Pretentii. Decizia nr. 274/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 274/2016 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 21-01-2016 în dosarul nr. 274/2016
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 274
Ședința publică din data de 21.01.2016
Completul constituit din:
Președinte - R. M. V.
Judecător - A. C.
Judecător – A. P.
Grefier - C. I. Ș.
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul-reclamant I. V. împotriva sentinței civile nr. 4236/04.06.2015 pronunțată de Tribunalul București Secția C. Administrativ și Fiscal în contradictoriu cu intimata-pârâtă D. G. DE POLITIE A MUNICIPIULUI BUCURESTI, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns intimata-pârâtă prin consilier juridic V. D.-Ș. cu delegație pe care o depune la dosar.
Procedura de citare este legală îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea acordă cuvântul asupra recursului.
Intimata-pârâtă, prin consilier juridic, solicită respingerea recursului, conform motivelor dezvoltate prin întâmpinare. De asemenea, solicită ca instanța să aibă în vedere deciziile Curții Constituționale nr. 326/2013 și nr. 334/2014.
Curtea declară dezbaterile închise și reține dosarul în pronunțare.
CU R T E A,
Prin sentința civilă nr. 4236/04.06.2015 pronunțată de Tribunalul București Secția C. Administrativ și Fiscal a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul I. V. în contradictoriu cu pârâtă D. G. DE POLITIE A MUNICIPIULUI BUCURESTI.
Împotriva aceste sentințe a declarat recurs reclamantul.
În motivarea recursului, s-a susținut că, in mod greșit, prima instanță a apreciat ca reclamantul contestator nu poate beneficia de dispozițiile art.20 alin 1 si 2 din anexa VII a Legii nr.284/2010, având in vedere ca in anul 2011 si in anii următori nu se acorda ajutoare la ieșirea la pensie, retragere, incetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea in rezerva.
Conform Deciziei nr. 1/17.02.2014 pronunțata de ICCJ, interpretata in contextul aplicării Legii nr.284/2010, pot beneficia de ajutoarele prev.de art.20 alin. 2 din anexa VII a Legii nr.284/2010 beneficiarii pensiei pentru limita de vârsta, pensia anticipata si pensia anticipata parțial, situație din care fac parte si subsemnatul.
A înțeles să invoce și prevederile art.296 pct.20 si 22 din Hotărârea nr.50/2012 a Guvernului României, prin care au fost dispuse modificări si completări ale Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr.571/2003 privind Codul Fiscal din care rezulta ca sunt exceptate de la plata contribuțiilor sociale si de asigurări sociale de sănătate "ajutoarele lunare si plățile compensatorii care se acorda conform legii personalului militar, polițiștilor si funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, la trecerea in rezerva sau direct in retragere, respectiv la incetarea raporturilor de serviciu, cu drept de pensie, din domeniul apărării naționale, ordinii publice si siguranței naționale".
Consideră ca paratul a făcut aplicarea în mod greșit a legislației aferente anului 2010 pentru calculul ajutoarelor acordate incepand cu anul 2011 cadrelor care au fost trecute in rezerva.
Pe langa legislația interna, recunoscând marja de apreciere a statelor in materia legislației sociale, CEDO a subliniat obligația autorităților publice de a menține un just echilibru intre interesul general si imperativele protecției drepturilor fundamentale ale persoanei, echilibru care nu este menținut ori de cate ori, prin diminuarea drepturilor patrimoniale, persoana trebuie sa suporte o sarcina excesiva si disproporționata. . situație, exista o incalcare a art.l din Protocolul nr.l la Convenție, determinate de incalcarea caracterului rezonabil si proporțional al diminuării drepturilor patrimoniale - Cauza Kjartan Asmundsson contra Islandei, 2004, Cauza Moskal contra Poloniei, 2009.
Or, diminuarea drepturilor patrimoniale prevăzute de legea criticata, in cazul meu, impune o sarcina excesiva si disproporționata, fara a menține un just echilibru intre interesul general si imperativele protecției drepturilor fundamentale ale persoanei.
Intimata pârâtă a depus întâmpinare la recursul declarat de reclamant, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefundat.
A susținut, în esență, că în anul 2011, au beneficiat de ajutoarele pretinse prin cerere de reclamant doar polițiștii ale căror raporturi de serviciu au încetat în cursul acelui an din cauza imposibilității menținerii în activitate ca urmare a clasării „inapt pentru serviciul militar" sau a încadrării în grad de invaliditate.
Această interpretare rezultă din dispozițiile art. 15 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, care definesc reglementarea derogatorie ca fiind situația în care „soluțiile legislative referitoare la o situație anume determinată cuprind norme diferite în raport cu reglementarea-cadru în materie, aceasta din urmă păstrându-și caracterul său general obligatoriu pentru toate celelalte cazuri".
În cazul de față, Legea-cadru nr. 284/2010, astfel cum reiese și din titulatura sa, reprezintă legea-cadru de stabilire a salarizării personalului din domeniul bugetar, iar Legea nr. 285/2010 reglementează salarizarea aceleiași categorii de personal în anul 2011 astfel încât art. 13 din acest act normativ are caracter derogatoriu și se aplică, în anul 2011, cu prioritate față de art. 20 din Anexa VII la Legea-cadru nr. 284/2010.
Raportat la aceste aspecte și la situația personală a reclamantului (pensionat la limită de vârstă la data de 01.12.2011), în mod legal, intimata a apreciat că acesta nu este îndreptățit la acordarea respectivelor ajutoare.
Intimata a invocat totodată și cele reținute prin Deciziile nr. 326/25.06.2013 nr. 1576 din 07.12.2011 ale Curții Constituționale.
Examinând prezentul recurs, prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că este neîntemeiat, soluția instanței de fond fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material, respectiv art. 13 alin. 1 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice.
Astfel, instanța de fond a reținut corect că, deși art. 20 din anexa VII a Legii nr. 284/2010 prevede că „la trecerea în rezervă sau direct în retragere, respectiv la încetarea raporturilor de serviciu, cu drept la pensie, personalul militar, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, pentru activitatea depusă, în funcție de vechimea efectivă ca militar, polițist, funcționar public cu statut special din sistemul administrației penitenciare și personal civil în instituțiile publice de apărare, ordine publică și siguranță națională, beneficiază de un ajutor stabilit în raport cu solda funcției de bază, respectiv salariul funcției de bază avută/avut în luna schimbării poziției de activitate”, totuși art. 13 alin. 1 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice prevede explicit că „în anul 2011, dispozițiile legale privind acordarea ajutoarelor sau, după caz, indemnizațiilor la ieșirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă nu se aplică”.
Contrar susținerilor recurentului-reclamant, Curtea constată că art. 13 alin. 1 din Legea nr. 285/2010 nu reglementează un caz de amânare a exercițiului dreptului, ci suprimă dreptul la acordarea ajutorului în discuție pentru funcționarii publici cu statut special care ies la pensie în cursul anului 2011, cum este și situația recurentului. Ca atare, acesta, încetându-și raportul de serviciu prin pensionare la data de 1.12.2011, intră sub incidența dispozițiilor legale precitate, astfel încât în mod corect a reținut instanța de fond că nu este îndreptățit la acordarea ajutorului bănesc solicitat. Mai mult, Curtea reține că dreptul în discuție nu se acordă nici în anul 2012, astfel cum se stipulează la art. 9 din Legea nr. 283/2011, nici în anul 2013, astfel cum prevede art. 2 din OUG nr. 84/2012. Împrejurarea că prin toate aceste acte normative s-a prevăzut neacordarea dreptului la ajutoarele ce se acordau cu ocazia trecerii în rezervă nu reprezintă decât o exercitare a prerogativei legiuitorului de a adopta acte normative în materia drepturilor salariale, prin raportare la circumstanțele sociale și economice.
Curtea subliniază că, prin decizia nr. 326/25.06.2013, publicată în Monitorul Oficial nr. 454/24.07.2013, Curtea Constituțională a României, invocată de intimata pârâtă, a constatat caracterul constituțional al dispozițiilor art. 13 alin. 1 din Legea nr. 285/2010, respingând ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate invocată în dosarul nr._ al Tribunalului Dâmbovița.
Astfel, Curtea a constatat că autorii excepției de neconstituționalitate au criticat dispozițiile art. 13 alin. 1 din Legea nr. 285/2010 din perspectiva unei pretinse inegalități de tratament juridic între persoanele care s-au pensionat, s-au retras, au încetat raporturile de serviciu ori au trecut în rezervă în perioade diferite, respectiv în perioada anterioară intrării în vigoare a acestei legi, pe de o parte, și perioada ulterioară acestei date, de cealaltă parte. În acest sens, autorii excepției au arătat că persoanele aflate în prima ipoteză au beneficiat de indemnizațiile ori ajutoarele acordate cu prilejul încetării raporturilor de muncă sau de serviciu, în timp ce persoanele aflate în cea de-a doua ipoteză, cea a textului de lege criticat, nu mai beneficiază de aceste drepturi.
Curtea Constituțională a României a subliniat că situația diferită în care se găsesc anumite persoane, în funcție de aplicarea principiului tempus regit actum, nu poate fi considerată ca fiind contrară dispozițiilor constituționale referitoare la egalitatea în drepturi a cetățenilor. În acest sens, Curtea a reamintit că, prin decizia nr. 70/18.02.2003, a statuat că nu se poate reține încălcarea principiului constituțional al egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, întrucât cele două categorii de pensionari, supuse unor regimuri juridice diferite, nu se află într-o situație identică, de natură să justifice aplicarea unui tratament egal. Contrar celor susținute de autorul excepției, data pensionării, anterioară sau ulterioară intrării în vigoare a noii reglementări în materie, generează situații juridice diferite, care impun și justifică un tratament juridic diferențiat.
În ceea ce privește critica de neconstituționalitate referitoare la încălcarea art. 53 din Constituție, Curtea a constatat că acest text constituțional se referă la restrângerea exercițiului unor drepturi fundamentale, însă ajutoarele la care se referă art. 13 alin. 1 din Legea nr. 285/2010 nu fac parte din această categorie, astfel că legiuitorul este liber să dispună cu privire la conținutul, limitele și condițiile de acordare a acestora, precum și să dispună diminuarea ori chiar încetarea acordării acestora, fără a fi necesară întrunirea condițiilor stabilite de art. 53 din Legea fundamentală. În același sens s-a pronunțat Curtea și prin decizia nr. 1576/07.12.2011, când, analizând obiecția de neconstituționalitate a Legii privind aprobarea OUG nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din OUG nr. 37/2008, a statuat că indemnizațiile acordate cu prilejul ieșirii la pensie, retragerii, încetării raporturilor de serviciu ori trecerii în rezervă reprezintă beneficii acordate anumitor categorii socioprofesionale, în virtutea statutului special al acestora, fără a avea însă un temei constituțional.
Mai mult, prin decizia nr. 334/2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 533 din 17.07.2014, Curtea Constituțională a României a constatat din nou caracterul constituțional al dispozițiilor art. 13 din Legea nr. 285/2010, respingând ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate invocată în dosarul nr._ al Curții de Apel A. I..
Astfel, suplimentar celor statuate deja în jurisprudența anterioară, Curtea a analizat critica de neconstituționalitate prin raportare la dispozițiile art. 15 alin. 2 din Constituție, reținând că aceasta este neîntemeiată, deoarece dispozițiile de lege criticate nu retroactivează, ci prevăd că în anul 2011 nu se aplică dispozițiile de lege care reglementează acordarea de ajutoare, indemnizații la ieșirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă. De asemenea, cu privire la critica referitoare la art. 41 alin. 2 din Constituție, Curtea a reținut că, potrivit normei constituționale invocate, salariații au dreptul la măsuri de protecție socială care privesc securitatea și sănătatea salariaților, regimul de muncă al femeilor și al tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe țară, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiții deosebite sau speciale, formarea profesională, precum și în alte situații specifice, stabilite prin lege. Prin urmare, nu există o obligație constituțională a legiuitorului de a reglementa acordarea de ajutoare sau indemnizații la ieșirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezerv
În ceea ce privește decizia nr. 1/17.02.2014, invocată de recurentul-reclamant, Curtea constată că aceasta nu este aplicabilă în speță, întrucât Î.C.C.J.-completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă a statuat că pot beneficia de ajutoarele prevăzute de art. 20 alin. 2 din anexa VII a Legii nr. 284/2010 exclusiv beneficiarii pensiei pentru limită de vârstă, pensiei anticipate și pensiei anticipate parțial. Or, în cauză nu este în discuție calitatea recurentului-reclamant de beneficiar al dispozițiilor art. 20 din anexa VII a Legii nr. 284/2010, ci suprimarea dreptului printr-un act normativ ulterior, respectiv prin Legea nr. 285/2010.
Nu poate fi primită nici susținerea recurentului-reclamant, în sensul că prin nerecunoașterea acestui drept s-ar încălca art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO, prin neacordarea drepturilor patrimoniale prevăzute de lege impunându-se o sarcină excesivă și disproporțională, fără a se menține un just echilibru între interesul general și imperativele protecției drepturilor fundamentale ale persoanei.
Aceasta întrucât Curtea europeană a drepturilor omului a statuat constant în jurisprudența sa că revine statului să stabilească, de o manieră discreționară, ce beneficii trebuie plătite angajaților săi din bugetul de stat, putând dispune introducerea, suspendarea sau încetarea plății unor astfel de beneficii prin modificări legislative corespunzătoare (spre exemplu, cauza Ketchko c. Ucrainei, hotărârea din 8 noiembrie 2005, par. 23).
Pentru aceste considerente, constatând că motivul de casare invocat este neîntemeiat și că sentința recurată este legală, în baza dispozițiilor art. 496 alin. 1 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge prezentul recurs ca neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant I. V. împotriva sentinței civile nr. 4236/04.06.2015 pronunțată de Tribunalul București Secția C. Administrativ și Fiscal în contradictoriu cu intimata-pârâtă D. G. DE POLITIE A MUNICIPIULUI BUCURESTI.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 21.01.2016.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
R. M. V. A. C. A. P.
GREFIER,
C. I. Ș.
Red./tehnored./ 4 ex./ ..02.2016
Tribunalul București Secția C. Administrativ și Fiscal
Judecător fond: S. V.
| ← Pretentii. Decizia nr. 446/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 456/2016.... → |
|---|
