum rezonabil.
Astfel, fata de dispozițiile art. 451 alin. 2 Cod Procedura Civila, dispoziții ce conferă prerogativa instanței de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecata cuantumul onorariului avocațial cuvenit prin prisma proporționalității sale cu amplitudinea și complexitatea activității depuse, suma stabilita de instanța cu titlu de cheltuieli de judecata, este prea mare pentru munca prestata de avocat.
Instanța de judecată are abilitatea de a cenzura cuantumul onorariului avocatului fără ca prin aceasta să intervină în raportul juridic decurgând din contractul de asistență legală și fără ca un asemenea efect să se producă, fie și indirect, câtă vreme instanța de judecată trebuie să vegheze la menținerea echilibrului procesual și la asigurarea garanțiilor pentru părți a desfășurării unui proces echitabil. O asemenea prerogativă este cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu urmează a fi suportat de partea potrivnică, ceea ce presupune în mod necesar ca acesta să ii fie opozabil.
În sensul acesta este și jurisprudența C.E.D.O., care, investită fiind cu soluționarea pretențiilor la rambursarea cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse și onorariile de avocat, a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real făcute în limita unui cuantum rezonabil.
În analiza onorariului avocat, instanța judecătorească nici nu stânjenește executarea contractului de asistență juridică și nici nu îl controlează direct sau indirect, iar cu atât mai puțin nu îl modifică sau anulează, raportul juridic generat de încheierea lui se menține în integralitatea sa; instanța în realitate nu mărește sau micșorează onorariile avocaților, ci doar micșorează în mod corespunzător cuantumul cheltuielilor la care urmează a fi obligată partea care le datorează.
In acest sens, învederează și practica Curții Europene a Drepturilor Omului (în cauza C. contra România, Hotărârea din 26 mai 2005 și în cauza Johanna Huber contra România, Hotărârea din 21 februarie 2008) care a reținut ca, cheltuielile efectuate trebuie sa fie necesare și efectuate real în limita unui cuantum rezonabil.
Caracterul rezonabil al cheltuielilor semnificând faptul ca, în raport cu natura activității efectiv prestate, complexitatea, riscul implicat de prestarea serviciului, acestea sa nu fie exagerate.
Este adevărat faptul ca nimeni nu este obligat sa se apere singur, chiar daca are cunoștințe juridice, dreptul la apărare fiind un drept recunoscut tuturor, însa prin angajarea unui apărător nu trebuie sa se urmărească împovărarea pârtii căzute în pretenții, scopul exercitării dreptului la apărare fiind acela de se valorifica pretențiile alegate.
La aprecierea cuantumului onorariului avocațial instanța trebuie sa tina seama, nu numai de valoarea pretențiilor, ci și de complexitatea cauzei, precum și de munca depusa de avocat.
In ceea ce privește onorariul de avocat, menționează ca în legătura cu art. 451 alin. 2 - în forma veche art. 274 alin.3 - din Codul de procedura civila, Curtea Constituționala s-a pronunțat prin deciziile 401/14.07.2005 și 493/29.05.2007, arătând ca este prerogativa instanței de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecata, cuantumul onorariului avocațial convenit, prin prisma proporționalității sale cu amplitudinea și complexitatea activității depuse.
Apreciază ca fata de cele reținute de Curtea Constituționala, cererea este justificata.
In opinia recurentei condiția cuantumului rezonabil al cheltuielilor de judecata nu este indeplinita în aceasta cauza, intrucat instanța avea posibilitatea cenzurării, având în vedere cuantumul exagerat.
Susține aceasta cu atât mai mult cu cat contractul de asistenta juridica a fost incheiat intre reclamanta și societatea de avocatura, instituția recurentă fiind un terț la perfectarea lui.
In sensul ca partea care a căzut în pretenții este un terț la incheierea contractului s-a pronunțat și literatura de specialitate: G. B. - Codul de procedura civila comentat și adnotat, edit. AII B., 2001, pag.583.
Astfel, fata de dispozițiile art.451 alin. 2 Cod Procedura Civila, dispoziții ce conferă prerogativa instanței de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecata cuantumul onorariului avocațial cuvenit prin prisma proportionalitatii sale cu amplitudinea și complexitatea activității depuse cat și cu valoarea pricinii, va rugam sa dispuneți modificarea sentinței recurate în sensul diminuării cheltuielilor de judecata acordate, având în vedere faptul ca, în opinia noastră, cuantumul cheltuielilor de judecata acordate de către instanța de fond este nejustificat.
2.Recurenta pârâtă Direcția G. Regionala A Finanțelor Publice G., prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice V., a susținut următoarele:
1. Art.488 pct.8 C.Pr.Civ. - Hotărârea a fost data cu încălcarea sau aplicarea greșita a normelor de drept material.
Nu intamplator, a subliniat în preambulul cererii, soluția Tribunalului București, care, din perspectiva efectelor ce le-ar putea produce, în situația în care ramane definitiva, ar impune în sarcina paratelor, realizarea unei "duble despăgubiri".
Or, în doctrina juridica, s-a reținut la unison, ca, partea cea mai importanta a unei hotărâri judecătorești, este dispozitivul, iar, "in toate cazurile dispozitivul trebuie sa fie redactat de asa maniera, incat, pe baza lui, sa se poată proceda la exercita la executarea silita"
Practic, autoritatea fiscala este pusa în situația de a fi executata silit, în condițiile în care, Tribunalul București retine, la termenul la care au avut loc dezbaterile în fond, ca, apărătorul reclamantei a învederat faptul ca "in cazul a doua decizii de rambursare a doua sume ( 5142 D și 5143 D, s.n.), exista acele doua decizii de admitere a doua sume, respectiv pentru suma de 62.369,64 lei și suma de 40.426,78 lei", iar, referitor la a treia suma, a fost depusa cerere, nesoluționată până la data judecării cauzei.
Or, la data formulării prezentei, și aceasta cerere a fost soluționata, potrivit informațiilor oferite de structura fiscala competenta, în sensul avizării favorabile a cererii de rambursare, având în vedere modificările de ordin legislativ, intervenite în materie.
De aceea, motivele de recurs nu antamează "fondul" dedus judecații, atât timp cat autoritatea fiscala competenta a dat valența noilor prevederi legale în materie, ce au intrat în vigoare la 1 ianuarie 2014, chiar Tribunalul reținând ca dispozițiile art. 147A2 alin.1, lit.a din Legea nr. 571/2003 au fost modificate, "(...) întrucât erau contrare prevederilor Directivei 2008/9/EC, fapt recunoscut expres(...), deoarece impunea condiții suplimentare cu privire la plata T. V.A. solicitata la rambursare"
De altfel, și petenta a arătat ca, ulterior depunerii cererii introductive. prin H.G. nr.77/05.02.2014, publicata în M.O. nr. 108/12.02.2014, pentru modificarea și completarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003, aprobate prin H.G. nr.44/2004, a fost introdusa o noua prevedere ( pct.49, alin.33 A1), ce permite unei persoane impozabile nestabilita în România, care este stabilita în alt stat membru si, care nu este obligata sa se înregistreze în scopuri de T.V.A., ( situația reclamantei), sa solicite autorității fiscale, printr-o noua cerere de rambursare depusa pana la data de 30.09.2014, taxa pe valoare adăugata aferenta operațiunilor cuprinse în facturile emise în perioada 1 ianuarie 2009 - 31 decembrie 2013 inclusiv, "fără a mai fi necesara dovada achitării facturii"
Cert este ca, reclamanta a dat curs "solicitării" legiuitorului, investind autoritatea fiscala, cu soluționarea cererilor de rambursare, în acord cu noile prevederi legale, care au fost avizate favorabil, după cum am arătat.
De aceea, susține ca "redactarea" dispozitivului, nu răspunde stării de fapt învederată de reclamanta, care menționa, în Răspunsul la întâmpinare, ca, "in urma discuției purtate de reprezentanții societății noastre cu reprezentanții autorităților fiscale competente(...), ne-a fost comunicat faptul ca în cazul sumelor reprezentând TVA respinsa la rambursare în baza unei decizii impotriva căreia contribuabilul a demarat procedurile de anulare în instanța, recuperarea acestora se poate face numai în cadrul procesului în instanța, prin anularea Deciziei de respingere și aprobarea lor spre rambursare în baza noilor prevederi legale(...)"
In alte cuvinte, deși formularea organului fiscal nu este cea mai fericita, lasa sa se inteleaga ca, Tribunalul, în soluționarea acțiunii introductive, avea posibilitatea ( daca nu obligația), "sa oblige autoritatea publica sa emită un act administrativ, sa elibereze un alt inscris sau sa efectueze o anumita operațiune administrativa", răspunzând, astfel, exigentelor normei cuprinse în art. 18 alin.1 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ.
Cum reclamanta a învederat, la termenul la care au avut loc dezbaterile, ca, deciziile de rambursare cu nr. 5142D și 5143D din 15.11.2013 au fost soluționate favorabil pe cale administrativa, Tribunalul ar fi putut dispune suspendarea cauzei, pana la soluționarea cererii înregistrate sub nr. 5128D/2013 (reclamantul a solicitat, de altfel, acordarea unui nou termen de judecata), fie anularea Deciziei 75/23.04.2013 emisa în procedura prealabila, cu obligarea autorității fiscale, la soluționarea cererilor de rambursare, în raport de noile prevederi legale incidente în materie.
In sfârșit, apreciază ca, obligarea autorității fiscale la plata cheltuielilor de judecata, este una excesiva, din perspectiva situației de fapt, învederată, chiar de reclamanta, si, reținuta de Tribunal, în considerentele hotărârii.
Astfel, la data când au avut loc dezbaterile, cererile de rambursare erau deja soluționate ( primele doua), existând premisele, după cum arata petentul însusi, avizării favorabile, întrucât "situația este similara cu cea prevăzuta în decizia 5143.
Este evident ca, parata, pe cale administrativa, "a remediat", sau, mai bine zis, a clarificat situația fiscala a contribuabilului, prin rambursarea sumei de 130.571,63 lei reprezentând T.V.A.
Recurenta ar fi achiesat la soluția Tribunalului, de obligare la plata cheltuielilor de judecata, daca autoritatea fiscala nu ar fi dat curs solicitărilor reclamantei, or, după cum a dovedit, cererile de rambursare au fost avizate favorabil.
Prin urmare, nu poate fi vorba de vreo culpa a organului fiscal, ce s-a conformat noilor dispoziții legale, situație recunoscuta atât de instanța de fond cat și de reclamant.
Intimata reclamantă U. L. a formulat întâmpinare, solicitând pe această cale respingerea recursurilor ca nefondate.
In fapt, prin Sentința civila nr. 7611/19.11.2014, Tribunalul București - Secția a Il-a C. Administrativ și Fiscal, a admis acțiunea formulata, în sensul ca a dispus anularea Deciziei nr. 75/23.04.2013, emisa de Direcția G. a Finanțelor Publice a JudețuluiVrancea, prin care s-a dispus respingerea ca neîntemeiată a contestației administrative împotriva Deciziilor de rambursare a taxei pe valoarea adăugată nr. 5128D/15.11.2011, 5142D/15.11.2011 și 5143D/15.11.2011, precum și anularea deciziilor de rambursare, și a dispus obligarea paratelor la rambursarea sumei totale de 130.571,63 lei, reprezentând TVA.
Totodată, prin aceeași sentința, instanța a dispus și obligarea paratelor la plata cheltuielilor de judecata în cuantum de 2.713,45 lei (onorariu avocat și taxa de timbru).
Împotriva acestei sentințe au promovat recurs Direcția G. Regionala a Finanțelor Publice București și Direcția G. Regionala a Finanțelor Publice G., prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice V., motivat de faptul ca hotărârea pronunțata ar fi fost data cu încălcarea și aplicarea greșita a normelor de drept material (art. 488, alin.l, pct. 8, NCPC).
In fapt, prin cererile de recurs formulate se arata faptul ca întreaga suma de 130.571,63 lei reprezentând TVA a fost rambursata, în acest sens fiind emise deciziile de rambursare nr. 22721D/13.11.2014, nr. 22725D/13.11.2014 și nr. 22726D/12.01.2015, faptul ca cererile de recurs "nu antamează "fondul" dedus judecații, atâta timp cat autoritatea fiscala competenta a dat valența noilor prevederi legale în materie, ce au intrat în vigoare la 1 ianuarie 2014" și faptul ca "autoritatea fiscala este pusa în situația de a fi executata silit".
Apreciază ca, prin Sentința civila nr. 7611/19.11.2014, pronunțata de Tribunalul București - Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal, în mod legal și corect instanța de fond a dispus anularea actelor administrative în discuție, precum și obligarea la rambursarea TVA în suma totala de 130.571,63 lei, recursurile promovate de autoritățile fiscale nefiind fondate.
In primul rând, astfel cum se arata chiar prin cererile de recurs, acestea nu antamează fondul cauzei, recurentele recunoscând dreptul intimatei la rambursarea TVA în discuție.
In ceea ce privește modul de soluționare a cererilor de restituire a TVA în suma totala de 130.571,63 lei, prin actele administrative contestate, respectiv Deciziile de rambursare a taxei pe valoarea adăugată nr. 5128D/15.11.2011, 5142D/15.11.2011 și 5143D/15.11.2011, cererile de rambursare formulate de subscrisa au fost respinse, iar prin Decizia nr. 75/23.04.2013, emisa de Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului V., s-a dispus respingerea ca neîntemeiată a contestației administrative.
Emiterea deciziilor de rambursare nr. 22721D/13.11.2014, nr. 22725D/13.11.2014 și nr. 22726D/12.01.2015 a avut loc numai ca urmare a demarării de către Comisia Europeana a procedurii de infrigement împotriva României, ceea ce a determinat autoritățile romane sa recunoască dreptul la rambursarea TVA.
Cererea de chemare în judecata a fost formulata la data de 20.11.2013, iar emiterea deciziilor de rambursare a avut loc la aproximativ un an de la data formulării cererii.
Precizează faptul ca, înainte de a se adresa instanței de judecata, intimata a așteptat 6 luni de la data comunicării Deciziei nr. 75/23.04.2013 ca organele fiscale sa emită o soluție administrativa, având în vedere faptul ca procedura de infrigement sus menționata a fost demarata înca din anul 2012 însa, în lipsa unei astfel de soluții, exista riscul ca, ulterior trecerii termenului prevăzut de art. 11, alin. 1, lit. a din Legea nr. 554/2004, organele fiscale sa refuze dreptul la rambursare, motivat de faptul ca actele administrative sus menționate nu ar fi fost contestate în termen legal.
De asemenea, deși au fost emise deciziile de rambursare nr. 22721D/13.11.2014, nr. 22725D/13.11.2014 și nr. 22726D/12.01.2015, acestea nu fac nicio precizare cu privire la actele administrative a căror anulare a fost solicitata prin cererea ce face obiectul acestei cauze și nu exista niciun alt act administrativ prin care sa se stabilească nelegalitatea acestora.
Prin urmare, în lipsa unei hotărâri a instanței prin care sa se constate nelegalitatea actelor „ administrative ce fac obiectul prezentului dosar si, pe, cale de consecința, sa se dispună anularea acestora, s-ar putea aprecia ca aceste acte administrative, nefiind anulate, ar produce în continuare efecte juridice. Ne-am fi aflat astfel . în sensul ca, pe de o parte, prin deciziile de rambursare nr. 22721D/13.11.2014, nr. 22725D/13.11.2014 și nr. 22726D/12.01.2015 s-a dispus restituirea TVA în suma totala de 130.571,63 lei iar, pe de alta parte, prin Deciziile de rambursare nr. 5128D/15.11.2011, nr. 5142D/15.11.2011 și nr. 5143D/15.11.2011 și prin Decizia nr. 75/23.04.2013, cererile de rambursare formulate de subscrisa au fost respinse.
In ceea ce privește riscul ca autoritatea fiscala sa fie executata silit, fata de dispozitivul hotărârii, consideră ca acest risc nu exista.
Dovada virării efective a acestora (sumele au fost virate efectiv in contul pronunțării). Cu privire la decizia nr. 22726D/12.01.2015, menționează ca aceasta a fost emisa ulterior pronunțării.
In ceea ce privește susținerile recurentelor cu privire la faptul ca, în opinia acestora, ar fi fost obligate, în mod nelegal, la plata cheltuielilor de judecata în suma de 2.713,45 lei, acestea sunt nefondate.
Astfel, decizia de anulare a actelor administrative contestate are ca efect înlăturarea contradictorialității intre actele administrative emise de autoritățile fiscale, iar în ceea ce privește obligarea paratelor la rambursarea TVA în suma de 130.571,63 lei, aceasta a avut în vedere faptul ca, deși deciziile de rambursare nr. 22721D/13.11.2014 și nr. 22725D/13.11.2014 au fost emise cu câteva zile înainte de dala pronunțării sentinței recurate, la data pronunțării nu exista
Cheltuielile de judecata, în suma totala de 2.713,45 lei, acestea constau în suma de 500 lei reprezentând taxa de timbru și suma de 2.213,45 lei reprezentând onorariu avocat iar subscrisa a făcut dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 451 - 453 NCPC.
Concret, intimata a dovedit existenta și întinderea acestor cheltuieli la data închiderii dezbaterilor, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 452 NCPC.
In ceea ce privește culpa procesuala, chiar daca paratele au "remediat/clarificat" situația prin rambursarea sumei de 130.571,63 lei reprezentând TVA, va rugam sa constatați ca acestea sunt în culpa procesuala, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 453 NCPC.
Concret, astfel cum se poate observa din înscrisurile aflate la dosar, la data formulării cererii de chemare în judecata paratele nu efectuaseră nicio operațiune prin care sa "remedieze/clarifice" situația. Din contra, la acea data ne aflam în prezenta unui refuz al acestora de a recunoaște dreptul la rambursarea TVA în discuție, materializat prin emiterea deciziilor de rambursare nr. 5128D/15.11.2011, nr. 5142D/15.11.2011 și nr. 5143D/15.11.2011, precum și a Deciziei nr. 75/23.04.2013 prin care a fost respinsa contestația administrativa.
Astfel, în lipsa unei soluții administrative și având în vedere dispozițiile imperative ale art. 11, alin. 1, lit. a Legea nr. 554/2004, intimata a fost obligata sa formuleze prezenta cerere de chemare în judecata în vederea apărării drepturilor și intereselor sale legitime, fapt ce a determinat, în mod evident, angajarea unor cheltuieli. Prin urmare, U. L. nu poate fi obligata sa suporte aceste cheltuieli în condițiile în care nu se poate retine o culpa procesuala în sarcina acesteia.
Referitor la faptul ca paratele ar fi remediat/clarificat parțial situația în cursul procesului, consideră ca acest aspect nu este de natura sa înlăture culpa procesuala a acestora.
In ceea ce privește cuantumul cheltuielilor de judecata, învederează faptul ca taxa de timbru în suma de 500 lei, reprezintă o cheltuiala care se achita anticipat, cuantumul acesteia fiind stabilit de dispozițiile legale, astfel încât nu se poate pune în discuție cuantumul acesteia. De asemenea, onorariul de avocat, în cuantum de 2.213,45 lei, este în concordanta cu valoarea și complexitatea cauzei cat și cu activitatea desfășurata de avocat, activitate care a presupus studierea documentației, redactarea cererii de chemare în judecata, redactarea răspunsului la întâmpinare, reprezentarea societății în fata instanței de fond, precum și activități adiacente cum ar fi multiplicarea și transmiterea documentelor.
În dovedirea susținerilor lor, părțile au înțeles să se folosească de proba cu înscrisuri.
Curtea de Apel București s-a constatat legal sesizată și competentă material să soluționeze prezentul recurs, date fiind prevederile art. 96 alin. 3 Cod procedură civilă, precum și ale art. 10 din Legea nr.554/2004.
Verificând sentința civilă recurată, prin prisma motivelor de recurs formulate, a dispozițiilor legale incidente, Curtea constatăurmătoarele:
Motivul de casare identificat de Curte pe baza susținerilor din cererile de recurs este cel prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 NCPC, atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.
Curtea va analiza împreună cele două recursuri formulate de pârâte, având în vedere că ele conține critici similare, referitoare la aceleași aspecte ale raportului juridic dedus judecății.
Intimata reclamantă a formulat trei cereri de rambursare a TVA, soluționate de către autoritatea fiscală română - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București prin emiterea Deciziei de rambursare a taxei pe valoarea adăugată nr. 5128D/15.11.2011, Deciziei de rambursare a taxei pe valoarea adăugată nr. 5142D/15.11.2011 și Deciziei de rambursare a taxei pe valoarea adăugată nr. 5143D/15.11.2011.
Prin Decizia de rambursare a taxei pe valoarea adăugată nr.5128D/15.11.2011, din suma totală solicitată la rambursare de 62.626,27 lei, s-a respins la rambursare suma de 62.400,48 lei, pe motiv că nu pot fi corelate sumele debitate din contul societății cu sumele reprezentând TVA de plată conform facturilor emise de furnizorii AS24 Tankservice SRL și Direcția Generală a Serviciilor Publice de Gospodărire.
Prin Decizia de rambursare a taxei pe valoarea adăugată nr.5142D/15.11.2011, din suma totală solicitată la rambursare de 29,544,76 lei, s-a respins la rambursare suma de 28.243,53 lei, pe motiv că nu pot fi corelate sumele debitate din contul societății cu sumele reprezentând TVA de plată conform facturilor emise de furnizorul AS24 Tankservice SRL;
Prin Decizia de rambursare a taxei pe valoarea adăugată nr.5143D/15.11.2011, din suma totală solicitată la rambursare de 40.813,52 lei, s-a respins la rambursare suma de 40.499,86 lei, pe motiv că nu pot fi corelate sumele debitate din contul societății cu sumele reprezentând TVA de plată conform facturilor emise de furnizorii AS24 Tankservț Direcția Generală a Serviciilor Publice de Gospodărire.
Intimata reclamanta a formulat contestații împotriva celor trei decizii, contestații ce au fost soluționate prin Decizia nr.75/23.04.2013, prin care s-a dispus respingere contestațiilor depuse de către U. L. ca neîntemeiate.
Împotriva acestor acte administrativ-fiscale intimata reclamantă a inițiat prezentul demers procesual, pe parcursul căruia pârâtele au emis următoarele decizii:
1)-decizia nr._ D/13.11.2014, suma aprobata la rambursare fiind de 62.369,44 lei;
2)- decizia nr. 22725D/13.11.2014, suma aprobata la rambursare fiind de 40.426,78 lei;
3)-decizia nr. 22726D/12.01.2015, suma aprobata la rambursare fiind de 27.775,41 lei;
Total TVA aprobata la rambursare = 130.571.63 lei
Așadar, ulterior emiterii actelor administrativ-fiscale contestate și pe parcursul soluționării fazei jurisdicționale a procesului, pârâtele au emis noi acte administrativ-fiscale prin care au recunoscut, de data aceasta dreptul reclamantei de deducere a TVA, în baza cererilor formulate anterior.
Cu privire la acest aspect, Curtea reține că nu pot fi avute în vedere apărările recurentelor, în sensul că în mod greșit a fost admisă cererea de chemare în judecată, de vreme ce două dintre deciziile de mai sus au fost emise anterior pronunțării hotărârii de la fond.
Astfel, se observă că obiectul litigiului de față a avut în primul rând ca obiect solicitarea de anulare a deciziilor considerate nelegale, iar în cazul în care instanța de fond ar fi apreciat că acțiunea nu mai are obiect, ca urmare a recunoașterii ulterioare a dreptului de deducere a TVA, actele administrative emise anterior, respectiv deciziile de respingere și cea de soluționare a contestațiilor, ar fi rămas în vigoare, deși chiar pârâtele au recunoscut că nu au fost legal emise.
Mai mult, în speță nu există riscul ca recurentele pârâte să fie executate de două ori pentru același drept de deducere a TVA, odată în baza hotărârii instanței de fond și a doua oară ca urmare a propriilor decizii menționate mai sus, deoarece reclamanta a formulat o singură cerere de rambursare a TVA și ulterior a urmat procedurile legale, nefiind culpa acesteia că organul fiscal a respins într-o primă fază solicitarea, iar ulterior a emis noi acte administrative, prin care a recunoscut dreptul intimatei reclamantei, deși exista un proces pe rol.
Cu privire la motivul de recurs privind cuantumul excesiv al cheltuielilor de judecată, se observă că deși onorariul apărărtorului intimatei reclamante s-a susținut că este excesiv, totuși cuantumul acestuia se încadrează în limitele normale în raport de valoarea și complexitatea cauzei cat și cu activitatea desfășurata de avocat.
Deși instanța de judecată are are abilitatea de a cenzura cuantumul onorariului avocatului fără ca prin aceasta să intervină în raportul juridic decurgând din contractul de asistență legală, se eține că în speță, față de obiectul litigiului și actele procedurale desfășurate în cauză, onorariul avocatului în cuantum de 2.213,45 lei, constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real făcute în limita unui cuantum rezonabil.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul disp. art. 496 cod proc. civilă, Curtea va respinge ambele recursuri ca nefondate, cu consecința menținerii ca temeinică și legală a hotărârii instanței de fond.
În conformitate cu prevederile art. 451 cod proc. civilă va obliga recurentele căzute în pretenții la plata cheltuielilor de judecată efectuate de intimată, constând în onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile formulate de recurentele – pârâte DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI cu sediul în București, sect. 2, . și DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. PRIN ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE V. cu sediul în Focșani, ., jud. V., împotriva sentinței civile nr. 7611/19.11.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția aII-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata – reclamantă U. L. cu sediul procesual ales la punctul de lucru din București, sect. 1, . nr. 15, corp A, ..
Obligă recurentele la plata cheltuielilor de judecată către intimată în cuantum de 1333,74 lei.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, 21.01.2016.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M. E. G. G. D. E. A. P.
GREFIER,
C. O.
Red.jud.M.G./5ex.
| ← Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 571/2016.... | Pretentii. Decizia nr. 156/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
